Constituirea PCR și evoluția lui până la 23 august 1944. Începuturile comunismului în România
Constituirea PCR
- La sfârșitul primului război mondial, comunismul a ajuns la putere în Rusia, iar la sfîrșitul celei de-a doua conflagrații mondiale s-a extins în cea mai mare parte a estului Europei, inclusiv în România, unde s-a menținut la putere până în 1989.
- În România circulaseră diverse idei socialiste, la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, dar în medii restrânse, formate din intelectuali și muncitori urbani.
- În contextul tulburărilor de la sfârșitul primului război mondial, în cadrul Partidului Social-Democrat (PSD) s-au conturat două tabere:
- una care dorea realizarea scopurilor politice socialiste în sistemul parlamentar, în mod progresiv, pe calea negocierilor
- alta a maximaliștilor care urmărea transformarea pe cale revoluționară, violentă, a societății românești într-una de tip comunist.
- Modelul celei de-a doua aripi din PSD se afla în Răsărit, în Rusia lui Lenin.
- În 1920, un grup de socialiști români s-a deplasat la Moscova, pentru a discuta condițiile de afiliere a PSD la Internaționala a III-a Comunistă (Cominternul).
- Liderii bolșevici le-au impus socialiștilor români (ca de altfel tuturor partidelor care doreau să adere la Internațională) acceptarea a 21 de condiții, redactate de Lenin însuși, care transformau partidul român într-o secție a Internaționalei Comuniste și executant al dispozițiilor venite de la Kremlin.
- În mai 1921 s-a desfășurat la București un congres al PSD, în care adepții Cominternului și-au disputat controlul partidului cu cei care voiau continuarea tradiției socialiste. Intervenția poliției a dus la oprirea lucrărilor congresului.
- Comuniștii aveau să considere această dată momentul constituirii Partidului Comunist din România, Secție a Internaționalei Comuniste (PCR).
Evoluția PCR
- În anii următori, PCR a încercat să se structureze, dar poziționarea sa antisistem, mai ales ideile sale privind nerecunoașterea statului român în granițele sale interbelice, politica deschis prosovietică și militantismul pentru declanșarea războiului civil au fost considerate inacceptabile, ceea ce a dus la scoaterea sa în afara legii în anul 1924.
- Dependența partidului de Partidul Comunist al URSS și de Comintern era totală. După ce la început funcția de prim-secretar fusese deținută de Gheorghe Cristescu-Plăpumaru, la scurt timp după scoaterea în afara legii a partidului această poziție a fost ocupată succesiv de persoane desemnate direct de Comintern: Elek Köblös, Vitali Holostenko, Boris Ștefanov, Ștefan Foriș. Unii dintre ei nu erau cetățeni români.
- Partidul nu s-a bucurat niciodată de popularitate în România interbelică, îndeosebi din cauza orientării sale în problema națională. PCR a rămas o organizație periferică, fără influență în societatea românească.
- Membrii PCR erau educați în spiritul supunerii oarbe față de ordinele primite de la Moscova. Practicile lor erau de inspirație leninist-stalinistă, ura față de regimul parlamentar fiindu-le comună tuturor, metodele regăsindu-se printre cele deja experimentate în spațiul rus: nume și case conspirative, planuri și activități pentru semănarea neîncrederii în detestata societate burgheză, speranța în izbăvitorul război civil care urma să ducă la victoria revoluției.
- Unii dintre liderii comuniști refugiați în URSS în anii 30 au fost însă executați în decursul Marii Terori inițiate de Stalin, așa cum s-a întâmplat cu Marcel Pauker și Alexandru Dobrogeanu-Gherea.
- Numărul membrilor PCR a fost deosebit de mic în perioada interbelică, cel mult 4.000-5.000, el scăzând dramatic în timpul războiului. În momentul ieșirii din clandestinitate, la 23 august 1944, partidul avea sub 1.000 de membri. Mulți dintre ei se aflau în închisori, unii la Moscova, în vreme ce, potrivit altor surse, o parte dintre cei aflați în libertate în România erau agenți ai serviciilor secrete românești.
- În primăvara anului 1944, prin îndepărtarea lui Ștefan Foriș, Gheorghe Gheorghiu-Dej a ajuns liderul partidului, confirmat ulterior și de Stalin. Rivalul lui Gheorghiu-Dej, Ștefan Foriș, avea să fie eliminat fizic în 1946, la fel cum avea să se întâmple opt ani mai târziu cu un alt concurent din partid, Lucrețiu Pătrășcanu.
Concluzie
- Chiar dacă PCR a ieșit la lumină în 1944, practicile din clandestinitatea interbelică i-au marcat iremediabil evoluția, ele regăsindu-se până la prăbușirea sa în 1989. Născut dintr-o ideologie a violenței, partidul avea să se bazeze în bună măsură, pe teroare, pe intimidarea oponenților săi politici și în cele din urmă a societății.
Sursa – O istorie a comunismului din România: manual pentru liceu / Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc; Mihai Stamatescu, Raluca Grosescu, Dorin Dobrincu…; Ed. a 3-a Iași : Polirom, 2014
Vă recomand să urmăriți și prezentarea video pe Youtube – https://www.youtube.com/watch?v=hUDzf1Ruh74
Istoria comunismului de la Marx și Engels la Lenin și Stalin
I.Începuturile comunismului
- Comunismul a fost una dintre ideologiile de mare impact, care s-a ambiționat să schimbe destinul lumii.
- Ideologia comunistă s-a născut în secolul al XIX-lea, în Europa Occidentală, fiind produsul căutărilor intelectuale și politice din acest spațiu.
II. Marx și Engels
- Într-o perioadă în care numeroase idei socialiste se aflau în competiție, gânditorii germani Karl Marx și Friedrich Engels s-au afirmat printr-o teorie revoluționară care avea să influențeze întreaga istorie a secolului XX.
- Secondat de Engels, Marx a afirmat că istoria omenirii este istoria luptei de clasă și că societatea este așezată pe legi care pot fi determinate științific.
- Marx a identificat în proletariat clasa socială capabilă să construiască o lume mai bună, care să ducă la dispariția exploatării omului de către om prin eliminarea proprietății private burgheze, considerate sursă a inegalităților sociale.
- Prin instaurarea dictaturii proletariatului, se dorea crearea unui om nou și a unui paradis terestru, în care să domnească egalitatea și fraternitatea oamenilor.
- Ideile lui Marx și Engels au fost diseminate de-a lungul și de-a latul Europei, găsindu-și adepți deciși să le pună în practică.
III. Lenin și Stalin
- În Rusia sfârșitului de secol XIX și începutului de secol XX, în cadrul Partidului Social-Democrat, care adoptase deja ideile marxiste, s-au afirmat mai multe curente, cele mai cunoscute fiind al menșevicilor și al bolșevicilor.
- Menșevicii:
- Credeau că Rusia nu era încă pregătită pentru o preluare a puterii în stat de către proletariat, fiind necesară o fază burghezo-democratică.
- Bolșevicii:
- se pronunțau pentru acapararea pe cale violentă a puterii;
- liderul acestei fracțiuni era Vladimir Ilici Ulianov, cunoscut sub pseudonimul Lenin. În concepția lui, bolșevicii constituiau un partid de avangardă al clasei muncitoare, un partid al revoluționarilor de profesie, care pentru distrugerea ordinii sociale vechi și instaurarea celei noi trebuiau să acționeze subversiv, conspirativ;
- au profitat de tulburările sociale și politice provocate în această țară ca urmare a dezastrelor din primul război mondial;
- în octombrie 1917 au pus la cale o lovitură de stat, care a reușit;
- foarte repede, bolșevicii și-au creat instrumentele care să le prezerve puterea:
- – au instituit o birocrație controlată de partid;
- – și-au subordonat sindicatele;
- – au suprimat libertatea presei;
- – au interzis activitatea celorlalte partide;
- – au creat o poliție politică (CEKA);
- – au instituit teroarea ca instrument de guvernare.
- Cu prețul unui război civil, care a provocat un număr enorm de victime, bolșevicii au reușit să-și învingă inamicii.
- Ei considerau că victoria revoluției în Rusia era doar începutul revoluției
universale, care va duce la câștigarea în întreaga lume a puterii politice de către proletariat, condus, desigur, de către comuniști. - Mișcările de inspirație bolșevică din Ungaria, Germania etc. au fost însă înăbușite imediat după primul război mondial, ceea ce a limitat comunismul doar la Rusia, devenită între timp Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice.
- În aceeași perioadă a fost înființată Internaționala a III-a Comunistă sau Cominternul, un
adevărat comandament al comunismului mondial, cu sediul la Moscova. - Moartea lui Lenin (1924) a deschis drumul luptei pentru succesiunea la conducerea partidului bolșevic în Rusia. S-au confruntat îndeosebi două tabere.
- De o parte era Lev Davidovici Bronstein, cu pseudonimul Troțki, care era adeptul revoluției mondiale și permanente, considerând că URSS trebuie să facă totul pentru extinderea ei în lume.
- De cealaltă parte se situa Iosif Vissarionovici Djugașvili zis Stalin, care era adeptul construirii socialismului într-o singură țară, adică în URSS.
- În câțiva ani, Stalin și-a înlăturat inamicul principal, după cum ulterior avea să-și înlăture și aliații temporari.
- Stalin a condus partidul cu o mână de fier, controlând întreaga societate cu ajutorul poliției politice.
- el a consolidat monopolul politic al partidului comunist în URSS;
- a inițiat industrializarea și colectivizarea forțată, îndeosebi aceasta din urmă dovedindu-se o experiență traumatizantă pentru o mare parte a populației (spre
exemplu, a provocat foametea din Ucraina, soldată cu circa șapte milioane de morți); - a extins Gulagul, sistemul concentraționar sovietic, în care au fost trimiși milioane de oameni, foarte mulți găsindu-și sfârșitul acolo;
- Și-a eliminat fizic rivalii din partid, inițiind Marea Teroare în care au fost uciși sute
de mii de bolșevici.
IV. O ideologie atrăgătoare, dar periculoasă
- Ideologia comunistă era atrăgătoare pentru dezmoșteniții soartei, pentru cei care erau nemulțumiți de starea de lucruri existentă în societate, care doreau o lume mai bună sau visau la înlăturarea nesiguranței și la instituirea unei societăți în care să nu mai existe exploatare socială, națională etc.
- Însă o concentrare prea mare a puterii, fără nicio posibilitate de control, în mâinile unui grup restrâns de persoane sau chiar a unui singur individ pune în pericol libertatea și siguranța majorității oamenilor.
V. Expansiunea comunismului
- După al doilea război mondial, comunismul a fost instalat în țări din estul Europei și din Asia, iar ulterior și din America Latină și Africa.
- În fiecare dintre ele s-a aplicat ideologia marxist-leninistă, modelul fiind deja experimentat în URSS, iar consecințele s-au dovedit dezastruoase pentru toate aceste state.
- Într-un secol al tragediilor, așa cum s-a dovedit secolul XX, comunismul a fost chiar în centrul acestora.
VI. Comunism și fascism
- Asemenea fascismului, comunismul este o ideologie totalitară.
- Cele două tipuri de totalitarism, de extremă stânga sau de extremă dreapta, s-au luptat între ele spre mijlocul secolului XX, creând o vreme impresia că aceasta era marea miză politică a
epocii. De fapt, atât comunismul, cât și fascismul au urmărit să anihileze democrațiile liberale. - Dincolo de diferențele mari dintre ele, ceea ce apropie comunismul și fascismul este disprețul față de libertatea și viața indivizilor, față de societatea burgheză, dorința de a o transforma radical prin inginerie socială și de a crea un om nou, lucruri care nu se pot face decât prin controlul total al statului și al societății.
Dicționar
Clasă socială = Noțiunea de clasă socială exprimă diviziunile existente în cadrul unei societăți.
Dictatura proletariatului = Sintagmă folosită ocazional de Marx și mai frecvent de Lenin pentru a indica perioada imediat următoare revoluției proletare, în decursul căreia clasa muncitoare va folosi puterea de stat pentru a lichida clasa capitaliștilor și a crea o economie socialistă.
Gulag =Termenul reprezintă acronimul de la Direcția Principală a Lagărelor de muncă, administrația care controla sistemul lagărelor de muncă forțată și al închisorilor din Uniunea Sovietică. Ulterior, noțiunea de Gulag a ajuns să fie folosită pentru a denumi întregul spațiu concentraționar comunist.
Sursa – O istorie a comunismului din România: manual pentru liceu / Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc; Mihai Stamatescu, Raluca Grosescu, Dorin Dobrincu…; Ed. a 3-a Iași : Polirom, 2014
Vă recomand să urmăriți și prezentarea video pe Youtube – https://www.youtube.com/watch?v=vn2cZ-OL3Z4
Comunismul și nazismul. Schița lecției de istorie
Schița lecției de istorie „Comunismul și nazismul” cuprinde apariția și evoluția celor două regimuri totalitare din secolul XX – comunismul în Rusia (conducători Lenin și apoi Stalin) și nazismul în Germania (conducător Adolf Hitler). Sunt prezentate caracteristicile celor două regimuri politice și influența lor nefastă asupra vieții oamenilor.
Comunismul
- a fost un regim politic totalitar, de extremă-stânga;
- a fost instaurat pentru prima dată în Rusia, la sfârșitul anului 1917;
- sub conducerea lui Vladimir Ilici Lenin, comuniștii au preluat puterea, pe fondul greutăților provocate de război, promițând încheierea acestuia și soluții pentru ieșirea din criză;
- familia țarului Nicolae al II-lea a fost asasinată;
- numele statului a fost schimbat în Uniunea Sovietică, iar mai târziu în Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste (URSS);
- din 1922, funcția de secretar general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice a revenit lui Iosif Visarionovici Djiugașvili (Stalin), care a instituit treptat o dictatură personală;
- mijloacele de producție (fabrici, mine, ateliere, magazine etc.) au fost trecute în proprietatea statului, care a impus un control total asupra economiei;
- s-a trecut la industrializare forțată, centralizare economică și o planificare pe 5 ani („cincinal”);
- în agricultură a fost realizată colectivizarea, țăranii fiind obligați să se asocieze în gospodării agricole colective;
- peste 10 milioane de oameni au murit în perioada interbelică în URSS, din cauza foametei, a execuțiilor și a deportărilor.
Comunismul sovietic s-a caracterizat prin:
- teroare (execuții și procese publice, deportări);
- lagăre de muncă forțată (Gulag);
- cenzură;
- cultul personalității lui Stalin, căruia îi erau atribuite calități supraomenești;
- dictatura proletariatului (muncitorilor).
Nazismul
- după Primul Război Mondial, în Germania a fost instaurat un regim democratic, prin Republica de la Weimar (1919);
- problemele generate de criza economică declanșată în 1929 au determinat instalarea la putere (1933) a lui Adolf Hitler și a Partidului Național Socialist al Muncitorilor din Germania (prescurtat Partidul Nazist);
- Hitler a instaurat un regim totalitar, bazat pe partidul unic și pe cenzură;
- a fost menținută proprietatea privată asupra mijloacelor de producție, dar sub un control strict al statului;
- proclamat Führer („Conducător”), Hitler promitea revanșa pentru pierderile suferite în urma Primului Război Mondial și renașterea Germaniei ca putere mondială;
- prin politica sa, regimul nazist și liderul său absolut, Adolf Hitler, au declanșat al Doilea Război Mondial.
Nazismul s-a caracterizat prin:
- doctrină rasistă, potrivit căreia germanii erau o rasă superioară;
- antisemitism (ura față de evrei);
- disprețul față de alte popoare, considerate inferioare;
- anticomunism.
Vă recomand să urmăriți și prezentarea video a lecției pe Youtube – https://www.youtube.com/watch?v=0FIyWVMPxdE
10 curiozități despre România
Sunt multe curiozități și lucruri deosebite despre România care nu sunt cunoscute de copiii sau de publicul larg. Iată 10 din cele mai importante curiozități despre România.
Palatul Parlamentului din București este a treia cea mai mare clădire administrativă pentru uz civil ca suprafață din lume, cea mai scumpă clădire administrativă din lume și cea mai grea clădire din lume.
Castelul Peleş din Sinaia a fost primul castel european iluminat integral cu curent electric. Electricitatea a fost produsă de uzina proprie a castelului, iar sistemul său de încălzire centrală, construit în 1888, este încă funcțional și utilizat până astăzi.
Constanța este cel mai vechi oraș din România. La început acesta a fost numit Tomis, de către fondatorii săi greci, iar ulterior, fiind cucerit de romani, orașul a fost numit Constantiana, după împăratul roman Constantin cel Mare.
Predeal este oraşul aflat la cea mai mare altitudine din România, între 1.040 şi 1.110 metri. Turiştii sunt atraşi aici de celebrele pârtii de schi şi de zecile de trasee care pot fi parcurse vara.
Chipul regelui dac Decebal este un basorelief înalt de 55 m, aflat pe malul stâncos al Dunării, între localitățile Eșelnița și Dubova, în apropiere de orașul Orșova. Este cea mai înaltă sculptură din piatră din Europa.
Cea mai înaltă biserică de lemn din lume se găsește în Săpânța-Peri, Maramureș, din nord-vestul României. Biserica are 78 de metri înălțime, iar pe vârf, o cruce de 7 metri.
Delta Dunării (3446 km²), aflată în mare parte în Dobrogea, România, și parțial în Ucraina, este a doua ca mărime și cea mai bine conservată dintre deltele europene.
“Luceafărul”, scris de Mihai Eminescu, este cel mai lung poem de dragoste din lume – 98 de strofe.
Orașul Brașov are a treia cea mai îngustă stradă din Europa, strada Sforii. Lățimea sa variază între 1,11 și 1,35 metri și are o lungime de 80 de metri.
Singurul cimitir vesel se află în România. Cimitirul Vesel este un cimitir din localitatea Săpânța, județul Maramureș, faimos pentru crucile mormintelor viu colorate și picturile naive reprezentând scene din viața și ocupația persoanelor înhumate. Pe unele cruci există chiar versuri în care sunt amintite, deseori cu nuanțe umoristice, persoanele respective.
Vă recomand să urmăriți și prezentarea pe Youtube – https://www.youtube.com/watch?v=MKSzSXxBjNI
Ce a fost Holocaustul?
Schița lecției de istorie „Ce a fost Holocaustul?” cuprinde definiția Holocaustului, cine au fost victimele acestui genocid, rolul ghetourilor și a lagărelor de exterminare în cadrul politicii antisemite a naziștilor, crimele înfăptuite la Auschwitz, Dachau, Buchenwald și o prezentare succintă a Holocaustului în România, cu pogromurile de la București și Iași.
Holocaustul – genocid împotriva umanității
Holocaustul:
a fost cel mai mare genocid din istoria omenirii;
a însemnat persecutarea și exterminarea fizică a evreilor, efectuată de naziștii și fasciștii europeni începând cu anii ’30 ai secolului al XX-lea și pe toată durata celui de-al Doilea Război Mondial.
În afara evreilor, victime ale naziştilor au fost și opozanţi ai regimului, romi, germani cu dizabilităţi psihice sau fizice, homosexuali, prizonieri de război, dizidenți religioși (adepți ai altor religii decât cea a majorității).
Deși practicată sistematic în aproape toate teritoriile ocupate sau controlate de nazişti, uciderea evreilor s a concentrat mai ales în Europa Centrală şi de Est, unde, în 1939, trăiau peste şapte milioane de evrei.
Așa zisa soluție finală a reprezentat apogeul politicii antisemite (împotriva evreilor) promovată de regimul nazist.
Ghetouri și lagăre
• În punerea în aplicare a politicii antisemite, naziștii au folosit ghetourile și lagărele.
• Ghetourile
erau cartiere destinate exclusiv evreilor în timpul persecuțiilor naziste în țările ocupate de hitleriști, pe care aceștia nu aveau permisiunea de a le părăsi;
cel mai mare ghetou al evreilor a fost în Polonia, la Varșovia, și găzduia peste 400 000 de evrei.
• Sistemul de lagăre cuprindea lagăre de concentrare, lagăre de muncă și, după adoptarea soluției finale, lagăre de exterminare.
lagărele de concentrare localizate mai ales în Germania, erau centre de detenţie, de muncă forțată şi pentru uciderea unor grupuri mici, de exemplu lagărele de la Dachau şi Belsen.
lagărele de muncă forţată au fost înfiinţate în toate ţările ocupate de Germania, cu scopul de a exploata prin muncă prizonierii de război.
lagărele de exterminare apărute după 1942, mai cu seamă pe teritoriul Poloniei ocupate, erau adevărate fabrici ale morții (chiar 6.000 de morți pe zi la Auschwitz). Moartea era cauzată și de înfometare, boli și extenuare.
În multe lagăre s au efectuat experimente medicale pe deţinuţi, precum cele din lagărele de la Auschwitz, Dachau, Buchenwald.
Holocaustul în România
• A fost procesul de discriminare, deportare și exterminare a evreilor aflați în teritoriile controlate de statul român între anii 1937 și 1944, cât și a evreilor cu cetățenie română, majoritatea din Transilvania de Nord, aflați în afara granițelor.
• În teritoriile controlate de statul român, Holocaustul a început cu promulgarea primelor legi restrictive anti-evreiești ale guvernului Octavian Goga și s-a sfârșit cu lovitura de stat de la 23 august 1944, când România a încetat colaborarea cu Puterile Axei.
Cele mai importante acțiuni împotriva evreilor au fost:
- Pogromul de la Bucureşti, 21-23 Ianuarie
- 1941 Pogromul de la Iaşi, 28 Iunie – 6 Iulie 1941
- Deportările în Transnistria, 1941-1942
Vă recomand să urmăriți și prezentarea pe Youtube – https://www.youtube.com/watch?v=58tNFJic8pY
Cetățean și stat în democrație și totalitarism
Perioada interbelică
– a fost una a contrastelor în privința relației dintre stat și cetățean;
– a fost dominată de confruntarea dintre regimurile democratice și cele totalitare.
Într-un regim democratic cetățenii exercită un control asupra conducătorilor, pe care îi pot schimba prin vot.
Într-un regim totalitar cetățenii pierd controlul asupra puterii. Ei nu mai pot schimba prin vot conducerea, deoarece nu mai există alegeri libere.
Regimurile democratice se caracterizează prin:
– separarea puterilor în stat (executivă, legislativă, judecătorească);
– pluralism politic (mai multe partide);
– alegeri libere;
– drepturi și libertăți garantate și respectate.
Regimurile totalitare se bazează pe:
– concentrarea puterii în mâna unui partid sau conducător;
– controlul statului asupra individului și a vieții sale private;
– partid unic;
– îngrădirea drepturilor și libertăților.
Regimuri politice democratice
Marile democrații liberale ale perioadei au fost: Statele Unite ale Americii, Marea Britanie și Franța.
Regimuri democratice au mai funcționat, în perioada interbelică, în țările nordice (Finlanda, Suedia, Norvegia, Danemarca), dar și în Elveția, Cehoslovacia, Iugoslavia, România.
Regimuri politice totalitare:
– fascismul – în Italia (conducător: Benito Mussolinii);
– nazismul – în Germania conducător: (Adolf Hitler);
– comunismul – în Rusia (conducător Stalin).
Regimuri totalitare (dictatoriale) au existat și în alte state:
– în Portugalia (regimul lui Salazar);
– în Spania (generalul Franco);
– în Ungaria și Grecia.
Democrația românească interbelică
În perioada interbelică, România era monarhie constituțională de tip democratic. Viaţa politică s-a caracterizat prin:
– separarea puterilor;
– existența mai multor partide;
– exercitarea drepturilor și libertăților.
A contribuit la aceasta adoptarea unui şir de reforme democratice, cum ar fi:
– introducerea votului universal (în 1918);
– reforma agrară (în 1921);
– adoptarea unei noi constituții (în 1923).
În anul 1938 însă, viaţa politică din România a suferit schimbări radicale prin înlăturarea sistemului democratic și introducerea regimului autoritar al regelui Carol al II-lea.
Concluzie
Uniunea Sovietică, Italia și Germania sunt statele în care sau desfășurat experimente extreme în relația stat-cetățean.
Deși păreau la început atractive, acestea au dus, în cele din urmă, la cele mai mari tragedii din istorie, ce au afectat, într-o formă sau alta, întreaga populație a planetei.
Vă recomand să urmăriți și prezentarea pe Youtube https://www.youtube.com/watch?v=OYgWeCF6r8k
Frumos și cunoaștere în lumea greacă. Schița lecției
Modele și valori în educație
Caracteristici generale
– Civilizația europeană de astăzi îşi are în mare măsură originea în lumea greacă.
– Aici au fost inventate democrația, literatura, teatrul ori știința.
– Ideile grecilor despre artă au dominat lumea europeană timp de peste 2.000 de ani.
– Grecilor le-au plăcut poveștile și legendele cu eroi și zei, și au creat o mitologie bogată.
– Strategiile de educație din fiecare polis au apărut și au evoluat potrivit cadrului politic adoptat de fiecare polis.
– Există două modele de educație, educația spartană și cea ateniană.
Educația spartană
- Întregul proces de educare a tinerilor spartani era determinat de nevoia statului de a avea o armată bine organizată şi disciplinată, necesară menținerii în ascultare a populaţiei supuse, şi pentru impunerea supremației Spartei față de celelalte cetăţi greceşti.
- În acest fel, întreaga educaţie avea un caracter militar, urmărindu-se la fiecare tânăr dezvoltarea forței, curajului şi îndrăznelii.
- Încă de la naştere, copiii erau examinaţi pentru a se descoperii eventuale malformații ce i-ar fi făcut inapţi pregătirii miitare.
- Cei cu defecte erau aruncaţi în prăpăstiile Muntelui Taiget, ceilalţi erau lăsaţi în grija mamelor până la 7 ani, după care erau preluaţi de stat şi, sub stricta supraveghere a unui instructor, erau deprinşi până la vârsta de 20 de ani cu traiul auster şi arta de a lupta.
La 20 de ani, spartanii deveneau cetățeni-soldați, intrau în armată, în care slujeau până la 60 de ani, neavând voie să locuiască cu familia decât în anumite zile. - Fetele erau antrenate pentru alergare, aruncarea discului şi suliței, ele având rolul de apărare a gospodăriei când spartanii erau plecaţi la război.
Educația ateniană
– Și la Atena copiii sunt crescuţi până la șapte ani în familie. Băieţii erau lăsaţi în grija mamelor, după care începeau școala, în timp ce fetele rămâneau acasă, unde învățau scrisul, cititul, socotitul, să cânte şi să danseze, să coasă şi să întreţină casa. Educaţia lor era subordonată rolului de mamă şi soţie.
– Sub supravegherea unor pedagogi, până la 12 14 ani, băieţii urmau să deprindă scrisul şi cititul, socotitul, gramatica şi muzica. Studiau poemele lui Homer, care îi învățau despre zei și eroi, despre religie și morală.
– După 14 ani, exerciţiile fizice trec pe primul plan al educaţiei, în locuri special amenajate, numite palestre. La 16 ani, instruirea tânărului era în linii mari terminată. Copiii celor mai săraci începeau să muncească, iar ceilalţi, mai bogaţi, urmau 2 ani de studii filosofice în şcoli.
– Între 18 şi 20 de ani, se făcea un fel de şcoală militară, efebia, care-l transforma pe adolescent în bărbat, unii pregătindu-se pentru viaţa publică, alţii pentru cariera armelor. Ei nu erau obligaţi să locuiască în cazărmi, ci doar să se prezinte la ora stabilită la locul de adunare; în restul timpului erau liberi. Încheierea acestui stagiu era urmată de integrarea lor în corpul cetăţenesc al Atenei.
Stilurile artei grecești. arta plastică greacă
Arhitectura:
Arta greacă este strâns legată de religie, adresându-se deopotrivă credinței, spiritului și privirii.
Monumentul arhitectural caracteristic pentru arta greacă este templul.
Cele mai cunoscute temple sunt Partenonul și Erehteionul, construite pe Acropola Atenei, dar și Templul Artemizei din Efes, una dintre cele șapte minuni ale lumii antice.
În funcție de aspectul coloanelor, templele erau construite în stil doric, ionic sau corintic.
Sculptura:
Miron, reprezintă corpul în mișcare (Discobolul);
Fideeas, lucrează statui în fildeș și aur (Athena Parthenos și Zeus din Olimpia);
Policlet, reprezintă forța fizică și morală a omului (Doriforul sau Purtătorul de lance);
Praxiteles, înfățișează armonia și frumusețea corpului uman (Afrodita din Cnidos);
Lisip, creează portretul (bustul lui Alexandru Macedon).
Pictura
Pictura Greciei antice poate fi cunoscută datorită ceramicii pictate.
Vasele erau împodobite cu scene mitologice, jocuri publice și episoade din poemele homerice, pictate cu figuri roșii pe fond negru sau, mai târziu, cu figuri negre pe fond roșu.
Știința
Cercetările științifice ale grecilor antici au contribuit la dezvoltarea cunoașterii umane.
S-au evidențiat:
› Pitagora și Arhimede în matematică și fizică;
› Herodot și Tucidide în istorie;
› Hipocrat în medicină;
› Platon, Aristotel și Socrate în filosofie.
Vă recomand să urmăriți și prezentarea video pe Youtube – https://www.youtube.com/watch?v=BgKPOTNfgPY
Constantin Brâncoveanu. Dimitrie Cantemir – Schița lecției
Contextul internațional
La sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea se manifestă:
• Declinul Imperiului Otoman (înfrânt sub zidurile Vienei în 1683);
• Ascensiunea Rusiei și Austriei (Imperiul Habsburgic).
Situația politică a Moldovei și a Țării Românești
• Se aflau sub suzeranitatea Imperiului Otoman;
• Erau amenințate de expansiunea puterilor creștine.
Constantin Brâncoveanu
• A fost domnul Țării Românești între anii 1688 și 1714;
• Pe plan intern:
domnia lui a reprezentat o perioadă de progres economic și cultural, de modernizare a instituțiilor, de reformare a sistemului fiscal;
în cultură pătrund elemente occidentale și se estompează cele orientale;
sunt construite școli, edificii laice și ecleziastice, numele domnitorului ajungând să fie dat unui stil artistic.
• Pe plan extern:
a dus o politică de echilibru între Imperiul Otoman, căruia îi era vasal, și Austria, a cărei expansiune ajunsese până la hotarele Țării Românești;
politica lui prudentă a urmărit menținerea autonomiei țării în competiția dintre marile puteri.
• Intrigile unor boieri și bogățiile sale, care stârneau invidia turcilor, l-au pierdut pe Constantin Brâncoveanu. Pe 15 august 1714, chiar în ziua în care împlinea 60 de ani, Brâncoveanu a fost ucis la Istanbul, împreună cu cei 4 fii ai săi.
Dimitrie Cantemir
• A fost domnul Moldovei între anii 1710 și 1711; a fost un mare cărturar (scriitor, filosof, istoric, geograf), membru al Academiei de Științe din Berlin;
• Pe plan intern:
a dus o politică de modernizare a instituțiilor;
a realizat o reformă fiscală;
a sprijinit Biserica Ortodoxă;
a reorganizat armata.
• Pe plan extern:
a încheiat o alianță cu țarul Petru la Luck (în 1711).
tratatul recunoștea hotarele străvechi ale Moldovei de la Dunăre și mare.
domnia devenea ereditară în familia lui Dimitrie Cantemir, iar Moldova era pusă sub protecția țarului;
trupele aliate ale Moldovei și Rusiei au fost însă învinse de otomani la Stănilești (în 1711).
Dimitrie Cantemir s-a refugiat în Rusia, unde rămâne până la moartea sa, în anul 1723.
Vă recomand să urmăriți și prezentarea video pe Youtube – https://www.youtube.com/watch?v=lW0XM1JJ6Ag
ISTORII REGĂSITE 
Comentarii recente