Nero – ucenicia minciunii
Minciuna va fi pentru viitorul Nero o modalitate de a se sustrage pedepsei, asprimii educatorilor săi şi, totodată, metoda de a smulge celor apropiaţi un dram de tandreţe. Frustrarea afectivă, refulările, agresivitatea înăbuşită, toate acestea vor accelera evoluţia lui spre duplicitate, neîncredere, viclenie. Nevoit fiind să-şi ascundă adevăratele sentimente, Nero devine făţarnic. Mai târziu, va încerca să-şi exprime adevăratele sentimente, dar mama sa îl va împiedica. Puţin câte puţin, în taină, începe atunci să o urască pe această mamă frumoasă şi trufaşă, văzând în ea o fiinţă care-l persecută şi îl lipseşte, dinadins, de dragostea de care are nevoie.
Nero – educaţia
Tandreţea de care avea nevoie, viitorul Nero nu a găsit-o la părinţii şi la preceptorii săi. Singurele fiinţe care s-au ocupat într-adevăr de el şi i-au dovedit afecţiune au fost doicile. Ele i-au rămas credincioase până la moarte. Egloge şi Alexandra, de origine sigur orientală, sunt prea puţin cunoscute. O singură inscripţie, descoperită pe locul unde se găsea odinioară vila libertului Phaon, poartă numele Claudiei Egloge.
Nero – copilăria
Lucius Domitius Ahenobarbus, viitorul Nero, s-a născut la Antium (Anzio, oraş din vechea regiune Latium), în 15 decembrie 37 e.n., sub domnia lui Gaius-Caligula, la nouă luni după moartea lui Tiberiu, survenită la 16 martie acelaşi an. Se naşte într-o familie în care climatul conjugal nu e dintre cele mai bune. Conform diferitelor izvoare şi mărturii, se pare că primele clipe de viaţă ale lui Lucius sunt însoţite de felurite semne prevestitoare.
Otrăvurile lui Mitridate
Mitridate VI Eupator (134-63 î.Hr.), zis cel Mare, a fost ultimul rege din Pont ce a luptat împotriva dominaţiei romane în Asia. A ajuns pe tron după ce a detronat-o pe mama sa şi a întemniţat-o. Spre a-şi elibera drumul spre tron i-a ucis pe toţi fraţii săi, cu excepţia sorei sale Laodice, cu care s-a căsătorit. Luptând împotriva romanilor, dar şi a propriilor lui fii, care doreau să-l înlăture de la putere, temându-se pentru viaţa sa, a reuşit să se imunizeze încercând toate otravurile din plante.
Furtuna – Povestire dupa piesa lui Shakespeare (ultima parte)
Prospero nu-l lăsă multă vreme pe Ferdinand închis în chilia lui; îl scoase curând afară din peşteră şi-i dădu o însărcinare anevoioasă, având grijă s-o lase pe fiica sa să afle la ce muncă trudnică l-a pus. Apoi, prefăcându-se că se duce în încăperea în care lucra de obicei, îi pândi în taină pe amândoi.
Furtuna – Povestire dupa piesa lui Shakespeare (prima parte)
A fost odată o insulă în mijlocul mării, pe care nu se aflau alţi locuitori decât un bătrân pe nume Prospero, cu fiica sa Miranda, o fată nespus de frumoasă. Venise în insula aceea din fragedă copilărie, încât nu-şi amintea să fi văzut alt chip omenesc afară de cel al tatălui său.
Întemeierea statului medieval Ţara Românească
Izvorul istoric care mentionează existenta formaţiunilor politice româneşti între Carpaţi şi Dunăre este Diploma cavalerilor ioaniţi, din anul 1247, acordată de regele Ungariei, Bela al IV-lea, preceptorului ordinului ioanit, Rembald. Documentul face referire la aspecte economice (bogăţia teritoriului, fâneţele, pădurile, păşunile, morile, iazurile, pescăriile, toate oferite ioaniţilor), sociale („mai marii pământului””maiores terrae”) şi politice. Formaţiunile politice menţionate sunt:
Astazi este ziua drapelului national
Astăzi, 26 iunie, este ziua drapelului naţional. Se împlinesc 164 de ani de când tricolorul a devenit simbolul României.
Cum a murit Robert Louis Stevenson?
Cauza morţii – hemoragie cerebrală
Locul de odihnă – Vailima, Samoa
Ultimele cuvinte – ducându-şi mâinile la tâmple: „Capul meu, capul meu!„
Aspasia din Milet – Femei vestite din lumea antică (ultima parte)
La scurt timp după închiderea dosarului Aspasiei, izbucnea şi războiul peloponeziac, stârnit, între altele, de un decret dat de Pericle împotriva cetăţii Megara. Duşmanii Olimpianului se grăbiră să o amestece şi pe Aspasia în declanşarea pripită a acestui eveniment. Ecoul calomniei îl găsim într-o comedie a lui Aristofan (Acarnanienii), unde se spune :
Aspasia din Milet – Femei vestite din lumea antică (a doua parte)
Considerată de către mulţime ca o „metresă” a lui Pericle, respectată, ca şi când ar fi fost o soţie legitimă, de către amicii marelui orator, Aspasia îşi crease totuşi o situaţie unică şi demnă în înalta societate ateniană. În situaţia ei de curtezană, ea putea primi în casă pe numeroşii prieteni ai lui Pericle, un fapt ce ar fi fost considerat drept crimă, în cazul unei soţii legale şi cetăţeană ateniană. Aspasia magnetiza prin farmecul său fizic şi intelectual nu numai pe soţ, dar şi pe oameni superiori, ca Anaxagoras, Fidias şi Socrate, care îi călcau pragul gineceului.
Aspasia din Milet – Femei vestite din lumea antică (prima parte)
Academicianul francez Henry Houssaye opina că Aspasia, Cleopatra şi Teodora pot forma, în antichitate, triada unor „femmes d’amour”. Prima ar fi fost o hetairă inteligentă, a doua o regină curtezană şi a treia o împărăteasă curtezană. Este drept că cele trei s-au folosit şi de „arta lui Eros” ca să exercite o puternică influenţă asupra unor oameni politici de seamă ai timpurilor lor, soţi sau amanţi. Dar singurul element temeinic ce reprezintă pentru toate un numitor comun a fost o mare inteligenţă, dublată de o remarcabilă cultură pusă în serviciul statului lor. Aspasia a încununat „secolul de aur” al lui Pericle, Cleopatra s-a zbuciumat în haosul momentelor finale ale agoniei lumii elenistice, pe când Teodora, alături de soţul său, a pus bazele unui mileniu de istorie bizantină.
Istoria pisicii domestice
În ciuda legendelor care o învăluie, pisica domestică nu este o urmaşă directă a leilor şi tigrilor. Deşi originea sa precisă rămâne înceţoşată în trecutul său de şapte milioane de ani, experţii consideră că precursorul real al pisicii moderne a fost pisica de Cafru din Egipt, o rasă îmblânzită şi apoi dresată pentru a vâna.
Viteazul Gelu Românul – Povestiri istorice
Demult, demult de tot, în partea ţării noastre care se numeşte Transilvania, trăia un voievod vestit. Se numea Gelu. Vecinii îi spuneau Gelu Românul. Era înalt, spătos, voinic şi frumos. Voievodatul lui se întindea pe valea râului Someş; iar Gelu îl conducea cu multă pricepere. De aceea românii îl iubeau ca pe un frate mai mare şi ca pe un părinte… Şi toţi îl ajutau să gospodărească bine voievodatul, adică ţara lui. Era nevoie de asemenea ajutor căci era foarte mult de muncă. De ce? Apoi pentru că multe sute de ani ţara fusese prădată şi pârjolită cu foc de o samă de popoare venite din pustietăţi. Gelu, cu românii lui, au alungat pe acei năvălitori.
Vioara lui Ingres
Marele pictor francez Ingres (1780-1867) avea o marotă: cânta la vioară. Evident, avea ambiţia de a fi socotit, fără să fie, un mare violonist.
A rămas cunoscută expresia Vioara lui Ingres (Violon d’Ingres) care arată o pasiune exagerată, o obsesie pentru o altă preocupare decât talentul real.
ISTORII REGĂSITE 
Comentarii recente