Monthly Archives: Mai 2014

România postbelică. Stalinism, naţional-comunism şi disidenţă anticomunistă. Construcţia democraţiei postdecembriste. Idei esenţiale. Pregătire pentru admiterea la Academia de Poliţie

stalin si comunistii romaniRomânia postbelică. Stalinism, naţional-comunism şi disidenţă anticomunistă. Construcţia democraţiei postdecembriste. Pregătire pentru admiterea la Academia de Poliţie

România postbelică
23 august 1944 – lovitura de stat
31 august 1944 – intrarea trupelor sovietice în Bucureşti
23 august – 3 noiembrie 1944 – primul guvern condus de generalul Constantin Sănătescu
4 noiembrie – 5 decembrie 1944 – al doilea guvern condus de generalul Sănătescu
6 decembrie 1944 – guvernul condus de generalul Nicolae Rădescu
27 februarie 1945 – vizita lui Andrei Vâşinski în România
6 martie 1945 – guvernul condus de Petru Groza
8 mai 1945 – România şi U.R.S.S. au semnat acordul privind înfiinţarea sovromurilor
21 august 1945 – începutul “grevei regale” în România

Stalinism, naţional-comunism şi disidenţă anticomunistă
1946 – execuţia liderului comunist Ştefan Foriş
19 noiembrie 1946 – alegerile parlamentare câştigate de Blocul Partidelor Democratice (alianţă dominată de comunişti) cu 69,81 % din voturi
14 iulie 1947 – înscenarea de la Tămădău – pretextul interzicerii din viaţa politică a Partidului Naţional Ţărănesc; arestarea lui Iuliu Maniu
30 decembrie 1947 – regele Mihai a fost silit să abdice (abolirea monarhiei şi proclamarea Repubicii Populare Române 1948 – este înfiinţat P.M.R. (Partidul Muncitoresc Român) prin unirea Partidului Comunist cu Partidul Social Democrat. Liderul partidului a fost Gheorghe Gheorghiu Dej (1948-1965)
Continue reading →

Demenţa de-a lungul veacurilor. Pedeapsă divină sau unealtă diabolică? (II)

nebunRomanii au acordat o mare atenţie nebuniei şi nebunilor. Problema era abordată frecvent de istorici, retori sau literaţi ca Plutarh, Cicero, Lucreţiu etc. care încetaseră să mai considere maladiile mintale drept făcând parte din mitologie. Ceea ce nu însemna însă că, atât în explicarea cauzelor demenţei, cât şi în tratamentul ei, nu abundau ideile cele mai fanteziste.

În secolul I d.Hr., Celsius, care nu era medic, dar poseda cunoştinţe de o amploare enciclopedică, distingea trei categorii de afecţiuni psihice: insania (maniile şi nebunia furioasă), frenezia (un delir însoţit totdeauna de febră) şi halucinaţiile (vesele sau triste, permanente sau temporare). În tratamentul recomandat de Celsius intrau multe sugestii raţionale, valabile şi astăzi: igiena morală şi materială a vieţii, un regim dietetic cât mai puţin încărcat, exerciţiile fizice şi masajele…  Acestor înţelepte indicaţii cu caracter terapeutic li se adăugau şi altele, mai puţin inspirate: punerea în lanţuri a nebunilor furioşi, înfruntarea şi biciuirea lor, aplicarea unui unguent de şofran pe craniul ras ca în palmă etc.

Epoca romană a marcat un pas înapoi faţă de apogeul atins de Hipocrat în ceea ce priveşte maladiile psihice şi nervoase. Epilepsia a redevenit o boală „sfântă“, care stârnea spaimă şi era tratată cu o medicaţie scornită parcă ea însăşi de o minte bolnavă: cu apă luată noaptea dintr-o fântână şi băută din craniul unui om mort prin asasinare, picături de sânge din degetele picioarelor unei fecioare, măduva din femurul unui copil, un pahar cu sângele unui gladiator recent ucis în arenă…

Continue reading →

Demenţa de-a lungul veacurilor. Pedeapsă divină sau unealtă diabolică? (I)

trepanareMaladiile psihice par să existe – în sensul cel mai concret al cuvântului – de când lumea. Craniile australopitecilor şi ale oamenilor de Neanderthal descoperite de antropologi poartă adesea urmele unor trepanaţii. Fireşte, nu poate fi vorba de o intervenţie cu caracter „medical“, ci, aşa cum se presupune, de o portiţă deschisă „duhului rău” din mintea bolnavului, pentru a-l lăsa să iasă de acolo şi a permite însănătoşirea celui chinuit. Din rondelele de os astfel obţinute, se confecţionau amulete.

Mânia zeilor

Specialista în psihologie Michele Ristich de Groote a lucrat în diverse spitale şi clinici de maladii mintale, luând un contact direct cu întunecata lume a demenţei. Pasionată de acest subiect, ea l-a studiat sub aspectul său istoric, consacrându-i volumul intitulat Nebunia în decursul secolelor, apărut în editura franceză Robert Laffont. În cele ce urmează vom spicui câteva din interesantele date consemnate de această lucrare.

O dată cu apariţia primelor civilizaţii şi a religiilor respective, boala – indiferent dacă este fizică sau mintală – apare ca „o consecinţă a mâniei zeilor”. Ideea se întâlneşte la asirieni, ca şi la egiptenii dinastiei memfice, în Africa centrală şi în arhipelagul malaez, în Anzi şi în Grecia antică. Pentru a îmbuna divinităţile susceptibile şi răzbunătoare, oamenii le adresau rugi şi le ofereau sacrificii de natură să le câştige bunăvoinţa.

Treptat, bolile fizice, care se traduceau prin simptome concrete (febră, durere, erupţii etc.), au ieşit de sub „jurisdicţia” dumnezeirii şi au trecut în cea a medicinei laice. Dar maladiile mintale au continuat să fie un monopol al vracilor şi preoţilor care le foloseau ca mijloace pentru înspăimântarea credincioşilor sau, şi mai prozaic, ca surse de profituri.

Continue reading →

Legenda lui Oreste

oreste legendaOreste. Erou grec, fiul lui Agamemnon şi al Clitemnestrei şi fratele Electrei şi al Ifigeniei.

Când Egist şi Clitemnestra i-au asasinat tatăl, Oreste a fost salvat de sora sa Electra, care l-a ajutat să ajungă în secret la Strofios, regele Focidei şi soţul Anaxibiei, sora lui Agamemnon. Aici a fost crescut Oreste, legând o prietenie profundă şi durabilă cu fiul regelui, Pilade. Devenit adult, el s-a întors în taină la Argos împreună cu Pilade şi a răzbunat moartea tatălui său, ucigându-i pe Clitemnestra şi Egist. După ce şi-a ucis mama a fost însă urmărit de erinii, care i-au provocat nebunia, silindu-l să vagabondeze dintr-un loc în altul, pradă delirului. În cele din urmă, la sugestia Atenei, s-a refugiat în cetatea ateniană, unde s-a prezentat în faţa Areopagului, tribunalul cetăţii, căruia zeii îi încredinţaseră sarcina de a decide soarta eroului (cf. Eschil, Orestia).

Potrivit unei alte versiuni (Euripide), Apollo i-a revelat că s-ar putea vindeca de nebunie doar mergând la Chersones, în Taurida, şi luând de acolo statuia lui Artemis. Ascultând oracolul, Oreste a plecat la drum cu prietenul Pilade; la sosirea în Taurida cei doi au fost capturaţi de oamenii locului, care, potrivit obiceiurilor lor, au hotărît să îi sacrifice lui Artemis întrucât erau străini. Preoteasa lui Artemis ce trebuia să se ocupe de acest sacrificiu era însă Ifigenia, sora lui Oreste; cei doi fraţi s-au recunoscut şi, împreună cu Pilade, au fugit din Taurida, luând cu ei statuia. După întoarcerea în Pelopones, Oreste a luat în stăpânire regatul Micenei, care fusese al tatălui său, şi s-a căsătorit cu Hermione, fiica lui Menelaos, după ce l-a ucis pe Neoptolem.

Continue reading →

Decebal, eroul dacilor

Decebal - rege al statului dacÎntr-o vizită la Muzeul de istorie, Oana, Andrei şi Dorina au văzut o statuie de marmură albă. Reprezenta un bărbat înalt, cu barbă scurtă, cu faţa aspră, brăzdată de multe zbârcituri, cu umerii laţi, cu braţe vânjoase, cu pantaloni strânşi pe picior, cu centură lată.

Oana i-a observat căciuliţa, cu moţul aplecat înainte. Dorina a văzut încălţămintea, asemănătoare opincilor. Ca de obicei, Andrei a admirat sabia scurtă şi încovoiată, pe care o poartă bărbatul din statuie. Şi m-au întrebat, toţi trei odată:

– Cine-i? Cum îl cheamă pe acest bărbat falnic?

– Îl cheamă Decebal. Şi a fost cel mai de seamă conducător al dacilor, după Burebista. Şi el a întărit Dacia cu cetăţi multe şi cu ostaşi viteji. Mai ales că acum se ivise un duşman nou: împărăţia romanilor. Mult au luptat dacii cu romanii, care voiau să cucerească Dacia şi să supună poporul dac. La început au biruit dacii.

Aşa, de pildă, când împăratul romanilor a trimis o oaste mare împotriva lui Decebal, acesta şi-a strâns oştenii şi i-a ieşit in cale. A trimis soli să întrebe pe generalul roman dacă nu crede c-ar fi mai bine să se întoarcă acasă, în împărăţia lui, că-i mare şi bogată şi nu-i bine să se năpustească asupra oamenilor care vor să trăiască slobozi, în ţara lor.

Continue reading →

Autonomii locale în spaţiul românesc (secolele IX-XVIII). Idei esenţiale. Pregătire pentru admiterea la Academia de Poliţie

Gesta_Hungarorum_AnonymousTipuri de autonomii româneşti

  •  “Ţări” – Sipeniţului, Făgăraşului, Haţegului, Ţara Cavarnei (1230)
  • Codrii – Orheiului, Lăpuşnei, Cosminului
  • Câmpuri – Câmpul lui Dragoş, Câmpul lui Vlad
  • Cobâle – în ţinuturile Dorohoi, Neamţ, Bacău
  • Ocoale – Câmpulung, Vrancea
  • Jupanat – jupan Dimitrie, jupan Gheorghe
  • Cnezate – Ioan, Farcaş
  • Voievodate – Gelu (centrul Transilvaniei – Dăbâca), Menumorut (în Crişana), Glad (în Banat), Ahtum, Gyla (sec. XI), Litovoi (dreapta Oltului), Seneslau (stânga Oltului)

Izvoare istorice

  • Ana Comnena – “Alexiada” – sec. XI – informaţii despre formaţiunile politice locale (situate între Dunăre şi Mare) conduse de Tatos, Seslav şi Satza
  • Inscripţia de la Mircea Vodă – 943 – informaţii despre jupan Dimitrie
  • Gesta Hungarorum – sec. XII – informaţii despre voievodatele lui Gelu, Glad şi Menumorut
  • Diploma Cavalerilor Ioaniţi – 1247 – informaţii despre Banatul de Severin, cnezatele lui Ioan şi Farcaş, voievodatele lui Litovoi şi Seneslau
  • Cronica lui Ioan de Târnave – relatează descălecatul lui Bogdan

Constituirea statelor medievale româneşti

Ţara Românească

  • 1277 – conflictul dintre Litovoi şi regele Ladislau IV
  • 1291 – descălecatul lui Negru Vodă
  • 1330 – bătălia de la Posada dintre Basarab I şi Carol Robert de Anjou
  • 1359 – Nicolae Alexandru – prima mitropolie a Ţării Româneşti (la Curtea de Argeş)
  • 1370 – Vladislav Vlaicu – a doua mitropolie (la Severin); a primit, din partea regalităţii maghiare, ca feude Severinul şi Ţara Făgăraşului
  • 1716 – instaurarea regimului fanariot
  • Mitropolitul Ţării Româneşti a primit titlul de “exarh al plaiurilor”

Continue reading →

Secolul XX între democraţie şi totalitarism. Idei esenţiale. Pregătire pentru admiterea la Academia de Poliţie

mussoliniFascismul (apărut în Italia în 1919)

Benito Mussolini (conducătorul Partidului Fascist)
– în 1922 a organizat “Marşul asupra Romei”şi a preluat puterea cu ajutorul regelui Victor Emanuel III
– 1926 – Legea Corporaţiilor

Nazismul (apărut în Germania în 1919)

Adolf Hitler (conducătorul Partidului Naţional Socialist)
– autor al lucrării “Mein Kampf”
– a făcut din rasism şi în special din antisemitism componenta esenţială a programului său
– în 1933 devine cancelar al Reich-ului
– în 1934 Hitler devine Fuhrer (conducător)
– în 1934 organizează cu ajutorul trupelor S.S. “Noaptea cuţitelor lungi”
– în 1935, prin Legile de la Nurnberg, au fost retrase evreilor toate drepturile civile din cadrul statului german
– ideologia nazistă justifica expansiunea teritorială prin nevoia de “spaţiu vital”

Comunismul (apărut în Rusia în 1917)

Lenin – conducătorul Partidului Comunist până în 1924; i-a urmat Stalin (1924-1953)
1918-1921 – război civil în Rusia între susţinătorii bolşevicilor (roşii) şi susţinătorii vechiului regim (albii)
1922 – s-a format U.R.S.S.
1936-1939 – “Marea teroare”
1991 – dezmembrarea U.R.S.S.
– poliţia secretă bolşevică se numea C.E.KA. Continue reading →

Romanitatea românilor în viziunea istoricilor. Idei esenţiale. Pregătire pentru admiterea la Academia de Poliţie

columna lui Traian din RomaÎmpăratul bizantin Vasile II Macedoneanul
– 980 – primul document (o scrisoare) în care românii sunt desemnaţi cu termenul de vlahi
– cea dintâi atestare a elementului romanic la nord de Dunăre

Cezar – la originea denumirii de vlah se află numele unui trib celt (volcae)

Românii sunt numiţi:
– vlahi de către bizantini şi slavii sudici
– volohi de către slavii răsăriteni
– valachus în lumea latino-catolică apuseană
– blach sau olah de către unguri

Împăratul bizantin Constantin VII Porfirogenetul – îi desemnează pe români cu termenul de romani, iar pe bizantini cu cel de romei

Ioan Kynnamos (sec. XII)
– descrie o campanie bizantină împotriva maghiarilor (1167)
– spune despre români că sunt veniţi demult din Italia

Poggio Bracciolini (sec. XV)
– primul umanist italian care afirmă originea romană a poporului român
– a argumentat pentru prima dată latinitatea limbii române cu probe culese din spaţiul românesc de cunoscători ai limbii latine

Enea Silvio Piccolomini (sec. XV)
– a contribuit cel mai mult la răspândirea teoriei despre originea romană a poporului român
– a devenit papă sub numele de Pius II
– şi-a cules informaţiile de la misionarii dominicani şi franciscani Continue reading →

Constituţiile României. Idei esenţiale. Pregătire pentru admiterea la Academia de Poliţie

Constituţiile României

Proiecte constituţionale

1822 – Constituţia cărvunarilor – redactată de Ionică Tăutu
1831 – Regulamentele Organice
1858 – Convenţia de la Paris
1864 – Statutul Dezvoltător al Convenţiei de la Paris – Era înfiinţat Corpul Ponderator (Senatul)

ConstituţiConstitutia Romanieiile României care au promovat principii democratice

Constituţia din 1866 (iunie)
– a avut ca model Constituţia belgiană (1831)
– cuprindea 8 tituluri şi 133 articole
– introducea un regim democratic
– instaurarea monarhiei constituţionale în România
– teritoriul României era împărţit în judeţe, plase şi comune
– numai cetăţenii de rit creştin pot dobândi împământenire (art.7)
– propietatea sacră şi inviolabilă
– modificată în 1879, ca urmare a condiţiilor impuse României prin Tratatul de la Berlin
– modificată în 1884 (în timpul guvernării liberale) – a fost introdusă titulatura de ”Regatul României”; reducerea colegiilor electorale

Constituţia din 1923 (martie)
– aveau drept de vot bărbaţii majori (de la 21 de ani în sus)
– forma de guvernământ a României era monarhia constituţională
– “Regatul României este un stat naţional, unitar şi indivizibil”
– înfiinţarea contenciosului administrativ, care acorda puterii judecătoreşti controlul actelelor puterii executive
– înfiinţa Consiliul Legislativ
– proiectul constituţiei a aparţinut P.N.L. Continue reading →

Legenda lui Orfeu

orfeuOrfeu. Personaj din mitologia greacă, considerat cel mai celebru dintre poeţii care au trăit înaintea lui Homer. Potrivit tradiţiei celei mai răspândite, era fiul lui Eagru (sau al lui Apollo) şi al muzei Caliope şi a trăit în Tracia în epoca argonauţilor, pe care i-a însoţit în expediţia întreprinsă în căutarea lânii de aur. Apollo însuşi i-a dăruit lira, iar muzele l-au învăţat să cânte la ea; cu acest instrument el fermeca, răspândind armonii divine, nu numai animalele sălbatice, ci până şi pietrele, arborii şi obiectele neînsufleţite de pe povârnişurile Olimpului se mişcau din loc şi îl urmau ca să asculte minunatele sunete ale lirei sale de aur.

După întoarcerea din expediţia argonauţilor (în timpul căreia, cu arta sa, a reuşit să domolească valurile mării în furtună şi sufletele zbuciumate ale marinarilor), s-a instalat în Tracia, unde s-a căsătorit cu nimfa Euridice. Într-o zi, fugind ca să scape de păstorul Aristeu, aceasta a fost muşcată de un şarpe veninos şi a murit: Orfeu a urmat-o atunci în sălaşul lui Hades, tot cu lira în mână, reuşind să suspende cu ajutorul ei până şi chinurile damnaţilor; arta sa l-a ajutat să-şi redobândească soţia de la cele mai crude dintre divinităţile grecilor.

Rugăminţile aveau să-i fie îndeplinite însă cu o condiţie: nu trebuia, pentru niciun motiv, să se întoarcă spre a-şi privi soţia până ce nu vor fi ieşit amândoi din casa lui Hades. Orfeu a respectat această condiţie până în pragul infernului; când era însă gata să treacă hotarul fatal, împins de teama şi nerăbdarea iubirii, a privit înapoi, abia apucând s-o vadă pe Euridice dispărând din nou în adâncurile infernului. Un pasaj din tragedia Alcesta a lui Euripide sugerează totuşi şi existenţa unei alte versiuni a mitului, potrivit căreia Euridice a fost salvată.

Continue reading →

Semnificaţiile zilei de 9 mai pentru români

9-maiAstăzi, 9 mai, România are mai multe motive de sărbătoare:

Ziua independenţei – se împlinesc 137 de ani de când ţara noastră şi-a proclamat independenţa (9 mai 1877);

Ziua Victoriei – se aniversează 69 de ani de la victoria Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-Al Doilea Război Mondial (9 mai 1945);

Ziua Europei – în ziua de 9 mai 1950, Robert Schuman, ministrul de externe al Franţei, a propus formarea C.E.C.O. (Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului). C.E.C.O. a devenit fundaţia pentru Comunitatea Economică Europeană (redenumită ulterior Comunitatea Europeană şi în final Uniunea Europeană).

Regele Ferdinand şi Regina Maria. Prima fotografie după nuntă

Regele Ferdinand si Regina Maria. Prima fotografie dupa nunta

Maria, regina României, la 16 ani

regina Maria a Romaniei la 16 ani, mireasa

Palatul în care m-am născut

casa lui mark twainMark Twain – „Cineva mi-a trimis o fotografie a casei în care m-am născut. Până acum obişnuisem să mă refer la ea ca la un palat, dar de aici înainte voi fi ceva mai prudent.” 🙂

E mai mult decât o crimă, e o greşeală

executia ducelui d enghienC’est plus qu’un crime, c’est une faute (fr. „E mai mult decât o crimă, e o greşeală”) – Frază celebră, rostită de Fouche, ministrul poliţiei sub Napoleon, când a aflat de executarea ducelui d’Enghien, acuzat pe nedrept de complot împotriva lui Bonaparte (anul 1804). Această nedreptate era mai mult decât o crimă, deoarece compromitea un regim şi prevestea consecinţe politice grave. Şi fraza e folosită tocmai în asemenea circumstanţe, când asasinarea unui om politic poate avea ca repercusiune serioase zguduiri interne.

Acesta-i înţelesul expresiei: „E mai mult decât o crimă, e o greşeală”, adică un act necugetat care poate duce mai târziu la crime şi dezastre mai multe şi mai mari. Paradoxul expresiei a asigurat în bună parte succesul ei.

sursa: I. Berg, Dicţionar de cuvinte, expresii, citate celebre, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1969, p.78