Arhive lunare: mai 2022

Cum își petreceau românii timpul liber în perioada interbelică

La sate, timpul liber era din belşug în perioada de iarnă, când nu se efectuau lucrări agricole. În celelalte anotimpuri, munca la câmp nu le oferea nici un răgaz. Zilele de sărbătoare erau respectate; cei mai mulţi ţărani mergeau duminica dimineaţa la biserică. După masă, se întâlneau în faţa primăriei sau la cârciumă, unde discutau probleme privind viaţa satului, a judeţului şi chiar a ţării, despre partide şi despre oamenii politici. În unele sate erau cămine culturale, pe scena cărora se prezentau spectacole susţinute de elevi, de cetă­țenii talentaţi sau chiar de formaţiuni artistice venite de la oraş. Tot aici, învăţătorii, profesorii, medicul și preotul ţineau conferinţe, pe teme diverse, de cultură generală, igienă, sănătate, religie. Femeile se adunau pe şanţ sau pe banca din faţa porţii, informându-se despre ce se mai întâmpla prin sat, despre activităţile casnice (modele de împletit sau de ţesut, conservarea alimentelor etc.).

De Paşti şi de Crăciun, finii îşi vizitau naşii, cărora le aduceau diverse cadouri (ouă roşii, pască, friptură de miel, cozonac, vin, rachiu, cârnaţi etc.); cu acest prilej, luau masa împreună. De Anul Nou, se desfăşurau mari serbări folclorice, la care participa întregul sat. Nunţile şi botezurile, precum şi hramul bisericii erau, de asemenea, prilejuri de petrecere plăcută, în grupuri mari, a timpului liber. Intelectualii satului, precum şi unii ţărani – mai ales cei implicaț­i în politică – citeau ziarele pe care le cumpărau de la oraş, cam o dată pe săptămână, iar unii dintre ei ascultau emisiunile de radio (într-un sat, spre sfârşitul perioadei interbelice, existau două-trei aparate de radio).

La oraș­, posibilităţile de petrecere a timpului liber erau mult mai variate. Pe lângă cele obişnuite – mersul la biserică, vizitele în familie – se adăugau altele specifice: plimbarea prin parc, urmărirea meciurilor de fotbal, a curselor de cai, a curselor de automobile. Femeile din “lumea bună” vizitau magazinele de modă, mergeau la coafor, la cofetărie, la diverse expoziţii. În Transilvania era destul de răspândit turismul montan, mai ales în rândul saşilor, care-şi constituiseră mai multe organizaţii cu acest profil.

Existau şi români pasionaț­i de vânătoare şi p­ecuit; între aceştia, scriitorul Mihail Sadoveanu, Constantin I. C. Brătianu, Constantin C. Giurescu, regele Carol al II-lea. Suveranul şi-a notat, cu multe d­etalii, succesele ob­ținute la vânătoare; el îşi avertiza cititorii: „Mulți poate vor critica această pasiune a mea pentru vânătoare. N-au dreptate, e atâta sănătate, atâta via­ță în această stare de aer, chiar numai câteva ceasuri. Când mă întorc, mă simt alt om, renăscut, înviorat, chiar dacă sunt obosit. Pentru mine e un izvor de sănătate şi de energie”.

Pentru mulţi intelectuali, vizionarea unui spectacol de teatru pe săptămână era practica obişnuită. Cinematografele erau frecventate de mulţi orăşeni, din diverse straturi sociale; de aceea, sălile de cinematograf erau împărţite pe categorii, iar preţul biletului era diferenţiat.

Pentru o bună parte a intelectualilor, cititul ziarului era o practică obişnuită, mai ales dimineaţa, la cafea. De regulă, se citeau ziarele independente – “Universul”, “A­devărul”, „Curentul” – mai puţin cele de partid, care erau prea subiective şi pline de cuvinte grele la adresa adversarilor politici.

În anii ’30 ascultarea emisiunilor de radio devenise o practică pentru mulţi români. În 1939 existau 315 523 aparate de radio; se obişnuia ascultarea în comun a unor concerte şi piese de teatru, astfel că aproximativ 2 milioane de români beneficiau de transmisiunile Societăţii Române de Radiodifuziune.

Cei cu stare materială mai bună îşi petreceau concediul de odihnă în străinătate, de regulă pe Coasta de Azur, în Franţa. Unii orăşeni frecventau staţiunile de odihnă din ţară; spre exemplu, în 1937, staţiunea Călimăneşti a avut 4 789 oaspeţi, Sovata – 3 942, Carmen Sylva (Eforie) – 10 903, Slănicul Moldovei – 8 535, Ocna Mureşului – 5 702. La o populaţie de 19 milioane de locuitori, asemenea cifre sunt absolut modice.

Scriitorii şi artiştii frecventau cafenelele, unde purtau discuţii prelungite privind ultimele apariţii editoriale, expoziţii şi spectacole. Renumite erau cafenelele „Capşa” şi “Corso”de pe Calea Victoriei din Bucureşti. Cafenele existau în toate oraşele, unde se întâlnea elita intelectuală.

Unii orăşeni îşi petreceau timpul liber în restaurante, unde luau masa, ascultau muzică, discutau diverse probleme la ordinea zilei. Erau restaurante de lux, frecventate de personalităţi marcante ale vieţii politice şi economice. În zonele periferice, cârciuma reprezenta un loc de întâlnire şi petrecere dintre cele mai agreabile. Aici cântau renumiţi lăutari şi solişti vocali; adesea, distracţia începea sâmbătă seara şi se încheia duminica în zori.

Aşadar, societatea românească din perioada interbelică era extrem de complexă şi variată, un rol decisiv avându-l mediul de locuire, veniturile şi mentalităţile. În linii esenţiale, ea a evoluat dinspre tradiţionalism spre modernitate.

*****

Sursa – Academia Română, Coord.: Ioan Scurtu, „Istoria românilor”, vol. 8, Editura Enciclopedică, București, 2003

O zi românească de 9 Mai

Sunt puține zile mai încărcate de semnificații istorice ca 9 Mai – Ziua Independenței României, Ziua Victoriei Națiunilor Unite în Al Doilea Război Mondial și Ziua Europei. Bilanţul aniversărilor cuprinde evenimente prea diferite ca să fie contopite într-o unică semnificaţie şi prea multe ca să fie celebrate simultan. De aici şi unele amnezii publice regretabile.

Dacă Ziua Europei – ziua unității și a păcii – se aniversează astăzi sub semnul războiului, iar Ziua Victoriei oferă tristul spectacol al creșterii tensiunilor dintre foștii aliați din cel de-Al Doilea Război Mondial, cred că ar fi momentul pentru noi, românii, fără a neglija, bineînțețes, apartenența europeană, să punem accentul pe identitatea noastră istorică.

Ziua de 9 Mai se cuvine a fi evocată ca una din zilele glorioase ale neamului românesc. Să ne amintim deci că azi se împlinesc 145 de ani de când, în 1877, Mihail Kogălniceanu spunea în fața deputaților țării că legăturile cu puterea suzerană fiind rupte „suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare”, iar guvernul „va face tot ce va fi cu putinţă ca starea noastră de stat independent să fie recunoscută de Europa”. Armata română a făcut dovada eroismului și spiritului de sacrificiu cucerind pe câmpul de luptă independența mult dorită. Rusia, Austro-Ungaria şi Turcia au recunoscut independenţa României în 1878, Italia în 1879, iar Germania, Franţa şi Anglia abia în anul 1880.

Să ne amintim mereu că locul pe care-l ocupăm acum în Europa are la temelia sa o zi românească de 9 Mai. Respect și recunoștință înaintașilor noștri, care ne-au lăsat moștenire România independentă!