Cărţile, ca şi oamenii
Cărţile sunt, spunea cineva, ca şi oamenii din existenţa noastră: cu unele ne întâlnim doar în treacăt, pentru o clipă sau două, apoi le uităm numele, chipul, timbrul…
Cu altele suntem siliţi să convieţuim, prin forţa împrejurărilor; pe altele le ştim doar din auzite dar nu ne e dat să ne bucurăm vreodată de tovărăşia lor.
În fine, cred că există cărţi pe care le descoperim într-o zi ca din întâmplare, de care ne apropiem treptat, intrăm în dialog, iar în cele din urmă ne trezim cuprinşi cu totul de farmecul lor… Pe acestea le purtăm toată viaţa în noi!
(Derek Rowntree)
Cărțile, cele mai frumoase amintiri
Povestește scriitoarea Isabel Allende:
„Copilăria mea n-a fost veselă, dar a fost interesantă. Nu mă plictiseam grație cărților unchiului Pablo, care pe atunci era încă holtei și locuia cu noi. Era un cititor incorigibil, cărțile se îngrămădeau pe jos, pline de praf și pânze de păianjen. Fura din librării și de la prieteni, fără mustrări de conștiință: era de părere că orice material tipărit, în afară de al lui, era patrimoniu al omenirii. 🙂
Marea pasiune
Povestește Isaac Asimov: „Nu-mi amintesc să-i fi privit cu nostalgie pe ceilalți copii alergând şi dorindu-mi să mă pot alătura lor. Dimpotrivă, apreciam posibilitatea drept una neplăcută. Eu eram mult mai fericit, deoarece aveam cărțile. Preferam oricând să citesc.
Nu uit după-amiezile fierbinți de vară când vânzările lâncezeau şi tata, cu sau fără mama, se putea descurca şi fără mine în prăvălie. Stăteam afară, în fața magazinului (gata oricând să dau o mână de ajutor la nevoie), cu scaunul lăsat pe spate, până atingea zidul cu speteaza, şi citeam.
Îmi amintesc că după ce s-a născut fratele meu, Stanley, şi am căpătat sarcina de a avea grijă de el, dădeam ocol cartierului de douăzeci-treizeci de ori, în vreme ce citeam, ținând o carte rezemată de mânerul căruciorului. Țin minte cum mă întorceam de la bibliotecă cu trei cărți, având câte una sub fiecare braț şi citind din a treia.
2 aprilie – Ziua internațională a cărților pentru copii
Începând cu anul 1967, în fiecare an, pe 2 aprilie (data nașterii scriitorului Hans Christian Andersen) în întreaga lume se sărbătorește Ziua internațională a cărților pentru copii, cu scopul de a transmite copiilor plăcerea lecturii.
Istoria bibliotecii
BIBLIOTECĂ. O colecţie de cărţi, organizată după criterii precise, poate defini o bibliotecă.
Biblioteci în Antichitate
Criterii precise în organizare se întâlnesc şi la bibliotecile din Antichitate; cu cât acestea sunt mai bogate, cu atât exigenţa în precizie este mai mare. S-ar putea spune că bibliotecile s-au născut odată cu nevoia de cunoaştere a omului. Antichitatea a dezvăluit, în urma săpăturilor arheologice şi a relatărilor istoricilor vechi, prezenţa unor mari biblioteci, a căror vechime coboară adesea până în mileniul al III-lea î.Hr. Diodor din Sicilia vorbeşte de existenţa unei biblioteci la Memphis, precum şi a unor arhive (şi în Egipt, şi în Caldeo-Asiria, arhivele şi cărţile erau păstrate împreună) vechi de peste 2000 de ani înaintea lui Hristos. Jean-Frangois Champollion a găsit în ruinele de la Teba, la palatul lui Ramses al II-lea, construcţii ce atestă existenţa unei mari biblioteci. La Edfu, în Egiptul de Sus, a fost detectată, în templul lui Horus, o sală ai cărei pereţi sunt plini de inscripţii cu titluri de cărţi. La Tell-El-Amarna, tot în Egipt, a fost găsită în ruinele bibliotecii corespondenţa diplomatică a regilor Amenofis al III-lea şi al IV-lea din mileniul al II-lea î.Hr., în limba akkadiană (limba diplomatică a vremii), în scriere cuneiformă, purtată cu caldeo-asirienii şi cu hitiţii.
Imperiul asirian a lăsat numeroase scrieri pe care Sargon al II-lea (secolul VIII î.Hr.) le-a tezaurizat într-o bibliotecă dezvoltată un veac mai târziu de Assurbanipal, cel mai cultivat dintre regii asirieni. Toată cultura vremii a pus Assurbanipal să fie copiată pe zecile de mii de tăbliţe de lut ale bibliotecii de la Ninive, aflate astăzi la British Museum din Londra. Pe malul Eufratului, la Nippur, în jurul templului, au fost dezgropate părţi ale marii biblioteci şi ale arhivelor, formate din tăbliţe sumeriene şi caldeo-asiriene, închise iniţial în cutii de lemn sau de argilă, date cu păcură, ca să fie păzite de umezeală, şi aşezate pe rafturi sau în nişe săpate în perete. Toate aveau câte o etichetă ce preciza conţinutul grupului de tăbliţe. Alte biblioteci au fost scoase la iveală de săpăturile arheologice din Asia Mică, la Boghazkoi (Turcia), unde a existat cândva oraşul Hattuşaş, capitala hitiţilor, popor în plină dezvoltare între 1900 şi 1200 î.Hr. Au fost identificate aici şi cataloage cu titluri de opere şi cu numărul de tăbliţe pentru fiecare scriere.
Biblioteci celebre
După inventarea şi răspândirea alfabetului, cartea, sub forma ei de rulou, îşi găseşte din ce în ce mai mult locul în biblioteci, unele devenite celebre în istoria culturii universale. În lumea elenistică, două sunt bibliotecile cunoscute îndeobşte. Una este cea din Alexandria Egiptului, cea mai mare bibliotecă a civilizaţiei antice, fondată de Ptolomeu I Soter (305-283 î.Hr.). Învăţaţii pe care Ptolomeu al II-lea Philadephul (283-246 î.Hr.) i-a chemat în Egipt au fost atraşi nu numai de traiul liniştit pe care îl oferea faraonul de stirpe grecească, ci mai ales de bogăţia bibliotecii Museion din Alexandria, rulourile ei trecând de 700 000. Erau adunate aici nu numai creaţiile filosofiei, literaturii şi ştiinţelor greceşti, ci şi majoritatea operelor egiptene, caldeo-asiriene, ebraice, persane, traduse în limba greacă. Mai exista o bibliotecă în Alexandria, mai mică, de numai 300 000 de rulouri, situată lângă templul lui Serapis, Serapeionul, dependentă oarecum de cea dintâi.
Cărțile care mor
Cam toate cărţile care ne trec prin mână au trista însuşire de a nu ne lăsa nici o impresie. Le citim cu o dispoziţie vagă de fiinţe plictisite şi, chiar dacă pe moment ele par să ne transmită ceva, măcar o minimă emoţie, peste o vreme nici nu ne mai amintim de ele. Le uităm, pur şi simplu, de parcă nu le-am fi deschis nicicând, până într-atât de stearpă le-a fost lumea lor lăuntrică.
Există o moarte sufletească a cărţilor, şi ea este cu atât mai tristă cu cât cauza ei nu stă în paginile lor, ci în sufletul cititorilor. E un adevăr banal că, înaintând în vârstă, putința de a ne lăsa în seama ficţiunii livreşti scade tot mai mult. Lecturile care ne-au format fiinţa şi, uneori, ne-au hotărât destinul, le-am avut întotdeauna în tinereţe. După acest moment al exaltării juvenile, nu mai urmează decât exersarea premeditată a unei aptitudini ce transformă pasiunea tinereţii în rafinamentul tehnic al maturităţii. Suplinim emoţia scrisului prin tehnica lui şi, astfel, îl omorâm cel mai adesea. Iar dacă mai facem şi greşeala de a ridica ştacheta exigenţei până acolo încât ne jurăm că nu vom publica nimic decât atunci când vom fi siguri că am atins perfecţiunea, vom ajunge să murim la propriu, fără să mai apucăm să publicăm ceva. În acest caz, cărţile pe care am fi putut să le scriem încetează de a mai fi un paravan mnezic, adică un filtru al amintirilor şi al fantasmelor noastre, preschimbându-se, în schimb, în simptomele unei vocaţii răposate.
Despre cărţi, cu tristeţe
Nu trebuie să arzi cărţi ca să distrugi o cultură. Ajunge să faci ca lumea să nu le mai citească!
Ray Bradbury
Părinții ne ajută să devenim oameni, cărțile – să rămânem!
Părinții ne ajută să devenim oameni, cărțile – să rămânem! (Aurelian Silvestru)
Cărţile au suflet
Habent sua fata libelli (Cărţile îşi au destinul lor), spune dictonul clasic al lui Terentianus Maurus. Trăind ani de zile printre cărţi, m-am convins de faptul că, pe lângă soartă, cărţile au şi suflet.
O bibliotecă nu e pur şi simplu un loc de depozitare a câtorva mii de volume, ci şi un lucru viu, cald şi familiar. Nu cred în afirmaţia autorului „Mizerabililor”: „Cărţile sunt prieteni reci, dar siguri”. Prieteni siguri, neîndoielnic, nu şi prieteni reci, adică indiferenţi sau nepăsători. E destul să priveşti cu atenţie rafturile pline care acoperă pereţii ca să-ţi dai seama că emană din ele fluide liniştitoare. Nu te simţi niciodată singur printre cărţi. Nu există prezenţe mai prietenoase, lucruri mai în stare să-ţi ţină tovărăşie, şi nu un ceas de călătorie, ci o întreagă viaţă. Nu ne pretind în schimb decât să ne facem, la rândul nostru, timp pentru ele.
Bibliotecă disponibilă pe Internet
Biblioteca Institutului de Istorie „George Bariţiu” din Cluj-Napoca posedă un număr impresionant de volume (peste 25.000). Unele dintre acestea sunt disponibile pe internet. Pot fi consultate la adresa history-cluj.ro Recomand cărţile prof. Lucian Nastasă.
40 de cărţi ce trebuie citite
Biblia
Cervantes – Don Quijote
Dostoievski – Crimă şi pedeapsă
Dostoievski – Idiotul
Dostoievski – Fraţii Karamazov
Seneca – Scrisori către Luciliu
Shakespeare – Hamlet
Shakespeare – Romeo şi Julieta
Molière – Avarul
Molière – Tartuffe
Cititorul de azi
În vremurile noastre, singurele cărţi care există pentru unii sunt cărţile de joc!
(Nicolae Manolescu – Adevarul)
Dacoromanica.ro, cea mai importantă bibliotecă digitală
Navigând pe net în căutare de cărţi şi informaţii istorice, am avut şansa să găsesc dacoromanica.ro, cea mai importantă bibliotecă digitală românească accesibilă gratuit, un proiect de excepţie aparţinând Bibliotecii Metropolitane Bucureşti.
Scaunul şi cărţile
Scaunul pe care stai să nu fie niciodată mai înalt decât teancul de cărţi pe care le-ai citit!
ISTORII REGĂSITE 
Comentarii recente