Monthly Archives: Decembrie 2014

Viaţa Cleopatrei. (I) Iubita lui Iulius Caesar

cleopatra cezarCleopatra nume complet Cleopatra VII Thea Philopator (70/69 î.Hr. – 08.30 î.Hr., Alexandria). Regină egipteană, cunoscută în istorie şi artă ca iubita lui Iulius Caesar şi apoi ca soţia lui Marc Antoniu.

A devenit regină la moartea tatălui ei, Ptolemeu XII, în 51 î.Hr., şi a domnit pe rând alături de cei doi fraţi ai ei, Ptolemeu XIII (51-47 î.Hr.) şi Ptolemeu XIV (47-44 î.Hr.), şi de fiul ei, Ptolemeu XV Caesar (44-30 î.Hr.) sau Caesarion. După ce armatele romane ale lui Octavian (viitorul împărat Augustus) au învins puterile unite ale celor doi, Antoniu şi Cleopatra s-au sinucis, iar Egiptul a intrat sub dominaţie romană. Cleopatra a influenţat activ politica romană într-un moment crucial şi a ajuns să reprezinte, cum nu a mai reuşit nicio altă femeie din Antichitate, prototipul femeii fatale.

Continue reading →

„Livada cu vişini” de Cehov

cehovEmoţia pe care o stârneşte Livada cu vişini se naşte din contrastul dintre tragismul înăbuşit al subiectului şi comicul discret al personajelor. Şi mai mult decât în celelalte piese ale lui Cehov, tensiunea dramatică este creată de absenţa acţiunii. Prins în mrejele unui dialog aluziv, indolent, cotidian, publicul nu se mai aşteaptă la niciun fel de schimbare. Se teme chiar ca nu cumva vreo întâmplare neprevăzută să tulbure cursul vieţii de provincie şi mai ales se teme ca nu cumva să se vândă livada. Pentru că centrul piesei este tocmai această reşedinţă străveche a familiei, încărcată de amintiri, pe care proprietarii, aproape ruinaţi, vor fi siliţi să o vândă.

Liubov Raneskaia şi fratele ei, Leonid Gaev, se gândesc cu nostalgie la casa lor de la ţară, la camerele lor de când erau copii, la vişinii în floare. Dar sunt frivoli, incapabili să întreprindă ceva pentru salvarea locului pe care îl îndrăgesc atât de mult. Nici unuia dintre ei nu-i place să ia hotărâri, îşi amână mereu obligaţiile plictisitoare şi lasă rezolvarea problemelor în seama norocului. Liubov Raneskaia nu-şi dă nici măcar osteneala să ceară ajutorul unei mătuşi bogate care ar putea împiedica vânzarea moşiei, iar Gaev joacă biliard în aşteptarea dezastrului. Liubov Raneskaia are un iubit care o aşteaptă la Paris, iar Gaev e preocupat de perspectiva găsirii unui post la o bancă. Cât despre Ania şi Trofimov, pereche reprezentând tinereţea, ei întâmpină vesel pierderea livezii. „Rusia întreagă este livada noastră” îi spunea Trofimov Aniei. „Pământul nostru este întins şi frumos. Are o mulţime de locuri minunate.”

Nepăsarea generală devine şi mai evidentă în serbarea improvizată din actul trei, chiar în timp ce se hotărăşte soarta livezii. Toată lumea bea, valsează, cochetează, ca să uite de groaznica vânzare. Casa primeşte lovitura de graţie, iar proprietarii dansează pe cadavrul ei.

Continue reading →

„Trei surori” de Cehov

cehovFiice de general, cele trei surori se născuseră la Moscova şi sperau nebuneşte să se întoarcă acolo pentru a scăpa de vulgaritatea şi nimicnicia vieţii de provincie. „La Moscova ! La Moscova !” Laimotivul lor străbătea piesa de la un capăt la celălalt. Dar singurul lor punct comun era numai această nostalgie dureroasă.

Sora cea mare, Olga, rigidă, melancolică, pătrunsă de sentimentul datoriei, era învăţătoare şi părea hotărâtă să rămână fată bătrână. Cea de-a doua, Maşa, era o fiinţă bruscă, sensibilă, ferventă. Se căsătorise din dragoste cu un învăţător prost şi plin de pretenţii, şi dădea vina pe întregul univers pentru decepţia ei. Cea mai mică, Irina, veselă şi spontană, se hrănea cu speranţe şi ardea de dorinţa de a se devota unei cauze şi de a crede. Toate trei se consolau de frustrările lor prin visare.

Şi, deodată, şocul realităţii. Un regiment tocmai se instalase în orăşel. Câţiva ofiţeri au început să le vină în casă. Au început să se înfiripeze intrigi palide, dar promiţătoare. Scoase din amorţeală, cele trei surori îşi recăpătau cheful de viaţă. Curajoasa Olga se gândea să abandoneze şcoala, Maşa, cea decepţionată în căsnicie, se înflăcăra pentru locotenent-colonelul Verşinin, iar frageda Irina primea cererea în căsătorie a unui ofiţer.

Continue reading →

„Unchiul Vania” de Cehov

cehovÎn Unchiul Vania Cehov a revenit la temele care îi erau familiare: uzura lentă a sufletelor prin repetarea gesturilor zilnice, plictiseala vieţii trândave de la ţară, înfruntarea dintre caracterele negative şi cele care încearcă să se facă utile semenilor.

Din prima categorie face parte renumitul profesor Serebriakov, personaj găunos şi infatuat, şi soţia lui, tânăra şi frumoasa Elena. Din cea de-a doua categorie face parte unchiul Vania, bun, simplu şi devotat, administrând cu ajutorul nepoatei sale Sonia proprietatea pe care aceasta o moştenise de la mama ei, prima soţie a lui Serebriakov. Când unchiul Vania, care se sacrificase toată viaţa pentru cumnatul său, „strălucitul profesor”, descoperă că acesta nu era decât o nulitate politică, un parazit infatuat, se lasă cuprins de disperare şi de ură. Curând, în egoismul său orb, Serebriakov se gândeşte să vândă prorpietatea pentru a-şi permite o viaţă mai îmbietoare. Atunci, blândul unchi Vania, exasperat, trage în el, dar nu-l nimereşte.

Continue reading →

„Pescăruşul” de Cehov

cehovÎn „Pescăruşul”, un grup de personaje aflat într-o casă la ţară, pe malul unui lac, se zbat să scape de destinul lor mohorât. Actriţa Arkadina e obsedată de bătrâneţe, fratele ei Sorin, ar vrea să trăiască mai intens, scriitorul parvenit Trigorin ar dori să cunoască alte pasiuni decât scrisul, tânărul său confrate, Treplev, are ambiţia de a descoperi şi de a impune o nouă formulă artistică, iar micuţa Nina, proaspătă şi impulsivă, visează să ajungă o mare actriţă şi să savureze „adevărata glorie, gloria răsunătoare.” Dorinţa de reuşită este atât de vie în ea încât dispreţuieşte dragostea sinceră a lui Treplev şi se apropie de celebrul Trigorin, sperând un ajutor în cariera teatrală. Disperat, tânărul scriitor încearcă să se sinucidă, dar nu reuşeşete. O va vedea pe Nina plecând cu Trigorin, pe care îl detestă pentru norocul lui.

Se scurg doi ani şi, în ultimul act, personajele sunt nevoite să admită că speranţele li s-au spulberat izbindu-se de obstacolele din viaţa de zi cu zi. Sorin, care se temea „să nu prindă miros de închis, ca un ţigaret vechi, mucegăit, într-un ungher”, nu mai este decât un biet paralizat plictisit. Maşa, care îl iubea în taină pe Treplev, s-a căsătorit cu un învăţător oarecare şi s-a apucat de băut ca să-şi uite iluziile. Trigorin e cufundat mai mult decât oricând într-o literatură convenţională care îl dezamăgeşte. Cât despre Nina, abandonată de scriitor, pierduse copilul pe care-l avusese cu el. Fără să fi avut succes în teatru, făcea parte acum dintr-o mică trupă ambulantă. Drumul larg pe care-l visa se îngustase cât o potecă. Refuza totuşi să se recunoască înfrântă. Treplev, revăzând-o, îi mărturiseşte că încă o mai iubeşte şi pentru că ea îl respinge are o nouă tentativă de sinucidere, care de astă dată nu dă greş.

Continue reading →

Primind şi dăruind iubire

bolnavPovesteşte Isaac Asimov: “Momentul crucial al relaţiei mele cu soacra [Rae Jeppson] s-a petrecut în 1973, când Janet a fost internată din cauza unei neaşteptate hemoragii subarahnoidiene. Trebuia să-i telefonez lui Rae pentru a-i spune ce se întâmplase şi să-i explic gravitatea cazului. Situaţia era cu atât mai alarmantă cu cât sora mai tânără a lui Rae, Opal, murise în urma unei hemoragii similare la patruzeci şi şapte de ani şi, printr-o coincidenţă, Janet avea aceeaşi vârstă.

Mă îngrozea gândul s-o anunţ pe Rae. Pe lângă faptul că eram alarmat de starea lui Janet şi nu mă puteam încrede pe deplin în capacitatea mea de a prezenta situaţia cu tactul şi blândeţea necesare, trebuia să dau piept cu o mamă posibil disperată care, în necazul ei, ar fi putut să caute un ţap ispăşitor şi să dea vina pe mine. Rae fusese crescută şi educată într-un climat strict religios şi era posibil să privească cele întâmplate drept o pedeapsă divină pentru că Janet „trăise în păcat” alături de mine.

Evident, nu puteam accepta astfel de interpretări, dar nici nu puteam argumenta problema în faţa unei mame îndurerate. În consecinţă, mi-am adunat toate puterile pentru a îndura un măcel, întrucât, din nou, nu puteam încerca să mă apăr. Am sunat-o pe Rae şi i-am comunicat cum m-am priceput ce se întâmplase. Mă tem că plângeam în timp ce vorbeam (nu, nu-mi este ruşine de asta) şi ea nu s-a putut îndoi de disperarea mea. O vreme a tăcut, apoi cu glasul cel mai cald şi blând cu putinţă, mi-a spus: „Indiferent ce s-ar întâmpla, Isaac, vreau să-ţi mulţumesc pentru că ai făcut-o atât de fericită pe Janet în aceşti ultimi ani.”

Continue reading →

Galanterie

galanterieLa curtea lui Ludovic al XIV-lea soseşte un sol arab, o adevărată curiozitate pentru nobilimea de la Curte. Principesa Conti, într-o discuţie cu acesta, află cu stupoare și indignare despre obiceiul mahomedan de a ține harem.

Doamnă, replică solul, acest obicei e îngăduit la noi deoarece nu putem afla decât la multe femei calitățile ce se găsesc în Franța la una singură! 🙂

Continue reading →

Rudele soţiei

familie numeroasaPovesteşte Isaac Asimov: “Mi-am dat seama că, deoarece intenţionam să mă însor cu Janet cât mai curând posibil, urma să mă căpătuiesc cu alte neamuri. Mărturisesc că aveam o anumită nervozitate în direcţia respectivă.

În vreme ce Gertrude [prima soţie] fusese evreică, nu acelaşi lucru se putea spune despre Janet. Părinţii lui Janet erau mormoni, deşi înţelesesem că nu erau activi în comunitatea religioasă.

Când s-a apropiat momentul căsătoriei, Janet, vrând să-mi facă pe plac în toate modurile posibile, m-a întrebat dacă doream ca ea să se convertească la iudaism. „Bineînţeles„, i-am replicat, „cu condiţia să mă laşi şi pe mine să mă convertesc la mormonism.” 🙂 În felul acesta s-a încheiat orice discuţie despre asemenea fleacuri.

Mormonii cred în necesitatea de a da naştere unui număr cât mai mare de urmaşi, iar părinţii lui Janet aveau o mulţime de fraţi şi surori. Drept rezultat, Janet avea zeci şi zeci de veri primari, unchi, mătuşi şi alte neamuri. Din fericire, majoritatea trăiau în statul Utah şi nu trebuia să-i întâlnesc pe toţi.” 🙂

Continue reading →

Documente celebre ale istoriei. Magna Charta Libertatum. (II)

magna_cartaCare este conţinutul acestui document?

Magna Charta Libertatum s-a păstrat până astăzi în patru exemplare, dintre care două la British Museum, unul la catedrala din Lincoln, iar al patrulea la catedrala Salisbury. Fiind un document tipic medieval, ea se prezintă, la prima vedere, drept un tot încâlcit, lipsit de ordine şi continuitate în idei. Textul a fost împărţit de istorici în 63 de articole, care pot fi grupate pe mai multe teme.

Un prim grup de prevederi – răspândite în text de la început până la sfârşit – avea ca scop garantarea alegerilor libere în sânul bisericii engleze. Era o practică des uzitată ca marii seniori laici să se impună ca stareţi de mănăstiri sau chiar episcopi, folosind veniturile acestor aşezăminte în folosul lor personal. Regele patrona aceste abuzuri, numindu-şi oamenii săi în posturile cele mai mănoase.

Continue reading →

Documente celebre ale istoriei. Magna Charta Libertatum. (I)

john kingRegele Ioan – Inteligent, cultivat, dar laş, perfid, lacom şi crud

În acele zile de vară ale anului 1215, câmpia de la Runnymede, unde în vremurile străvechi se adunau anglo-saxonii pentru o discuta chestiunile de stat, îşi schimbase cu totul înfăţişarea. Zeci de corturi de toate culorile, forfotă de cavaleri şi scutieri, nechezat de cai şi zvon de vorbă însufleţeau pajiştea, până atunci atât de liniştită, ce se întindea între Staines şi Windsor. Printre cei de faţă se distingeau arhiepiscopul de Canterbury, Stephen Longton, şi mulţi dintre baronii cei mai de seamă ai regatului Angliei. Înfrigurarea aşteptării îi cuprinsese pe toţi, căci înaltul oaspete încă nu se ivise. Era aşteptat însuşi regele Angliei, Ioan, supranumit Fără de ţară pentru că, la naştere, spre deosebire de fraţii săi mai mari, nu primise nici un domeniu din posesiunile continentale ale Coroanei britanice. Fusese uns cu monarh în anul 1199, după moartea fratelui său, cruciatul Richard Inimă de Leu.

Inteligent, cultivat, dar laş, perfid, lacom şi crud, Ioan nu era iubit nici de popor, nici de nobilime. „Oricât de negru ar fi iadul, prezenţa lui Ioan l-ar mânji” – spuneau despre el contemporanii. Era bănuit că îl asasinase pe nepotul său, Arthur de Bretania, pe care Richard îl desemnase iniţial moştenitor al tronului. Intrat în conflict cu marele politician şi războinic care a fost Filip August, regele Franţei (1180-1223), Ioan pierduse aproape fară luptă toate domeniile sale din Franţa, cu excepţia Aquitaniei, aflată în extremitatea ei sud-vestică. Intrase în conflict cu papa Inocenţiu al III-lea, care îl declarase detronat şi dăduse coroana lui Filip August. La frontiere, welşii şi scoţienii se agitau, hărţuindu-i trupele.

Continue reading →

Înțepături

ishawge001p1George Bernard Shaw se afla de mai multă vreme în relații nu tocmai amicale cu Winston Churchill.

Cu un prilej i-a scris acestuia: „V-am rezervat două locuri la premiera spectacolului meu. Puteți veni cu un prieten, dacă aveți vreunul!”

Churchill i-a răspuns: „Nu pot veni la premieră. O să încerc seara următoare, dacă se mai ține spectacolul!” 🙂

Continue reading →

Livia Augusta – Femei vestite din lumea antică (partea a treia)

livia augustaCu toate înfrângerile şi dezamăgirile pe care le suferea la palat, Livia continua să lucreze mână în mână cu soţul său. Colabora la legea privitoare la obligativitatea căsătoriei şi ajută material copiii familiilor senatoriale sărăcite. Participă cu aceeaşi discreţie la treburile politice, exercitând cîte o dată o influenţă sănătoasă asupra hotărârilor lui Augustus. Datorită ei a fost graţiat Cn. Cornelius Cinna, participant la o conjuraţie. Nu putea însă avea o înrâurire decisivă asupra soţului nici în probleme politice şi nici în viaţa de familie. Toate căsătoriile şi divorţurile le hotăra împăratul. Întâmpina cu mare satisfacţie atitudinea favorabilă a lui Augustus faţă de fiii săi, Tiberius şi Drusus, cărora le încredinţa importante comandamente militare şi demnităţi în viaţa administrativă.

Începând cu anul 11 î.e.n., viaţa Liviei fu întristată de evenimente nefericite. Pierdu pe fiul său Drusus, în vârstă de 30 de ani, mort la Rin în urma unei căderi de pe cal. Împreună cu Augustus, a plecat în plină iarnă (9 î.e.n.) ca să întâmpine la Ticinum, în câmpia Padului, cortegiul funerar al lui Drusus, înmormântat cu mari onoruri la Roma. Durerea doliului nu o aruncă în singurătatea casei, cum se întâmplase odinioară cu Octavia. Ca să-şi stăpânească durerea de mamă, găsi consolare în filozofie, discutând cu filozoful curţii, Areios, despre rostul vieţii şi al morţii. Primi în casa sa pe Antonia, văduva lui Drusus, şi se ocupă de educaţia nepoţilor săi, dintre care cel mai dificil se arăta Claudius, viitorul împărat. Augustus şi senatul se străduiră să o consoleze pe Livia prin diferite onoruri acordate defunctului său fiu sau chiar ei, în viaţă.

Continue reading →

Livia Augusta – Femei vestite din lumea antică (a doua parte)

livia augustaPentru a doua oară speranţele Liviei se prăbuşeau. Şi de  astă dată s-a repliat sufleteşte, sperînd totuşi că va veni şi pentru ea un moment propice.

Cel de-al doilea soţ al Iuliei era un bărbat simplu, serios,  sever, dur ca un ostaş, „mai mult iubitor de simplitate decât de fineţe” ne asigură Plinius cel Bătrîn. Acest om de origine obscură îi adusese însă lui Augustus victoria cea mare de la  Actium şi lucrase numai pentru binele imperiului.

Iulia nu înţelegea să poarte haine de lână ţesute în casă, ca  Augustus şi Livia, ci iubea hainele scumpe de mătase, importate cu preţuri exorbitante din îndepărtatul Orient. Livia se arăta econoamă, Iulia, mână spartă. La ceremonii şi spectacole, împărăteasa lua loc în mijlocul oamenilor serioşi, pe când Iulia zburda în cercul tinerilor eleganţi şi uşuratici. O dată, când Augustus îi dădu ca exemplu anturajul serios al Liviei, fiica îi răspunse râzând, că va avea şi ea în jurul ei asemenea oameni gravi, atunci când va atinge vârsta mamei sale vitrege !

Continue reading →

Nu e mare lucru

lessingGotthold Ephraim Lessing [22 ianuarie 1729 – 15 februarie 1781] a fost un scriitor şi filozof german, reprezentant al curentului iluminist.

Se povesteşte că după moartea sa Lessing avea o mulţime de admiratori. Într-o zi aceştia descoperiră o bătrână servitoare care-l cunoscuse şi fusese în slujba marelui scriitor. Foarte nerăbdători să afle amănunte inedite din viaţă lui Lessing, aceştia au rugat-o să-şi deapăne amintirile.

Nu e mare lucru de povestit despre el, începu bătrânica. Toată ziua citea şi scria. În rest nu se pricepea la nimic! 🙂

Continue reading →

Viața lui Cicero

ciceroCicero, Marcus Tulllus (106 î.Hr., Arpinum, Latium, astăzi Arpino, Italia – 07.12.43 î.Hr., Formiae, Latium, astăzi Formia). Om de stat, avocat, jurist, savant şi scriitor roman, care a încercat fără succes să menţină principiile republicane în timpul ultimelor războaie civile care au dus la căderea Romei. Scrierile sale includ lucrări de retorică, oratorie, tratate politice şi filozofice şi scrisori. În epoca modernă este considerat cel mai mare orator roman, cel care a inovat ceea ce astăzi se numeşte retorică ciceroniană.

Viaţa

Cicero făcea parte dintr-o familie înstărită din Arpium. A primit o educaţie aleasă, la Roma şi în Grecia, a făcut serviciul militar în 89 î.Hr., în timpul conducerii lui Pompeius Strabo (tatăl lui Pompei cel Mare), iar la prima apariţie în justiţie l-a apărat pe Quinctius în 81 î.Hr. Pledoaria strălucită pe care a făcut-o în favoarea lui Sextus Roscius, în 80 î.Hr. sau la începutul lui 79 î.Hr., apărându-l de o acuzaţie de patricid, l-a consacrat pe Cicero ca avocat pledant, începându-şi astfel cariera publică de chestor (funcţie în administraţia financiară) în vestul Siciliei, în 75 î.Hr.

Continue reading →