Povestea de dragoste a lui Arthur Schopenhauer
Arthur Schopenhauer a cunoscut-o pe tânăra actriță și dansatoare Caroline Richter, numită Medon, pe atunci în vârstă de nouăsprezece ani, în anul 1821. Acest lucru se întâmpla la vremea când el îşi nota, în ciorna secretă Eis eauton, observaţia: „Deoarece adevărata vreme a concepţiei geniale a trecut pentru mine şi viaţa mea este, de acum, cea mai potrivită pentru meseria de dascăl, acest lucru trebuie să sară în ochii tuturor şi trebuie să am în societate o poziţie, pe care n-o pot câştiga ca burlac”.
Caroline Richter nu era, în orice caz, femeia alături de care să poată găsi acea „poziţie în societate”. Întrucât pe scenele de la periferia Berlinului juca rolul celei de-a doua amante, ea compensa acest fapt în viaţa reală şi, întorcând roata, întreţinea, în acelaşi timp, relaţii cu mai mulţi amanţi. Frumuseţea ei şi mediul teatral libertin făceau posibil acest lucru. Schopenhauer, un spectator împătimit, se aprinsese în aceste circumstanţe, dar a trebuit să se chinuie apoi în permanenţă cu sentimente de gelozie.
Disputa
În 1814 disputa dintre Schopenhauer și mama sa dă naștere unui schimb memorabil de replici, despre care Arthur îi relatează, mulţi ani mai târziu, unui cunoscut, Wilhelm Gwinner:
Mama, în timp ce pune mâna pe dizertaţia lui Arthur, Despre rădăcina împătrită: „Este, desigur, ceva pentru farmacist.”
Arthur: „Va fi citită şi atunci când din cărţile tale nu va mai exista nici măcar un exemplar în vreun pod.”
Mama : „Din cartea ta va fi disponibil încă întregul tiraj”.
Sic vos non vobis
Sic vos non vobis (lat. „Astfel voi (munciți), dar nu pentru voi”)
Vergiliu a scris pe zidurile palatului imperial două versuri nesemnate care au plăcut mult împăratului Augustus. Un poet mediocru, Bathil, şi-a atribuit paternitatea lor, ceea ce l-a supărat pe adevăratul autor. Vergiliu a notat atunci numai capetele altor patru versuri, care începeau toate cu aceste patru cuvinte: Sic vos non vobis…
Augustus a cerut lui Bathil să le termine, dar acesta n-a reusit. Vergiliu, ieșind din anonimat, le-a completat:
Sic vos non vobis nidificatis, aves;
Sic vos non vobis vellera fertis, oves;
Sic vos non vobis mellificatis, apes;
Sic vos non vobis fertiz aratra, boves.
Astfel voi clădiţi cuibul, dar nu pentru voi, păsărilor;
Astfel voi purtaţi lâna, dar nu pentru voi, oilor;
Astfel voi faceţi mierea, dar nu pentru voi, albinelor;
Astfel voi trageţi plugul, dar nu pentru voi, boilor.
Inventatorul și pisica
Inspirat de faptul că ochii pisicilor reflectă lumina, englezul Percy Shaw a inventat în 1934 marcaje rutiere din sticlă și cauciuc, care reflectă farurile mașinilor. Invenția a sporit siguranța rutieră și l-a îmbogățit pe Shaw!
sursa: Richard Wood (coord), Mari invenții, trad.: Graal Soft, București, Litera Internațional, 2008
René Descartes. O biografie (I)
1596 – 31 martie: Se naşte René Descartes în orăşelul La Haye, din regiunea Touraine, aflat la graniţa cu regiunea Poitou (în 1802 va lua numele La Haye-Descartes, iar din 1967 se va numi Descartes), în casa bunicii dinspre mamă, Jeanne Sain (m. 1610), ca al patrulea copil al lui Joachim Descartes (1563-1640), consilier, din 1585, în Parlamentul Bretaniei, la Rennes, şi al lui Jeanne Brochard (m. 1597). Ceilalţi copii erau Pierre (n. 1589, nu a supravieţuit), Pierre (1591-1660) şi Jeanne (1590? sau 1593?-1640).
– 4 aprilie: Este botezat la biserica Saint-Georges (sec. XII-XIV). Numele i s-a dat probabil după cel al bunicului dinspre mamă, René Brochard (m. 1586). Registrul de botezuri se păstrează în casa natală, devenită Muzeul „Descartes” (înfiinţat în 1974, extins în 2005).
1597 – 13 mai: Moare mama sa, în urma naşterii unui alt fiu, care nu va trăi decât trei zile. Descartes va fi crescut de o doică şi îşi va petrece cea mai mare parte a copilăriei în casa bunicii Jeanne Sain, alături de fratele şi sora sa. Aici va învăţa să scrie şi să citească.
Personalități istorice. Lucius Cornelius Sulla
Având ochii cenuşii şi părul auriu-roşcat, Sulla a fost generalul şi dictatorul a cărui domnie sângeroasă a însemnat sfârşitul Republicii Romane. Comandant militar şi politician conservator înzestrat, dar nemilos, el şi-a anihilat rivalii, câştigându-şi reputaţia de a fi jumătate vulpoi, jumătate leu. Deşi se autointitula „protectorul Constituţiei”, ambiţia nemăsurată a lui Sulla avea să îi aducă în cele din urmă sfârşitul.
Lucius Cornelius Sulla (138-78 î.Hr.) a pătruns târziu în lumea necruţătoare a politicii romane. Deşi de origine nobilă, moartea tatălui său l-a lăsat aproape fără bani. Potrivit istoricului roman Plutarh, în adolescenţă şi tinereţe, „îşi petrecea timpul printre actori şi bufoni şi ducea viaţa destrăbălată a acestora”. Aceste experienţe l-au ajutat pe Sulla să-şi dezvolte capacitatea de a se purta simplu – lucru esenţial pentru orice politician populist ambiţios.
Ambiţia lui Sulla a sporit după ce a devenit amantul unei văduve bogate, care i-a lăsat toată averea când a murit. Pe baza acestui noroc neaşteptat, a putut să demareze cursus honorum – procesul prin care politicienii începători urcau treptele vieţii publice în Republica Romană. Avea pe atunci 30 de ani. Şi cum mulţi dintre rivalii lui îşi începuseră carierele la puţin timp după împlinirea vârstei de 20 de ani, încă de la început Sulla a fost un om grăbit.
În 107 î.Hr., Sulla a devenit chestor şi s-a distins într-o campanie militară victorioasă împotriva regelui numidian Iugurta, luptând sub comanda consulului Gaius Marius. Cu aproape 20 de ani mai vârstnic decât Sulla, Marius îi va deveni, din mentor, cel mai aprig rival. Între 104 şi 101 î.Hr. Sulla a luptat din nou sub conducerea lui Marius şi a revenit la Roma cu o reputaţie de neegalat şi având perspective sclipitoare.
ISTORII REGĂSITE 
Comentarii recente