Matei Basarab şi căpitanul din straja curţii domneşti – povestiri istorice
Povesteşte Dumitru Almaş: „S-a întâmplat ca azi, în cartea pe care o citeam, Oana şi prietenii ei să vadă fotografia unui voievod bătrân, cu căciulă de catifea împodobită cu pană şi cu o broşă scumpă.
– Cine-i acest voievod, bunicule? m-a întrebat ea.
– Este un voievod de demult, am răspuns eu. Se numea Matei Basarab. A fost unul din cei mai harnici şi pricepuţi în treburile conducerii. El a mărit şi înfrumuseţat mult Curtea domnească din Târgovişte şi din Bucureşti, aşa după cum a pus să se clădească multe case mari şi trainice în toată ţara.
Totodată, Matei Basarab s-a străduit, din toate puterile sale, ca în ţară să fie pace, oamenii să trăiască în bună înţelegere şi să aibă de toate. S-a îngrijit ca toţi să muncească şi să nu se înşele unii pe alţii, adică să trăiască în cinste şi cu dreptate.
Eliade şi Maitreyi – dragostea interzisă
Ajungând la Calcutta pentru a studia sanscrita şi filosofia indiană, Mircea Eliade este primit cu multă înţelepciune şi simpatie de profesorul său, Surendranath Dasgupta, care îl ia în casa lui, asemenea unui membru al familiei, ca cea mai eficientă formă de a pătrunde spiritul unei anumite civilizaţii. În acest context, Eliade va cunoaşte pe fiica mai mare a profesorului, pe Maitreyi Devi, de doar 16 ani, dar care era de o cultură nu doar imensă, cât mai ales de un deosebit rafinament, cel puţin din perspectiva unui european. De altfel, încă de pe atunci tânăra Maitreyi se afirmase ca o sensibilă versificatoare, mult apreciată de exigentul Rabindranath Tagore, ceea ce nu-l lasă insensibil pe Mircea Eliade.
Garabet Ibrăileanu – Portretul femeii ideale
Merită reţinut portretul femeii ideale la Garabet Ibrăileanu, în singura sa creaţie literară propriu-zisă, romanul Adela, la dosarul căruia se poate adăuga fragmentul de laborator, Doamna X, în care „aristocraţia” acesteia este apreciată printr-o sumă de calităţi, precum lipsa prejudecăţilor sociale, natura ei dominantă, gust vestimentar, „completa libertate a sentimentului”, nepăsătoare la opiniile morale ale altora, inteligenţă, îndeletniciri intelectuale, felul de a iubi (total, în actualitate, cu patimă).
În fond, ambele texte au avut ca fundament personaje reale, Adela purtând înfăţişarea şi trăsăturile de caracter ale unei asistente la catedra lui Ibrăileanu în anii 1922-1924, Olga Tocilescu, între cei doi existând se pare o relaţie de dragoste confirmată de mai multe surse, în vreme ce „doamna X” nu era altcineva decât soţia lui Constantin Stere, Maria.
Ştia ce-l aşteaptă!
Povesteşte Constantin Bacalbaşa, în „Bucureştii de altă dată”: „Nae T. Orăşanu scria la Ghimpele, ziarul umoristic al opoziţiei liberale, proprietatea unui domn Stoenescu. În timpul domniei lui Cuza a fost de nenumărate ori trimis la Văcăreşti, fiindcă pe vremea aceea exista arestul preventiv pentru delictul de presă. De câte ori Orăşanu scria câte un articol violent sau atingător la Vodă, îşi trimitea imediat salteaua, plapuma şi pernele la Văcăreşti. Directorul penitenciarului nu voia să le primească, însă Orăşanu îi răspundea:
– Nu-ţi fie teamă, o să primeşti ordinul peste câteva ceasuri.
Şi, într-adevăr, ordinul venea întotdeauna.” 🙂
Dictatul de la Viena (30 august 1940) – documente istorice
Dictatul de la Viena a fost un act internațional încheiat la 30 august 1940, prin care România a fost silită să cedeze aproape jumătate (43.492 km²) din teritoriul Transilvaniei în favoarea Ungariei. Acest act a fost impus de Germania Nazistă și Italia fascistă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial sub titlul de „arbitraj”.
Iată trei documente istorice care fac referire la acest eveniment tragic din istoria românilor.
A. Textul arbitrajului
Iată textul sentinţei, după comunicatul oficial:
1. Traseul definitiv al liniei de frontieră, care desparte România de Ungaria, va corespunde aceluia marcat de harta geografică aici anexată. O comisie româno-ungară va determina detaliile traseului la faţa locului.
2. Teritoriul român atribuit Ungariei va fi evacuat de trupele româneşti într-un termen de 15 zile şi remis în bună ordine acesteia. Diferitele faze ale evacuării şi ale ocupării, precum şi modalităţile lor vor fi fixate în termen de o comisie româno-ungară. Guvernele ungar şi român vor veghea ca evacuarea şi ocuparea să se desfăşoare în ordine completă.
Dolorosa – concubina Sfântului Augustin
Cel mai îndurerat chip de concubină redat în scrierile istorice este cel al femeii pe care eu am numit-o Dolorosa, căci, în Confesiunile sale, bărbatul ce avea să devină Sfântul Augustin nici măcar o dată nu o identifică pe femeia alături de care a trăit cincisprezece ani de viaţă şi care i-a dăruit pe unicul lui fiu, Adeodatus. Această omisiune nu vădeşte, însă, indiferenţa lui Augustin. Într-adevăr, chiar şi mamei sale, Monica, îi spune pe nume doar o dată, cu toate că numele prietenilor săi, Alypius şi Nebridius, precum şi ale altor bărbaţi le menţionează adesea. În societatea lui Augustin, bărbaţii contau, pe când femeile, subordonate pe toate planurile şi considerate fiinţe inferioare, erau insignifiante. Cu toate acestea, Augustin şi-a petrecut prima jumătate din viaţă alături de Monica şi de Dolorosa, iar profunzimea şi fervoarea ataşamentului său faţă de ele au fost cruciale în dezvoltarea lui în calitate de creştin, profesor şi teolog.
Geto-dacii şi lumea mediteraneană – teste recapitulative
1. Cine erau geto-dacii?
Geto-dacii reprezentau ramura nordică a tracilor, populaţie de origine indo-europeană care s-a stabilit în mileniul II î.Hr. la nord şi la sud de Dunăre.
2. Care era teritoriul locuit de geto-daci?
Geto-dacii ocupau încă din secolul al VII-lea î.Hr. spaţiul delimitat de Munţii Carpaţi, fluviul Dunărea şi Marea Neagră, spaţiul carpato-danubiano-pontic.
3. Cum erau organizaţi geto-dacii?
Geto-dacii erau organizaţi în triburi şi uniuni de triburi, fiecare trib aflându-se sub autoritatea unui şef militar şi a aristocraţiei militare, având un centru fortificat ce conţinea terminaţia dava.
Şi eu pot să strig
Mihail Gorbaciov îl face sa râdă în hohote pe Ronald Reagan în timpul summit-ului de la Geneva în noiembrie 1985, atunci când îi povesteşte aceasta:
„Este povestea unui american care îi explică unui rus că America este o ţară atât de liberă, încât te poţi duce în faţa Casei Albe, să urli şi să-i urezi lui Reagan să se ducă dracului!
Mircea Eliade – O iubire timpurie
Pe când era încă student, Mircea Eliade devine tot mai apropiat de „domnişoara R.” [Rica Botez], deşi iniţial se simţise deopotrivă atras de o tânără grecoaică, brunetă, studentă la Conservator, şi pentru că avea „buzele extraordinar de roşii şi de cărnoase”. Însă R. era „o fată cu ochii de culoarea violetelor şi părul tuns scurt, cu breton. Mi s-a părut frumoasă şi îndepărtată, coborând parcă dintr-o altă lume, pentru că nu semăna cu nici una din fetele pe care le cunoscusem până atunci. (…) Avea o voce gravă, joasă, senzuală, contrastând cu chipul ei de personaj de roman englez”.
C. A. Rosetti şi farsele sale
Povesteşte Constantin Bacalbaşa: „Pe la 1871 şi mai târziu chiar, se citau curent numeroasele păcălituri făcute de C. A. Rosetti care, în tinereţe, fusese un păcălitor de mâna întâia. Două din păcăliturile lui C. A. Rosetti erau vestite.
Odată, fiind poliţai la Piteşti, a plăzmuit un ordin de la mitropolie, ca toţi popii din oraş să fie tunşi. Apoi a adus la poliţie pe toţi preoţii, i-a pus pe o tobă şi i-a tuns la piele.
Un mit naţional – Mihai Viteazul
Conturarea mitului Mihai Viteazul ilustrează mai bine ca oricare alt model istoric mutaţiile petrecute în conştiinţa românească. Domnitorul care a reuşit să stăpânească pentru scurt timp, la 1599-1600, cele trei ţări reunite, trei veacuri mai târziu, în România modernă, începe a fi receptat ca unificator abia spre mijlocul secolului al XIX-lea. O asemenea interpretare lipseşte cu desăvârşire în istoriografia cronicărească a veacului al XVII-lea şi chiar mai târziu, spre 1800, la Şcoala Ardeleană. Puse în evidenţă, pe lângă personalitatea excepţională a lui Mihai, erau ideea creştină şi strânsele raporturi cu împăratul Rudolf. De asemenea, ambiţia cuceritorului apărea frecvent ca mobil al acţiunii, ocupând în schema interpretativă locul pe care mai târziu îl va lua „ideea românească”.
Pearl Harbor – Teoria conspiraţiei
Unul dintre momentele hotărâtoare ale celui de-al Doilea Război Mondial a fost atacul-surpriză al japonezilor asupra Pearl Harbor, în urma căruia SUA au intrat în război. Fără acest atac şi fără implicarea SUA în Europa de Vest, e posibil ca lumea de după război să fi arătat cu totul altfel.
Dar a fost atacul de la Pearl Harbor, din decembrie 1941, cu adevărat o surpriză? Adepţii conspiraţiilor au găsit dovezi care sugerează că preşedintele Franklin D. Roosevelt ştia că se plănuieşte un atac şi a ţinut secretă această informaţie, pentru a-şi impune politica de implicare în război. Roosevelt voia ca SUA să se angajeze în războiul din Europa de Vest, dar era blocat de opinia publică, care era în proporţie de 88% împotriva intrării în război alături de Aliaţi.
La coadă
Scena se petrece la Moscova, în perioada regimului comunist. O coadă interminabilă se întinde în faţa unui magazin alimentar. Se scurge o zi întreagă şi nimeni nu pare a se apropia cu adevărat de uşa magazinului. Nemairezistând, un bărbat strigă: „E vina lui Gorbaciov. Mă duc să-l omor.” Şi dispare.
A doua zi, coada este în continuare la fel de lungă, în faţa aceluiaşi magazin şi acelaşi individ, tras la faţă, se întoarce să-şi ia locul la coadă. Este întrebat:
Despre copilăria nefericită a lui George Călinescu
Anii copilului Călinescu au fost mediocri, lipsiţi de seva dragostei părinteşti, brăzdaţi de complexe şi frustrări. Amintirea acelui timp avea temeiuri a-l indispune.
Fusese fiul Mariei (Mariţa) Vişan, servitoare în casa ceferistului Constantin Călinescu, tatăl fiind (probabil!) Tache Căpitănescu (Capitanovici), fratele soţiei aceluia.
Mama sa, Maria Vişan, s-a născut la 17 mai 1874 în comuna Dobroteasa din judeţul Olt. Tatăl ei, Marin, avea 40 de ani, mama, Dumitra, 26. Rămasă orfană, Maria Vişan trăieşte împreună cu fratele ei, căsătorit, care – gelos şi violent – îşi bătea soţia şi sora. De aceea, Maria şi cumnata ei şi-au luat lumea în cap, fugind împreună de acasă. Au trecut Oltul pe o plută şi au plecat cu trenul spre Bucureşti. Ceferistul Constantin Călinescu, văzând-o stingheră, în Gara de Nord, pe Maria Vişan, a luat-o acasă ca femeie de serviciu. Mariţa, cum i se zicea în casa lui Constantin Călinescu, era inteligentă, îi plăcea să spună poezii, era cam rea de gură. A murit la 15 noiembrie 1958, fiind înmormântată la cimitirul Herăstrău.
Anschluss – dicţionar de termeni istorici
Anschluss (în germană, unire) – unirea politică a Austriei cu Germania care a avut loc atunci când Adolf Hitler a anexat Austria.
În 1938, cancelarului austriac Kurt von Schuschnigg i s-a impus să anuleze plebiscitul privind alipirea Austriei la Germania, al cărui rezultat era estimat a fi defavorabil acestei uniri. Cancelarul a demisionat şi a ordonat armatei austriece să nu se opună trupelor germane. Invazia a avut loc la 12 martie, iar entuziasmul arătat de populaţie l-a convins pe Hitler să anexeze Austria a doua zi. Deşi Franţa şi Marea Britanie au protestat faţă de metodele lui Hitler, au acceptat şi ele, împreună cu alte ţări, faptul deja împlinit.
sursa: Enciclopedia Universală Britannica, vol. I, Ed. Litera, Bucureşti, 2010
ISTORII REGĂSITE 
Comentarii recente