Arhive etichetă: Alexandru Ioan Cuza

Nicolae Iorga despre Alexandru Ioan Cuza

iorga si cuzaAstăzi se împlinesc 198 de ani de la nașterea lui Alexandru Ioan Cuza.  Nicolae Iorga, în cartea „Oameni care au fost” îl prezintă astfel pe domnitorul unirii.

„Cuza-Vodă poate fi privit din trei puncte de vedere: cum a înţeles datoria sa de Domn; cum a tratat problemele politice ale epocii sale; cum a purtat povara nenorocirii sale.

Când un prinţ e crescut pentru tron, când din cea mai fragedă copilărie a purtat uniforma, a avut regimente, a văzut prezentându-i-se arma şi închinându-i-se steaguri, când i-au stat la îndemină cei dintâi oameni ai neamului – atât mai rău pentru cine-l creşte, dacă-i lasă la o parte pe aceştia, pentru a lua mediocrităţi supuse, personalităţi neclare, ori cine ştie ce educatori de meserie, […] când astfel de oameni i-au stat deci la îndemână, pentru a-l iniţia în toate ramurile vieţii publice, care nu trebuie să fie necunoscute unui Suveran, – atunci ai tot dreptul de a fi pretenţios şi aspru faţă de unul care, ajuns la cârmuire, arată că nu-şi dă seama îndeajuns de datoria de a munci stăruitor pentru binele ţării şi neamului său, ori ţării şi neamului care l-au adoptat, urmărindu-l cu iubire de la cei dintâi paşi ai săi în viaţă.

Aşa a fost însă cu Alexandru Cuza, ajuns Domn din întâmplare, prin noroc, – nu norocul lui, care şi-a cheltuit viaţa în şapte ani, ci norocul nostru, care am folosit de pe urma acestei mărinimoase risipiri de puteri?

Continuă citirea →

24 ianuarie 1859: Unirea Principatelor Române

al-i-cuzaAstăzi, 24 ianuarie 2017, se împlinesc 158 de ani de când Adunarea Electivă a Ţării Româneşti s-a pronunţat pentru alegerea ca domn a lui Alexandru Ioan Cuza, realizând astfel unirea Ţării Româneşti cu Moldova. 24 ianuarie semnifică, practic, ziua de naștere a statului național modern român.

O soluție ingenioasă

christian tellMihail Kogălniceanu stăruia mereu pe lângă Cuza vodă să acorde un portofoliu ministerial și generalului Christian Tell. Din cine știe ce motive, Cuza nu era dispus să îndeplinească această rugăminte, dar se jena să i-o spună lui Kogălniceanu și de aceea îi făgăduia, fără să se țină de cuvânt. Până într-o zi când, ca să scape de aceste stăruinți, a recurs la un șiretlic.

Tell avea un tic nervos: o tremurătură continuă a capului. Când Kogălniceanu a venit din nou cu „cazul Tell”, Cuza i-a cerut să… dea din cap timp de zece minute. Convins că e o glumă, Kogălniceanu s-a conformat, dar, după cinci minute, s-a oprit, spunându-i lui vodă că a amețit.

Dumneata ai amețit după cinci minute, și vrei să-l fac ministru pe Tell, al cărui cap tremură de 30 de ani ?! 🙂

Continuă citirea →

24 ianuarie 1859 – Unirea Principatelor Române

unirea principatelor 24 ianuarie 1859

La 24 ianuarie 1859, Adunarea Electivă a Țării Românești se pronunță pentru alegerea ca domn a lui Alexandru Ioan Cuza, deja ales domn al Moldovei din 5 ianuarie 1859, realizându–se astfel Unirea Principatelor Române.

De atunci, an de an, ziua de 24 ianuarie a fost sărbătorită de naţiunea română, fiind considerată una dintre datele de referinţă ale istoriei noastre.

Alexandru Ioan Cuza în “Enciclopedia Universală Britannica”

Alexandru Ioan Cuza

Cuza, Alexandru Ioan (20.03.1820, Bârlad, Moldova – 15.05.1873, Heidelberg, Germania). Om politic român, primul domnitor al Principatelor Unite (1859-1862) şi al statului naţional România (1862-1866).

Studiile şi le-a făcut la un pension din Galaţi, apoi la Paris, unde şi-a susţinut examenul de bacalaureat. A studiat la Facultatea de Drept (1835-1836), continuând în ţară (1837-1840) la Academia Mihăileană din Iaşi. A făcut parte din Miliţia Moldovenească (1839-1840), a fost preşedintele Judecătoriei Covurlui (1842-1845), agă (1843). Participant la Revoluţia din 1848 în Moldova, după înfrângerea acesteia a fost nevoit să emigreze. Revenit în ţară, a reluat funcţia de preşedinte al Judecătoriei Covurlui, apoi a fost director al Departamentului Treburilor din Lăuntru (1851). Fiind fără funcţii, în perioada 1851-1854, a călătorit în Austria, Franţa, Italia şi Cehia. Pentru a treia oară, a redevenit preşedintele Judecătoriei Galaţi (1854-1856), apoi pârcălab al ţinutului Covurlui (1857). Imediat după reintegrarea sa în armată ca sublocotenent, a fost înaintat la gradul de maior (1857), apoi de colonel (1858) şi de ajutor de hatman în Miliţia Moldovenească. În acelaşi an a devenit caimacam şi vicepreşedinte al Adunării Elective.

Continuă citirea →

Unirea Principatelor Române şi reformele lui Alexandru Ioan Cuza

Unirea Principatelor Romane

Perioada 1849-1859

După înfrângerea revoluţiei de la 1848, unirea Principatelor a devenit principalul obiectiv naţional promovat de mişcarea unionistă.

Conferinţa de pace de la Paris (1856) Tratatul de pace semnat de marile puteri la Paris, în urma Războiului Crimeei şi a înfrângerii Rusiei, stabilea pentru Principate:

  • înlăturarea protectoratului Rusiei şi înlocuirea acestuia cu garanţia colectivă a marilor puteri europene;
  • revenirea în componenţa Moldovei a trei judeţe din sudul Basarabiei;
  • organizarea unei Adunări ad-hoc (Divan ad-hoc) în fiecare Principat, care să exprime părerea populaţiei în problema unirii.

Continuă citirea →

Monstruoasa coaliţie

Cuza Alexandru Ioan

Monstruoasa coaliţie. Sintagmă ce defineşte alianţa politică temporară, alcătuită din liberali radicali şi conservatori în 1863, având ca scop înlăturarea domnitorului Alexandru Ioan Cuza şi aducerea unui principe străin. Mişcarea a fost numită astfel datorită marilor diferenţe ideologice dintre membrii ei şi care în alte împrejurări făceau imposibilă alcătuirea unei alianţe.

sursa: Mariana Gavrilă, Mariana Maximescu (coord.), Dicţionar şcolar de termeni şi expresii istorice, Piteşti, Paralela 45, 2009

Unirea şi reformele lui Alexandru Ioan Cuza

Alexandru Ioan Cuza

Unirea şi reformele lui Alexandru Ioan Cuza

Contextul internaţional în care se realizează unirea celor două principate

Congresul de Pace de la Paris (1856), datorită înfrângerii Rusiei:

  • pune capăt statutului ei de putere protectoare asupra Principatelor;
  • Ţările Române dobândesc un nou statut juridic internaţional, rămânând sub suzeranitatea Porţii, dar intră, în acelaşi timp, sub garanţia colectivă a celor şapte mari puteri;
  • se hotărăşte libertatea de navigaţie pe Dunăre;
  • Moldova primeşte cele trei judeţe din sudul Basarabiei: Cahul, Ismail şi Bolgrad;
  • se hotărăşte consultarea populaţiei din Principate prin adunări ad-hoc cu privire la problema unităţii statale.

Continuă citirea →

Unirea Principatelor Române (24 ianuarie 1859)

24 ianuarie - Unirea Principatelor Romane

Unirea Principatelor Române (24 ianuarie 1859) – Act de voinţă politică a celor două principate româneşti, Moldova şi Ţara Românească, prima etapă în crearea statului unitar român modern. O uniune vamală exista între cele două principate încă din 1848. Apoi, în urma Războiului Crimeii (în care Franţa, Anglia şi Imperiul Otoman au învins Imperiul Rus), Marile Puteri s-au reunit într-o conferinţă la Paris (1858), unde, printre altele, au dezbătut problema românească şi au semnat Convenţia de la Paris, care înlocuia Regulamentele Organice (actele pe baza cărora funcţionaseră cele două ţări române până atunci). Aceasta s-a făcut cu sprijinul declarat al împăratului Napoleon III, care dorea ca în estul Europei să aibă un bastion profrancez, care să contracareze influenţa Rusiei.

Continuă citirea →

Elena Cuza – Dincolo de legendă

Elena Cuza

Judecând după portretul oficial realizat de Szathmary, când avea 38 ani, Elena Cuza putea fi socotită cu greu o femeie frumoasă. Era foarte mică şi subţire, cu o expresie severă, cu ochi negri şi duşi în fundul capului. Era foarte timidă, lipsită de farmec şi feminitate.

În 1844, ea l-a întâlnit, s-a îndrăgostit şi s-a căsătorit cu Alexandru Ioan Cuza. Dacă pe atunci ar fi existat cabinete de consultanţă maritală, probabil că ar fi fost sfătuiţi să nu o facă.

El era o fire extrovertită, impulsivă, care se simţea bine printre oameni, foarte galant cu femeile. Ea era o introvertită, cu o mulţime de inhibiţii drapate în convenţionalitatea tipică societăţii burgheze victoriene, pe care i le inculcase o mamă dominatoare. Slabele şanse ca acest mariaj să meargă au fost anulate de la început de incapacitatea Elenei de a-i oferi un urmaş soţului ei şi de faptul că a pus datoriile faţă de mamă înaintea celor faţă de soţ. La 30 aprilie 1844 scria: „Crede-mă, mamă, noile sentimente pe care le am faţă de soţul meu nu mă vor împiedica să te iubesc”. Atunci când, tremurând, i-a mărturisit mamei ei dragostea pentru Cuza, aceasta a întrebat-o cine era. „Cel care i-a bătut pe evrei la Iaşi”, i-a răspuns ea. „Atunci înseamnă că se teme de Dumnezeu”, a replicat mama şi i-a dat consimţământul.

Continuă citirea →

Politica reformatoare a domnitorului Alexandru Ioan Cuza

Dubla alegere a domnitorului Alexandru Ioan Cuza, la 5 ianuarie 1859 în Moldova şi la 24 ianuarie 1859 în Ţara Românească, atesta uniunea personală care trebuia recunoscută de Marile Puteri. În condiţiile existenţei a două guverne şi a două adunări legiuitoare, obiectivele principale ale domnitorului erau: recunoaşterea dublei alegeri, realizarea unirii politice şi administrative depline şi recunoaşterea ei, crearea unui plan de reforme care să modernizeze societatea românească.

Continuă citirea →

Calităţile lui Alexandru Ioan Cuza

Alexandru Ioan Cuza era „un bărbat de statură mijlocie, însă arătos, cu o înfăţişare plăcută şi ademenitoare. Manierele lui erau distinse, ceea ce nu puţin îi ajuta în izbânzile sale diplomatice”. Când îl atingeai, niciodată nu-ţi rămânea dator cu răspunsul. El era foarte sincer, şi prieten adevărat; dar şi către cine nu-i plăcea, se arăta îndată, căci el nu ştia să se prefacă. El nu iubea pompa şi arătările exterioare şi făcea foarte puţin caz de ovaţii şi de sărbătoriri, pe care, cele mai de multe ori, le ştia că sunt de comandă.

Continuă citirea →

Defectele lui Alexandru Ioan Cuza

A. D. Xenopol, în lucrarea Istoria românilor din Dacia Traiană, vol. XIII, Domnia lui Cuza Vodă (1859-1866), scrie despre defectele lui Alexandru Ioan Cuza:

Continuă citirea →

Alexandru Ioan Cuza şi doamnele sale

Alexandru Ioan Cuza era descendentul unei familii de dregători, care ocupaseră funcţii importante în administraţia moldoveană. S-a născut în 1820 în familia ispravnicului Ioan din Huşi şi, asemenea multor alţi tineri ai epocii, după ce a studiat puţin la un pension francez din Iaşi, s-a îndreptat spre Paris. Întors acasă, a jucat un rol important în mişcarea revoluţionară de la 1848. A fost arestat şi dus laViena, de unde, cu ajutor britanic, a fost eliberat. Când a fost ales domnitor, ocupa funcţia de ministru de Război al Moldovei, reprezentând Galaţiul în divanul de la Iaşi.

Continuă citirea →

Unirea Principatelor

Sfârşitul războiului Crimeii (1853 -1856), ce implicase, pe de o parte, Imperiul Rus, iar, pe de alta, Imperiul Otoman, aliat cu al Doilea Imperiu Francez, regatul Marii Britanii şi cel al Sardiniei, a oferit un context internaţional favorabil punerii în practică a unuia dintre cele mai vechi proiecte româneşti: unirea, rămasă în istorie ca „unirea mică”.

Continuă citirea →