Mayaşii în istorie
Indienii mayaşi au dominat America Centrală din 250 d.Hr. până în 850 d.Hr., construind oraşe în adâncul pădurilor tropicale. Urmaşii lor trăiesc încă în regiune. Civilizaţia mayaşilor a fost printre cele mai dezvoltate din America Centrală. Realizările lor în artă, arhitectură şi matematică au fost extraordinare. Doar cu unelte din piatră, mayaşii au reuşit să construiască mari piramide şi palate. Piramida Castillo din Chichen Itza e înaltă de 30 metri.
Amfiteatrul în Roma antică
Amfiteatrul – loc destinat spectacolelor cu gladiatori, venationes („lupte cu fiare”) şi naumachia („lupte navale”). Amfiteatrul de factură primitivă a apărut în Campania (sec. I î.Hr.), de unde a trecut la Roma. Numele lui se întâlneşte prima dată la Vitruvius şi în testamentul lui Augustus.
Cărţile în Grecia antică
Cărţile erau făcute fie din papirus, fie din pergament. Papirusul a început să fie utilizat în Grecia antică pentru scriere începând din secolul al VI-lea î.Hr. Foile de papirus erau lipite unele de altele şi adesea banda lungă astfel obţinută era rulata pe o inimă de lemn. Lungimea sulurilor era variabilă; pentru a uşura răsucirea lor, nu se făceau benzi prea lungi.
Legenda lui Dragoş – Întemeierea Moldovei
„… şi noi aflăm că Moldova s-au descălecat mai pe urmă, iar muntenii mai dentâi, măcar că s-au tras de la izvor, de păstori nemerit. Ca îmblând păstorii de la Ardeal, ce se cheamă Maramureş, în munţi cu dobitoacele, au dat de o fiară ce se chiamă bour şi după multă goană ce au gonit pren munţi cu dulăi, o au scos la şăsul apei Moldovei.
Adevăratul Iorga
Personalitatea lui Nicolae Iorga nu are în istoria culturii româneşti înaintaşi. El nu poate fi comparat cu marii savanţi şi cărturari de tipul lui Dimitrie Cantemir, Nicolae Milescu, Ion Eliade-Rădulescu, B. P. Haşdeu, alături de care numele îi este rostit întotdeauna, deoarece enciclopedismul era doar una din dimensiunile fiinţei sale.
Alimentaţia în Roma antică
Alimentaţia vechilor romani, în primele timpuri frugală, a devenit apoi destul de variată şi, ca mod de preparare, foarte diferită de a noastră. În Roma antică pâinea a ajuns un aliment comun abia în secolul al II-lea î.Hr. Până la acea dată, în loc de pâine se consuma un fel de fiertură, un terci, din mei sau din făină de grâu cu tărâţe, fierte în apă sau în lapte; la care se adăuga – după gust şi după posibilităţi – ouă, brânză, miere, condimente diferite, bucăţi de carne sau măruntaie. Acest terci a rămas până în epoca Imperiului mâncarea de bază, aproape zilnică, a celor săraci. Pâinea – din faină de grâu sau, mai modestă, de orz – a rămas mult timp un articol de lux. Era preparată de brutari – în timp ce în gospodărie se făcea lipia.
Să rămână cum sunt sau să nu mai fie deloc
Declaraţie privitoare la iezuiţi, atribuită generalului lor Lorenzo Ricci (1703–1775). Compania lui Isus, ordinul iezuiţilor, întemeiat în 1540 de Sfântul Ignaţiu de Loyola pentru convertirea ereticilor şi propăşirea Bisericii, instrument al Contrareformei între secolele al XVI-lea şi al XVIII-lea, fusese suprimată în Portugalia (1759), în Franţa (1764), la Parma (1768) şi pierduse, în februarie 1769, pe cel din urmă mare protector al ei, papa Clement al XIII-lea (1758–1769).
Cine a fost primul om cu o inimă transplantată?
Întrebări şi răspunsuri de cultură generală
Întrebare: Cine a fost primul om cu o inimă transplantată?
Răspuns: Louis Washkansky (1967)
Familia regală şi războiul
Este cunoscută atitudinea regelui Carol I faţă de problema participării României în primul război mondial. Fidel originii sale, Carol ar fi dorit intrarea în război alături de Germania, convins fiind că aceasta va obţine victoria. Care era însă atitudinea celorlalţi membri ai familiei regale în legătură cu această problemă delicată, dar atât de importantă? Informaţii importante în acest sens ne sunt furnizate de un participant direct la evenimente, I. G. Duca, în Amintiri politice:
Calul în mitologie
Calul – Unul dintre animalele pe care mitologia clasică le evocă frecvent, ca atribut al unor zei şi al unor eroi şi ca tovarăş de aventuri al acestora, ca victimă sacrificată în cinstea lor sau ca o creatură fantastică de facturi diverse, în care natura cabalină se contopeşte cu altele, dând naştere unor făpturi hibride, uneori monstruoase, înzestrate adesea cu însuşiri pe care caii obişnuiţi nu le posedă.
Tatăl contra fiului
Prinţul moştenitor Frederic cere de la fereastră cruţarea vieţii prietenului său, von Katte. Regele l-a silit să asiste la execuţie.
Întotdeauna au existat conflicte între generaţii; nu este nimic extraordinar în aceasta. Când însă este vorba de o familie puternică, asemenea disensiuni capătă o notorietate deosebită şi durabilă. Unul dintre cele mai celebre diferende a fost cel dintre aşa-numitul „Rege Sergent”, Frederic Wilhem I al Prusiei, şi fiul său, Frederic, născut în 1712.
Ştefan cel Mare (1457-1504)
Ştefan cel Mare este domnitorul din Moldova care a dat numele unei epoci şi care a intrat în folclor, tradiţie şi legendă. Ales de către „ţară” (Adunarea Ţării) şi uns de mitropolitul Teoctist, domnitorul s-a orientat spre o mai bună organizare a administraţiei, limitarea privilegiilor marii boierimi anarhice, crearea trupelor de oşteni proveniţi din ţărani liberi, întărirea şi refacerea sistemului de cetăţi (în special cele de pe Nistru) şi adaptarea tehnicii militare la progresele făcute de artilerie.
Harta – Grecia antică
Harta – Grecia antică – Grecia în epoca clasică – Războaiele greco-persane
Camarila lui Alexandru Ioan Cuza
I se reproşa domnitorului Alexandru Ioan Cuza de către adversarii politici – şi din păcate acest reproş era în parte fundamentat – că se înconjurase de o „camarilă”, adică de o clică ce izbutise să-i câştige încrederea. Folosindu-se de aripa protectuare a domnitorului, „camarila” făcea trafic de influenţă şi se îmbogăţea, ceea ce a dus la dezamăgirea oamenilor de bună credinţă. În fruntea acestei „camarile” se găsea Cezar Librecht, directorul general al Poştelor şi Telegrafului, de origine belgian. Inteligent, abil şi curtean, Libreht a ştiut să se facă util domnitorului, ajungând să aibă o reală putere.
Fişa personală a lui Mircea Vulcănescu întocmită de Legaţia URSS din Bucureşti – documente istorice
1941 februarie 19. Fişa personală a lui Mircea Vulcănescu, ministru subsecretar de stat la Ministerul Finanţelor, întocmită de Legaţia U.R.S.S. din Bucureşti şi interceptată de SSI [Serviciul Special de Informaţii].
Mircea Vulcănescu
Domnul Mircea Vulcănescu, actualul subsecretar de stat la Finanţe, s-a născut în anul 1895 în Bucureşti, într-o familie de funcţionari. Tatăl său, inginerul Vulcănescu, a fost director al Înaltei Şcoli de Meserii şi administrator al Secţiei de vânzare a produselor C[asei] A[utonome a] M[onopolurilor].
ISTORII REGĂSITE 
Comentarii recente