Întotdeauna mi-au plăcut legendele și poveștile. Copil fiind, am putut descoperi cu ajutorul lor o lume fascinantă, plină de eroi și personaje neobișnuite, care îmi stimulau imaginația. Totuși, nu bănuiam atunci cât adevăr este cuprins în paginile lor. De exemplu, am constatat că oglinda vrăjitorului malefic din „Crăiasa Zăpezii” este reală.

Vă amintiți, oglinda în care tot ce era bun și frumos se micșora până aproape nu se vedea, în schimb tot ce era rău și urât se mărea foarte tare și părea și mai urât. După ce oglinda s-a spart, a devenit și mai periculoasă. Milioane de cioburi s-au împrăștiat peste tot; unele dintre ele, mici cât un fir de nisip, au intrat în ochii multor oameni și acolo au rămas. Cei cărora le intrau în ochi cioburile acelea vedeau totul pe dos sau băgau de seamă numai ce era urât. Unii oameni s-au trezit cu cioburi în inimă și asta era cel mai rău: inima li s-a prefăcut într-un sloi de gheață.

Este evident că prin lume zboară încă multe cioburi, așa încât nimeni nu e în siguranță. Mulți oameni sunt afectați, chiar dacă nu întotdeauna sunt conștienți de această boală. Consecințele acțiunilor lor arată cât de mare este ciobul care le-a intrat în ochi sau în inimă. Mă întreb dacă aceasta nu este adevărata pandemie, pericolul cel mai mare pentru oameni: să vadă totul deformat, prin prisma răutății, invidiei și dușmăniei. Având în vedere vechimea bolii, rata mare de infecție și faptul că până acum nu a fost inventat niciun vaccin, consider că afecțiunea aceasta ar trebui să preocupe într-o măsură mai importantă nu autoritățile, ci conștiința fiecăruia dintre noi.