Monthly Archives: Ianuarie 2013

Originea istoricului Gheorghe I. Brătianu

Gheorghe Bratianu

De o copilărie şi o educaţie familială cu totul „specială” a beneficiat Gheorghe I. Brătianu (1898-1953), care era fiul lui Ion I.C. Brătianu şi nepot al lui I.C. Brătianu, ambii prim-miniştri şi „ctitori” ai statului naţional modern, bunicul fiind artizanul dobândirii Independenţei, tatăl al realizării României Mari. După mamă se trăgea din familia fanariotă Moruzi, ce a dat doi domnitori în ambele Principate în a doua jumătate a veacului XVIII şi începutul celui următor, dar şi din Sturdza. Mama, Maria Moruzi, se căsătorise în 1889 cu fiul lui Al. I. Cuza – rezultat din relaţia acestuia cu Maria Obrenovici –, tot Alexandru, care însă a murit la scurtă vreme. Prin moştenire, văduva Maria Moruzi locuia la castelul de la Ruginoasa, unde a invitat să locuiască şi pe tânărul Ion (Ionel) I.C. Brătianu, proaspăt inginer ce lucra la calea ferată Iaşi – Paşcani. Între cei doi s-a înfiripat o idilă, în urma căreia s-a născut Gh.I. Brătianu, părinţii căsătorindu-se formal doar pentru a legitima copilul, după care s-au şi despărţit, fiecare având propria viaţă.

Continue reading →

Băsescu, nemulţumit de Ponta!

Basescu nemultumit de Ponta

sursa: Academia Caţavencu

Legile fundamentale ale României în prima jumătate a secolului al XX-lea

Constitutia Romaniei

Constituţia reprezintă actul juridic şi politic fundamental al unei ţări. Ea reglementează relaţiile referitoare la forma de guvernământ, structurile şi atribuţiile puterilor în stat şi formulează drepturile fundamentale ale cetăţenilor. În prima jumătate a secolului al XX-lea au fost adoptate în România următoarele legi fundamentale: Constituţia din 1923, cea din 1938 şi cea din 1948.

Continue reading →

Povestea lui Ulise

Odiseu - Ulise

Ulise Numit de greci Odiseu (în traducere „cel urât”, după cum se explică în Odiseea), a fost unul dintre cei mai celebri eroi ai războiului troian. Era fiul lui Laerte şi al Anticleei sau, potrivit unei tradiţii mai târzii, al lui Sisif şi al Anticleei; a fost rege în Itaca şi soţul Penelopei, fiica lui Icarios, cu care a avut un fiu, Telemah. Viclenia şi acţiunile întreprinse în timpul războiului troian justifică interpretarea numelui său.

Continue reading →

Revolta din ghetoul din Varşovia

revolta din ghetoul din Varsovia

Revolta din ghetoul din Varşovia (19 aprilie – 16 mai 1943) – Revoltă a evreilor polonezi aflaţi sub ocupaţie nazistă împotriva deportării la Treblinka. Până în iulie 1942, naziştii adunaseră 500 000 de evrei din regiune în ghetoul din Varşovia. Deşi foametea ucidea mii de oameni în fiecare lună, naziştii au început să transfere câte 5 000 de evrei pe zi către lagăre de muncă rurale. După ce, la începutul lui 1943, evreii din ghetou au aflat că adevărata destinaţie erau camerele de gazare de la Treblinka, gruparea evreiască ilegală de luptă ZOB a atacat naziştii, omorând 50 de soldaţi în patru zile de luptă de stradă şi provocând suspendarea deportării. Pe 19 aprilie, Heinrich Himmler a trimis 2 000 de militari SS şi trupe armate ca să cureţe ghetoul de evreii rămaşi. Timp de patru săptămâni, grupul ZOB şi gherilele evreieşti au luptat cu pistoale şi bombe artizanale, distrugând tancuri şi ucigând câteva sute de nazişti, până au rămas fără muniţie. Abia pe 8 mai naziştii au reuşit să cucerească buncărul care adăpostea cartierul general al ZOB. Mulţi evrei s-au sinucis pentru a evita să fie capturaţi.

Continue reading →

Conspiraţie şi trădare

tradarea

Povesteşte Constantin Bacalbaşa: “Nicolae Haralambie era la 1866, colonel, comandant al regimentului de artilerie din garnizoana Bucureşti. Cuza avea mare simpatie pentru el, de aceea avea şi mare încredere în caracterul şi capacitatea sa. S-a spus cum că o săptămână înainte de noaptea istorică a lui 11 februarie, Cuza văzând pe Haralambie cam abătut l-a întrebat de motiv. Haralambie a răspuns că e cu totul lipsit de parale, dovadă că nici hainele de la croitor nu le poate scoate. Atunci Cuza, bătându-l pe umăr şi râzând, i-a dat banii trebuincioşi.

Continue reading →

Lupta pentru putere – Maria de Medici împotriva fiului său, regele Ludovic al XIII-lea (ultima parte)

Maria de Medici, Ludovic XIII si cardinalul Richelieu

Jocul dublu al lui Richelieu punea în primejdie ceea ce regina avea mai scump: prestigiul ei, autoritatea şi puterea ei – şi îndeosebi ascendentul ei asupra fiului. Tocmai de pasiunea ei pentru putere se folosiră Bérulle şi ai săi, amorsând un proces care avea să se demonstreze curând fatal pentru toată lumea. Dominată de ură şi de dorinţa de răzbunare, Maria îi ceru lui Ludovic al XIII-lea capul cardinalului, vinovat pe plan politic de opţiuni hazardate şi hărăzite eşecului, iar pe plan moral, de ingratitudine, lipsă de lealitate, de procedee ascunse menite să submineze unitatea familiei regale.

Continue reading →

Lupta pentru putere – Maria de Medici împotriva fiului său, regele Ludovic al XIII-lea (prima parte)

Ludovic XIII si Maria de Medici

Cele două regenţe care, în arcul unei singure generaţii, se succedă în prima jumătate a secolului al XVII-lea, aceea a Mariei de Medici şi a nurorii ei Ana de Austria, reprezintă două maniere opuse de a înţelege dubla îndatorire de regine şi de mame. Comparaţia dintre cele două suverane este inevitabilă datorită legăturilor lor de rudenie, condiţionărilor lor reciproce, precum şi numeroşilor ani petrecuţi împreună. Maria iubea mai presus de orice puterea şi voia s-o păstreze cu orice preţ şi cât mai mult posibil; Ana îşi venera fiul şi şi-a cheltuit toate energiile pentru a-i transmite intactă autoritatea regală. Nu trebuie să ne surprindă dacă felul de a se comporta al celor două regine a lăsat urme adânci atât în caracterul fiilor lor, cât şi în stilul lor de guvernare.

Continue reading →

Arhipelagul Gulag

Arhipelagul Gulag - Alexandr Soljenitin

Termenul de gulag a apărut prin compunere din abrevierea selectivă a numelui Direcţiei pentru reţeaua de lagăre şi colonii de muncă forţată din Uniunea Sovietică (Glavnoe Upravlenie Ispravitelno‑Trudovâh Lagherei, „lagăre de munci corecţionale” înlocuind „lagărele de concentrare”, odată cu amplificarea sistemului, din 1930). Funcţionarea teroristă şi criminală a acestui sistem concentraţionar devine treptat una dintre cele mai sinistre forme de represiune din istoria omenirii.

Continue reading →

Romanul Dracula al lui Bram Stoker

Bram Stoker - Dracula

La sfârşitul veacului al XIX-lea un scriitor irlandez, Bram Stoker, autor de romane fantastice şi de groază, face cunoştinţă cu un profesor ungur, care îi pomeneşte pentru prima oară de Dracula. Dar nici acesta nu avea cunoştinţe temeinice asupra adevăratului personaj istoric, ci ştia de el, probabil, doar din faimoasa Cosmografie a lui Sebastian Munster. De aceea şi Bram Stoker crede că Dracula a fost un voievod al Transilvaniei.

Ce urmărea Bram Stoker? Voia să-i sperie pe cititorii acelei perioade de glorie a Marii Britanii! A inventat deci un personaj diabolic, care urmăreşte distrugerea Marii Britanii. .. şi cine putea fi mai potrivit decât acest mitic personaj medieval a cărui existenţă o descoperea? I-o fi plăcut şi numele „Dracula”: aducea cu dragonul, animal fabulos din mitologia chineză şi europeană antică, poate şi cu numele unui legislator din Grecia antică, Dracon, celebru pentru asprimea pedepselor sale.

Continue reading →

Unirea Principatelor Române (24 ianuarie 1859)

24 ianuarie - Unirea Principatelor Romane

Unirea Principatelor Române (24 ianuarie 1859) – Act de voinţă politică a celor două principate româneşti, Moldova şi Ţara Românească, prima etapă în crearea statului unitar român modern. O uniune vamală exista între cele două principate încă din 1848. Apoi, în urma Războiului Crimeii (în care Franţa, Anglia şi Imperiul Otoman au învins Imperiul Rus), Marile Puteri s-au reunit într-o conferinţă la Paris (1858), unde, printre altele, au dezbătut problema românească şi au semnat Convenţia de la Paris, care înlocuia Regulamentele Organice (actele pe baza cărora funcţionaseră cele două ţări române până atunci). Aceasta s-a făcut cu sprijinul declarat al împăratului Napoleon III, care dorea ca în estul Europei să aibă un bastion profrancez, care să contracareze influenţa Rusiei.

Continue reading →

Problema originii în familia Caragiale

Ion Luca Caragiale si fiul sau, Mateiu

Doi scriitori de marcă în panteonul culturii române, tată şi fiu, au manifestat atitudini total diferite provocate de complexul sau apanajul originii. De aceea, vicisitudinile travestirii a două generaţii din aceeaşi familie Caragiale merită cu adevărat luare aminte, prin arsenalul genealogic şi ideologic pus în joc. Sfidând autentecile origini, pe care în mod cert le cunoştea, Ion Luca Caragiale şi-a înregistrat adeseori elementul iniţial de stare civilă prin expresia: „de naştere obscură”. Iar amicul său, C. Dobrogeanu-Gherea (un alt complexat, dar de data aceasta de sindromul „metecului”), a utilizat mereu această declaraţie, creând din I.L. Caragiale un produs al mahalalelor provinciale, în cea mai tragică poveste proletară: „Caragiale a gustat întreaga amărăciune a acestei vieţi. A suferit şi de frig şi de foame, a trăit zilele şi nopţile prin cafenele, pentru că acasă nu era foc şi lumină, a aşteptat ceasuri întregi pe un prieten, doar îl va cinsti cu un capuţiner, a ajuns să nu mănânce zile întregi, şi să doarmă pe băncile Cişmigiului, pentru că nu avea unde să-şi culce capul”.

Continue reading →

Cronica Anonimă a Moldovei

Cronica anonima a Moldovei

Cronica Anonimă a Moldovei (1661-1729) – cronică oficială, redactată în limba română, la îndemnul şi în timpul primei domnii a lui Grigore II Ghica (1726-1729), numită şi Cronica anonimă ghiculească sau Pseudo-Amiras. Teza paternităţii anonime a scrierii, susţinută de M. Kogălniceanu (primul ei  editor), Al. Piru, Ariadna Camariano-Cioran şi Dan Simonescu, nu reuşeşte să infirme atribuirea textului, de către I.G. Sbiera, N. Iorga, C.A. Stoide şi, cu solide argumente filologice, de N.A. Ursu, lui Alexandru Amiras, în mod cert traducător al cronicii în greceşte la Iaşi, în 1729. Prima parte, compilativă, corespunzătoare perioadei 1661-1726, prelucrează în spirit oficial, dar cu adaosuri originale, tradiţia orală şi cea istoriografică din Cronica anonimă racoviţeană şi dintr-un presupus „izvod al Costăcheştilor”, atribuit lui Ştefan Pădure. Partea originală a cronicii se inspiră din cea a lui Radu Popescu pentru genealogia encomiastică a Ghiculeştilor şi pentru unele domnii muntene. În mod inedit, textul încorporează documente oficiale orientale traduse de Amiras. La rândul său, letopiseţul este unul dintre izvoarele unei compilaţii anonime păstrate în limba greacă, numită Cronica Ghiculeştilor, referitoare la istoria Moldovei dintre 1695 şi 1754.

Continue reading →

Stendhal acuzat de tentativă de asasinat!

Stendhal acuzat de tentativa de asasinat1783   Venirea pe lume a lui Henri Beyle (Stendhal) a fost un prilej de bucurie pentru familia sa. Rudele apropiate şi-au exprimat de la început, fără rezerve, buna impresie pe care le-a lăsat-o copilaşul. Astfel, unchiul micului Henri, cu tact şi sensibilitate, îşi tachina sora din cauza urâţeniei copilului, care avea, după părerea lui,  un cap enorm şi chel, iar mătuşa lui, Seraphie, o femeie sensibilă care uitase să se mărite, povestea pe un ton blând că nepotul ei era un monstru precoce care scandaliza prin comportamentul lui pe toţi reprezentanţii conformismului din familie.

Era clar că mătuşa ţinea mult la micuţul Henri, altfel nu ar fi spus tuturor despre fericita întâmplare când Henri, care era deja mare – avea vreo patru ani – şi responsabil pentru faptele sale, în timp ce se juca, cocoţat pe pervazul unei ferestre, a scăpat din mână un cuţit de bucătărie care a căzut în stradă, la depărtare de câţiva paşi de doamna C., faimoasă în tot oraşul pentru răutatea ei. Mătuşa Seraphie, cu inima îndurerată, l-a acuzat categoric în faţa întregii familii de tentativă de asasinat împotriva virtuoasei doamne!

Continue reading →

Prima iubire a lui Stendhal

iubire

Pe la 15 ani, în inima neastâmpărată de adolescent a lui Henri Beyle (Stendhal) năvălesc două pasiuni: teatrul şi dragostea, contopite pentru moment în persoana domnişoarei Virginie Kably, actriţă la teatrul din Grenoble. În picioare, la parter, Henri o mănâncă din ochi, nu pierde o silabă din rolul ei şi e gelos pe actorul care, jucând rolul masculin, îşi permite să-i facă declaraţii de dragoste.

Continue reading →