Arhive etichetă: personalitati

Renaşterea şi Umanismul. Renaşterea în Italia. Influenţe culturale în Europa

unde au aparut umanismul si renastereaumanistipersonalitati ale renasterii italienepersonalitati ale renasterii in europaumanismul in spatiul romanesc

Anunțuri

Victor Dimitriu – Personalităţi râmnicene

scriitor - desen

Victor Dimitriu (2 septembrie 1898 – 2 iulie 1962), avocat, politician, ziarist, publicist, dramaturg. S-a născut la Râmnicu Sărat, unde urmează şi cursurile primare, secundare şi liceale, după care absolvă, la Bucureşti, Facultatea de Drept. Avocat în baroul râmnicean, desfăşoară, totodată, o bogată şi complexă activitate culturală.

Din 1920 este secretarul organizaţiei judeţene a Partidului Socialist şi al sindicatelor locale, mai târziu primar al oraşului şi în conducerea P. N. L. local.

Ca ziarist, debutează la publicaţia Foaia Râmnicului (26 ianuarie 1910 – 25 august 1933,) pe care, începând cu nr. 1, anul II, o conduce ca director (I. Măgârdiceanu, secretar de redacţie). Redactor la Chemarea Nouă (1930), colaborator la Zori de zi (1930), Cuvântul Râmnicului, Informatorul, Machina. Scoate Acţiunea (1 august 1927 – 6 martie 1930), publicaţie de orientare socialistă.

Este cunoscut şi ca autor de cuplete şi reviste, pamfletar şi dramaturg de talent. A scris revistele: Bravos Râmnic (1935), Ori e… ori nu e (1937), O văzurăm şi pe asta, în colaborare cu I. Măgârdiceanu.

După 1944, din nou cu orientare politică de stânga, a fost primar şi deputat F. N.D. (1946).

*****

sursa: Valeriu Nicolescu, Gheorghe Petcu, BuzăuRâmnicu Sărat: Oameni de ieri, oameni de azi, Buzău, Alpha MDN, 1999, pag. 235-236

Rudolf II – Altfel decât împărat

Rudolf II 1552-1612

În istoria secolului XVI european, câteva personalităţi se disting pe plan politic: împăraţii Carol Quintul şi Rudolf II de Habsburg, regele Filip II al Spaniei si sultanul Soliman Magnificul. Dintre aceştia, un interes aparte prezintă Rudolf II, dar nu ca împărat al Sfântului Imperiu Romano-German sau ca rege al Boemiei şi Ungariei. Ne interesează aici acele laturi ale personalităţii sale care dau măsura realei lui valori şi fac din el unul dintre cele mai interesante personaje ale epocii: acelea de mare colecţionar şi de mecena al artiştilor şi savanţilor epocii sale, la care se adaugă „ciudăţeniile” lui.

În Spania, la studii

Rudolf II s-a născut la 18 februarie 1552 la Viena, fiind al doilea din cei opt copii care au rezultat din căsătoria lui Maximilian II (1527-1572), fiul lui Ferdinand, cu Maria de Spania (1528-1603), fiica lui Carol Quintul, deci verişoara sa (Ferdinand I şi Carol Quintul au fost fraţi). A crescut într-o atmosferă tensionată, între o mamă habotnică, manifestând un catolicism militant şi intransigent în privinţa protestantismului, care se răspândea chiar în acea perioadă, şi un tată cu preocupări intelectuale şi simpatizant deschis al protestanţilor, fără însă a renunţa la propria sa credinţă catolică. Era epoca în care ruptura dintre Biserica Romană şi Reformă devenea tot mai evidentă, lua forme adesea violente şi începea să se manifeste şi pe plan politic.

Nemulţumită de perspectiva ca tânărul Rudolf, moştenitorul coroanei Imperiului, să fie crescut într-o Viena în care protestanţii câştigau tot mai mult teren şi mai ales unde credinţa catolică a tatălui său părea contemporanilor îndoielnică, mama sa, împărăteasa Maria, a purtat o adevărată bătălie pentru trimiterea lui Rudolf în Spania, unde putea primi, în viziunea ei, o educaţie pe măsura viitorului său. Această educaţie trebuia să facă din Rudolf un prinţ pregătit să preia atribuţiile monarhice, un om de stat cunoscător al problemelor epocii sale şi mai ales intransigent în privinţa Reformei. Cu ajutorul fratelui ei, regele Filip II, Maria a reuşit să obţină trimiterea lui Rudolf în Spania.

Continuă citirea →

Toma Dicescu – Personalităţi râmnicene

pedagog

Nicolae Dicescu (1854-1940) – publicist, dramaturg, folclorist, fiul preotului Ştefan Dicescu. S-a născut la Râmnicu Sărat. A urmat Facultatea de Litere şi Filozofie a Universităţii Bucureşti, în perioada studenţiei făcând parte din conducerea Gimnaziului Al.I. Cuza din Râmnicu Sărat, înfiinţat la 1 septembrie 1877, împreună cu elveţianul Erhard Erzinger, profesor la Institutul de băieţi din Bucureşti şi profesorul universitar V. A. Ureche. Doctor în filozofie şi pedagogie (Leipzig), funcţionează ca institutor  în Bucureşti (1880), revizor şcolar pentru judeţele Râmnicu Sărat şi Vâlcea (1892, 1893), profesor şi director de liceu la Câmpulung şi Buzău (1895-1904, 1905-1907) şi apoi, din 1912, directorul Seminarului Central din Bucureşti.

Autor de manuale şcolare, preşedinte al Ligii Culturale, secţiunea Râmnicu Sărat (înfiinţată în 1892), şi al Societăţii culturale V. Alecsandri (înfiinţată în 1908). A fost, din 1932, şi preşedintele Societăţii filarmonice George Enescu, după contopirea cu secţia Ligii Culturale, cât şi preşedinte al comitetului şcolar al Liceului de fete Elina Matei Basarab, înfiinţat în octombrie 1919.

Este autorul unor lucrări de referinţă: Chestiuni pedagogice (Buzău, 1906), Piese de teatru şi literatură pentru tinerime (Buzău, 1908), Conferinţe (Buzău, 1911).

sursa: Valeriu Nicolescu, Gheorghe Petcu, BuzăuRâmnicu Sărat: Oameni de ieri, oameni de azi, Buzău, Alpha MDN, 1999, pag. 234-235

Nicolae Dicescu – Personalităţi din Râmnicu Sărat

avocat

Nicolae Dicescu (4 septembrie 1884-3 iunie 1970) – avocat şi ziarist, fiul preotului Ştefan Dicescu, s-a născut la Râmnicu Sărat. A urmat şcoala primară şi gimnaziul în oraşul natal, dar şi-a trecut bacalaureatul la Focşani. Copist la Râmnicu Sărat, în 1907-1908, după care urmează Facultatea de Drept din Bucureşti (licenţiat 1910). Avocat în baroul râmnicean, iar din aprilie 1910 membru fondator al organizaţiei locale a Partidului Naţional Democrat, din partea căruia va fi ales deputat, în februarie 1911. Până în 1916 a candidat de trei ori la Colegiul II al Camerei. Datorită activităţii sale, în scurt timp, organizaţia locală a partidului devine cea mai puternică din ţară. Câştigă alegerile comunale din 1926, dat în 1930 se retrage de la şefia partidului, în locul său fiind ales dr. Lazăr Dicescu.

A fost preşedinte al Comisiei interimare, în 1920, şi primar din 1930, calitate în care s-a preocupat de finalizarea lucrărilor de pietruire a străzii Bagdat şi a bulevardului Matei Basarab. De asemenea, s-au construit noi cişmele, mai ales în cartirele mărginaşe, s-au refăcut instalaţiile de capturare a apei potabile de pe văile Bălţatului şi Cacovei, distruse de inundaţii, s-a realizat sondajul de mare adâncime şi turnul-rezervor din apropierea cazărmilor.

Ca publicist, a colaborat la Lupta, Milcovul, Vocea Tutovei, Biserica Română şi Neamul Românesc. A condus publicaţia râmniceană Cuvântul, organ de presă al organizaţiei locale a P.N. D. şi a fost corespondent la Cronica şi Minerva.

Inimos animator cultural, a desfăşurat şi o intensă activitate în cadrul Societăţii culturale Vasile Alecsandri. A fost director al Căminului cultural orăşenesc Constantin Brâncoveanu şi al Căminului cultural Miron Cristea, constituite la 25 martie 1939.

sursa: Valeriu Nicolescu, Gheorghe Petcu, Buzău – Râmnicu Sărat: Oameni de ieri, oameni de azi, Buzău, Alpha MDN, 1999, pag. 233-234

Lazăr Dicescu – Personalităţi din Râmnicu Sărat

scriitor

Lazăr Dicescu (10 noiembrie 1879-17 august 1935) – medic, politician, fiul preotului Ştefan Dicescu, s-a născut la Râmnicu Sărat (tot aici a şi decedat). Studii primare şi liceale în oraşul natal, după care urmează Facultatea de Medicină din Bucureşti. A funcţionat ca medic de plasă timp de 25 de ani.

Pentru meritele pe câmpul de luptă, în primul război mondial, a fost decorat cu Meritul sanitar clasa I.

A fost şeful organizaţiei judeţene Râmnicu Sărat a Partidului Naţional Democrat, prefect al judeţului (1931-1932) şi deputat (1932-1933).

A fost director al publicaţiei Cuvântul nostru (20 octombrie 1930-20 decembrie 1937), organul local al partidului condus de Nicolae Iorga (gazetă de campanie politică), fondatorul fiind Nicolae Dicescu. A colaborat şi la Gazeta satelor, redactată tot de fratele său.

sursa: Valeriu Nicolescu, Gheorghe Petcu, Buzău – Râmnicu Sărat: Oameni de ieri, oameni de azi, Buzău, Alpha MDN, 1999, pag. 232-233

Florica Cristoforeanu – Personalităţi din Râmnicu Sărat

Florica Cristoforeanu

Florica Cristoforeanu (16 mai 1886, Râmnicu Sărat – 8 martie 1960, Rio de Janeiro) – soprană lejeră şi dramatică, mezzosoprană. Este fiica lui Vasile Cristoforeanu, primar al Râmnicului, care a făcut studii de Drept în Italia unde a cunoscut şi s-a căsătorit cu Anna Rossi, dintr-o familie de vechi cărturari şi artişti.

Viitoarea soprană a fost îndrumată de mama sa, cunoscătoare a unui vast repertoriu de canţonete, dar şi de tatăl său, cunoscător a nenumărate melodii populare româneşti. Debutează la 9 ani, într-un concert public în oraşul natal. Absolvă cursurile liceale la Bucureşti, unde a avut ca profesor de Limba română pe Ioan Slavici, la îndemnul căruia participă ca solistă vocală, pianistă sau dirijoare de cor, la cele mai multe din manifestările muzicale organizate în aceea vreme la Bucureşti. În 1903 pleacă în Italia, la un unchi al mamei, şi se înscrie la Conservatorul Giuseppe Verdi din Milano, pe care îl absolvă în 1907, cu medalia de aur.

Revenită pentru o vreme în ţară, susţine câteva concerte la Bucureşti şi Râmnicu Sărat. Pleacă în Italia, unde este angajată la Compania de operetă Capodistria din Trieste şi distribuită, în 1908, în rolul titular din Lucia di Lammermour. Cântă pe scenele teatrelor din Milano, Neapole, Bologna, Genova, Parma, Torino şi în turnee – Suedia, Norvegia şi Danemarca. Din 1911 este prim solistă în trupa de operetă condusă de Constantin Grigoriu, cu care efectuează turnee prin ţară, dar în 1913 revine în Italia, ca director al trupei de operetă Citta di Milano. Joacă în Eva pe scena teatrului Fosatti, după care va pleca în turnee în alte oraşe italiene şi apoi în Danemarca, Norvegia, la Buenos Aires şi Montevideo.

Din 1922 se dedică operei, fiind angajată prin concurs la renumita Scala din Milano, unde va lucra sub bagheta unor iluştri dirijori, printre care marele Arturo Toscanini. Interpretarea rolului Cio-Cio San din Madame Butterfly o cotează ca una din marele cântăreţe lirice ale lumii.

În cei peste 50 de ani de activitate, a cântat pe aproape toate marile scene din Europa şi America. Din 1924 şi până la retragerea sa, în 1940, a fost prezentă şi la majoritatea stagiunilor Operei Române din Bucureşti.

Căsătorită cu un italian, îşi păstrează numele care a consacrat-o şi-i amintea de meleagurile natale, cu nostalgia cărora s-a stins din viaţă în 1960 departe de ţară, la Rio de Janeiro.

sursa: Valeriu Nicolescu, Gheorghe Petcu, Buzău – Râmnicu Sărat: Oameni de ieri, oameni de azi, Buzău, Alpha MDN, 1999, pag. 477-479

Petre Iorgulescu-Yor – Personalităţi din Râmnicu Sărat

Petre Iorgulescu-Yor, autoportret

Petre Iorgulescu-Yor (24 decembrie 1890-29 aprilie 1939)  Pictor. Născut la Râmnicu Sărat, este fiul lui Constantin (prefect, deputat, senator) şi Victoria Iorgulescu (grecoaică prin naştere), familie înstărită, cu terenuri agricole şi vii. Urmează şcoala primară la Râmnicu Sărat, continuă la Bucureşti, la pensionul Schweitz-Thierrin. A dovedit vocaţii native pentru desen încă din copilărie, prima lucrare fiind prezentă la Expoziţia agricolă din 1909 de la Râmnicu Sărat. Absolvent al Liceului Matei Basarab, continuă să deseneze, realizând numeroase compoziţii (studii de mişcare, de atitudine, fizionomii). Urmează apoi Facultatea de Drept de la Iaşi, după absolvire funcţionând o vreme ca magistrat la Galaţi.

Continuă citirea →

Balcica Moşescu – Personalităţi râmnicene

Balcica Mosescu Maciuca

Balcica Moşescu   Poetă. S-a născut la 23 aprilie 1930, în Balcic; fiica publicistului Octavian Moşescu. Absolvă Liceul „Al. Vlahuţă“ din Rm. Sărat (1948), apoi Institutul „N. Grigorescu” secţia de istoria şi teoria artei (1952). Debutul şi-l face ca elevă, publicând două plachete consecutive „Golful cu migdali” (1945) şi „Zbor de pescăruşi” (1946), la numai 15-16 ani!, eveniment unic în istoria literaturii române. Lector de istoria artei, cunoscut critic de specialiiate, va semna cu un nume nou – Balcica Măciucă – monografii de pictori: Th. Aman (1958), Lucian Grigorescu (1963), Ioan Popescu-Negreni (1978).

sursa: Alex. Oproescu, Scriitori buzoieni. Fişier istorico-literar, Buzău, 1980, pag. 81

Stelian Cucu – Personalităţi din Râmnicu Sărat

Stelian Cucu - poet, eseist si conducator de revista

Stelian Cucu  Poet, eseist, traducător. S-a născut în satul Văcăreni, comuna Luncaviţa – Tulcea, la 30 ianuarie 1904, din părinţi râmniceni. Şcoala primară şi liceul în Rm. Sărat, apoi Facultatea de litere şi filozofie, secţia filologie romanică a Universităţii bucureştene (1922-1925). Revine în oraşul copilăriei ca profesor de limba şi literatura română, îndeplinind, totodată, cu unele intermitenţe, funcţia de director la Şcoala comercială şi Liceul teoretic, azi „AL Vlahuţă“.

revista Glas Tanar - Stelian Cucu, Rm. Sarat

Activitatea de aproape două decenii în Rm. Sărat este prodigioasă: animator cultural de frunte, editor de revistă („Glas tânăr“ : 1932-1941, unde lansează surprinzătoare studii şi eseuri despre Ion Creangă, Hasdeu, Iorga, Bolintineanu, C. Kiriţescu), cronicar literar la „Lumina“ – organul de presă al Asociaţiei învăţătorilor râmniceni. În seria de eseuri (extrase), Stelian Cucu propune imaginea unui nou Creangă, creator de lumi, psihologii şi tipuri, pentru care humuleşteanul ar trebui scos din rândul povestitorilor „populari“, al folcloriştilor.  Din această perioadă datează şi primele plachete cu versuri (debut 1929), colaborarea la „Luceafărul” din Brăila, „Pământul“ din Călăraşi, „Cuget clar“ de sub direcţia lui N. Iorga.

În 1945, transferat în Capitală, funcţionează la diferite licee, publică poezii în reviste ca „Ateneu“, „România literară“, „Flacăra“, „Interferenţe“, frecventează cenacluri.

Consecvent unui climat superior de autoexigenţă şi modestie, Stelian Cucu se distinge în totul ca un poet al tradiţiei, de profundă sensibilitate şi acuitate ideatică. Exigenţa faţă de sine ar explica marile intervale dintre cărţi după 1944; o timiditate funciară, adâncită în faţa dinamismului contemporan.

sursa: Alex. Oproescu, Scriitori buzoieni. Fişier istorico-literar, Buzău, 1980, pag. 51-52

Victor Dimitriu – Personalităţi din Râmnicu Sărat

scriitor

Victor Dimitriu – Publicist, dramaturg. Născut în Râmnicu Sărat, la 2 sept. 1898 ; m. 2 iulie 1962. Liceul în oraşul natal, Facultatea de drept din Bucureşti. Avocat în baroul din localitate. Debutul, cu versuri satirice, în publicaţiile lui O. Moşescu: „Foaia Rîmnicului“ (1921), pe care o administrează un timp, şi „Machina“ (1924-1925). După „Foaia Rîmnicului”, Victor Dimitriu scoate singur gazeta „Acţiunea“ (Rm. Sărat, 1927-1930), „cu speranţa că va răspunde nevoiei de control public şi critică obiectivă şi urbană a stărilor locale“. Cunoscut mai ales ca pamfletar, Victor Dimitriu încredinţează însă tiparului în volum… o piesă de teatru.

Opera: Dramaturgie – „Ape adânci”, Rm. Sărat, Tipografia „Poporul” Iorgu Constantiniu, 1925, 50 p.

sursa: Alex. Oproescu, Scriitori buzoieni. Fişier istorico-literar, Buzău, 1980, pag. 47-48

C. C. Datculescu – Personalităţi râmnicene

C. C. Datculescu - personalitati din Ramnicu Sarat

C.C. Datculescu (1857-1940) – editor, publicist, om de ştiinţă. A urmat cursurile primare în oraşul natal, liceul în Bucureşti, iar Literele şi Dreptul la Paris. Reîntors în ţară s-a dedicat activităţilor agricole la ferma sa de la Slobozia-Galbenu din fostul judeţ Râmnicu Sărat. În scurt timp, rezultatele cercetărilor şi producţiilor devin cunoscute, astfel că este solicitat să aprovizioneze chiar Curtea Regală, primind în 1894 brevetul de Furnizor al Curţii Regale pentru culturile agricole şi pentru activitatea tipografiei.

Gazeta Sateanului - C. C. Datculescu

C.C. Datculescu a fost editorul şi directorul revistei agricole şi ştiinţifice Gazeta Săteanului apărută la Râmnicu Sărat (1884-1898) şi Bucureşti (1898-1904). Scopul mărturist în editorialul din primul număr era ca, prin intermediul gazetei, să se asigure instruirea, informarea şi moralizarea poporului român prin publicarea de materiale alese şi variate. Dispunând de instalaţii adecvate, publică chiar şi fotografii color ce însoţeau articole pe teme de agronomie, horticultură, cât şi informaţii de interes general despre evenimente din ţară şi din judeţ. Prin Decretul Regal din 3 aprilie 1892 a fost distins cu medalia Bene merenti, ca apreciere pentru articolele publicate.

Continuă citirea →

Vasile Cristoforeanu – Personalităţi din Râmnicu Sărat

Vasile Cristoforeanu

Vasile Cristoforeanu (1859-1896) – magistrat, ziarist, edil;  studii juridice la Neapole, fiind primul român doctor în drept din Italia. Se căsătoreşte cu o italiancă, mama viitoarei soprane Florica Cristoforeanu.

Cât timp a fost primar al oraşului Râmnicu Sărat (1892-1895), s-au efectuat primele lucrări de alimentare cu apă a oraşului, s-au construit abatorul şi halele, două localuri de şcoli, s-a reorganizat Serviciul de pompieri, care a fost dotat cu utilaje moderne pentru acea dată, s-a înfiinţat Servicul sanitar, Serviciul de igienă şi salubritate, se drenează şi se canalizează gârla morilor, se deschide bulevardul de legătură centru-gară, se extinde grădina publică, se execută lucrări de înlocuire a cişmelelor din piatră cu cişmele din fontă ce vor fi amplasate pe toate străzile. S-au pavat străzile din centru şi câteva din zonele mărginaşe, s-au trasat bulevardele Cuza-Vodă şi Matei Basarab, s-au făcut demersuri pentru construirea noului local al gării, inaugurat parţial la 5 decembrie 1897 după planurile arhitectului N. Mihăilescu, inginer constructor Anton Cerfeda; lucrările de construcţie au fost supravegheate de ing. Ionel Brătianu, viitorul prim-ministru. De altfel, cu sprijinul ministrului Menelas Ghermani, fost deputat de Râmnicu Sărat, a transformat orientalul nostru târg într-un orăşel occidental, dar războiul, şi nu numai, l-a distrus. Fratele său, Eustaţiu Cristoforeanu, a fost primar în perioada 1878-1880.

Continuă citirea →

Petre Antonescu – Personalităţi din Râmnicu Sărat

Petre Antonescu

Petre Antonescu (1873-1965) Renumit arhitect, profesor universitar, academician, s-a născut la Râmnicu Sărat, ca fiu al comerciantului Anton Antonescu şi Profira Antonescu. Urmează cursurile primare (1880-1884) în oraşul natal, liceul la Bucureşti şi apoi Şcoala de Arte Frumoase din Paris (1893-1899). În anul absolvirii, când obţine titulul de diplomat inginer, expune la Salonul de artă din Paris acuarele realizate în Italia şi România. Mulţi ani mai târziu, la expoziţia organizată la liceul Alexandru Vlahuţă din oraşul natal expune o colecţie de schiţe ale caselor din zona de munte a Râmnicului. În 1900 expune la Paris acuarele şi crochiuri, în acelaşi an proiectând construcţia pavilionului Monopolorilor Statului, la Expoziţia internaţională de la Paris, lucrare în stil românesc, pentru care primeşte distincţia Officer de l’Academie.

Remarcat încă din primii ani de activitate, este numit în 1900 profesor onorific, iar din 1903 profesor la Şcoala superioară de Arhitectură şi Academia de Arhitectură din Bucureşti (1900-1938). Cursul său de istoria arhitecturii a inclus idei originale privind realizarea de construcţii în concepţie modernă cu specific românesc. A fost rector al Şcolii superioare de Arhitectură (1931-1938), preşedinte al Societăţii Arhitecţilor (1912, 1919-1921, 1946-1949) şi al Societăţii arhitecţilor diplomaţi (1926-1932), membru al Comisiunii monumentelor istorice (1904-1938); ales membru onorific al Academiei Române (1936) şi membru al acestei prestigioase instituţii din 1945; membru al Ateneului Român, la secţia artistică.

Continuă citirea →

Pavel Zăgănescu – Personalităţi din Râmnicu Sărat

Pavel Zaganescu

Eroul din Dealul Spirii, Pavel Zăgănescu (1815-1897), s-a născut la Râmnicu Sărat, unde a şi urmat cursurile şcolii primare. În 1830 a intrat ca iuncher (aspirant la titlul de ofiţer) în Miliţia Naţională, fiind apoi trecut la batalionul 1 din Regimentul 2, cu gradul de sublocotenent (1840). În anul 1844 se număra printre ofiţerii care comandau militarii nou înfiinţatei companii de pompieri; în 1847 este înaintat la gradul de locotenent, iar din 1848 este desemnat comandant al acestei companii.

Adept al ideilor lui Nicolae Bălcescu, pe care l-a cunoscut şi cu care a dezbătut de multe ori probleme ale revoluţiei, Pavel Zăgănescu a luat parte la anihilarea acţiunii contrarevoluţionare a coloneilor Solomon şi Odobescu. La 13 septembrie 1848, împreună cu 5 ofiţeri, 150 de soldaţi, 6 sergenţi, 2 gornişti şi 2 toboşari, a ţinut piept avangardei coloanei lui Kerim Paşa, ce cobora pe uliţa Mihai Vodă, această luptă însemnând cea dintâi confruntare armată, purtată de oastea modernă română, după reînfiinţarea ei, în 1830. Jertfa pompierilor conduşi de Pavel Zăgănescu şi a ostaşilor din Regimentul 2 Infanterie reprezintă răspunsul pe care tinerii ostaşi l-au dat chemării lui Nicolae Bălcescu către poporul român în faţa primejdiei de intervenţie străină: „Să nu uităm că suntem datori a apăra naţionalitatea şi drepturile noastre, de vom fi nevoiţi, chiar vărsând sângele nostru. De vom cădea în această luptă sfântă, să cădem bărbăteşte astfel cum au trăit părinţii noştri […]”.

Pavel Zăgănescu a fost arestat şi apoi închis un an la închisoarea de la Văcăreşti; după eliberarea din detenţie a fost reprimit în rândul pompierilor. Avansat căpitan în 1852, maior în 1857 şi colonel în 1859, este însărcinat de Al. I. Cuza cu organizarea corpului grănicerilor. După ce, în 1864, şi-a dat demisia din armată, este numit, în 1868, prefect al Poliţiei capitalei.

La moartea sa, presa a consemnat tristul eveniment aducând elogii aceluia despre care s-a spus: „Cu dânsul dispare veteranul eroilor naţionali, iar România poate fi mândră de fiul ei!”

sursa: Valeriu Nicolescu, Gheorghe Petcu, Buzău – Râmnicu Sărat: Oameni de ieri, oameni de azi, Buzău, Alpha MDN, 1999, pag. 141-143