Arhive etichetă: arena

O istorie a duelului (III)

duelPersonaje dintre cele mai ilustre ale occidentului medieval au condamnat cu asprime practica „Judecății lui Dumnezeu”. Astfel, Liutprand, regele longobarzilor (712-744), afirma: „Nu suntem siguri de judecata lui Dumnezeu și am auzit că oameni nevinovați au pierit apărând o cauză justă; dar acest obicei este atât de vechi la longobarzi, încât nu-l putem schimba, cu toată impietatea sa.” Carol cel Mare, deși considera că lupta în arenă este preferabilă jurământului fals, s-a văzut silit, în 805, să încerce oprirea vărsării de sânge, indicând ca soluție calea tratativelor.

Dar personaje la fel de importante s-au folosit de această practică. În secolele X-XII, mai mulți împărați germani au apelat la „campioni” pentru a proba… nevinovăția fiicelor sau a soțiilor lor.

Continuă citirea →

Colosseum şi Circus Maximus. Simboluri ale Romei

Zeci de mii de oameni au exclamat de încântare sau dezamăgire la încleştarea armelor şi scuturilor. Împăratul decide soarta unui gladiator cu doar un singur gest al mâinii sale. Aceste imagini şi tumultul de odinioară par să bântuiască şi acum ruinele Colosseumului. Acest edificiu monumental, motiv de mândrie pentru romani, încă mai trezeşte admiraţia celor nou-veniţi din alte locuri ale lumii. Colosseumul putea adăposti 80 000 de oameni datorită construcţiei sale pe patru nivele.

Continuă citirea →

Amfiteatrul în Roma antică

Amfiteatrul –  loc destinat spectacolelor cu gladiatori, venationes („lupte cu fiare”) şi naumachia („lupte navale”). Amfiteatrul de factură primitivă a apărut în Campania (sec. I î.Hr.), de unde a trecut la Roma. Numele lui se întâlneşte prima dată la Vitruvius şi în testamentul lui Augustus.

Continuă citirea →

Gladiatorul I

Aşa cum pare să se întâmple foarte des în ultima vreme, nu dezvăluirile istoricilor, oricât de spectaculoase, de neaşteptate, ne deşteaptă interesul către trecut, ci mai ales ficţiunea cu această temă de inspiraţie, fie ea tratată oricât de liber, adică, în principal, romanele şi filmele.

Filmul „Gladiatorul” regizat de Ridley Scott în 2000, avându-l în rolul principal pe carismaticul actor Russell Crowe, a trezit un interes imens pe tot globul  faţă de personajul istoric al gladiatorului, faţă de cultura şi civilizaţia romană, chiar dacă istoricii au taxat dur licenţele mari pe care şi le-au permis regizorul şi scenaristul faţă de cronologia reală a evenimentelor sau faţă de personalitatea unora dintre eroii filmului.

Mulţi dintre spectatori, şocaţi de violenţa scenelor de luptă, s-au întrebat de ce era asa de mult cultivată ea în epoca romană şi cum de s-a ajuns ca lupta pe viaţă şi pe moarte a gladiatorilor să devină prilej de spectacol? Aici se află de fapt cheia înţelegerii acestei epoci.

Adunarea cetăţenilor în amfiteatru, organizarea luptelor între oameni sau între oameni şi animale, jocul sângeros din arenă încheiat adeseori cu moartea, toate acestea aveau legătură directă cu politica şi cultura romană.

Aristocraţii şi împăraţii, cei care se luptau să câştige simpatia populară, erau într-o permanentă competiţie pentru a câştiga de partea lor masele şi o făceau dându-le acestora „pâine şi circ”, pentru a cita o vorbă celebră, asociata simbolic cu lumea romană. „Circul” era chiar acest spectacol crud care, simbolic, reprezenta o punere în scenă foarte teatrală a idealurilor politicii externe şi a valorilor imperiului: lupta, puterea, violenţa, moartea. Nu altfel se comportau soldaţii romani în luptă, unde aveau datoria militară să-şi înfrângă adversarul prin orice mijloace. Violenţa era o valoare a unei culturi bazate pe agresiune, pe impunerea voinţei prin luptă asupra altor popoare.

Publicul îi susţinea pe acei luptători care aveau curaj, care nu se temeau indiferent de forţa adversarului, care sfidau moartea. Se întâmpla ca felul în care luptau, dacă o făceau extraordinar, să ducă la eliberarea lor în semn de apreciere faţă de eroismul lor, faţă de calităţile fizice şi tehnica de luptă pe care o stăpâneau. Era, însă, mai presus de toate, o recunoaştere a valorii curajului, fără de care imperiul însuşi s-ar fi prăbuşit. Curajul, forţa, disciplina în luptă,  erau modelul de urmat al fiecărui cetăţean înrolat.