Category Archives: Opinii

Bunul simț ca povară

ganditor-1Tot felul de personaje periculoase cresc din pământul fertil al nepăsării noastre. Au toate cusururile egoismului, deplina şiretenie şi prefăcătorie a celor slabi. Fără exces de inteligenţă, fără mari subtilități, îşi iau sfera proprie de „cunoaştere“ drept criteriu garantat de evaluare.

Venite de la periferia anonimă a unei societăți în derivă, sunt personaje inconsistente, fără nici un merit special de natură să le justifice „şefia“. N-au în spate nicio prestaţie convingătoare, nu pot livra nicio probă convingătoare a unei reuşite. Trăiesc în oglinda propriilor defecte. De fapt, întotdeauna, când se privesc în oglindă, sunt ispitiți să o curețe.

Nu zic că n-or avea anumite “calităţi”: agresivitate, suficienţă, capacitatea de a se victimiza şi de a concepe intrigi. Este evident însă că sunt lipsite de bun-simț.

Cuviinţa – spunea Andrei Pleșu – e o formă de civilizaţie interioară, un fel de a fi, un soi de politeţe naturală, e decenţa înnăscută a acelora care ştiu, din instinct sau din străvechi cutume, ce se cade şi ce nu se cade. Absenţa bunei-cuviințe atestă un viciu de structură, o malformaţie congenitală, o dizarmonie ireversibilă. Cu oarecare efort şi răbdare, poţi transforma un necioplit în om de lume, chiar dacă trebuie să începi de la zero. E însă imposibil să transformi o fire rudimentară, un neruşinat patent, un derbedeu cronic într-un personaj cuviincios.

În raport cu astfel de personaje de duzină, cu aplomb de precupețe și cu o țanțoșă bădărănie, am aceeași senzație neplăcută cu imaginea unei ciorbe în care găseşti o muscă, pe care o vezi cum se salvează agăţându-se de un fir de păr…

S-a suit scroafa-n copac

scroafaDe câtva timp s-a cocoțat într-o oarecare funcție publică o ființă mediocră, insignifiantă. Nu e de mirare. Sunt destui oameni de nimic care o duc bine indiferent de situaţie, pentru că se pliază perfect după modificările din societate. Oameni obscuri, cărora până şi cultura generală le lipseşte, ajung în funcţii de conducere datorită zelului cu care au pupat diferite părți anatomice ale mai marilor zilei. Toată viața au supraviețuit ca urmare a serviciilor aduse unor interese meschine şi efemere şi nicidecum inteligenţei sau pregătirii profesionale.

Spectacolul oferit de tot felul de inşi insigifianți ajunși la măriri e grotesc. O nulitate ieșită peste noapte din anonimat, uitând de condiția ei umilă, umblă cu nasul pe sus, are brusc impresia că e chiar ceva de capul ei, că e importantă. Parvenitismul era ușor de observat, acum se dezvăluie și obrăznicia, tupeul, aroganța. A intrigat, a linguşit, a calomniat, şi-a apropiat pe unii, a silit pe alţii să se îndepărteze, în scurt a uzat şi a abuzat de toate procedeele pentru a ajunge la situația dorită, acolo unde evident te ridică mai mult defectele decât calităţile.

Uscat la suflet şi plămădit din deşertăciuni mărunte şi false ambiţii, personajul respectiv face parte din categoria de oameni pe care sinceritatea îi stingherește. Se scaldă în zona compromisului, în aerul îmbâcsit de egoism, de invidie și de fățărnicie. Debitând banalităţi şi platitudini răsuflate, exprimă o mulţime de stupidități și de păreri caraghioase. Vorbăria neroadă îi definește vulgaritatea iremediabilă. Îşi ţine mâinile deasupra şoldurilor, cu inegalabila eleganţă a precupeţelor. Evident, manifestă o desconsiderare mergând până la dispreţ pentru toţi cei care se situează pe un alt plan intelectual. De ce? Pentru că Dumnezeu, generos, i-a hărăzit suprema fericire a sărăciei cu duhul!

Nu știe ce zice !

scoalaUn copil de la clasa pregătitoare, după prima zi de școală, încântat de ce văzuse, o întrebă pe mama lui:

– Mami, pot să vin și mâine la școală?

Auzindu-l, fetița mea, Teo, a comentat:

– El nu știe ce zice ! Urmează încă patru ani de școală primară, patru ani de gimnaziu, patru la liceu, cinci la facultate, și, Doamne ferește, să se facă profesor !!! 🙂

Omul cu venin în suflet

om rau

Dacă treptele demnităţilor sunt numărate, acelea ale degradării sunt fără de număr. Am verificat adevărul acestei afirmaţii recent, când a trebuit să asist la tristul spectacol oferit de un personaj hilar, o mediocritate ambiţioasă şi vicleană, cu destule pretenţii şi multe ifose, de fapt o biată jivină care, târându-se, îşi închipuie că zboară. Face  evident  parte din cei pe care, oricât ai vrea să-i ridici, ei preferă să se coboare.

Cunoşteam de ceva timp josnicia individului, răutatea sa maladivă şi vorbăria sa sterilă. Aroganţa şi parvenitismul său îmi săreau adesea în ochi. O vulgaritate iremediabilă, o golănie totală ca atitudine sufletească şi stil de comportare. Se dovedea tot mai mult de o rară insolenţă, suficienţă şi agresivitate abia mascate. Îşi închinase viaţa artei de-a înşela, de-a ameninţa, de-a intriga, de-a minţi, de-a învrăjbi. Doar aşa putea izbândi!

Continue reading →

Portretul unei lichele

masca de porc

În spaţiul public îşi face tot mai mult simţită prezenţa o specie dezgustătoare: licheaua. Un amestec de nulitate ambiţioasă, şmecheră şi abilă, de veleitarism fără nicio acoperire, cum afirma Adrian Marino. Irezistibil atrasă de sălbăticia din lumea politicienilor constituiţi în haite, mafii şi clanuri, licheaua a adulmecat cu satisfacţie aerul îmbâcsit de egoism, de ipocrizie, de invidie şi de corupţie. De la primii paşi în politică, a şi început să-şi pregătească situaţia dorită, pe care o întrezărea dorinţa de parvenire. A intrigat, a linguşit, a calomniat, a trădat, şi-a apropiat pe unii, a silit pe alţii să se îndepărteze, în scurt a uzat şi a abuzat de toate procedeele, pe care un politicianism fără scrupul i le punea la îndemână.

Ascensiunea i-a fost fulgerătoare. A ocupat postul dorit. Era normal să culeagă roadele atâtor osteneli. O viaţă de uneltiri şi de turpitudini era răsplătită!

Unii, mai naivi, se tot întreabă care este secretul succesului parazitului cocoţat într-o oarecare funcţie. Explicaţia e simplă. Licheaua izbuteşte acolo unde omul de caracter cade învins. Căci bunăvoinţa celor puternici se îndreaptă mai bucuroasă către cei capabili de toate umilinţele şi de toate josniciile decât către oamenii care, prin independenţă şi prin demnitate, le-ar putea crea, la un moment dat, dificultăţi şi complicaţii.

Continue reading →

Subnutriţi intelectual

subnutriti intelectual imagine

Viaţa politică românească (atât de predispusă spre a oferi spectacole ieftine şi de gust îndoielnic) ne oferă deseori prilejul (nedorit) de a asista la manifestările masochiste ale unor indivizi mediocri, care îşi expun, dintr-o pornire exhibiţionistă greu de înţeles, limitele intelectuale evidente.

Din dorinţa de a câştiga ceva notorietate, diverse funcţii sau cât mai mulţi bani nu ezită să se implice în acţiuni ale căror semnificaţii nu le înţeleg şi ale căror sensuri nu le pricep. Este evident pentru orice om rezonabil că ceea ce îşi propun să realizeze depăşeşte mult nivelul posibilităţilor lor de exprimare în spaţiul public şi că demersurile lor sunt sortite unui jenant eşec. Mai ales goana după diverse funcţii politice le anulează ultimele rămăşiţe ale simţului ridicolului şi le atrofiază simţul măsurii, reuşind doar să stimuleze himerele unor cariere politice pentru care ar fi în stare să sacrifice totul: caracter, bun simţ, decenţă. Lipsiţi de onestitate, insolenţi şi agresivi, nu ezită niciodată să se facă de râs, etalându-şi, fără pudoare şi reţinere, goliciunea intelectuală.

Personaje cu o identitate incertă, lipsite de aptitudini deosebite şi cu îndoielnice însuşiri morale încearcă cu încăpăţânare să se impună atenţiei noastre. Absenţa principiilor, incoerenţa în exprimarea puţinelor idei, dezacordurile gramaticale repetate, confuzia creată de folosirea unor termeni a căror înţeles le scapă, toate acestea creează pentru spectatorii ce au avut proasta inspiraţie să asiste la jalnica reprezentaţie oferită de aceşti actori rataţi ai scenei politice, sentimentul neplăcut al relaţionării cu nişte indivizi subnutriţi intelectual.

Prea multă nesimţire…

Ştiu că nu merită să te amărăşti, să-ţi faci sânge rău pentru ceea ce nu poţi schimba. Este inevitabil să te întâlneşti – nu de puţine ori – cu situaţii în care lipsa bunului simţ generează situaţii delicate, chiar penibile, oricum neplăcute. Încerci, cu tact, să le eviţi. Nu reuşeşti întotdeauna, e adevărat, pentru că se găsesc destui care, orbiţi de interesele lor mărunte, afişează o imagine neplăcută cu ceea ce, de fapt, ar trebui să ascundă: frustări şi complexe îndelung, dar inabil reprimate, ambiţii eşuate, ranchiună şi ură, comportamente meschine, metehne cunoscute, dar trecute cu vederea de cele mai multe ori din jenă faţă de cei care îşi expun fără ruşine felul de a fi. 

Continue reading →

Dictatura nulităţilor

Se apropie alegerile! Iată o veste bună pentru fauna care mişună prin societatea românească si o oportunitate pentru nulităţile ambiţioase de a atrage atenţia asupra lor.

Continue reading →

Îmbuibatul

În spaţiul public al României post-decembriste, un personaj nefast şi-a făcut o apariţie sfidătoare: îmbuibatul. S-a făcut repede remarcat prin lăcomie, aroganţă, atitudine provocatoare.  Printr-un concurs favorabil de împrejurări – dar, cel mai adesea, prin mijloace neoneste – a ajuns să aibă o bună situaţie materială, politică sau socială. Se consideră puternic, deasupra tuturor.  Nu-l impresionează sărăcia, suferinţa sau problemele altora.  Este infatuat şi agresiv, privind cu dispreţ – nedisimulat – la toţi cei din jurul lui. Se crede infailibil.

Continue reading →

Scârbă, mai ales scârbă

Societatea în care trăim ne oferă o panoramă vastă asupra ticăloşiei oamenilor. Nu că până acum n-ar fi fost destul de limpede caracterul lor. Dar într-o perioadă de criză profundă în care cu toţii părem că ne scufundăm, unii se manifestă mai mult ca oricând aşa cum de fapt le e felul: cu răutate, cu perfidie, cu josnicie.

Continue reading →

Despre partide şi politicieni

Partidele politice în general sunt forme de asociere liberă a cetăţenilor pentru promovarea interesului general. Partidele politice româneşti în special au un spirit de castă cu mult mai accentuat decât în Occident. Mentalitatea democratică de după 1989 nu le-a afectat prea tare. Se manifestă fără rezerve spiritul de partid, exclusiv şi intolerant, virulent şi însufleţit de electricitatea intereselor comune pentru victoria guvernării şi înfrângerea opoziţiei.

Continue reading →

Trăim într-o societate bolnavă

Trăim într-o societate bolnavă dominată de mizerie, nepăsare, agresivitate. Incertitudinea şi nesiguranţa ne apasă tot mai mult. Nu găsim înţelegere şi compasiune pentru nevoile noastre. Nu dorim să oferim altora sprijinul pe care ni-l cer. Nu mai avem respect faţă de ceilalţi şi faţă de noi înşine. La ce ne-ar folosi? Nu mai avem timp pentru noi şi pentru copiii noştri. Suntem într-o cursă a supravieţuirii. Suntem disperaţi, nefericiţi şi, uneori, patetici. Nimănui nu-i pasă. Incompetenţa şi suficienţa sunt ridicate la nivelul politicii de stat. Fiecare trebuie să se descurce cum poate.

Văzând ce se întâmplă în jurul nostru, ajung să mă tem de tot ceea ce este mai rău; istoria oferă destule exemple în acest sens. Criza economică se adânceşte, pauperizarea devine un fenomen tot mai răspândit, moralitatea suferă. Vor fi elemente constante ale vieţii noastre, mai mult ca până acum, suspiciunea, ura, intoleranţa, xenofobia. Va fi terenul ideal pentru demagogie şi violenţă.

Ratatul

Un oarecare m-a văzut luând de la bibliotecă un număr de cărţi, pe baza cărora am elaborat o altă carte. Asta m-a pierdut cu totul în ochii lui. Aşa ar putea să scrie şi el! Dar n-a făcut-o până acum şi nu o va face niciodată.

Toţi semenii lui i se par nişte fiinţe inferioare, nişte parveniţi, care nu-şi merită locul pe care îl ocupă. Toţi sunt ignoranţi, profitori, nespecialişti, cu realizări intelectuale dubioase. Alergând în dreapta şi în stânga, ironizând pe unii şi pe alţii, ajunge să se iluzioneze şi să creadă că are o activitate. De fapt, nu are nimic în afara frustrărilor şi complexelor  pe care le acumulează în fiecare zi.

Mi-e milă de el când îl văd congestionat şi agitat, veşnic nemulţumit, negând ce fac ceilalţi, el nefăcând nimic. Totuşi, de la un om care a trecut prin universitate, ai aştepta o cât de mică şi temporară pornire spre actele intelectuale. Tocmai în direcţia aceasta realizările lui lipsesc cu desăvârşire.

Omul nu urmăreşte depăşirea mărginirii lui, se mulţumeşte să-i critice pe alţii. E interesant când îşi comunică intenţiile, dar totdeauna împiedicat să le pună pe hârtie. Dă o mare importanţă lucrurilor mărunte şi este puţin atent la esenţă. Mizantrop şi răzbunător, indispus de realizările altora, se dovedeşte incapabil să-şi atingă ţelurile. E un exemplu tipic de ratat.

Din păcate, sunt unii oameni destinaţi să nu trăiască decât partea urâtă a vieţii!

Câteva consideraţii despre răutatea şi prostia din politică

Mediul politic este unul foarte atractiv pentru două categorii bine delimitate: idealiştii şi profitorii.

Primii speră cu naivitate că, bazându-se doar pe calităţile care i-au propulsat în cariera profesională, pot contribui la o acţiune politică mai responsabilă, diminuarea corupţiei şi sporirea încrederii cetăţenilor în reprezentanţii lor în structurile de conducere. Sunt oneşti, dau dovadă de moralitate şi încearcă să aducă acel echilibru necesar într-o  viaţă politică atât de agitată şi agresivă. Nu sunt mulţi şi, oricum, numărul lor e în scădere în toate partidele.

Ceilalţi, mult mai numeroşi, încearcă să-şi ascundă nerealizările, frustrările şi complexele acumulate până atunci în viaţa privată sau socială, agitându-se continuu, dornici să atragă atenţia celor din jur asupra lor. Au arme redutabile: viclenia, răutatea şi prostia. De multe ori se adevereşte ce spunea Napoleon: „În politică, prostia nu este un handicap„. Tot felul de nulităţi cu aere de oameni importanţi ajung să-şi dea cu părerea în probleme pe care de multe ori nici nu le înţeleg. Când nu izbutesc să-şi atingă scopurile, încearcă să arunce cu noroi în cei din jur. Calomnia, denigrarea, bârfa sunt elemente fără de care nu ar putea reuşi să-şi atingă scopurile. Suspiciunea şi neîncrederea în cei din jur, suficienţa şi tupeul le asigură succesul. Când se întâmplă să eşueze devin răzbunători şi agresivi, ameninţă. Uneori sunt ajutaţi de nişte pseudo-jurnalişti, nişte rataţi lipsiţi de orice rigoare profesională, care, pentru sume derizorii, publică în ziarele lor pângărite de atâta prostituţie, tot felul de lucruri mincinoase pentru a-şi servi stăpânii.

Partidele ar trebui să-şi deschidă porţile celor care le împărtăşesc valorile. Care valori? Foarte puţini le cunosc. Ce relevanţă mai au? Contează câţi bani ai, ce funcţii ocupi sau poţi ocupa. Cine cunoaşte principiile social-democraţiei sau liberalismului? Puţini, prea puţini. Profitorii nu sunt interesaţi de aşa ceva. Ei ştiu doar să-i doboare pe cei din jurul lor, să înlăture concurenţa şi, umili cu şefii şi aroganţi cu cei care nu fac parte din lumea lor, să obţină puterea. Se ajunge astfel la paradoxul democraţiei: oameni fără demnitate, ajung demnitari!

Cei mai mulţi dintre cei care se implică în politică pornesc de la premisa mărturisită că gradul lor de notorietate publică, oricum superior gradului de competenţă politică, le aduce voturi câştigătoare.  Se înşeală amarnic. Modul acesta de a face politică este unul falimentar, este de fapt eşecul încrederii în valorile reale ale societăţii.

Nu vreau să închei aceste consideraţii despre politică pe un ton pesimist. Trebuie să spun că am cunoscut şi oameni de calitate morală şi intelectuală, oameni importanţi cu care am avut privilegiul să stau de vorbă şi m-au impresionat prin viziunea politică. Corecţi cu ei înşişi şi cu cei din jurul lor, au o sarcină dificilă: aceea de a reda încrederea oamenilor în actul politic, promovând  competenţele şi moralitatea.