Monthly Archives: Decembrie 2015

Un An Nou fericit! La mulți ani!

Un An Nou fericit! La mulți ani!

un an nou fericit la multi ani

O istorie a duelului (II)

duelArmele

Armele nobililor, foarte variate, erau lancea, spada, pumnalul, armura și scutul. Spre deosebire de seniori, oamenii de rând luptau numai pe jos, folosindu-se doar de o bâtă și un scut. Dacă un nobil era provocat de un om din popor, putea refuza întâlnirea, iar dacă totuși se prezenta lupta călare și complet echipat, pe câtă vreme celălalt îl înfrunta pe jos, atacându-l cu bâta. Când, însă, nobilul provoca un om sărman, atunci el trebuia să se prezinte în arenă fără cal, fără armură și fără arme; altfel, acestea i se confiscau și trebuia să-și înfrunte adversarul numai în cămașă și cu mâinile goale.

Arena

Arena în care se desfășurau duelurile judiciare avea, după prescripțiile din 1306 ale regelui Franței Filip IV cel Frumos (1285-1314), 80 pași în lungime și 40 în lățime, fiind prevăzută cu tribune pentru spectatori. Uneori, terenurile de luptă erau închiriate și, pentru că lucrul era deosebit de rentabil, biserica însăși s-a lansat în astfel de afaceri, amenajând mai multe arene în Paris.

Continue reading →

Onoarea se spăla cu sânge. O istorie a duelului (I)

duelVă amintiți actul trei din Romeo și Julieta, când Mercuțio și Tybalt, reprezentanții celor două familii rivale, se pregătesc să dueleze? „Fii mai darnic: adaugă la vorbă și o lovitură!” – îi spune Mercuțio lui Tybalt. „Sunt gata s-o adaug dacă-mi dai prilejul” – este răspunsul lui Tybalt, și duelul a început pe loc.

Ce era acest mijloc de soluționare a conflictelor? O spune un alt personaj shakespearian, Hamlet, nefericitul prinț al Danemarcei, care, acceptând provocarea deghizată a lui Laertes, ironiza duelul, socotindu-l drept „tonul modei și spoiala obiceiurilor de lume.”

Cuvântul duel provine din contopirea a două cuvinte latine (duo=doi, bellum=război, luptă) și desemnează lupta purtată – după norme bine stabilite – de doi adversari, în scopul săvârșirii unui act de dreptate sau reparării onoarei lezate.

Continue reading →

Rusia la 1900. Intelighenţia

john lockeDe ce acest cuvânt cu rezonanţă străină, „intelighenţie”, atâta timp cât există termenul de „intelectualitate”? Fiindcă avem nevoie de termeni diferiţi pentru a desemna realităţi diferite – în cazul de faţă, pentru a deosebi pe contemplatorii pasivi ai vieţii de oamenii de acţiune hotărâţi să o schimbe. Această din urmă atitudine a fost exprimată succint de Marx, în formula: „Filozofii nu au făcut decât să interpreteze lumea în diferite moduri; important este însă de a o schimba.” Termenul „intelighenţie” desemnează prin urmare acea categorie de intelectuali care vor să obţină puterea cu scopul de a schimba lumea. Este un cuvânt de origine latină, care la jumătatea secolului al XIX-lea a trecut din germană în rusă şi, după Revoluţia din 1917, din rusă în engleză.

Continue reading →

Rusia la 1900. Țărănimea (II)

taraniExista la începutul secolului opinia generală că Rusia se confruntă cu o criză agrară din ce în ce mai gravă, datorată în cea mai mare parte suprapopulării. Cu un spor natural al populaţiei de cincisprezece până la optsprezece la mie, ea înregistra cea mai rapidă creştere demografică din Europa. O suprafaţă de teren care în anii ’60 ai secolului trecut, în momentul desfiinţării iobăgiei, asigura hrana pentru două persoane, trebuia patruzeci de ani mai târziu să hrănească trei; rezultatul a fost apariţia tocmai a acelei clase rurale de ţărani fără pământ sau cu pământ puţin, a cărei formare sistemul comunal fusese menit să o întârzie.

În trecut, ţarii asiguraseră prin cuceriri pământul necesar unei populaţii în permanentă creştere. Lucrul nu mai era posibil, fiindcă Imperiul atinsese limitele expansiunii rapide, dincolo de care nu se mai putea extinde decât cu riscul declanşării unui război generalizat.

Continue reading →

Rusia la 1900. Țărănimea (I)

taran rusLa începutul secolului XX, Rusia era o ţară a contrastelor izbitoare. Un călător francez din epocă, Anatole Leroy-Beaulieu, o compara cu „unul din acele castele, construite de-a lungul a mai multe epoci, în care vezi alăturate stilurile cele mai discordante, sau cu o casă, ridicată la întâmplare şi suferind mereu adăugiri, lipsită de caracterul unitar şi de confortul locuinţelor construite după un plan definitiv”. Optzeci la sută din populaţie era formată din ţărani, care duceau în provinciile Marii Rusii o viaţă nu foarte diferită de aceea a strămoşilor lor din Evul Mediu. La cealaltă extremă a spectrului social se aflau scriitorii, artiştii, compozitorii, oamenii de ştiinţă, perfect familiarizaţi cu stilul de viaţă occidental.

O economie capitalistă viguroasă – Rusia era cel mai mare producător de ţiţei şi principalul exportator de grâne din lume la momentul respectiv – coexista cu un regim al cenzurii politice şi al arbitrariului poliţienesc. Rusia aspira la statutul de mare putere, egală a Franţei democrate, dar menţinea un regim autocratic, în care oamenii nu aveau nici un cuvânt de spus în guvernarea ţării şi care sancţiona cu asprime orice expresie a nemulţumirii faţă de starea de lucruri existentă. Era singura dintre marile puteri care nu avea nici constituţie, nici parlament.

Continue reading →

Independenţa României: 9 sau 10 mai 1877?

carol I regeCând eşti profesor de istorie, unul dintre lucrurile la care trebuie să te aştepţi mereu este să ţi se pună diverse întrebări privitoare la trecutul ţării. Nu numai elevii sau studenţii au curiozităţi – ci şi prietenii sau cunoscuţii. De exemplu, una dintre întrebările care mie mi s-au pus cel mai des în ultimii ani a fost: care anume este adevărata zi a Independenţei României – 9 sau 10 mai?

Când vorbim despre independenţa de stat a României, cu toţii ştim că ea a fost obţinută, prin luptă, în anul 1877. Aşadar, în privinţa anului nu există dubii. La fel, cu toţii cădem de acord că luna în care s-a declarat independenţa a fost luna mai. Probleme apar doar în privinţa zilei: a fost oare ziua de 9 mai, când declaraţia de independenţă a fost citită în Parlament, sau a fost 10 mai, ziua în care domnitorul Carol I a proclamat independenţa statului? Vă propun, acum, să vedem dacă şi ce enigmă se ascunde aici.

Continue reading →

Vorbe și anecdote despre oamenii celebri (II) Tiranul și muzicantul

muzicianUn muzicant se plângea lui Dionisie, tiranul Siracuzei, că nu și-a ținut cuvântul și că după ce i-a cântat mult timp nu l-a răsplătit cu nimic. Dionisie îi răspunse:

– Nu te mai plânge degeaba, fiindcă nu ne datorăm nimic unul altuia. Tu mi-ai mângâiat urechea cu acorduri plăcute, iar eu te-am hrănit în schimb cu iluzii plăcute. 🙂


sursa: Vorbe și anecdote despre oamenii celebri culese de Th. Scarlat-Brăila, București, Editura Librăriei „Universala” Alcalay

10 Decembrie – Ziua Internaţională a drepturilor omului

Ziua Internationala a drepturilor omuluiZiua internațională a drepturilor omului este marcată în întreaga lume la 10 decembrie. La această dată, în 1948, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a adoptat Declarația Universală a Drepturilor Omului. Declarația stipulează că toți oamenii s-au născut cu drepturi egale și inalienabile și cu libertăți fundamentale.

Ulterior, Declarația a fost completată cu: Convenția privind Eliminarea Tuturor Formelor de Discriminare Rasială (1965), Convenția Internațională asupra Drepturilor Politice și Civile (1966), Convenția pentru Eliminarea Tuturor Formelor de Discriminare Împotriva Femeilor (1979), Convenția Împotriva Torturii (1984), Convenția Împotriva Apartheid-ului (1985), Convenția Drepturilor Copilului (1989) etc.

Ziua de 10 decembrie trebuie să reprezinte peste tot în lume un prilej de a reitera necesitatea de a lupta împotriva oricărei forme de abuz sau discriminare care atentează la drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului. Din păcate, în multe zone ale planetei, drepturile fundamentale ale oamenilor sunt încălcate. Este de datoria noastră să conștientizăm amploarea acestui fenomen și, acolo unde este posibil, să ne implicăm pentru a-l combate.

Povestea şi poveştile Castelului Peleş

catelul pelesÎn geografia sentimentală a oricărui popor există anumite clădiri reprezentative, care oglindesc istoria locurilor şi care vorbesc despre oameni şi fapte din trecut. În cazul României, un astfel de loc se află chiar în centrul ţării, pe o vale a munţilor Carpaţi, la 120 de kilometri de Bucureşti. Vă propun, aşadar, să vorbim acum despre povestea şi poveştile Castelului regal Peleş.

Istoria Castelului Peleş începe în vara anului 1866, când nou-venitul domnitor Carol I vizitează pentru prima dată micul sat de munte care avea să devină oraşul Sinaia. Încântat de frumusețea zonei, el a decis să ridice în aceste locuri o reşedinţă de vară pentru familia sa. În acest scop, a vândut o moşie din Germania şi, din banii proprii, a cumpărat la Sinaia, în anul 1872, o suprafaţă mlăştinoasă de teren de 1000 de pogoane. În anul următor, 1873, au început lucrările de asanare şi de stabilizare a terenului.

Continue reading →

Astăzi este Ziua Constituției României

Constitutia RomanieiZiua Constituției României se sărbătorește la 8 decembrie.

Constituția României, prima de după Revoluția din decembrie 1989, a fost adoptată de Adunarea Constituantă, la 21 noiembrie 1991, și aprobată prin Referendumul național de la 8 decembrie, același an.

La 13 noiembrie 1995, deputații au adoptat propunerea legislativă privind proclamarea Zilei Constituției României pentru data de 8 decembrie. Plenul Senatului a aprobat, la 5 decembrie 1995, inițiativa legislativă a Camerei privind proclamarea Zilei Constituției României (Legea nr. 120/8 decembrie 1995).

Constituția adoptată în 1991 a fost modificată și completată prin Legea de revizuire a Constituției României nr. 429/2003. (sursa: Agerpres)

Cine au fost druizii?

druidDruizi – Nume galic prin care era indicată o castă sacerdotală a celţilor din Galia şi Britania. Numele lor ar fi provenit de la drus, „stejar”, cu referire la pădurile de stejari în care se desfăşurau de obicei ritualurile religioase şi cultele pe care le administrau.

Poeţi şi cântăreţi, magi şi preoţi, gânditori şi filosofi în acelaşi timp, druizii au avut un impact profund asupra fanteziei scriitorilor latini care, neînţelegându-le în întregime practicile, au contribuit într-o măsură considerabilă la crearea în jurul lor a unei aure de mister, sporită ulterior de tradiţie şi menită a nutri cele mai neverosimile credinţe, răspândite inclusiv în numeroase texte pseudo-istorice din zilele noastre.

Continue reading →

Nikos Kazantzakis despre prietenul său, Panait Istrati (II) Izbucnirea unui geniu

istrati-si-kazantzakisÎn urmă cu doi ani îi scrisese lui Romain Rolland o scrisoare de 20 de pagini în care îi povestise viața lui, amarul vieții lui, cum jinduia după o vorbă bună, cât de mult dorea să strângă mâna unui adevărat prieten.

Aceasta a fost dorința cea mai mare a lui Istrati: să găsească un prieten. În viața și în opera lui Istrati, prietenia joacă rolul principal; el o situează mai presus de dragostea pentru femeie, mai presus decât bogăția, decât succesul. Să se devoteze unui prieten, să găsească un prieten care să i se devoteze, nedespărțiți să încerce împreună marea aventură a vieții. Adeseori a căzut în dulcea capcană a prieteniei, dar prietenii l-au trădat și Panait a rămas nespus de singur și pustiu printre oameni.

Continue reading →

Nikos Kazantzakis despre prietenul său, Panait Istrati (I)

nikos kazantzakis panait istrati„Nu-l văzusem niciodată.  Citisem însă povestirile lui înțesate de strigăte înflăcărate, sângeroase, omenești, îi cunoșteam viața eroică, plină de peripeții.

Gheorghios Valsamis, contrabandist din Kefalonia, fire neliniștită, se expunea veșnic pericolului, fără teamă, pradă acelui vagabondaj ce nu-și află niciunde liniștea; o cunoaște la Brăila pe Joița Istrati, o frumoasă româncă sănătoasă, echilibrată, și îi face un copil, pe care, bineînțeles, l-a botezat Gherasimos. Mai târziu, i-a mai adăugat un nume, Panaitaki, Panait.

Continue reading →