Arhive etichetă: Grecia antica

Educaţia în Grecia antică. Modele şi valori

Educatia in Grecia antica

Mai mult decât oricare altă societate veche, lumea greacă a fost preocupată de educaţia membrilor comunităţii ei. Această educaţie era, înainte de toate, una practică, ce privea individul şi cetatea. În atingerea ţelului, principalele mijloace de educaţie sunt gimnastica şi muzica. Prima cultivă corpul omului, a doua, înţeleasă în sens larg ca totalitate a artelor patronate de muze, cultivă sufletul şi spiritul omului. Platon se separă de opinia curentă a dublului obiectiv al educaţiei, care are la el ca ţel unic, indiferent de mijloace, cultivarea spiritului.

Educaţia intelectuală ţinea, la Atena, până la 14 ani; copiii învăţau scrisul şi cititul, noţiuni de aritmetică, muzica şi poezia. Mult mai târziu – şi numai băieţii cu mijloace materiale – învăţau oratoria şi filosofia, „ştiinţa ştiinţelor”, pe lângă profesori celebri. Cultivarea trupului prin gimnastică se făcea după 14 ani, de regulă, în cadrul unor gimnazii, dotate cu terenuri de sport şi bazine de înot şi împodobite cu statui, fântâni şi porticuri. Cea mai mare popularitate o avea atletismul, combinat în pentatlon – alergări, sărituri, aruncarea discului, a suliţei şi lupte clasice -, pentru cultivarea deplină a trupului.

Continuă citirea →

Viaţa unei femei în Grecia antică

În afara celor care aparţin legendei – Elena, Clitemnestra, Penelopa etc. -, singurele femei ce şi-au câştigat un loc în istoria greacă propriu-zisă au fost hetairele, ceva între gheişele japoneze şi cocotele pariziene de azi. S-o lăsăm pe cea mai faimoasă, pe Aspasia, care, ca iubită a lui Pericle, a ajuns de-a dreptul „prima doamnă” a Atenei, şi care cu salonul ei intelectual a dictat legea. Căci şi numele multor altora a ajuns până la noi, transmise de poeţi, memorialişti şi filozofi care le-au fost destul de intimi; iar ele, departe de a se jena, se lăudau chiar cu asta.

Continuă citirea →

Viaţa unui bărbat în Grecia antică

Nu se poate spune cu precizie dacă politica ateniană a favorizat sau nu creşterea demografică. În privinţa asta, ea a fost întotdeauna contradictorie. Exista multă înţelegere, atât în legile civile cât şi în cele bisericeşti, chiar pentru adoptarea de copii de către cuplurile care nu-i puteau avea. Dar, în mod obişnuit, infanticidul era aprobat şi practicat împotriva copiilor cu malformaţii, în timp ce codul medical al lui Hipocrat interzicea avortul. În concluzie, e de presupus că statul lăsa mână liberă iniţiativei private, aşa că, în legătură cu soarta nou-născutului, totul depindea de părinţi. Dacă aceştia erau oameni cu fire ceva mai afectuoasă, iar copilul era băiat, şi bine făcut, atunci el avea multe şanse să fie acceptat. Altfel, risca să fie aruncat afară pe uşă.

Continuă citirea →

Literatura şi istoria în Grecia antică (III)

Herodot

Perioada clasică a văzut dezvoltându-se în Grecia două genuri literare noi: istoria şi retorica. Prima s-a născut din întretăierea a două tipuri de povestiri: povestirile mitologice în proză, provenite direct din tradiţia epică şi care tratau despre genealogii şi despre întemeierea oraşelor, şi relatările de călătorie, care au pus în acelaşi timp fundamentele cunoaşterii geografice.

Continuă citirea →

Literatura şi istoria în Grecia antică (II)

Dintre cei trei mari poeţi tragici ai Atenei secolului al V-lea, Eschil este cel a cărui operă (aproximativ 90 de tragedii, din care nu avem decât nişte fragmente) rămâne cel mai puternic marcată de mentalitatea şi religiozitatea tradiţionale. Acesta acceptă vechile credinţe şi pune în scenă atotputernicia divină, indiferentă la dreptate şi milă, dictând propria sa lege destinelor omeneşti. Mai mult, el justifică răzbunarea divină şi pedeapsa ce rezultă de aici, datorită orgoliului muritorilor.

Continuă citirea →

Literatura şi istoria în Grecia antică (I)

Literatura greacă îşi are izvoarele în Asia Mică. Că au fost opera unui poet unic ori că numele de Homer desemnează două sau mai multe persoane, Iliada şi Odiseea au fost compuse în cea mai mare parte în dialect ionian. Grecii vedeau în aceste două monumente ale poeziei epice arhaice textele fondatoare ale literaturii lor şi atribuiau „poetului orb” paternitatea acestei Biblii literare.

Continuă citirea →

Situaţia femeii în Grecia antică

În societatea greacă, structurile patriarhale provin cu siguranţă de la invadatorii de cultură indo-europeană. În aceste structuri, femeia a rămas întotdeauna pe un loc secundar în faţa legii. În societatea ateniană, tânăra educată în gineceu pe lângă mama sa, nu părăsea locuinţa familială decât pentru a intra în aceea a soţului care i-a fost ales. Stăpâna casei trăia în gineceu împreună cu copiii şi servitoarele. Ea nu lua parte niciodată la ospeţele soţului care îşi primea prietenii şi concubinele în andron. Soţia nu ieşea decât însoţită de o servitoare care îi ducea umbrela şi scaunul. Nu avea nici un drept legal, nu lua parte la guvernarea cetăţii.

Continuă citirea →

Dansul în Grecia antică

Această artă, considerată de către greci ca fiind una dintre cele mai elevate şi de origine divină, a dobândit cea mai mare importanţă în manifestările vieţii grecesti. Diferit de dansul modern, dansul în Grecia antică nu constituia căutarea unei perfecţiuni plastice sau o simplă distracţie. El reprezenta un adevărat limbaj, era o expresie totală a unor emoţii şi sentimente adânci.

Continuă citirea →

Coafura în Grecia antică

Grecii îşi coafau părul în modurile cele mai diverse. În epoca arhaică, atât bărbaţii cât şi femeile purtau părul lung şi îl coafau adesea în bucle lungi ondulante, care cădeau mult spre spate. Îl purtau şi în numeroase răsucituri pe ceafă şi coafat pe frunte în meşe ondulate cu fierul şi aranjate simetric.

Continuă citirea →

Cărţile în Grecia antică

Cărţile erau făcute fie din papirus, fie din pergament. Papirusul a început să fie utilizat în Grecia antică pentru scriere începând din secolul al VI-lea î.Hr. Foile de papirus erau lipite unele de altele şi adesea banda lungă astfel obţinută era rulata pe o inimă de lemn. Lungimea sulurilor era variabilă; pentru a uşura răsucirea lor, nu se făceau benzi prea lungi.

Continuă citirea →

Harta – Grecia antică

Harta – Grecia antică – Grecia în epoca clasică – Războaiele greco-persane

Călători în Grecia antică

Grecii au fost totdeauna mari călători, mânaţi fiind atât de excepţionala lor curiozitate, cât şi de diferite nevoi. Motivele călătoriilor erau dintre cele mai diferite. La început, străbăteau toată lumea greacă în căutarea de mărfuri şi de pieţe. Din motive politice, cei izgoniţi, ostracizaţii, se refugiau în cetăţi uneori foarte îndepărtate. Din motive politico-economice, se duceau să întemeieze colonii în pământuri îndepărtate sau urmăreau să se stabilească în colonii existente deja. Pioşenia făcea ca puţini să fie grecii care nu voiau ca, cel puţin o dată în viaţa lor, să facă pelerinajul la marile jocuri de la Delfi sau de la Olimpia.

Continuă citirea →

Femeia în Grecia antică

Situaţia femeii în Grecia antică nu era deloc demnă de prestigiul de care se bucura civilizaţia greacă. Chiar şi în statul spartan, unde femeile nu aveau nici un drept politic, ele cel puţin îşi tratau soţii de la egal la egal, luau parte la procesiuni şi serbări îmbracate foarte îndrăzneţ, iar la exerciţiile sportive fetele apăreau în public alături de băieţi. Dar la Atena, situaţia femeii era cu totul diferită. Femeia trebuie – spune Xenofon – „să vadă cât mai puţin, să audă cât mai puţin şi să pună cât mai puţine întrebări. Să aibă grijă de casă şi să dea ascultare soţului ei„. Iar Sofocle, prin gura personajului Aiax din tragedia omonimă: „Poadoaba de preţ a femeii e să tacă„; şi mai departe: „Viaţa unui bărbat valoreză mai mult decât viaţa a o mie de femei”. Cât despre Aristofan, în comediile sale nu scapă ocazia de a ridiculiza femeia.

Continuă citirea →

Căsătoria în Grecia Antică

La vârsta de 20 de ani, după ce îşi termina stagiul militar, efebia, tânărul se putea căsători (deşi nici o lege nu-l împiedica să o facă şi la 18 ani). Fetele se măritau de obicei la 14-15 ani. Celibatarii erau rău văzuţi şi dispreţuiţi, în toată lumea grecească; la Sparta erau chiar pedepsiţi de lege.

Căsătoria o hotărau părinţii tinerilor. În concepţia grecilor antici scopul adevărat sau mobilul unei căsătorii era nu dragostea, ci procreaţia, – şi în primul rând, pentru a avea copii de sex masculin. Dar grecii nu ţineau să aibă mai mult de doi copii. Băieţii erau preferaţi fetelor nu numai din motive practice economice – ajutându-şi tatăl la muncile gospodăriei – ci şi religioase: fiii asigurau continuitatea îndeplinirii obligaţiilor legate de cultul familial al strămoşilor. La Atena – şi probabil că nici în celelalte state greceşti – nici o lege nu interzicea relaţiile incestuoase dintre frate şi soră, dar opinia publică le considera un act oribil care ar fi atras după sine o teribilă pedeapsă a zeilor. În schimb, căsătoria între fraţi vitregi era posibilă, şi cu atât mai mult între veri sau între unchi şi nepoată.

Continuă citirea →

Băuturi în Grecia antică

Băutura cea mai răspândită în Grecia antică era vinul. Necesitatea de a conserva vinul obliga pe producători să-l amestece cu diferite ingrediente, precum apa sărată, sau cu aromate (miere, scorţişoară, mentă). Metodele de fabricare variau după regiuni, dintre care unele produceau soiuri renumite, de pildă cele din Rodos, din Lesbos, din Chios, din Tasos. Vinurile destinate exportului erau puse în amfore unse cu smoală, ale căror toarte erau ştampilate cu numele negustorului, ceea ce garanta provenienţa lor. Aceste vinuri erau controlate şi existau legi care pedepseau fraudele.

Continuă citirea →