Glastonbury Tor. Legenda
Lângă orașul Glastonbury se ridică o colină ciudată, de formă conică, numită de localnici „Tor”. Conform legendei, sub dealul de 145 m înălțime se odihnește vestitul rege Arthur, care (dacă a existat aievea) a domnit la granița dintre secolele al V-lea și al VI-lea. Unii consideră că și sfântul Graal (potirul în care a fost strâns sângele lui Iisus Hristos răstignit pe cruce) se ascunde în acest ținut, dat timp de două milenii mulți cavaleri, aventurieri, arheologi autodeclarați și oameni de știință au încercat în zadar să îl găsească.
Ultima fortăreață engleză din Franța
Vreme de secole, regii Angliei au considerat părți ale Franței ca fiind ale lor, începând cu Wilhelm Cuceritorul, care încă mai era duce al Normandiei după ce pusese mâna pe coroana Angliei. În pofida succesului unor regi francezi, precum Filip August, în redobândirea unor ținuturi franceze, monarhii englezi au continuat să emită pretenții teritoriale asupra unor mari porțiuni din Franța. În 1345, Eduard al III-lea al Angliei a declanșat Războiul de o sută de ani pentru recucerirea unor teritorii pe care le considera ale sale, iar în 1346, în urma unui asediu de unsprezece luni, i-a învins prin înfometare pe locuitorii portului francez Calais, adăugând orașul la proprietățile sale. Și astfel Calais a rămas al englezilor timp de peste două secole, fiind ultima posesiune engleză în Franța, până când regele Henric al II-lea a hotărât să-i arunce pentru totdeauna pe englezi afară din țară.
Henric l-a ales pe cel mai mare general al său, François de Lorraine, al doilea duce de Guise, și i-a poruncit să asedieze Calais. Guise era un oștean robust și atletic în vârstă de treizeci și nouă de ani, care luptase toată viața pentru regii francezi. Pe față avea o cicatrice adâncă rămasă în urma unei răni căpătate în luptă pe când avea douăzeci și șase de ani, fapt ce i-a adus și porecla Le Balafré (Brăzdatul).
Povestea lui Potemkin (III). Inteligență și ambiție
Destinat armatei
Serviciul în slujba statului era singura profesiune a unui nobil rus. Născut în gospodăria militară a unui ofițer care luptase sub Petru la Poltava, Grișa probabil că a fost educat să considere că datoria și calea sa spre succes nu se pot găsi în alt loc decât în slujba imperiului. Imaginația băiatului trebuie să fi fost alimentată de faptele de vitejie ale tatălui său. Onoarea uniformei era supremă în Rusia, mai ales pentru moșierimea provincială. În 1721, Petru cel Mare a emis o Tabelă a Rangurilor pentru a stabili ierarhiile în armată și serviciile civile și de curte. Oricine atingea al paisprezecelea grad militar sau al optulea rang civil era automat ridicat la statutul de nobilime ereditară – dvorianstvo -, dar Petru a impus și serviciul obligatoriu pe viață tuturor nobililor. La vremea nașterii lui Potemkin, nobilimea reușise să scape în mare măsură de această obligație umilitoare, dar serviciul rămânea calea spre succes. Potemkin a manifestat interes pentru biserică. Era descendentul unui arhimandrit din secolul al XVII-lea, iar tatăl lui l-a trimis la un seminar din Smolensk. Dar a fost dintotdeauna destinat armatei.
Crescut cu laptele satului rusesc
Chiar mai jos de casă, lângă pârâu, era fântâna, care încă mai poartă numele Ecaterinei. Legenda spune că Potemkin a adus-o la un moment dat pe Ecaterina să-i arate locul său de baștină. Se prea poate ca în copilărie să fi scos apă de-acolo, deoarece traiul moșierimii fără avere era ceva mai bun decât al șerbilor mai înstăriți, dar nu cu mult. Potemkin o fi fost alăptat de o doică din sat, dar, literalmente sau nu, acest „nobil sălbatic“ a crescut cu laptele satului rusesc. Probabil că a fost îngrijit la fel de mult de țărănci, cât și de mama și surorile lui; muzica pe care o asculta erau doinele de jale ale șerbilor, cântate seara și de sărbători. Dănțuia jocurile țărănești vesele și grațioase, și nu cotilioanele care erau la modă la balurile moșierilor din zonă. O cunoștea pe ghicitoarea satului la fel de bine ca pe preot. Se simțea ca acasă nu numai la conac, ci și lângă vatra caldă și frumos mirositoare a caselor țărănești – cu aburul de cașă de hrișcă, de șci, fiertura picantă de varză, și de cvas, berea gălbuie și acrișoară pe care o beau pe lângă votcă și vinul de coacăze. Tradiția ne spune că trăia o viață simplă. Se juca cu copiii preotului, ducea caii la păscut alături de aceștia și strângea fânul cu șerbii.
Povestea lui Potemkin (II). Copilul răsfățat al sorții
O căsătorie nefericită
Bătrânul Aleksandr Potemkin avea deja reputație de tiran în familie. Prima sa nevastă mai trăia când veteranul a zărit-o pe Daria Skuratova, probabil pe moșia Balșoia Skuratova de lângă Cijovo. Născută Daria Vasilievna Kondîreva, era deja, la douăzeci de ani, văduva lui Skuratov, proprietarul decedat al moșiei. Colonelul Potemkin s-a însurat imediat cu ea. Niciunul dintre acești bărbați vârstnici nu era un soț pe gustul unei femei tinere, dar Skuratovii probabil că s-au bucurat să scape de ea.
Tânăra nevastă a colonelului a trăit o surpriză foarte nefericită. Când era însărcinată cu primul copil, o fată care avea să se numească Marta Elena, a descoperit că Potemkin încă era căsătorit cu prima lui soție, care trăia în sat. Se poate presupune că întreg satul cunoștea foarte bine secretul colonelului, iar Daria trebuie să se fi simțit ținta batjocurii propriilor ei șerbi. Bigamia nu încălca mai puțin edictele bisericești și de stat decât în prezent, dar Cijovo era un loc atât de îndepărtat, registrele atât de haotice, iar puterea bărbaților asupra femeilor absolută, încât nu erau rare cazurile de bigamie ale moșierilor provinciali. Cam în același timp, generalul Abraham Hannibal, bunicul abisinian al lui Pușkin, se recăsătorea, torturându-și în același timp prima soție într-o pivniță până când aceasta a fost de acord să intre la mănăstire; iar unul dintre fiii săi a repetat această performanță.
Povestea lui Potemkin (I). Originile
Visuri
„Când o să cresc mare“, se spune că se lăuda micul Potemkin, „o să mă fac om de stat sau arhiepiscop.“ Colegii lui de clasă probabil că îi luau în râs visurile, căci băiatul se născuse într-o familie provincială respectabilă, dar fără nume sau avere. Nașul său, care îi era mai apropiat, obișnuia să bombăne că băiatul „fie va avea parte de mari onoruri… fie își va pierde capul“. Singura cale prin care te puteai ridica rapid la o asemenea poziție înaltă în Rusia acelor vremuri era prin favoarea monarhului – iar la vârsta de douăzeci și doi de ani, acest provincial anonim reușise să cunoască două împărătese, ambele aflate la domnie.
Origini
Grigori Aleksandrovici Potemkin s-a născut pe 30 septembrie 1739 în sătucul Cijovo, nu departe de vechiul oraș-fortăreață Smolensk. Familia Potemkin, care deținea o moșie modestă cu 430 de șerbi bărbați, nu era nici pe departe înstărită, dar nici săracă nu era. Însă statutul său oarecum inferior, dat de lipsa de avere, era compensat de un comportament considerat ciudat chiar și după standardele zonelor mărginașe ale Imperiului Rus. Alcătuiau cu toții un clan numeros, de origine poloneză și, ca toți nobilii, își inventaseră o genealogie dubioasă. Cu cât mai modest era rangul, cu atât mai grandioasă devenea genealogia, astfel că Potemkinii pretindeau că sunt descendenții lui Telesin, prințul unui trib italian care amenințase Roma în jurul anului 100 î.Hr., și ai lui Istok, un prinț dalmat din secolul al XI-lea d.Hr. După secole de obscuritate inexplicabilă, acești italieni-dalmați de viță regală reapăreau în gubernia Smolensk purtând un nume care, în mod evident, nu era de origine latină: Potemkin sau, în varianta poloneză, Potempski.
Personalități istorice în lectură medicală: președintele Eisenhower
În cazul lui Dwight David Eisenhower se produce o schimbare în protocolul informării publicului despre starea sănătății președintelui.
Când, la 62 ani, în 1952, fostul comandant șef al Forțelor Aliate din Europa, generalul D.D. Eisenhower, este ales președintele S.U.A., starea sănătății sale este bună. Suferă doar de o hipertensiune moderată, 160/110, dar continuă să fie un mare fumător (60 țigări/zi).
În septembrie 1955, Eisenhower face un prim infarct miocardic și, cu toate reticențele medicului său personal, dorește ca poporul american să afle adevărul despre boala sa. Cu acest prilej, celebrul cardiolog care-l îngrijea, dr. Paul Dudley White, prezintă presei în detaliu evoluția bolii președintelui și profită de ocazie să ofere publicului o serie întreagă de măsuri preventive împotriva coronaropatiilor și a infarctului miocardic, subliniind că tabagismul și colesterolul sunt factori favorizanți.
ISTORII REGĂSITE 
Comentarii recente