Cine a fost Ahile?

Ahile. Unul dintre cei mai mari eroi greci, prota­gonist al Iliadei. Potrivit mitului povestit de Homer, Ahile era fiul lui Peleu, regele mirmidonilor din Ftiotida, în Tesalia. Mama lui era o nereidă, Thetis. În copilărie i-a fost încredinţat lui Phoenix, care i-a fost apoi maestru în elocvenţă şi artele războiului, pe cînd centaurul Chiron l-a instruit, prin­tre altele, în arta medicinei.

De la mama sa, Ahile a aflat ce soartă urma să aibă: fie să cucerească gloria şi să moară tînăr, fie să trăiască o viaţă lungă, însă lipsită de glorie şi de importanţă. Ahile a ales cea dintîi posibilitate şi a ridi­cat ancora pentru a participa la războiul troian, deşi ştia că pentru el nu exista cale de întoarcere din acea expediţie. În frun­tea a cincizeci de corăbii, el a condus împo­triva Troiei o armată dintre cele mai curajoase, alcătuită din mirmidoni şi ahei. În îndelungatul război care a urmat, Ahile a fost cel mai mare dintre eroii greci, bucurîndu-se de ocrotirea Atenei şi a Herei.

Povestirea Iliadei. În poemul său, Homer trece sub tăcere mai multe evenimente pre­cedente şi ulterioare întîmplărilor ce merg de la cearta dintre Ahile şi Agamemnon pînă la moartea lui Hector. Mai întîi, figura lui Ahile apare în legătură cu cea a lui Agamemnon. Acesta din urmă a fost obli­gat să i-o înapoieze tatălui ei pe tînăra Chriseis, o fată troiană pe care o luase prizonieră. Pentru a compensa această pierdere, el a încercat să i-o ia lui Ahile pe tînăra Briseis, prizoniera sa. Ahile a acceptat la presiunea zeiţei Atena, însă a refuzat să mai ia parte la război, închizîndu-se în propriul cort. Ca să-şi răzbune fiul pentru jignirea suferită, Thetis a obţi­nut de la Zeus ca soarta războiului să se schimbe: aceasta avea să le fie prielnică troienilor pînă cînd aheii aveau să-şi repare nedreptatea, aducîndu-i lui Ahile omagiul cuvenit. Consecinţa imediată a repre­zentat-o o grabnică deteriorare a situaţiei militare a grecilor, situaţie care a devenit foarte curînd extrem de gravă. O solie gre­cească a fost atunci trimisă la Ahile, cu daruri bogate şi cu promisiunea de a i-o înapoia pe Briseis; zadarnic însă. Singurul care a reuşit să-l urnească pe erou a fost prietenul său cel mai drag, Patroclu; acesta a obţinut de la Ahile permisiunea de a-i conduce armata, folosindu-se de caii şi chiar de armura acestuia. Însă Patroclu a fost lovit de moarte în timpul luptei. La aflarea veştii, Ahile a fost cuprins de du­rere, iar mama sa a încercat să-l consoleze promiţîndu-i arme noi, pe care Hefaistos urma să le făurească pentru el. Pe de altă parte, Iris l-a îndemnat să recupereze trupul nefericitului său prieten. Abia atunci Ahile şi-a părăsit cortul, iar glasul său tunător a fost suficient pentru a-i pune pe fugă pe troieni. Apoi, cînd şi-a putut îmbrăca noua armură, aşa cum i se promisese, el s-a grăbit pe cîmpul de luptă, a ucis un mare număr de duşmani şi, în sfîrşit, a dat piept cu Hector, marele erou troian. Cioc­nirea a fost teribilă: de trei ori a încon­jurat Ahile zidurile Troiei, urmărindu-şi adversarul. În cele din urmă, l-a lovit de moarte, i-a legat trupul de carul său şi astfel l-a tîrît pînă la corăbiile grecilor. Mai apoi însă l-a înapoiat lui Priam, care a venit personal în tabăra greacă pentru a-l ruga pe Ahile să-i redea măcar trupul neînsufleţit al fiului său. De altfel, Ahile avea să piară în acelaşi război, aşa cum îi fusese prezis, în faţa Porţilor Scheene.

Tradiţiile tîrzii. Moartea lui Ahile şi întîmplările privitoare la el care precedă războiul troian nu sînt povestite în Iliada, ci fac obiectul unor relatări mai tîrzii. Deo­sebit de bogate sînt, în aceste tradiţii, deta­liile evenimentelor din copilăria şi tinereţea eroului. Mama sa, dorind să-l facă nemu­ritor, l-a aşezat într-o noapte în flăcări, pentru a distruge părţile muritoare ale trupului său pe care le moştenise de la tatăl lui. Dar, atunci cînd Peleu şi-a văzut fiul în mijlocul flăcărilor şi a strigat îngro­zit, Thetis a fugit, părăsindu-l pe Ahile, pe care Peleu i l-a încredinţat centaurului Chiron. Acesta l-a învăţat, printre altele, să mîne caii, să vîneze şi să cînte la forminx, şi i-a schimbat şi numele iniţial, Ligiron, „plîngăreţul”, în Ahile. Chiron şi-a hrănit discipolul cu inimi de leu şi cu măduvă de urs. Potrivit altor versiuni ale mitului, Thetis a încer­cat să-l facă nemuritor pe Ahile scufundîndu-l în apele rîului Styx, pe cînd era copil. Întreprinderea i-a reuşit, însă călcîiul de care l-a ţinut atunci cînd l-a scufundat (şi care nu a fost udat de apa miraculoasă) a rămas vulnerabil.

Cînd Ahile a împlinit nouă ani, prezică­torul Calhas a prezis că Troia nu va putea fi luată de greci fără ajutorul său. Atunci, Thetis, ştiind că războiul avea să-i fie fatal fiului ei, l-a travestit în fată şi l-a ascuns printre fiicele lui Licomed din Sciros, unde, din cauza cîrlionţilor săi blonzi, Ahile a primit numele de Pira. Ahile a rămas la Sciros pînă cînd la curtea lui Licomed a ajuns un alt mare erou, Ulise, la rîndul său travestit în negustor. Acesta a adus cîteva veşminte pe care le-a arătat fiicelor lui Licomed, însă printre acestea a ascuns şi nişte arme. La vederea armelor, Ahile nu şi-a putut ascunde interesul, trădîndu-şi astfel identitatea. Ca atare, i s-a alăturat lui Ulise, împreună cu care a ajuns la armatele greceşti. Tradiţia aminteşte că, în timpul şederii sale în Sciros, Ahile a avut cu Deidamia un fiu, Neoptolem sau Pirus.

Alte episoade din războiul troian rela­tate în diferite versiuni ale mitului se referă la lupta lui Ahile împotriva Pentesileei, regina amazoanelor, pe care a ucis-o, şi la duelurile sale cu Memnon şi cu Troilus.

Povestirile privitoare la moartea eroului se deosebesc în mare măsură, chiar dacă toate concordă asupra unui punct: ea nu s-a datorat unei mîini omeneşti sau, mai bine zis, nu s-a petrecut fără amestecul lui Apollo, uneori mai mult, alteori mai puţin accentuat în diferitele versiuni cunos­cute. Potrivit unora, Ahile a fost ucis chiar de zeu. Potrivit altora, pentru a-l ucide, Apollo a luat înfăţişarea lui Paris. În sfîrşit, alţii spun că zeul a direcţionat şi a călăuzit lovitura mortală a lui Paris (Vergiliu, Eneida, 6.57). Pe de altă parte, o versiune povesteşte cum, fiind îndrăgostit de Polixena, una dintre fiicele lui Priam, Ahile a fost atras de promisiunea că avea să o pri­mească de soţie în clipa în care s-ar fi înfăţişat la troieni; atunci, el s-a dus fără arme la templul lui Apollo de la Timbra, unde a fost ucis de Paris.

Trupul său a fost recuperat de Ulise şi de Aiax, fiul lui Telamon. Thetis a promis armura fiului său celui mai curajos dintre eroii greci, iar această promisiune a pro­vocat disputa dintre cei doi eroi care îi recuperaseră trupul.

După moarte, Ahile a devenit unul din­tre judecătorii din lumea subpămînteană, rămînînd în Insulele Fericiţilor sau în Insula Leuce (Apollonios din Rodos, 4.814), sau cu Ifigenia. Mormîntul lui Ahile, care, aşa cum îşi dorise eroul, alături de cenuşa sa o conţinea şi pe cea a lui Patroclu, prie­tenul său nedespărţit, a fost ridicat la capul Sigeion, în Helespont (Strabon, 13.1.32), şi a fost gigantic, pentru a putea fi văzut de departe. În insula Boristene, la vărsa­rea rîului Nipru, a fost înălţat un templu în cinstea lui Ahile Pontarches, stăpîn al Pontului; aici i-a fost închinat cult pe măsura unui erou.

Cea mai mare glorie Ahile a dobîndit-o ca protagonist al Iliadei, unde este înfă­ţişat ca fiind eroul prin excelenţă al gre­cilor. El încarnează în cel mai înalt grad virtuţile recunoscute şi admirate ale „tim­purilor eroice”: frumuseţea, curajul, forţa extraordinară în bătălie, căreia nimeni nu i se poate opune. Printre calităţile sale se numără ataşamentul faţă de mama sa divină, care devine în general o supunere faţă de voinţa zeilor, şi pasiunea pentru război. Dintre trăsăturile proprii tempera­mentului său se disting uşurinţa cu care izbucneşte în mînia cea mai neînfrînată, dar şi disponibilitatea de a-şi lăsa deoparte orgoliul atunci cînd o voinţă superioară (divină) i-o cere. Neîndurător cu duşmanii, este totuşi descris de Homer ca fiind foarte milostiv şi un prieten de nădejde.

Dintre nenumăratele iubiri ale lui Ahile, izvoarele antice amintesc nume ca Patro­clu, Troilus, Elena, Polixena, Deidamia, Briseis şi chiar Medeea.

---

sursa: Anna Ferrari,  Dicţionar de mitologie greacă şi romană, Traducere de Emanuela Stoleriu, Dragoş Cojocaru, Dana Zamosteanu, Ed. Polirom, Iaşi, 2003