Arhive categorie: Lectii de istorie

Regimul fanariot în Țările Române

DE LA DOMNII ROMÂNI LA CEI FANARIOȚI

– După domniile lui Constantin Brâncoveanu și Dimitrie Cantemir, otomanii nu mai aveau încredere în domnii români din cauza tendinței acestora de a stabilii alianțe cu state creștine. De aceea, otomanii au introdus un nou regim, cunoscut în istorie ca „regimul fanariot”, deoarece în cadrul acestuia mulți domni au fost greci, originari din cartierul Fanar din Istanbul.

– Domniile fanariote sunt inaugurate în 1711 în Moldova și în 1716 în Țara Românească. Ele durează în ambele principate până în 1821.

– Domnii fanarioți erau considerați dregători otomani. Ei au fost executanți fideli ai ordinelor primite de la Istanbul.

TRĂSĂTURI ALE REGIMULUI FANARIOT

– Domnitorii erau numiți direct de către sultan.
– Reducerea puterii militare a celor două Țări Române. Domnul nu mai avea oaste proprie, ci numai o gardă personală și mici unități de menținere a ordinii în țară.
– Creșterea obligațiilor financiare ale Țării Românești și Moldovei față de Imperiul Otoman.
– Creșterea fiscalității (diversificarea dărilor și înmulțirea lor).
Țara Românească și Moldova suferă pierderi teritoriale:
– în perioada 1718-1739, Oltenia este ocupată de austrieci;
– în 1775, partea de nord a Moldovei (numită de austrieci Bucovina) a fost anexată Imperiului Habsburgic;
– în 1812, teritoriul dintre Prut și Nistru al Moldovei (Basarabia) a fost ocupat de ruși.
– Cu toate acestea, atât Țara Românească, cât și Moldova, și-au păstrat individualitatea statală și nu au devenit provincii otomane.

DOMNI FANARIOȚI REPREZENTATIVI

– Primul domn fanariot numit de către sultan a fost Nicolae Mavrocordat, mai întâi în Moldova (1711), apoi în Țara Românească (1716).
– Unii domni fanarioți, influențați de ideile iluministe și de practicile despoților luminați, vor iniția o serie de reforme cu caracter social, economic, administrativ, juridic și cultural, în direcția modernizării principatelor.


Constantin Mavrocordat a făcut mai multe reforme:
– reforma administrativă introducea salarizarea dregătorilor;
– reforma fiscală înlocuia toate impozitele cu unul singur, anual, ce urma să fie plătit în patru rate;
– reforma socială prin care desființa șerbia sau legarea de glie a țăranilor.

Alexandru Ipsilanti
– a reorganizat Academia Domnească de la Sfântul Sava.
– cea mai semnificativă realizare a fost în domeniul justiției, prin redactarea unui cod de legi, Pravilniceasca condică (1780). A fost primul cod de legi din perioada fanariotă, ce va fi aplicat în Țara Românească până în anul 1818.

Contribuții la modernizarea dreptului au avut și alți domni fanarioți:
Scarlat Callimachi, în Moldova, elaborează Codul Callimachi (1817)
Ioan Caragea, în Țara Românească, redactează Legiuirea Caragea (1818).

ÎNCHEIEREA DOMNIILOR FANARIOTE

– După Revoluția de la 1821 condusă de Tudor Vladimirescu, partida națională își îndeplinește obiectivul, înlăturarea domniilor fanariote.

– În 1822, Poarta revine la domniile pământene, prin numirea în Moldova a lui Ioniță Sandu Sturdza și a lui Grigore Dimitrie Ghica în Țara Românească.

Vă recomand să urmăriți și prezentarea video – https://www.youtube.com/watch?v=cLLVJWxPJQs

Poporul român – Popor romanic

Poporul român este un popor romanic.

Asta înseamnă că românii au origine romană și vorbesc o limbă ce derivă din limba latină. Limba română este o limbă romanică, pentru că fondul principal de cuvinte și structura ei gramaticală sunt de origine latină. Influenţele slave nu i-au schimbat acest caracter.

Când s-a format poporul român?

Perioada de formare a poporului român este una îndelungată, plecând de la primele contacte ale dacilor cu romanii, secolul I înainte de Hristos, și se termină cu secolul al VIII-lea după Hristos.

Unde s-a format poporul român?
Poporul român s-a format pe ambele maluri ale Dunării, în aria romanității orientale. Spațiul fostei provincii romane Dacia a fost un nucleu al etnogenezei românești.

Ce elemente au constituit baza formării poporului român?
a. Substratul traco-dacic. Este vorba depopulația cucerită de romani în decurs de mai multe secole și care ocupa nordul Peninsulei Balcanice și Dacia. În urma procesului de romanizare, treptat, autohtonii își foloseau tot mai rar limba și o învățau pe cea latină. Încă se păstrează cuvinte din limba pe care o vorbeau înainte de cucerirea romană.

b. Stratul roman (latin). La toate popoarele romanice elementul latin a fost cea mai importantă componentă. Limbile romanice sunt urmașele limbii latine. În limba română, cea mai mare parte a vocabularului provine din limba latină (circa 60 la sută din fondul principal de cuvinte).

c. Adstratul slav. În formarea poporului român, slavii au jucat rolul pe care germanii l-au avut în formarea celorlalte popoare romanice. La nord de Dunăre, slavii au fost asimilați în câteva sute de ani de populația locală. Ei au avut însă o influență importantă în formarea poporului român și a limbii române. Limba română s-a îmbogățit cu un număr mare de cuvinte din limba slavă (circa 20 la sută din vocabular).

Există mai multe ramuri ale poporului român, la nord și la sud de Dunăre. La sud de Dunăre populația romanică s-a slavizat. Totuși, românii au supraviețuit sub forma unor „insule” alcătuite din aromâni, meglenoromâni și istroromâni. Aceștia viețuiesc în statele din Peninsula Balcanică (Grecia, Macedonia, Bulgaria, Albania, Croația.

Controverse
De-a lungul istoriei, romanitatea românilor a fost pusă la îndoială, mai ales atunci când românii din Transilvania, aflată sub stăpânire habsburgică, și mai apoi austro-ungară, și-au cerut drepturile naționale, aducând ca dovezi vechimea și continuitatea de locuire în spațiul românesc. Printre contestatarii romanității românilor sunt Franz Sulzer și Robert Roesler, care au susținut că poporul român s-a format la sud de Dunăre, de unde ar fi migrat către nord în secolul al XIII-lea. Teoriei imigraționiste i-au răspuns istorici români precum A.D. Xenopol și Bogdan Petriceicu Hașdeu, care au argumentat științific netemeinicia acestei teze, susținând teoria continuității, bazată pe dovezi ce atestă originea latină și continuitatea de locuire a românilor.

Argumente care susțin teoria imigraționistă
– Dacii au fost exterminați ca popor.
– Românii nu se trag din coloniștii romani din Dacia. Provincia Dacia a fost părăsită de toți locuitorii după retragerea aureliană.
– 165 de ani de ocupație nu au fost suficienți pentru romanizare.
– Românii s-au format la sud de Dunăre, de unde au imigrat la nord în secolul al XIII-lea.
– Lipsesc mențiuni scrise despre români, anterioare secolului al XIII-lea.
– Formarea poporului român la sud de Dunăre este dovedită de adoptarea ortodoxiei.

Argumente care susțin teoria continuității
– Geto-dacii au continuat să trăiască în Dacia, după cucerirea romană. Procesul de romanizare a fost ireversibil.
– Daco-romanii au reprezentat populația rămasă după retragerea aureliană.
– Poporul român s-a format la nord și sud de Dunăre și nu există nicio dovadă a imigrării lui la nord de Dunăre.
– Au fost păstrate toponimia și hidronimia dacice.
– Au fost descoperite unelte agricole şi obiecte de cult creştine din secolele IV – VIII. Numeroase dovezi arheologice demonstrează continuitatea de locuire la nord de Dunăre.
– Anonymus şi alți cronicari medievali oferă informații referitoare la existența poporului român la nordul Dunării.

Vă recomand să urmăriți prezentarea video pe Youtube – https://www.youtube.com/watch?v=95TUco7RaHU

Război civil în Anglia. Revoluția glorioasă. Instituirea monarhiei constituţionale

EPOCA STUARŢILOR

  • După moartea reginei Elisabeta (în anul 1603), tronul Angliei a fost ocupat de către Stuarţi, originari din Scoţia (Iacob I, 1603–1625, Carol I, 1625-1649).
    • Aceştia au încercat să ignore parlamentul.
    • Curtea regală – în căutarea de sprijin francez şi spaniol – s-a reapropiat de catolicism ceea ce a determinato reacţie adversă în rândul majorităţii supuşilor lor. Puritanii s-au opus tendinţelor absolutiste ale Stuarţilor, astfel controversele religioase au căpătat un colorit politic.
    • Stuarţii au guvernat în mod arbitrar, dar nu au putut să impună noi impozite fără acordul parlamentului şi s-au confruntat în permanenţă cu dificultăţi financiare. Au încercat să îşi mărească veniturile prin vânzarea de monopoluri şi reînnoirea taxelor regale date uitării multă vreme. Nemulţumirile au crescut în continuare (de exemplu, drepturile de monopol au dus la creşterea preţurilor), iar problemele financiare nu au putut fi rezolvate.
  • Când Carol I a solicitat parlamentului votarea unor noi impozite, parlamentul s-a folosit de această situaţie pentru a-şi consolida propria poziţie (1628).
  • S-a stabilit printr-o hotărâre (Petiţia Drepturilor) ca doar acele venituri sunt legale care au fost votate de parlament, iar o persoană poate fi reţinută numai în baza unei hotărâri judecătoreşti.
  • După acestea, Carol I nu a mai convocat parlamentul mult timp.

FALIMENTUL GUVERNĂRII ABSOLUTISTE

  • Din cauza guvernării arbitrare a lui Carol I, situaţia politică internă a devenit din ce în ce mai tensionată.
  • În această situaţie, supuşii săi scoţieni s-au răsculat împotriva sa. Carol I a avut nevoie de armată ca să-i înăbuşe pe răsculaţi. Acest lucru a fost însă imposibil fără bani şi de aceea a fost nevoit să convoace parlamentul (primăvara lui 1640).
  • Însă deputaţii au cerut în primul rând rezolvarea nemulţumirilor lor, la care Carol a dizolvat parlamentul fără să-şi fi făcut treaba, ca apoi să fie nevoit de circumstanţe să îl reconvoace (toamna lui 1640). Atunci, parlamentul s-a declarat indizolvabil şi a solicitat:
    • un guvern responsabil;
    • ştergerea monopolurilor;
    • totala libertate a congregaţiilor puritane.

PERIOADA RĂZBOIULUI CIVIL (1642–1649)

  • Carol I a recurs la violenţă împotriva parlamentului rebel: a vrut să-i aresteze pe deputaţii instigatori. Însă populaţia Londrei s-a alăturat parlamentului. Regele s-a văzut nevoit să fugă părăsind oraşul (1642). Astfel a început războiul civil dintre rege şi parlament.
    • Carol a pornit lupta bazându-se pe sprijinul Angliei de nord-vest mai slab dezvoltată economic şi cu o structură socială tradiţională. La început a obţinut mai multe victorii.
    • Moderaţii din parlament (în mare parte comercianţii înstăriţi şi noua nobilime) care căutaseră o modalitate de înţelegere cu regele au fost marginalizaţi în urma înfrângerilor.
    • Puritanii radicali (în mare parte ţărănimea înstărită şi orăşenii din clasa de mijloc), care şi-au asumat o confruntare deschisă, au organizat sub conducerea lui Oliver Cromwell o armată fanatică.
    • Cromwell s-a dovedit a fi un bun strateg şi armata parlamentului l-a învins pe rege.
    • Moderaţii dispuşi la o înţelegere cu regele – la presiunile lui Cromwell – au fost excluşi din parlament.
    • Parlamentul a votat execuţia regelui (1649). Anglia a devenit republică.

REPUBLICA LUI CROMWELL

  • Cromwell şi-a putut menţine puterea împotriva moderaţilor care au condamnat execuţia regelui şi a radicalilor care solicitau continuarea transformărilor politice numai în condiţiile unei dictaturi bazate pe forţa armatei. Parlamentul care s-a opus dictaturii a fost dizolvat.
  • Dictatura lui Cromwell a servit în ultimă instanţă interesele economice ale grupurilor de întreprinzători.
    • Comerţul englez a fost protejat prin legea navigaţiei (1651) care prevedea faptul că în Anglia numai vasele engleze sau vasele care transportă marfa propriei lor ţări au dreptul să transporte marfă. Prin aceasta a fost înlăturat comerţul intermediar olandez. În războiul maritim care a urmat datorită aplicării acestei legi, Anglia a învins Olanda şi a devenit astfel cea mai mare putere maritimă.
    • Cromwell a ocupat Scoţia şi Irlanda înfăptuind astfel dominaţia engleză asupra insulelor britanice.
    • Cuceririle au însemnat posibilităţi uriaşe pentru întreprinzătorii englezi. Pământurile irlandezilor expropriaţi au fost în scurt timp cumpărate la preţuri derizorii de către oameni de afaceri englezi, împingând în sărăcie pe locuitorii insulei irlandeze.

INSTITUIREA MONARHIEI CONSTITUŢIONALE

  • Moartea lui Cromwell a pus capăt republicii.
  • După vremurile războiului civil şi dominaţia violentă a unei minorităţi, întreprinzătorii capitalişti au simţit nevoia de siguranţă şi linişte. De aceea, având încredere în prestigiul regelui, i-au rechemat pe Stuarţi (restauraţia).
  • Stuarţii au promis că vor coopera cu parlamentul. Acest lucru a fost la început chiar respectat, însă mai târziu – bazându-se pe sprijin francez – au încercat să reintroducă absolutismul şi să mărească rolul catolicismului.
  • Pătura conducătoare engleză a fost adepta regalităţii, dar a respins absolutismul.
  • Parlamentul s-a răzvrătit, iar regele a fost deposedat de autoritate.
  • Pentru ocuparea tronului a fost chemat olandezul protestant Wilhelm de Orania (1688–1702). Schimbarea dinastiei a fost numită revoluţia glorioasă (1688).
  • Parlamentul l-a determinat pe noul suveran să accepte Declaraţia drepturilor (1689). Acest document:
    • a asigurat drepturile cetăţeneşti fundamentale (libertatea individuală, de întrunire, religioasă, a presei şi a libertăţii de opinie);
    • a fixat dreptul de control al parlamentului asupra puterii executive.
  • În acest fel a luat fiinţă autoritatea regală controlată de către organul legislativ, adică monarhia constituţională.
  • Regele nu a mai putut să intervină nemijlocit în exercitarea puterii („regele domneşte, dar nu guvernează”).
  • Legile:
    • au fost adoptate de către parlamentul format din deputaţi aleşi (puterea legislativă) şi numiţi de către rege;
    •  au fost aplicate de către un guvern resposabil faţă de parlament (puterea executivă).
  • Membrii parlamentului (deputaţii) puteau fi aleşi de către cei care dispuneau de o avere corespunzătoare (vot cenzitar).
  • Deputaţii au format grupuri politice (partide).
  • Pentru o bună cooperare între parlament şi guvern s-a instituit practica după care regele a ales membrii guvernului dintre candidaţii din grupul majoritar.
  • Şi posibilităţile politice ale regelui au fost reglementate prin legi. Regele a avut dreptul:
    • de a dizolva parlamentul;
    • de a anunţa noi alegeri;
    • de a semna (promulga) legile.
  • Sistemul monarhiei constituţionale, pe lângă libertăţile cetăţeneşti, a asigurat şi libertatea în domeniul afacerilor. În acest fel a fost stimulată dezvoltarea economică şi procesul de îmburghezire al societăţii.

Sursa – Szaray Miklos, Istorie 10 pentru liceu, Traducerea Peter Weber, Redactor responsabil al traducerii în limba română: Gabriela Elekes, Octatasi Hivatal, 2016

Vă recomand să urmăriți și prezentarea video pe Youtube – https://www.youtube.com/watch?v=C-pqHi2QfaM

Popoare și spații istorice în Orient – Lecția de istorie

I. Orientul Antic

  • Reprezintă spațiul geografic în care au apărut primele civilizații ale omenirii;
  • Cuprindea un spațiu imens situat între Africa de Nord și Marea Chinei.

II. Marile civilizații din Orientul antic au apărut de-a lungul fluviilor:

  • Tigru și Eufrat în Mesopotamia;
  • Nil în Egipt;
  • Indus în India;
  • Fluviul Galben și Fluviul Albastru în China.

III. Popoare din Mesopotamia (regiunea cuprinsă între fluviile Tigru și Eufrat)

  • Sumerienii
  • – s-au stabilit în mileniul al IV-lea î.Hr. în sudul Mesopotamiei;
  • – sunt creatorii celei mai vechi civilizații;
  • – au întemeiat primele orașe-stat – Ur, Uruk, Nippur, Umma, Lagaș;
  • – au inventat roata, cea mai veche scriere (cuneiformă) și ziguratul.
  • Akkadienii
  • – s-au stabilit în centrul Mesopotamiei la începutul mileniului III î.Hr.;
  • – au întemeiat centre politice și economice importante – Akkad, Babilon;
  • – au întemeiat primul imperiu din istorie în jurul anului 2300 î.Hr. condus de Sargon I.
  • Asirienii
  • – stabiliți în nordul Mesopotamiei în mileniul III î.Hr.;
  • – Tiglatpalassar I (sec. XI î.Hr.) a pus bazele Imperiului asirian.

IV. Egiptenii

  • Regatul Egiptului s-a format în regiunea fertilă din nord-estul Africii, străbătută de fluviul Nil;
  • au ridicat primele piramide (monumente funerare gigantice care adăpostesc  mormintele faraonilor).

V. Fenicienii

  • au întemeiat pe țărmul de est al Mării Mediterane orașe-stat precum Byblos, Tyr, Sidon;
  • erau negustori și navigatori pricepuți.

VI. Evreii

  • se aflau la sud de teritoriul locuit de fenicieni;
  • au format un regat puternic în timpul regilor Saul, David și Solomon (sec. XI-X î.Hr.).

VII. Perșii și mezii

  • s-au stabilit în Podișul Iranului în sec. XII î.Hr.;
  • în sec. VI î.Hr. au întemeiat cel mai întins imperiu oriental sub conducerea lui Cirus cel Mare.

VIII. Indienii

  • au creat o civilizație strălucită în valea Indului;
  • au inventat numărul zero, semnul minus, cifrele ajunse la noi prin intermediul arabilor.

IX. Chinezii

  • civilizația chineză s-a dezvoltat în regiunea dintre fluviile Galben și Albastru;
  • au inventat acul magnetic, nava cu pânze, hârtia și tiparul, roaba, explozibilul.

Vă recomand să urmăriți și prezentarea video pe Youtube – https://www.youtube.com/watch?v=Fp0gUNBQnCQ

Inventarea scrierii. De la pictograme la alfabet – Lecția de istorie

I.Ce reprezintă scrierea?

  • este un mijloc de comunicare, consemnare și acumulare a cunoștințelor oamenilor.

II. Când a apărut scrierea?

  • în cursul mileniului al IV-lea î.Hr., popoarele din Mesopotamia și Egipt au inventat scrierea.
  • inventarea scrierii a marcat trecerea umanității de la Preistorie la Istorie.

III. De ce a apărut scrierea?

  • Scrierea a apărut din nevoia de a consemna  și transmite informații importante:
  • – faptele și poruncile regilor;
  • – redactarea legilor și a lucrărilor religioase și literare;
  • – achitarea impozitelor;
  • – înregistrarea datelor legate de sărbătorile religioase.

IV. Tipuri de scriere

  • prima scriere apare în sudul Mesopotamiei, în regiunea numită Sumer; se scria pe tăblițe de lut, prin zgârierea pe lutul moale a unor semne cu un instrument din os ascuțit; primele tăblițe cuprindeau o scriere pictografică (desene ce exprimau idei și cuvinte);
  • scrierea pictografică a evoluat spre scrierea cuneiformă (semne grafice asemănătoare unor cuie);
  • în Egipt a apărut scrierea hieroglifică (desene reprezentând ființe umane, animale și păsări, plante, zei sau diverse obiecte); hieroglifele acopereau monumentele de piatră sau erau desenate cu cerneală pe foi realizate dintr-o plantă numită papirus.
  • fenicienii au inventat cel mai simplu sistem de scriere – cel alfabetic.
  • – alfabetul este alcătuit din litere. Fiecare literă reprezintă un sunet.
  • – alfabetul folosit de noi în prezent este cel inventat de fenicieni și perfecționat de greci și romani.

V. Cine scria în Orientul Antic?

  • doar unii dintre oamenii care trăiau în Orientul Antic știau să scrie și să citească;
  • printre aceștia se numărau preoții și funcționarii (scribii).

VI. Pe ce scriau oamenii?

  • în Orientul Antic se scria pe piatră, lemn, tăblițe din lut, papirus, pergament (piele de animal prelucrată) și chiar pe hârtie, în China.

Vă recomand să urmăriți și prezentarea video pe Youtube – https://www.youtube.com/watch?v=pEbKz8YBfYc

Constituțiile României. Lecția de istorie

 Constituția reprezintă legea fundamentală a unui stat, care stabilește forma de guvernământ și de organizare statală, precum și drepturile și obligațiile fundamentale ale cetățenilor.

Primele Constituţii ale statului modern român au fost precedate de acte cu caracter constituţional:

  • Declaraţii de principii („Cererile norodului românesc” redactate în 1821, în timpul revoluţiei conduse de Tudor Vladimirescu);
  • Declaraţii de drepturi („Proclamaţia de la Islaz”, ca de altfel şi celelalte programe revoluţionare paşoptiste);
  • Proiecte de reformă („Constituţia Cărvunarilor” redactată de Ionică Tăutul în 1822 şi „Osăbitul Act de numire a suveranilor românilor” redactat de lon Câmpineanu în 1838);
  • Rezoluţiile adunărilor ad-hoc din Moldova şi Ţara Românească din 1857.

Istoria constituţională a României între 1859-1991 cunoaşte mai multe perioade:

  • Etapa de implementare a instituţiilor constituţionale (24 ianuarie 1859 – 1 iulie 1866);
  • Etapa de continuitate a acestor instituţii (1 iulie 1866 – 20 februarie 1938);
  • Etapa de instabilitate constituţională (20 februarie 1938 – 30 decembrie 1947);
  • Etapa dictaturii comuniste (30 decembrie 1947 – decembrie 1989);
  • Etapa revenirii la sistemul democratic, fapt statuat prin adoptarea Constituţiei din 1991.

Constituţiile statului român au fost reprezentate de:

1. Regulamentele Organice

  • Sunt primele documente cu caracter constituţional din istoria modernă românească;
  • Au fost redactate în timpul ocupaţiei ruseşti a Principatelor (1828-1834);
  • Au fost aplicate în perioada 1831-1858 (Ţara Românească) şi 1832-1858 (Moldova);
  • Pentru prima oară, cele două Principate erau organizate după legi asemănătoare.

2. Convenţia de la Paris

  • Elaborată de Marile Puteri;
  • Prevederile ei au fost puse în aplicare în Principate între 1858-1864;
  • Stabilea crearea Principatelor Unite ale Moldovei şi Valahiei, dar cu doi domni, două adunări, două guverne, aşadar o unire formală;
  • Deschidea calea spre crearea statului român modern, precum şi separarea puterilor în stat.

3. Statutul Dezvoltător al Convenţiei de la Paris

  • Adoptată de domnul Al. I. Cuza, în urma loviturii de stat din 2 mai 1864:
  • Prevedea atribuţii lărgite pentru domn, precum şi înființarea Corpului Ponderator, al doilea Corp legislativ (viitorul Senat).

4. Constituţia din 1866

  • Prima constituţie românească în adevăratul sens al termenului (lege fundamentală a unui stat);
  • A fost adoptată în contextul instaurării dinastiei străine. În 1866 este adus în România ca domn și confirmat de votul poporului Carol I, un prinț din familia germană Hohenzollern-Sigmaringen.
  • A avut ca model Constituţia Belgiei din 1831, care era considerată cea mai liberală la momentul respectiv;
  • Nu a fost supusă aprobării marilor puteri europene;
  • A fost promulgată de domnul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen pe 1 iulie 1866;
  • A fost structurată pe 8 titluri;
  • Impunea numele oficial al statului – România;
  • Forma de organizare statală era cea de monarhie constituţională ereditară;
  • Menționa principiul suveranităţii naţionale;
  • Impunea principii liberale: separarea puterilor în stat şi respectarea drepturilor şi libertăților cetățenești;
  • Drepturile și libertăţile cetăţeneşti prevăzute:
  • – dreptul la liberă asociere;
  • – libertatea persoanei;
  • – inviolabilitatea domiciliului şi a proprietăţii;
  • – libertatea conștiinței, a cuvântului, a presei;
  • – dreptul la educaţie (învățământul primar fiind obligatoriu şi gratuit).
  • Puterea era împărțită în trei:
  • Puterea executivădeţinută de Domn şi de guvern.
  • Domnul avea prerogative largi:
  • – numea şi revoca miniştrii;
  • – avea drept de amnistie politică;
  • – numea şi confirma în toate funcţiile publice;
  • – era şeful armatei;
  • – acorda distincţii şi decoraţii;
  • – avea dreptul de a bate monedă;
  • – putea declara război şi încheia tratate.
  • Guvernul era condus de un prim-ministru ales de Domn; primul-ministru alegea Cabinetul (echipa de miniştri) care trebuia aprobat de monarh.
  • Puterea legislativă deţinută de Domn şi de Parlament.
  • Domnul:
  • – avea iniţiativă legislativă;
  • – sancţiona şi promulga legile;
  • – avea drept de veto.
  • Parlamentul:
  • – ales prin vot cenzitar;
  • – era bicameral (format din Senat şi Adunarea Deputaţilor);
  • – iniţia, dezbătea şi aproba legile;
  • – putea interpela miniştrii;
  • Puterea judecătoreascădeţinută de tribunale, curţi de justiţie şi de Înalta Curte de Justiţie și Casaţie.
  • – Hotărârile judecătoreşti se pronunţau în numele domnului, iar judecătorii erau inamovibili.

Constituţia din 1866 a fost modificată în mai multe rânduri:

  • 1879 – este modificat art. 7, prin care este anulată interdicţia obţinerii cetăţeniei române de către cei care nu erau creştini (adică evreii şi musulmanii);
  • 1884 – se introduce noua titulatură a statului care devine Regat, iar Carol şi soţia sa, Elisabeta de Wied, primii regi ai României; se reduce numărul colegiilor electorale, de la 4 la 3 prin scăderea censului; astfel numărul celor cu drept de vot se măreşte;
  • 1917 – sunt votate proiectele de revizuire privind adoptarea votului universal şi realizarea reformei agrare.

Constituția din 1866 a rămas în vigoare până în anul 1923.

5. Constituţia din 1923

  • Legitima noua realitate politică de după Primul Război Mondial (realizarea României Mari prin alipirea Basarabiei, Bucovinei şi a Transilvaniei la statul român);
  • A fost promulgată de regele Ferdinand pe 28 martie 1923;
  • Până la a fi promulgată în forma sa finală, au existat două proiecte constituţionale (unul liberal şi altul naţional țărănesc) îndelung dezbătute;
  • Relua, în cea mai mare parte, conţinutul Constituţiei din 1866, fiind o sinteză între aceasta şi proiectele constituționale votate în 1917;
  • Era structurată pe 8 titluri;
  • Insista asupra caracterului național unitar al statului;
  • Introducea votul universal, egal şi direct (acordat doar bărbaţilor peste 21 ani);
  • Prevedea separarea puterilor în stat:
  • Puterea executivă – deţinută de rege și de guvern;
  • Puterea legislativă – deținută de rege şi de Parlament;
  • Puterea judecătorească – deţinută de tribunale, curți de justiție şi de Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie.
  • Afirma respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, inclusiv pentru minorităţi;
  • Introducea controlul preventiv al constituţionalităţii legilor, care revenea Consiliului Legislativ;
  • A introdus un regim politic democratic;
  • A rămas în vigoare până în 1938, repusă ulterior în aplicare în 1944.

6. Constituţia din 1938

  • A fost promulgată de regele Carol II pe 27 februarie 1938;
  • A fost supusă unui plebiscit (în care oamenii trebuiau să declare în scris dacă o votează sau nu);
  • Impunea monarhia autoritară, în care atribuţiile regelui erau mult lărgite;
  • Desființa separarea puterilor în stat;
  • Regele devenea „capul statului”, în mâinile lui concentrându-se puterea executivă şi cea legislativă (Parlamentul – numit Reprezentanţa Naţională – avea un rol decorativ şi era mult limitat în privinţa iniţiativei legislative);
  • Regele numea un număr mare de senatori;
  • Regele putea convoca, închide sau dizolva una sau ambele Camere ale Parlamentului;
  • A rămas în vigoare până la instaurarea dictaturii antonesciene.

Ulterior promulgării, se înfiinţează Frontul Renaşterii Naţionale ca partid unic.

7. Constituţiile comuniste

  • Au fost în număr de trei:
  • cea din 1948;
  • cea din 1952;
  • cea din 1965.
  • Erau asemănătoare din punctul de vedere al prevederilor;
  • Au fost inspirate de constituţia sovietică din 1936;
  • Consfințeau adoptarea republicii ca formă de guvernare a statului:
  • Constituţia din 1948 şi cea din 1952 proclamau România ca Republică Populară;
  • Constituţia din 1965 proclama ţara noastră ca republică socialistă;
  • Prevedeau drepturi şi libertăţi cetăţeneşti, precum şi principii democratice (votul universal, suveranitatea poporului), care în practică au fost grav încălcate;
  • Desființau separarea puterilor în stat;

Prin Constituția din 1948 se hotărau:

  • Executivul (cea mai mare parte) şi legislativul erau exercitate de Marea Adunare Naţională, un parlament unicameral considerat organul suprem al puterii;
  • Marea Adunare Naţională alegea Prezidiul Marii Adunări Naţionale, forma guvernul, modifica textul constituţiei, vota legile, vota bugetul.
  • Prezidiul Marii Adunări Naţionale emitea decrete, convoca Adunarea, numea şi revoca miniştrii, încheia tratele internaţionale.
  • Puterea executivă aparţinea şi Consiliului de Miniştri (guvernul), care avea în frunte un preşedinte;
  • Puterea judecătorească era exercitată de instanţele de judecată şi de Curtea Supremă, însă acestea erau subordonate factorului politic, reprezentat de Partidul Muncitoresc Român. 

Prin Constituția din 1952:

  • Nu se aduceau modificări esenţiale celei din 1948;
  • Spre deosebire de Constituţia din 1948, aceasta prevedea, în mod implicit, rolul conducător al P.M.R.

Prin Constituția din 1965 se hotărau:

  • Consacrarea monopolului politic al Partidului Comunist;
  • Partidul Muncitoresc Român devenea Partidul Comunist Român, care era socotit „forța conducătoare” a întregii societăţi;
  • Statul era socotit proprietarul resurselor subsolului, al mijloacelor de producţie, al pământului etc;
  • Prin revizuirea ei din 1974, se înfiinţa funcţia de preşedinte al României, având următoarele prerogative:
  • – prezida consiliul de Stat;
  • – era comandantul suprem al armatei;
  • – numea şi revoca miniștrii, președintele şi membrii Tribunalului Suprem;
  • – încheia tratate internaţionale;
  • – emitea decrete prezidenţiale şi decizii;
  • – conferea decoraţii.

8. Constituţia din 1991

  • A fost adoptată de Adunarea Constituantă la 21 decembrie 1991;
  • Reprezintă cadrul legal fundamental pentru organizarea și funcționarea statului și societății românești pe baze democratice;
  • Art. 1 prevede: “România este stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil”;
  • Forma de guvernare rămâne tot republica, condusă de un preşedinte ales pe 4 ani, prin vot universal;
  • Parlamentul redevine bicameral;
  • Guvernul exercită conducerea generală a administraţiei publice;
  • Se instituie:
  • – calitatea de Avocat al Poporului, pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti;
  • – Curtea Constituţională, care veghează asupra constituţionalităţii legilor.
  • A fost revizuită în anul 2003, în scopul adaptării ei la noile realități politice, economice, sociale și culturale din societatea românească în perspective aderării României la Uniunea Europeană. Una dintre cele mai importante modificări se referă la alegerea preşedintelui care urma să aibă un mandat de 5 ani (Parlamentul continuând să fie ales pe 4 ani);
  • A fost aprobată prin referendum.

Sursa – Ramona Popovici, Camil-Gabriel Ionescu, Istorie: Bacalaureat: Teste, Ediție revizuită, Booklet, București, 2015

Vă recomand să urmăriți și prezentarea video pe Youtube – https://www.youtube.com/watch?v=FCeNHP6GvcQ

Revoluția glorioasă – Lecția de istorie

I.Lupta împotriva absolutismului

  • la începutul secolului al XVII-lea, tronul Angliei a revenit dinastiei Stuart;
  • regele Carol I Stuart (1625-1649) a încercat:
  • să instaureze o conducere absolutistă;
  • să impună religia catolică;
  • să conducă țara fără Parlament.
  • politica regelui:
  • a stârnit revolta Parlamentului și a unei părți a populației;
  • a dus la declanșarea războiului civil (1642-1649) – desfășurat între armata regelui și cea a Parlamentului, condusă de Oliver Cromwell;
  • în urma victoriei armatei Parlamentului, monarhia a fost înlăturată, iar Anglia fost proclamată republică. Oliver Cromwell a devenit conducătorul Angliei.

II. Revoluția glorioasă

  • în anul 1660, dinastia Stuart a revenit în fruntea Angliei;
  • regele Carol al II-lea Stuart:
  • a colaborat cu Parlamentul ;
  • a acceptat legile votate de acesta, prin care erau garantate drepturile locuitorilor.
  • Iacob al II-lea Stuart:
  • a devenit rege în anul 1685;
  • a încercat să instaureze monarhia absolută;
  • politica acestuia a provocat opoziția Parlamentului;
  • în anul 1688, Parlamentul a decis înlăturarea lui Iacob al II-lea și i-a oferit tronul conducătorului Olandei, Wilhelm de Orania.
  • în anul 1689, Parlamentul i-a impus noului rege acceptarea documentului Declarația Drepturilor. Acesta:
  • limita puterile monarhului;
  • recunoștea drepturile cetățenilor;
  • confirma autoritatea Parlamentului.
  • astfel s-a produs Revoluția glorioasă (trecerea de la absolutism la monarhia constituțională fără război civil și violențe).

III. Monarhia constituțională

  • în urma Revoluției glorioase și a aplicării Declarației drepturilor, în Anglia a fost instaurată o nouă formă de guvernământ: monarhia constituțională (sau parlamentară). În cadrul acesteia:
  • puterea monarhului este limitată prin legi;
  • statul a fost organizat pe baza principiului separării puterilor:
  • puterea legislativă i-a revenit Parlamentului (format din două camere: a Lorzilor și a Comunelor);
  • puterea executivă – aparținea monarhului și Cabinetului (guvernului);
  • puterea judecătorească – aparținea instanțelor de judecată.
  • în anul 1707, prin uniunea dintre Anglia și Scoția s-a format Regatul Unit al Marii Britanii.

Dicționar

absolutism monarhic – formă de conducere a statului bazată pe puterea nelimitată a monarhului;

monarhie constituțională – formă de conducere a statului monarhic în care prerogativele monarhului sunt limitate prin constituție;

război civil – conflict armat între tabere din rândul aceluiași popor;

republică – formă de guvernământ în care conducerea este asigurată de reprezentanți aleși; forma de organizare a Angliei în 1649-1660.

Urmăriți prezentarea video AICI – https://www.youtube.com/watch?v=VfO2XlCLO8U

Popoare și spații istorice în Europa antică – Lecția de istorie

I.Indo-europenii

  • Grup de populații care trăiau în mileniul III î.Hr. în Asia Centrală, de unde au emigrat în Europa;
  • În urma migraţiei, în Europa au apărut noi popoare şi noi limbi.

II. Grecii

  • În mileniul II î.Hr., de-a lungul coastelor Mării Mediterane, îşi fac apariţia două civilizaţii: civilizaţia cretană (minoică) şi civilizaţia miceniană.
  • În mileniul II î.Hr. grecii se stabilesc în:
    • sudul Peninsulei Balcanice (Elada — Grecia de azi);
    • pe ţărmul vestic al Asiei Mici (Turcia de azi);
    • în insulele din Marea Egee.
  • Venirea acestora în aceste zone duce la dispariţia civilizatiilor minoică şi miceniană.
  • Grecii sunt împărţiţi în 4 triburi:
    • dorieni (aşezaţi în Peloponez);
    • ionieni (Attica, Eubeea, vestul Asiei Mici);
    • ahei (Creta, Asia Mică);
    • eolieni (centrul Greciei, insula Lesbos, Asia Mică).
  • Religie: politeistă (cred în mai mulţi zei).
  • Colonizarea greacă: 
    • reprezintă procesul de migrație a elenilor din cetățile lor, desfășurat între secolele VIII-VI î.Hr., care a dus la întemeierea de noi așezări (colonii).
  • Cauzele colonizării:
    • creșterea demografică și insuficiența terenurilor cultivabile;
    • luptele politice.
  • Grecii au întemeiat colonii în:
    • Nordul Mării Negre (Histria, Tomis, Callatis);
    • Asia Mică;
    • Sudul Franței.

III. Tracii

  • S-au stabilit în mileniul II î.Hr. în spațiul cuprins între Marea Neagră, Marea Egee și Carpații Nordici.
  • Triburi: geto-dacii, moesii, odrisii, tribalii.
  • Istoricul Herodot spunea că: “Neamul tracilor este cel mai numeros, după cel al inzilor. Dacă ar avea un singur cârmuitor sau dacă tracii s-ar înțelege între ei, ar fi de nebiruit şi cu mult mai puternic decât toate neamurile.

IV. Romanii

  • Civilizația romană s-a dezvoltat în peninsula Italică, unde locuiau și alte populații – etruscii, sabini, samniți, liguri.
  • Potrivit tradiției, Roma a fost întemeiată în anul 753 î.Hr. de către Romulus.
  • Treptat, Roma a supus celelalte triburi și a cucerit Peninsula Italică.
  • Urmăriți prezentarea video AICI – https://www.youtube.com/watch?v=eao27JNn4Xk

Clasa a VI-a. Revoluția franceză. De la supus la cetăţean (II). Schița lecției

Clasa VI. Revoluția franceză. De la supus la cetăţean (II). Schița lecției

Revoluția franceză. De la supus la cetăţean (I). Schița lecției

Clasa VI. Revoluția franceză. De la supus la cetatean (I). Schita lectiei-page0001

Clasa a V-a. Apariția și expansiunea Islamului. Schița lecției

islamApariția și expansiunea Islamului. Schița lecției

 

I.Ce este Islamul?

–       religie monoteistă, apărută în secolul al VII d. Hr., în Peninsula Arabică; se mai numește islamică sau musulmană;

–         are la bază credința în Allah (Dumnezeu);

–         întemeietorul ei a fost Mahomed, considerat de musulmani profetul lui Allah;

II. Credința musulmană

–         Credincioșii trăiesc potrivit învățăturilor Coranului (cartea sfântă a Islamului);

  • Mărturisirea credinței în Allah, al cărui profet este Mahomed;
  • Rugăciunea, realizată de cinci ori pe zi, cu fața către Mecca;
  • Ajutorarea celor săraci;
  • Postul, îndeosebi în luna sfântă, Ramadan;
  • Pelerinajul (vizita) la Mecca, efectuat cel puțin o dată în viață;

–         Lăcașul religios specific Islamului este moscheea;

–        Centrul religios principal al musulmanilor este Mecca.

III. Expansiunea militară a Islamului

–         Mahomed i-a unificat pe arabi cu ajutorul învățăturilor sale;

–         Statul întemeiat de Mahomed s‑a numit califat, având în frunte un calif;

–         Islamul s‑a extins pe măsură ce musulmanii au cucerit noi teritorii:

  • în Asia și Africa de Nord;
  • în Europa au ocupat Peninsula Iberică.

IV. Expansiunea culturală a Islamului

–         Expansiunea teritorială a dus la expansiunea culturală;

–         Savanții musulmani :

  • au făcut cercetări în matematică, astronomie, medicină, astronomie, geografie;
  • au transmis în Europa cifrele arabe, preluate de la indieni;
  • prin lucrările unor învățați (Avicenna și Averroes), cultura europeană este influențată de cea arabă.

Dicționar

  • Calif – conducător politic și religios al statului musulman.
  • Califat – stat format prin unirea triburilor arabe.
  • Moschee – edificiul unde musulmanii își practică religia.
  • Profet – predicator, trimis al lui Dumnezeu pentru a transmite mesajul divin oamenilor.

Clasa a VIII-a. Formarea statului național unitar. Schița lecției

Clasa a VIII-a. Formarea statului național unitar. Schița lecției

I. Factorii care au favorizat constituirea statului național unitar în 1918
• Recunoașterea pe plan internațional a dreptului popoarelor la autodeterminare;
• Prăbușirea Imperiului Rus în 1917;
• Înfrângerea Puterilor Centrale în Primul Război Mondial.

II. Unirea Basarabiei cu România
• Octombrie 1917 – Basarabia și-a declarat autonomia; a fost ales Sfatul Țării (în frunte cu Ion Inculeț), ca adunare reprezentativă;
• Decembrie 1917 – Sfatul Țării a proclamat Republica Democratică Moldovenească, declarată independentă față de Rusia în ianuarie 1918;
27 martie/9 aprilie 1918 – Sfatul Țării a votat, la Chișinău, unirea Basarabiei cu România.

III. Unirea Bucovinei cu România
• 1918 – Imperiul Austro-Ungar s-a destrămat;
• Octombrie 1918 – s-au format, la Cernăuți, Adunarea Constituantă și Consiliul Național Român, în frunte cu Iancu Flondor;
15/28 noiembrie 1918 – Congresul General al Bucovinei a proclamat unirea cu regatul României.

IV. Unirea Transilvaniei cu România
• Septembrie 1918 – Partidul Național Român a adoptat Declarația de autodeterminare a românilor;
• Octombrie 1918 – S-a format Consiliul Național Român Central (cu 6 membri din partea Partidului Național Român și 6 membri din partea Partidului Social-Democrat din Transilvania);
18 noiembrie/1 decembrie 1918 a avut loc Marea Adunare Națională de la Alba Iulia. Prin Rezoluția Unirii, adoptată în cadrul adunării, se pecetluia Unirea Transilvaniei cu regatul României.

Pe plan internațional, formarea statului național unitar român a fost recunoscută prin tratatele încheiate la Conferința de pace de la Paris (1919-1920).

Test – ISTORIE – Clasa a V-a – Geto-dacii

Clasa V. Test istorie - Geto-dacii-page0001

Clasa a VII-a. Lumea postbelică. Reconstrucție și modele ale dezvoltării economice. Schița lecției

CAPITALISM SI COMUNISMI.Reconstrucția

• Perioada postbelică a debutat cu un imens efort de refacere economică;
• Reconstrucţia s-a realizat pornind de la două sisteme economice diametral opuse: capitalismul și comunismul.

II. Modele ale dezvoltării economice

Modelul economic comunist
– impus de URSS statelor din Europa de Est;
– întreaga viaţă economică este pusă sub controlul statului (economie centralizată);
– proprietatea este comună;
– nu există inițiativă particulară.

În 1949 a fost înființat Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (CAER):
– promova comerţul și cooperarea economică între statele comuniste;
– organiza economiile comuniste după modelul sovietic;
– a subordonat aceste economii intereselor URSS.

Modelul economic capitalist
– a fost susținut de SUA în Europa de Vest;
– se bazează pe libera inițiativă și limitarea intervenției statale;
– proprietatea privată era pilonul acestui sistem economic (economie de piață);

În 1947 a fost lansat Planul Marshall:
– reprezenta un ajutor economic nerambursabil al SUA pentru statele europene;
– urmărea stăvilirea expansiunii comunismului;
– a contribuit decisiv la refacerea statelor vest-europene ;
– ajutorul a fost oferit și statelor comuniste, care însă l-au refuzat la presiunile Moscovei.

III. Consecințe
• Sistemul capitalist s-a dovedit a fi mult mai performant decât cel comunist;
• Statele capitaliste din Europa de Vest au cunoscut o trecere rapidă de la dramele războiului la o viaţă îndestulată;
• Statele comuniste din Europa de Est au cunoscut sărăcie și lipsuri.

Lumea în război. Test la istorie la clasa a VII-a

Test istorie - Lumea in razboi - clasa a 7-a

%d blogeri au apreciat: