Arhive categorie: Personalităţi

Nefericirea lui Anton Holban

anton holbanNefericirea a hotărât destinul lui Anton Holban. Mort la 35 de ani (1902-1937) în urma unei operaţii nereuşite, Holban a apucat să scrie patru romane, câteva nuvele şi numeroase articole şi studii, dintre care cel despre Proust e, negreşit, cel mai important. Dar toate, inclusiv împlinirile literare, i-au venit greu, în chinuri efective, fără a li se recunoaşte valoarea adevărată.

La fel s-a petrecut şi viaţa sa, ca fiu al unei căsnicii nepotrivite ale cărei tensiuni şi chiar violenţe i-au marcat copilaria şi adolescenţa. Mama lui Holban era sora lui E. Lovinescu, fiinţă aleasă, cultivată şi delicată, iar tatăl, un suflet cazon în apucături şi comportament. De soarta copilului (părinţii au divorţat când viitorul scriitor avea zece ani) s-a îngrijit bunicul. Şi-a terminat facultatea de litere (cu specialitatea limba franceză) la Bucureşti, dar n-a izbutit să câştige concursul pentru bursa pentru Şcoala Normală Superioară din Paris. Au urmat ani de profesorat prin licee de provincie (Constanţa, Galaţi), în 1931 e transferat la liceul monahal Cernica, apoi, în 1934, la Seminarul Central Bucureşti, pentru ca în 1937 să dispară.

Şi viaţa lui sentimentală e una marcată de nefericire. Prietena din anii studenţiei (prototipul Irinei din romanul O moarte care nu dovedeşte nimic) îl părăseşte peste câţiva ani, căsătorindu-se cu un magistrat, căsătoria contractată de Holban în 1931, parcă în condiţii de clandestinitate, e desfăcută în 1932, o altă amiciţie sentimentală, în 1935, se încheie, tragic, prin moartea scriitorului.

Continuă citirea →

Viața lui Elvis Presley

elvis-presleyPresley, Elvis Aaron sau Aron (08.01.1935, Tupelo, Mississippi, SUA – 16.08.1977, Memphis, Tennesse). Cântăreţ american renumit, cunoscut în lumea întreagă ca „rege al rock-and-roll” şi unul dintre artiştii dominanţi ai muzicii rock de la mijlocul anilor 1950 până la moartea sa.

Începuturile

Presley a crescut într-o familie foarte săracă în Tupelo, s-a mutat în Memphis pe când era adolescent, iar familia sa ajunsese aproape la sapă de lemn când producătorul Sam Phillips de la Sun Records, o casă de producţie blues locală, l-a sunat pentru caseta demonstrativă. După câteva săptămâni de sesiuni de înregistrări, rezultatul a fost o trupă formată din Presley, chitaristul Scotty Moore şi basistul Bill Black. Repertoriul lor consta în acel gen de muzică pentru care Presley avea să devină faimos: cântece blues şi country, balade Tin Pan Alley şi imnuri evanghelice. Presley cunoştea această muzică în parte de la radio, în parte de la biserica penticostală la care mergeau părinţii săi şi de la grupurile muzicale la care participa, care se reuneau la biserica afro-americanilor din Memphis a reverendului H.W. Brewster, şi în parte de la cluburile de blues de pe Beale Street pe care a început să le frecventeze în adolescenţă.

Continuă citirea →

O soartă ieșită din comun: Pierre Abelard (II) O iubire mare care nu se va sfârşi niciodată

Heloïse Pierre AbélardAbelard e în plină glorie. Brusc, în 1118, aventura lui cu Heloise o întrerupe. O cunoaştem în detaliu datorită extraordinarei sale autobiografii, Historia Calamitatum – Povestea nenorocirilor mele -, aceste Confesiuni „avant la lettre”.

Totul începe ca în Legăturile primejdioase ale lui Cholderos de Laclos. Abelard nu e un om lipsit de scrupule. Dar ispita „demonului amiezii” îl asaltează pe acest intelectual care, la 39 de ani, nu cunoaşte dragostea decât din cărţile lui Ovidiu și cântecele compuse de el, nu din proprie experienţă ci din spirit goliardesc. Ajunsese pe culmile gloriei şi ale orgoliului. O mărturisește : „Credeam că alt filozof pe lume nu mai era în afară de mine”

Apare Heloise: iată o cucerire de adăugat celor ale inteligenţei. A fost mai întâi o poveste cerebrală, tot atât cât şi carnală. Află de existenţa nepoatei confratelui său, canonicul Fulbert: are 17 ani, e frumoasă şi atât de cultivată încât ştiinţa ei o făcuse renumită în toată Franţa.

Este femeia care-i trebuie. Nici n-ar tolera o proastă. Că, în plus, are un trup bine făcut, nu-i displace defel. În definitiv, e vorba de gust şi de prestigiu. La rece, elaborează un întreg plan care îi reuşeşte mai presus de orice speranţă. Canonicul Fulbert îi încredinţează pe tânăra Heloise ca elevă, măgulit că-i poate oferi un dascăl de talia lui · Abelard. Când vine vorba de salariul ce i s-ar cuveni, acesta îl convinge lesne pe chibzuitul Fulbert să-i acorde o remuneraţie în natură: masa şi casa.

Însă demonul veghează. Între dascăl şi elevă se produce un coup de foudre. O relaţie întâi intelectuală, curând şi una trupească. Înnebunit, Abelard uită de toate, de lecţii, de lucrările sale. Aventura durează, se adânceşte. E iubire, o iubire mare care nu se va sfârşi niciodată. Va rezista la tot felul de necazuri, până şi dramei ce va urma. Continuă citirea →

O soartă ieșită din comun: Pierre Abelard (I) Cruciada intelectuală

pierre abelardÎn limitele modernităţii veacului al XII-lea, Pierre Abelard reprezintă prima mare figură de intelectual modern. Este primul profesor.

Mai întâi, cariera lui este uimitoare, pe măsura omului: acest breton din împrejurimile oraşului Nantes, născut la Pallet în 1079, aparţine clasei micilor nobili a căror viaţă devine dificilă o dată cu începuturile economiei monetare. Abelard, lăsând bucuros meşteşugul armelor pe. seama fraţilor săi, se avântă către învăţătură.

Dar renunţarea la armele războinice nu înseamnă şi renunţarea la alte lupte. Veşnic bătăios, el va deveni cavalerul dialecticii – după cum a spus Paul Vignaux – şi, veşnic în mişcare, el este prezent oriunde se află prilejul unei lupte de susţinut. Deşteptând necontenit idei, el provoacă pretutindeni discuţii pătimaşe.

Continuă citirea →

Stefan Zweig. O biografie

stefan zweigStefan Zweig (1881-1942), scriitor şi publicist austriac. S-a născut în familia unui înstărit industriaş evreu. Religia nu a jucat un rol important în viaţa lui şi, deşi avea să publice în Neue Freie Presse, al cărui prestigios „foileton” era editat de Theodor Herzl, nu va fi atras nici de sionism.

A urmat filozofia la Universitatea din Viena şi la cea din Berlin. A debutat ca poet sub influenţa lui Hofmannsthal şi a lui Rilke, primind o importantă distincţie literară austriacă. Student fiind, pleacă în Belgia, la Emile Verhaeren, căruia îi va deveni bun prieten, traducător şi biograf (printre marii săi prieteni se vor număra de asemenea Sigmund Freud şi Arthur Schnitzler). În 1904 pleacă în Franţa, unde îşi face mulţi prieteni în lumea literară pariziană, de exemplu pe Jules Romains, şi îl cunoaşte pe Romain Rolland, pe care îl va admira o viaţă întreagă; apoi vizitează Anglia, Statele Unite, India şi alte ţări, continuându-şi în tot acest timp preocupările literare.

În 1915 se căsătoreşte cu Friederike von Winternitz.

În timpul Primului Război Mondial, declarându-se pacifist, la fel ca Romain Rolland, nu luptă pe front, slujindu-şi patria ca funcţionar la Arhivele Ministerului de Război. În 1919 părăseşte Viena pentru a se stabili la Salzburg; aici, în cursul unui deceniu, scrie cele mai celebre dintre povestirile, eseurile şi biografiile sale.

În anii 1920-1930, perioada sa de creaţie cea mai fertilă, Stefan Zweig s-a bucurat de o mare faimă internaţională. „Poate că din zilele lui Erasmus (asupra căruia ne-a oferit o lucrare strălucită) nici un alt scriitor nu a fost atât de celebru ca Stefan Zweig”, spunea Thomas Mann. Este socotit unul dintre maeştrii nuvelei, însă rămâne la fel de cunoscut pentru biografiile sale dedicate unor mari personalităţi istorice şi culturale (Maria Antoaneta, Maria Stuart, Erasmus din Rotterdam, triadele Balzac-Dickens-Dostoievki, Hölderlin-Kleist-Nietzesche, Casanova-Stendhal-Tolstoi etc.) şi pentru „miniaturile istorice” adunate în cea mai populară carte a sa, Orele astrale ale omenirii.

Continuă citirea →

George Sand: „Făgăduiam să devin o mare frumusețe, dar…”

george sand aurore dupinPovestește George Sand despre copilăria ei:

„Aveam o constituție solidă și tot timpul cât am fost mică făgăduiam să devin o mare frumusețe, făgăduială pe care nu mi-am ținut-o. 🙂

Înclinarea, aproape din leagăn, către reverie, de care îmi era cu neputință să-mi dau seama, mă făcu să am foarte de tânără, o mutră bleagă. Spun cuvântului pe nume, pentru că toată viața mea, în copilărie, la mănăstire, în familie, mi-a fost spus adesea și probabil că așa și era. 🙂

Din propriul meu îndemn, nu citeam, eram leneșă din fire și n-am putut să-mi înving această indolență decât cu mari eforturi.

Continuă citirea →

O traiectorie extraordinară

paulo coehloPână să scrie Jurnalul unui mag, băiatul slăbuț, crescut în cartierele Botafogo și Gavea, din Rio, parcursese o traiectorie extraordinară.

Elev rebel și încăpățânat, controlat strict de un tată sever și neîndurător, Paulo Coelho a ajuns să fie internat cu forța de trei ori într-un ospiciu și supus la ședințe brutale cu electroșocuri.

Tulburat de propria sa identitate sexuală, a preluat inițiativa de a se culca cu bărbați, pentru a se hotărî abia după aceea că nu acela era drumul său.

Continuă citirea →

Marea pasiune

asimovPovestește Isaac Asimov: „Nu-mi amintesc să-i fi privit cu nostalgie pe ceilalți copii alergând şi dorindu-mi să mă pot alătura lor. Dimpotrivă, apreciam posibilitatea drept una neplăcută. Eu eram mult mai fericit, deoarece aveam cărțile. Preferam oricând să citesc.

Nu uit după-amiezile fierbinți de vară când vânzările lâncezeau şi tata, cu sau fără mama, se putea descurca şi fără mine în prăvălie. Stăteam afară, în fața magazinului (gata oricând să dau o mână de ajutor la nevoie), cu scaunul lăsat pe spate, până atingea zidul cu speteaza, şi citeam.

Îmi amintesc că după ce s-a născut fratele meu, Stanley, şi am căpătat sarcina de a avea grijă de el, dădeam ocol cartierului de douăzeci-treizeci de ori, în vreme ce citeam, ținând o carte rezemată de mânerul căruciorului. Țin minte cum mă întorceam de la bibliotecă cu trei cărți, având câte una sub fiecare braț şi citind din a treia.

Continuă citirea →

Cum a murit Balzac?

balzacBALZAC (Honore de) Scriitor francez

Data morţii : 18 august 1850 (la 51 de ani)

Cauza : boală de inimă, complicată în faza terminală cu hidropizie şi cangrenă cauzată de arterită

Locul : strada Fortunee nr. 14 (în prezent strada Balzac), Paris (Franţa)

Înhumat : cimitirul Pere-Lachaise, Paris

 Scriitorul suporta cu greu inactivitatea la care îl condamna boala: „Opt zile de febră. Aș fi avut timp să mai scriu o carte!” suspina el.

Continuă citirea →

Ion Budai-Deleanu. Viața și opera

ion budai-deleanuBUDAI-DELEANU, Ion (6.1.1760, Cigmău, j. Hunedoara – 24.VIII.1820, Lvov), poet şi filolog.

Este fiul preotului Solomon Budai. Frecventează cursurile şcolii primare în Cigmău, după care devine elev şi absolvent al Seminarului din Blaj. Între 1777 şi 1783, este student la Facultatea de Filosofie, apoi şi la Facultatea de Teologie din Viena. Se pare că a obţinut şi doctoratul în teologie, la Erlau. În anii şederii la Viena, leagă prietenii de durată cu Samuil Micu, Gh. Şincai, Petru Maior şi Samuil Vulcan. Studios şi dornic să se informeze din surse originare asupra unor probleme de lingvistică, istorie şi drept, îşi însuşeşte, pe lângă limba germană, limbile franceză, polonă, italiană, latină şi greacă. Pregătirea umanistă temeinică şi aderarea la ideile iluministe îl situează printre exponenţii Şcolii Ardelene.

Ocupă, pentru scurt timp, un post de profesor la Blaj, dar, în urma neînţelegerilor cu episcopul I. Bob, se reîntoarce la Viena, unde îşi împarte timpul între strana de cântăreţ la biserica Sf. Barbara şi cancelaria Consiliului Aulic de Război, în calitate de copist şi traducător. Din 1787 trece în Galiţia şi se stabileşte la Lemberg (Lvov), funcţionând ca secretar de tribunal şi consilier de Curte. Mitropolitul Veniamin Costache îl cheamă la Iaşi, oferindu-i un post de profesor la Seminarul de la Socola, invitaţie căreia nu-i dă curs.

Continuă citirea →

Marin Preda. Biografie

marin preda1922 – August, 5 – Se naşte, în comuna Siliştea-Gumeşti din judeţul  Teleorman, Marin Preda, fiul lui Tudor Călăraşu (1885-1963) şi al Joiţei Preda (1892-1977). Familia este una numeroasă, cu mulţi  frați și surori, unii și din căsniciile anterioare ale părinţilor: Marin este frate cu Ilinca şi Alexandru (Sae); după tată cu Ilie, Gheorghe şi  Ion, iar după mamă cu Maria şi Miţa. Întregul material genealogic  și biografic va fi transfigurat în ciclul Moromeţilor.

1922-1930 – Copilăria în satul natal.

1930-1937 – Marin Preda urmează,  cu unele întreruperi, cursurile şcolii primare și complementare din satul natal. Învăţătorului Ionel Teodorescu (pe care îl are ca dascăl între 1930 şi 1934) îi păstrează o amintire luminoasă, socotindu-l unul dintre factorii decisivi ai viitorului său destin, prin faptul că reuşise să-i convingă tatăl de necesitatea de a-l lăsa la şcoală. O fotografie din această perioadă îl arată cu privirea pierdută şi cu simţuri aparent adormite; această „blegeală” va fi comentată în romanul autobiografic Viaţa ca o pradă şi va fi socotită un simbol al unei conștiințe cu evoluții lente și insidioase, înclinate spre reflecţie. În 1937 susține examenul de şapte clase în comuna Ciolănești, absolvind cu media 9,15.

Continuă citirea →

Da, domnule…

anatole franceDiscreția l-a făcut pe Anatole France să evite mărturisirea directă și să-și împrumute amintirile unui personaj, Pierre Noziere. În Cartea prietenului meu, ironistul France s-a manifestat savuros în retrăirea propriului său trecut.

Da, domnule…

„Fusesem un copil foarte inteligent, dar la vreo şaptesprezece ani devenii cam năuc. Eram atât de timid, că nu puteam nici să salut, nici să mă aşez pe scaun, când mai era cineva de faţă, fără ca sudoarea să-mi inunde fruntea. În faţa femeilor mă apuca un fel de spaimă.

 Printre prietenele mamei mele se afla una lângă care m-aş fi simţit deosebit de bine şi cu care aş fi dorit să vorbesc cât mai mult. Era văduva unui pianist care murise tânăr şi celebru, Adolphe Gance. Se numea Alice. Niciodată nu i-am văzut bine nici părul, nici ochii, nici dinţii. Cum să vezi bine ceea ce pluteşte, străluceşte, scânteiază, te ameţeşte! Dar mi se părea mai frumoasă decât visul şi de un farmec supranatural.

Într-o seară, pe când tata primea musafiri, doamna Gance intră în salon cu un aer blajin, care-mi dădu puţin curaj. O urmăream cu privirea; mi se părea că am surprins în ochii ei frumoşi o expresie de tristeţe; mă tulbura. Cineva o rugă să cânte la pian. Cânta o nocturnă de Chopin; n-am auzit niciodată ceva mai frumos. Mi se părea că simt chiar degetele Alicei, degetele ei lungi şi albe, de pe care îşi scosese adineauri inelele, cum îmi ating urechile cu mângâieri divine.

Continuă citirea →

Viața lui Edison (III)

Laboratorul Edison

edisonVăduv cu trei copii mici, Edison s-a căsătorit la 24 februarie 1886 cu Mina Miller, în vârstă de 20 de ani, fiica unui fabricant prosper din Ohio. A cumpărat o proprietate în West Orange, New Jersey, pentru noua sa soţie, iar în apropiere a construit un nou laborator, pe care intenţiona să-l transforme în primul centru autentic de cercetare din lume. Acolo a produs fonograful comercial, a înfiinţat industria filmului şi a dezvoltat bateria alcalină.

Însă Edison trecuse de punctul de vârf al productivităţii sale. Manager şi organizator slab, lucra cel mai bine în medii intime, neconvenţionale, cu o mână de asociaţi apropiaţi; laboratorul din West Orange era prea extins şi prea complex pentru gusturile sale. Mai mult, deoarece o mare parte din timpul inventatorului era ocupat acum cu noul său rol de industriaş, care i-a revenit odată cu comercializarea luminii incandescente şi a fonografului, cercetările în domeniul electricităţii treceau în sarcina matematicienilor şi a oamenilor de ştiinţă instruiţi în universitate. Şi, cel mai important, timp de peste un deceniu, energia lui Edison s-a concentrat asupra unei afaceri de extragere a minereului magnetic, care s-a dovedit cel mai mare dezastru al carierei sale.

Continuă citirea →

Viața lui Edison (II)

 Menlo Park

thomas edisonCu toate că Edison era un negociator inteligent, în acelaşi timp era un prost administrator financiar, de multe ori cheltuind banii mult mai rapid decât îi obţinea.

În 1871 s-a căsătorit cu Mary Stilwell, în vârstă de 16 ani, care era la fel de risipitoare în treburile casnice precum era el în afaceri, astfel că, la sfârşitul lui 1875, intraseră în dificultăţi financiare. Pentru a reduce costurile şi tentaţia de a cheltui banii, Edison i-a cumpărat tatălui său, acum văduv, teren pentru a construi un laborator de trei niveluri şi un magazin de unelte în împrejurimile rurale din Menlo Park, New Jersey (la 20 km de Newark) unde s-a mutat în martie 1876. Îl însoţeau doi asociaţi importanţi, Charles Batchelor şi John Kruesi. Batchelor, născut la Manchester în 1845, era maestru mecanic şi proiectant, care îl complementa perfect pe Edison şi îi servea drept „urechi” în proiecte precum fonograful şi telefonul. De asemenea, a contribuit la proiectele pe care Kruesi, un mecanic de origine elveţiană, le-a transformat în prototipuri.

Continuă citirea →

Viața lui Edison (I)

thomas-alva-edisonEdison, Thomas Alva (11.02.1847, Milan, Ohio, SUA – 18.10.1931, West Orange, New Jersey). Inventator american care, singur sau alături de colaboratorii săi, a deţinut recordul mondial de 1 093 de invenţii. Mai mult, a creat primul laborator de cercetare industrială din lume.

Edison a reprezentat prototipul inventatorului american, yankeu pur-sânge. Şi-a început cariera în 1863, în perioada de debut a industriei telegrafului, când unica sursă de electricitate erau bateriile primitive care transmiteau curent cu voltaj scăzut. Înainte să moară, în 1931, a jucat un rol esenţial în declanşarea erei moderne a electricităţii. Din laboratoarele şi atelierele sale au ieşit fonograful, transmiţătorul cu cărbune pentru receptorul de telefon şi microfon, lampa incandescentă, un generator renumit pentru eficienţă, primul sistem comercial de iluminat electric şi de generare a electricităţii, o cale ferată electrică experimentală şi elementele-cheie ale aparaturii de filmare, alături de multe alte invenţii.

Copilăria şi adolescenţa

edison-tanarEdison a fost al şaptelea şi ultimul copil – al patrulea care a supravieţuit – al lui Samuel Edison, Jr. şi Nancy Elliot Edison. În copilărie a avut probleme de auz, cel mai probabil produse de tendinţa către mastoidită moştenită din familie. Indiferent de cauză, surzenia lui Edison i-a afectat puternic comportamentul şi cariera, motivându-l pentru multe dintre invenţiile sale.

În 1854, Samuel Edison a devenit paznicul farului şi tâmplarul unităţii militare de la Fort Gratiot, lângă Port Huron, Michigan, unde familia sa trăia într-o casă mare. Alva, după cum era numit inventatorul până la a doua sa căsătorie, a mers la şcoală acolo şi a frecventat cursurile sporadic timp de cinci ani. Era plin de imaginaţie şi foarte curios, însă pentru că multe informaţii se transmiteau oral, iar el avea dificultăţi de auz, se plictisea şi a fost etichetat drept inadaptat. Pentru a compensa, a devenit un cititor avid.

Continuă citirea →