Patrie, democrație și covid
Într-o țară în care noțiunile de patrie, patriotism și interes național au devenit tot mai puțin folosite, chiar perimate, unde din păcate suspiciunea, neîncrederea și ura au devenit constante ale vieții publice, într-o țară cu un sistem de valori aflat în suferință și cu o societate bolnavă de frică, pandemia de Covid forțează rezistența unei democrații tot mai fragile.
O lume nouă pare că se configurează acum, o lume în care, tot mai divizați, oamenii simt nevoia să se adapteze. Între libertate și mica lor siguranță, oamenii o aleg întotdeauna pe a doua, oricât ar susține că o preferă pe cealaltă. Destui au găsit mijlocul de a suprima orice veleitate reflexivă a inteligenței lor și deja simt plăcerea libertăţii încadrate. Alții, poziționați comod în ţarcul strâmt al egoismului, confundă propria lor părere cu realitatea obiectivă, având iluzia de a debita adevăruri remarcabile și pretenția de a fi credibili.
Copleşiţi de greutăţile zilei sau poate din slăbiciune, cei mai mulți au devenit tot mai egoişti şi mai cinici; nu vor să riște să se rănească agățându-se de asperitățile realității și de aceea se lasă în voia curentului încadrându-se cu ușurință în șablon, fără mari probleme de conștiință. Oamenilor le convine, în general, iluzia înşelăciunii, chiar dacă se înşeală pe ei înşişi. Așa cum spunea Ernest Bernea, “răul este activ şi insinuant, cuceritor prin înşelăciune şi elegant în convingere. Pasul lui e sigur într-o lume nesigură.”
Oare ce va fi în 2022?
2021. Ce am pierdut? Ce am câștigat?
Se apropie Crăciunul, momentul în care ne bucurăm de prezența celor dragi, ne strângem în jurul bradului și desfacem cadouri. Tot acum, spre sfârșitul anului, în liniște, avem șansa în aceste clipe de răgaz de a reflecta asupra vieții noastre, asupra a ceea ce a adus nou anul 2021. Amintiri, bucurii, dureri. Ce am pierdut? Ce am câștigat?
2021 a fost încă un an dominat de spaima pandemiei, care a răpit fiecăruia dintre noi speranța, încrederea, siguranța. Personal, am pierdut o ființă dragă, un om care mi-a fost alături în toate momentele importante din ultimii 18 ani, tatăl soției, pe care l-am considerat și eu un adevărat părinte. Am pierdut și iluzia depre prietenia unei persoane care avea păcatul duplicității. Fără să ne fi mutat în altă ţară, am devenit străini unul altuia. Sine ira…
Din copilărie am păstrat până astăzi o naivitate tenace cu privire la buna-credință a oamenilor; poate și din această cauză nu am izbutit să-mi rentabilizez uneori avantajele. Conștient de amestecul de umbră și lumină care există și în mine, încerc să găsesc echilibrul și liniștea de care am nevoie. Nu sunt preocupat să scormonesc muşuroaiele infirmităţilor morale ale unora și încerc să mă feresc de ură și răutate, aceste excrescențe care deformează caracterul altora. În pofida dificultăților, am câștigat încrederea că, valorificându-mi potențialul intelectual și spiritual, pot trăi senin şi demn chiar și într-o lume bolnavă de egoism și cinism.
Acum, spre sfârșit de an, cred că ar trebui să fim cu toții datori pentru timpul primit. Pentru unii, timpul a fost irosit din nebăgare de seamă. Pentru alții, timpul nu mai înseamnă abundență, ci devine avertisment. Să nu uităm că Dumnezeu ne acordă fiecare clipă retrăgându-ne-o pe precedenta.
Gânduri bune tuturor! Sărbători cu liniște în suflet!
Grațierea
Astăzi se împlinesc 172 de ani de când o grațiere din partea țarului Nicolae I îl salvează pe scriitorul rus Fiodor Dostoievski de plutonul de execuție, în ultima clipă. A „scăpat” cu zece ani de muncă silnică în Siberia.
Fără acea grațiere, literatura universală ar fi avut mult de pierdut. În 1846 Dostoievski începuse să devină cunoscut cu primul său roman, „Oameni sărmani”. După ce a scăpat de plutonul de execuție a scris „Umiliți și obidiți”, „Amintiri din casa morților”, „Însemnări din subterană”, „Crimă și pedeapsă”, „Jucătorul”, „Idiotul”, „Demonii”, „Frații Karamazov”.
Ziua Memoriei Victimelor Comunismului în România
Prin Legea nr. 198/2011, 21 decembrie a fost declarată Ziua Memoriei Victimelor Comunismului în România.
O societate nu trebuie să-și uite eroii! Este important să ținem în viață amintirea lor, a celor care, prin jertfa lor, au menținut speranța libertății. Să ne amintim cu respect și recunoștință de cei care au avut de suferit din cauza abuzurilor regimului totalitar și chiar au pierit în închisorile comuniste pentru ca noi, azi, să ne bucurăm de libertate! Dimensiunea crimelor comunismului poate fi mai bine înțeleasă de către tânăra generație dacă se materializează proiectele de construcţie a unor muzee dedicate memoriei victimelor comunismului, cum ar fi cel de la Râmnicu Sărat.
Ziua Minorităţilor Naţionale din România
Marcarea acestei zile în România este o dovadă a respectului și acceptării celuilalt – definit printr-o identitate etnică, religioasă, culturală și lingvistică distinctă – și o expresie a omagierii contribuției semnificative a minorităților naționale la definirea patrimoniului cultural și spiritual românesc.
În 18 decembrie 1992, Adunarea Generală a ONU a adoptat „Declarația cu privire la drepturile persoanelor aparținând minorităților naționale, etnice, lingvistice și religioase”, primul document internațional care oferă o garanție a drepturilor minorităților. România, recunoscând importanța acestei Declarații, a decis în 1998 ca ziua de 18 decembrie să fie celebrată ca zi a minorităților naționale.
O societate funcționează acolo unde este înțelegere, armonie și respect al unuia față de celălalt. Respectând minoritățile, respectându-le tradițiile și cultura nu facem altceva decât să ne respectăm și pe noi înșine.
Speranța
Cu ce ne-am ales de pe urma revoluției din 1989? Ce am dorit și ce am câștigat?
Revoluția din 1989 a adus speranță în sufletele multor români. Speranța era legată de o viață mai bună, de libertate, drepturi, democrație, regăsirea demnității și a încrederii. A fost o încercare de redobândire a vieții noastre acaparate de regimul comunist. Au fost atunci dovezi de curaj și chiar eroism pe care le întâlnim rar în istorie. A fost momentul în care speranța a învins teama de represiune.
Treptat, speranța a devenit tot mai palidă. Mulți dintre cei care s-au perindat la putere au înșelat așteptările celor care i-au ales. Problemele economice și sociale, corupția și incompetența au erodat încrederea oamenilor în valorile pentru care s-au sacrificat mulți români. Chiar și în aceste condiții noi trebuie să luptăm în continuare pentru ca niciodată oamenii să nu mai iasă în stradă și să moară pentru libertatea lor.
1 decembrie
1 decembrie 1918. O zi în care să fim mândri pentru cum am fost! Ziua în care la Alba Iulia a fost împlinit un ideal: Unirea tuturor românilor!
1 decembrie 2021. Care este idealul lumii noastre?
ISTORII REGĂSITE 
Comentarii recente