Arhive etichetă: istorie

Primii oameni

primii oameni focLegendele străvechi și autorii Bibliei au susținut că oamenii sunt făpturi dumnezeiești, create după chipul celui care le-a zămislit. Până în prezent, însă, au rămas fără răspuns cel puțin câteva întrebări esențiale: este sau nu omul urmașul unei specii de maimuțe? Oamenii au apărut în împrejurări excepționale, într-un loc anume de pe Pământ, sau în același timp pe întreaga suprafață a planetei noastre? Știm cum a evoluat corpul omului? Sau lipsește ceva ca să înțelegem cum am devenit ceea ce suntem?

Știm că cea mai veche fosilă cu trăsături umane a fost găsită în Africa, în anul 1974. Cele 52 de oase ale unui schelet feminin, cu înălțimea de 1,30 metri, au fost numite de cercetători Lucy. Lucy era o ființă care își petrecea viața cățărându-se în arbori, dar care se afla totodată la începuturile mersului biped.

Continuă citirea →

Anunțuri

Povestea lui Gutenberg

gutenbergCândva prin anul 1445, un aurar german pe nume Johannes Gutenberg a plecat de la Strasbourg, unde locuise mai mulți ani, și a urmat cursul Rinului înapoi spre orașul său de baștină, Mainz. Purta cu el un secret – unul mare. Timp de cel puțin zece ani, lucrase în taină la câteva invenții care, credea el, combinate ar sta la baza unui cu totul nou gen de afacere cu cărți. El a văzut o oportunitate de automatizare a producției de cărți și a altor lucrări scrise, înlocuind venerabilul scrib cu o foarte modernă mașină de tipărit.

După ce a obținut două împrumuturi considerabile de la Johann Fust, un vecin înstărit, Gutenberg a deschis un atelier la Mainz, a cumpărat ceva unelte și materiale și s-a pus pe treabă. Folosind priceperea lui de prelucrare a metalelor, el a creat niște mulaje mici și reglabile, pentru a turna literele alfabetului de înălțime uniformă, însă de lățime variabilă, dintr-un aliaj de metale topite. Literele turnate sau caracterele mobile puteau fi aranjate rapid într-o pagină de text pentru a fi pusă la presă și, când treaba era gata, scoase din tiparniță și aranjate pentru o nouă pagină.

Continuă citirea →

Proiectul Programei școlare pentru disciplina Istorie

programa-istorieProiectele de Programe școlare pentru gimnaziu se află în consultarea specialiștilor și a practicienilor. Consultarea se va derula în perioada 27 ianuarie-13 februarie 2017 – https://goo.gl/WHRnZe

Proiectul Programei școlare pentru disciplina Istorie poate fi studiat pe site-ul Institutului de Științe ale Educației – http://www.ise.ro/wp-content/uploads/2017/01/Istorie.pdf

O istorie a amantelor: Elena Lupescu (III)

elena-lupescu-carol-al-ii-leaDușmanii

Carismaticul lider al Gărzii de Fier, Corneliu Zelea Codreanu, a declarat că nu a ordonat asasinarea Elenei doar pentru că se temea ca nu cumva Carol să cedeze nervos fără ea. Când Carol realiză, în cele din urmă, cât de periculoasă devenise Garda de Fier, ordonă asasinarea lui Codreanu. Nicio dovadă concretă nu o implică pe Elena în acest asasinat, dar imensa ei influenţă de culise sugerează că, în cele din urmă, trebuie să îl fi îndemnat pe Carol să scape România de unul dintre cei mai populari şi răi antisemiţi.

Dar Codreanu era doar unul dintre nenumăraţii duşmani, așa că s-au găsit alţi antisemiți să o vâneze pe Elena. Studenţii organizau marşuri de protest, cerând moartea ei. Şoferul care o ducea la Palat pentru partida nocturnă de sex cu regele Carol a fost concediat când nevasta lui a scăpat prin vecini vorba că el o numea „evreică împuţită.“ Dr. Neubacher, şeful misiunii economice germane la Bucureşti, i-a spus Elenei că Germania nu vedea cu ochi buni alianţa cu un rege a cărui amantă era evreică. El a încercat să o convingă să părăsească România, pentru a se refugia în neutra Elveţie, dar Elena a refuzat.

Bârfa

Viaţa ei, în postura de cea mai puternică femeie din România, nu era nici confortabilă, nici lipsită de complicaţii. Deşi menţinea un control draconic asupra camarilei conducătoare, Elena era persona non grata la Palatul Regal. Bârfa bucureşteană spunea că mergea acolo numai la ceas de noapte şi se auzeau tot felul de poveşti neverosimil de incitante şi oripilante, conform cărora Mihai, tânărul prinţ, se trezise la un moment dat din somn, văzându-şi tatăl alergând gol pe coridorul palatului, în timp ce Elena îl urmărea, cu un pistol în mână şi îmbrăcată numai cu un neglijeu străveziu. Şi încă un zvon şocant, care era probabil adevărat: se pare că Elena întreţinea relaţii sexuale și cu noul ei şofer, care devenise confidentul ei.

Continuă citirea →

O istorie a amantelor: Elena Lupescu (II)

Avea tot ce îşi dorea

elena-lupescuCarol trebuia să aleagă între tron şi amanta sa. Elena interveni, afirmând că ar fi fost „cea mai fericită persoană din lume“ în cazul în care Carol se întorcea în România pentru a fi rege. Astfel, la 8 iunie 1930, prin schingiuirea Constituţiei, Carol depuse jurămintele şi îşi detronă fiul.

În Franța, Elena era distrusă. Oare Carol avea să cedeze presiunilor mamei sale şi să se recăsătorească cu regina Elena? Oare presiunile politice făcute asupra lui aveau să-l determine să îşi abandoneze amanta evreică şi divorţată? Oare el o va mai iubi în continuare? Distrusă, îngrozită că îl poate pierde, Elena slăbise vreo opt kilograme şi avea migrene cumplite. Se jura că intră la mănăstire. Amenința că se sinucide. „Dacă m-ai mai iubi, nu ai face asta. Fii cuminte! Nu mă înşela!“ se ruga ea.

Continuă citirea →

O istorie a amantelor: Elena Lupescu

elena-lupescuGermania a lansat Holocaustul, dar prin anii ’20 antisemitismul deja bântuia prin Europa. A fost cu precădere mai virulent în România, cu toate că aici evreii constituiau mai puțin de 5 % din totalul populației și nu se bucurau de multe dintre drepturile care le reveneau românilor neevrei. Unii evrei ambiţioşi şi-au schimbat afiliaţia religioasă printr-o convertire publică la creștinism, ceea ce le-a permis să evite restricţiile severe care îi împovărau pe coreligionarii lor ce îşi păstrau credinţa proprie. Însă, orice ar fi făcut, nu puteau scăpa cu totul de „memoria“ oficială a originilor lor evreieşti.

Origini

Un astfel de convertit a fost românul de origine evreiască Nicolae Grunberg, care şi-a schimbat numele mai întâi în Wolff, apoi în românescul Lupescu. Pentru a putea obţine cetăţenie românească şi a-și dezvolta afacerile, Lupescu s-a botezat şi în ritul creştin ortodox. Soţia sa, Elizei, tot o evreică, s-a convertit la Romano-Catolicism. În 1899 s-a născut fiica lor, Elena, care a fost crescută, ca şi fratele ei, Costică, în credinţa creştină. În adolescenţă, Elena a stat chiar la internat, într-o şcoală administrată de călugărițe germane, care au învăţat-o manierele în societate, ceva franceză şi germană.

Reputaţie de femeie promiscuă

„Desăvârşita“ Elena era o tânără fermecătoare, inteligentă şi cochetă, care făcea capetele să se întoarcă în urma ei, cu un ten alb ca laptele, ochi verzi puşi în evidenţă de părul ei roşu. Avea o siluetă seducătoare, un mers falnic și – în ciuda faptului că fusese crescută la mănăstire – o reputaţie de femeie promiscuă. După un scurt mariaj cu un ofițer de carieră, care a divorțat repede de ea pe motiv de adulter, Elena şi-a reluat viaţa de plăceri care o ispitea atât de mult.

Continuă citirea →

Enigme ale istoriei: Neverosimila cruciadă a copiilor (IV) Furtunile mării și lanțurile sclaviei

cruciada-copiilorConform aceloraşi izvoare „clasice“, Inocenţiu a sprijinit Cruciada copiilor numai atât cât ea și-a jucat rolul de „deşteptător” al celor maturi. Venirea micilor pelerini în Peninsula Italică a marcat sfârșitul înscenării: de o veritabilă expediție nu putea fi vorba, întrucât ea ar fi antrenat mari cheltuieli și s-ar fi soldat inevitabil cu un răsunător eșec. Așadar – relatează cronicarii – papa și-a luat mâna protectoare de deasupra nevârstnicilor combatanţi.

Cârmuitorii Genovei au refuzat să-i primească pe „cruciați“ între zidurile orașului, silindu-i să-și improvizeze o tabără la malul mării. Dar cum apele ei se încăpăţânau să nu lase niciun loc de trecere copiilor, aceştia au pornit mai departe, spre sud. Câteva sute au rămas, însă, în împrejurimile portului, fiind adoptați în cele din urmă de o seamă de familii genoveze, înduioşate de trista lor soartă.

Ceilalți au trecut succesiv prin Piacenza, Modena și Livorno, sosind după două săptamâni la Pisa. Aici, două nave comerciale, care urmau să plece în Asia Mică, s-au oferit să ia la bord un număr de peste o mie de „cruciați“, pentru a-i transporta în Palestina. La începutul lunii octombrie, corăbiile au ridicat ancora şi, cu pânzele umflate de un vânt puternic, s-au făcut nevăzute în larg. De atunci, nu s-a mai știut nimic despre ele. Au naufragiat în cursul unei furtuni? Au fost capturate de pirați ? Cert este că la destinaţie nu au mai ajuns.

Continuă citirea →

Enigme ale istoriei: Neverosimila cruciadă a copiilor (III) Părintele inchiziției

cruciada-copiilorÎnainte de a relata mai departe versiunea „clasică” a uimitoarelor evenimente, să amintim câteva date referitoare la perioada în care se desfășurau aceste întâmplări.

Scaunul pontifical al Vaticanului era 0cupat pe atunci de Inocențiu III. Giovanni Lotario, conte de Segni, fusese ales papă la 0 vârstă neobișnuit de tânără – 38 ani. Izvoarele istorice ni-l înfățișează pe Pontif ca pe un personaj pe care problemele de doctrină ale catolicismului îl preocupau infinit mai puțin decât lupta pentru acapararea puterii pe cuprinsul întregului continent.

Considerându-se rex et sacerdos – deci întâi rege și apoi preot – el nu a ezitat să proclame, într-una din Epistolele sale, „că papalitatea este deasupra tuturor suveranilor, mai presus de toate popoarele şi de toate regatele“. Folosind fără niciun scrupul cele mai josnice procedee de la șantajul cu excomunicarea până la trimiterea de spioni și asasini plătiți la curțile adversarilor săi -, recurgând la forța armată ori de cite ori i se părea necesar, jertfind cu o disprețuitoare indiferență viețile a zeci de mii de oameni, Inocențiu și-a atins cele mai multe din țeluri: l-a umilit și supus pe regele Filip al Frantei; a readus Anglia lui loan-fără-de-Țară sub dominația bisericii catolice; şi-a impus voința lui Frederic II, aflat pe tronului Sfântului Imperiu Romano-German; a obținut declarații de vasalitate din partea Suediei, Danemarcii și Poloniei ; a obligat Portugalia să-i plătească tribut…

Tot lui i se datoreşte iniţierea şi crearea uneia dintre cele mai sinistre instituții ale evului mediu, care a servit tot ca unealtă a supremației papale. E vorba de Sfântul Oficiu al Inchiziției, ale cărui tribunale au terorizat timp de secole întreaga lume catolică.

Continuă citirea →

Enigme ale istoriei: Neverosimila cruciadă a copiilor (II) „Pre mare păşind, fără a se uda”

childrenAproape în acelaşi timp, Klaus propovăduia copiilor din aşezările de pe Valea Rinului o cruciadă similară. Despre el, informaţiile sunt şi mai puține decât despre Etienne: nu numai că nu-i cunoaştem numele de familie, dar nici măcar nu ni se indică vârsta aproximativă. Tot ce ştim este că s-a născut într-un sat renan şi că şi-a ţinut primele predici în fața „Sanctuarului celor trei regi“ din Koln.

Cel puţin aşa susţine cronica denumită Annales Spirenses, care-şi începe astfel relatarea: În anul Domnului 1212, a avut loc un mare pelerinaj, atât al bărbaţilor, cât și al copiilor. Despre adulţi nu ni se mai spune nimic, în schimb în privinţa copiilor detaliile devin din ce în ce mai abundente.

Către sfârşitul lunii iunie, grupul condus de Klaus a pornit spre sud, mai întâi de-a lungul Rinului, prin Koblenz şi Mainz, pentru a ajunge în cele din urmă în partea occidentală a Elveţiei de astăzi. Noi şi noi participanţi se adăugau convoiului, în rândurile căruia se aflau acum 20 000 „cruciaţi“. Glasurile lor subţiri intonau cu ardoare un imn în care se spunea că Nycolaus (numele latinizat al lui Klaus) cu cei fără de păcate intra-va în Ierusalim, pre mare păşind, fără a se uda.

Continuă citirea →

Enigme ale istoriei: Neverosimila cruciadă a copiilor (I) Un rege lipsit de entuziasm

cruciada-copiilorLuna mai a anului 1212: un mic păstor în vârstă de 12 ani, pe nume Etienne, lansează o chemare către copiii Franței pentru a porni la eliberarea Locurilor Sfinte, căzute în mâinile musulmanilor. Câteva săptămâni mai târziu, un băiețaş de țăran, Klaus, adresează la Koln un apel asemănător celor de o vârstă cu el din principatele şi ducatele germane. Cei doi „predicatori“ reuşesc să strângă o mulțime numărând în total 50 000 copii, care ajung – în Franta și Italia – la ţărmul Mediteranei. Traversarea mării nu va fi o problemă: proorocii vestesc că apele se vor despica în două, lăsând un culoar de trecere pentru mărunții combatanţi.

Aşa începe, în linii mari, unul dintre cele mai bizare episoade ale întunecatului ev de mijloc: Cruciada copiilor. Cronicarul englez Matthew Paris 0 socoteşte drept „o greşeală de necrezut a istoriei“. Mulţi dintre confrații săi de mai târziu vor fi şi mai severi, punând la îndoială însăși autenticitatea relatărilor. Disputa continuă şi astăzi.

Realitate incontestabilă, până şi în privinţa amănuntelor… Sâmbure de adevăr învăluit într-o legendă care-l exagerează mult proporțiile… Născocire pură și simplă a cronicarilor vremii… Iată principalele poziții pe care se situează istoricii zilelor noastre față de fantastica (sau presupusa) înlănțuire de evenimente din cel de-al doilea deceniu al secolului XIII. În revista italiană „Storia ilustrata“, Paolo Maltese evocă modul cum s-a produs halucinantul episod, fără a uita să sublinieze că, dacă numeroși autori moderni şi contemporani îl socotesc doar ca absurdă fantezie a unor cronicari în goană după subiecte „tari“, alții îi admit existența istorică tratându-l ca pe un capitol din lunga şi crâncena luptă angajată de papalitate pentru a-şi asigura supremația în Europa. Fără a ne pronunța într-un sens sau altul, să vedem care este versiunea cronicărească a celor întâmplate.

Continuă citirea →

Din culisele istoriei. Emile Zola sau Cum se intră în literatură pe scara de serviciu

Émile_Zola_by_CarjatMic provincial dezrădăcinat, sărac, exaltat și nervos, fiu al lipsurilor, Emile Zola se lupta la Paris cu frigul dormind. Soba era goală. A trebuit să renunțe la abonamentul de la cabinetul de lectură. Nu mai scrie.

Într-o zi, în piața Panteonului, Emile își scoate haina și o duce la muntele de pietate. În cămașă și jiletcă, aleargă, alunecă pe apele înghețate ale unei rigole, cade, sângerează, se ridică, plângând din cauza frigului, și se refugiază în pat. Nu mai iese din cameră, trei, patru zile ronțăind coltuce de pâine, învelindu-se cu pături.

La sfârșitul lunii decembrie din anul 1861, un prieten de-al tatălui său, domnul Boudet, membru al Academiei de medicină, îl vede pe Emile cum vine, plin de zăpadă, slab și gălbejit. Domnul Boudet a intervenit pentru Emile ca să intre la Hachette. Dar trebuie să mai aibă răbdare câteva săptămâni. Emile face un gest elocvent de adâncă mâhnire. Atunci, cum pleca, domnul Boudet îl oprește, apucându-l de braț.

Continuă citirea →

Autonomii locale și instituții centrale în spațiul românesc (sec. IX-XVIII) Sinteză pentru bacalaureat

formatiuni politice romanesti sec. IX-XIIIAutonomii locale și instituții centrale în spațiul românesc (sec. IX-XVIII)

 Întemeierea statelor medievale românești

 Statele medievale românești au apărut în perioada secolelor XIII-XIV.

Cauze:

  • Invaziile popoarelor migratoare care s-au succedat pe teritoriul țării noastre
  • Tendințele expansioniste ale regalității maghiare și ale Imperiului Bizantin
  • Presiunea Hoardei de Aur care a limitat influența maghiară în spațiul est-carpatic
  • Existența formațiunilor prestatale românești

Continuă citirea →

O istorie a baladei românești

Grup de lautari din secolul XIX B.A.R. Cabinetul de StampeBALADĂ, specie a epicii folclorice, în versuri. Termenul a fost introdus de V. Alecsandri, în 1852, în culegerea sa Poezii poporale. Balade (Cântice bătrâneşti) adunate şi îndreptate, substituindu-l denumirilor populare cântec bătrânesc, cântec haiducesc sau cântec vitejesc.

În Europa apuseană, balada însemna inițial o formă fixă a poeziei lirice, cântată în timpul dansului. Mai târziu ea a denumit cântecul epic popular, dar și o poezie cultă, cu sau fără formă fixă.

În folcloristica românească, termenul înglobează, în accepţiunea sa tradiţională, întregul cântec epic, adică: balada propriu-zisă (sau nuvelistică), cântecele epice de vitejie, de haiducie, cele istorice şi cele despre întâmplări contemporane. Astfel, atât Soarele şi luna, Meşterul Manole, Mioriţa, cât şi Miu Cobiul, Corbea, Toma Alimoş, Novăceştii, Miu Haiducul intră în categoria balade. Spre deosebire de cântecul liric, balada este întotdeauna destinată unor auditori care, cel mai adesea, cunosc acţiunea şi îl corectează pe interpret de câte ori este cazul. Întrunirile prilejuite de şezători, târguri, nunţi, cumetrii sau hramuri sunt cele mai propice pentru expunerea, uneori în sute de versuri, a unor întâmplări mai vechi sau mai recente. Caracterul public înlesneşte şi implicarea unor tendinţe moralizatoare sau de stimulare a eroismului, principala ei funcţie fiind cea social-educativă.

În folclorul românesc, balada cunoaşte trei forme de existenţă distincte.

Continuă citirea →

Constituțiile totalitare în istoria României

constitutia romanieiElaborați, în aproximativ două pagini, un eseu despre constituțiile totalitare din istoria României, având în vedere:

– precizarea anilor adoptării a două dintre constituțiile totalitare ale României și prezentarea unui fapt istoric care a determinat elaborarea uneia dintre acestea

– menționarea a două principii prevăzute în una/ambele constituții

– menționarea a două asemănări dintre cele două constituții

– menționarea unei deosebiri între cele două constituții

– formularea unui punct de vedere referitor la rolul sistemului constituțional  în România și susținerea acestuia printr-un argument istoric

 Constituțiile totalitare în istoria României

 Necesitatea adoptării unei constituții ca fundament al organizării instituțional-politice s-a resimțit în societatea românească încă de la începuturile modernității, fapt confirmat de apariția, la începutul sec. XIX, a mai multor proiecte constituționale și a unor documente cu caracter constituțional (Constituția cărvunarilor, Regulamentele Organice, Convenția de la Paris, Statutul Dezvoltător al Convenției de la Paris etc.)

Continuă citirea →

Instaurarea comunismului în România

comunismElaborați, în aproximativ două pagini, un eseu despre instaurarea comunismului în România, având în vedere:

– precizarea unui factor extern și a unui factor intern ce au favorizat instaurarea comunismului

– menționarea etapelor preluării puterii de către comuniști

– menționarea a două practici folosite de comuniști pe scena politică

– prezentarea unui fapt istoric ce a contribuit la revenirea la democrație în România

– formularea unui punct de vedere asupra consecințelor instalării regimurilor totalitare în Europa de Est și susținerea acestuia printr-un argument istoric

Instaurarea comunismului în România

Perioada de după al Doilea Război Mondial a fost perioada instaurării comunismului în întreaga Europă de Est, deci și în spațiul românesc.

Continuă citirea →