Avram sau Avraam (cca 2150-2000 Î.Hr.) Primul dintre cei trei patriarhi biblici, venerat de cele trei mari religii monoteiste: iudaism, creştinism şi islam.
În Cartea Facerii se spune că Dumnezeu l-a însărcinat pe Avraam să devină părintele unui nou popor în Canaan. Pentru a obţine o imagine verosimilă despre viaţa lui Avraam şi a-i alcătui o biografie „probabilă”, cercetătorii actuali au interpretat materialul oferit de Biblie prin prisma descoperirilor istorice moderne. Potrivit Bibliei, lui Avram („Tatăl [Dumnezeu] este slăvit”), al cărui nume va deveni Avraam („Părintele multor popoare”), născut în Ur (Mesopotamia), Dumnezeu (Yahve) îi porunceşte să-şi părăsească ţinutul natal şi poporul din care făcea parte pentru a călători spre un tărâm nenumit, unde va deveni părintele unui nou popor. Avraam se supune şi, la 75 de ani, porneşte spre Canaan (teritoriu situat între Siria şi Egipt), însoţit de soţia sa stearpă, Sarai, al cărei nume va deveni Sarra („Prinţesă”), de nepotul său, Lot, şi de alţi tovarăşi de drum. Odată ajuns acolo, Dumnezeu face multe promisiuni şi mai ales un legământ că „sămânţa” lui va stăpâni acel ţinut şi va deveni un mare popor.
Avraam va avea doi fii: Ismael, dăruit de Agar, slujnica Sarrei, şi Isaac, născut chiar de Sarra. Isaac va fi moştenitorul făgăduinţei făcute de Dumnezeu. Deşi Isaac este unicul său moştenitor, Avraam nu şovăie atunci când Dumnezeu, pentru a-i pune la încercare devotamentul, îi cere să-l sacrifice. Convins de credinţa nestrămutată a lui Avraam, Dumnezeu acceptă sacrificarea unui berbec în locul lui Isaac.
Din punct de vedere geografic, povestea lui Avraam începe în „Urul caldeenilor” (Ur Caşdim), locul de baştină al familiei (clanului) lui Terah, şi se sfârşeşte la peştera Macpela. Majoritatea cercetătorilor biblici susţin că Ur Caşdim este vechiul oraş sumerian Ur, astăzi Tell al-Muqayyar (sau Mughair), la cca 350 km de Bagdad.
În Facerea se spune că, atunci când Sarra a murit, Avraam a cumpărat peştera de la Macpela, lângă Hebron, împreună cu pământurile înconjurătoare, ca loc de îngropăciune pentru familia sa. Este primul indiciu clar al deţinerii unei părţi din Pământul Făgăduinţei de către Avraam şi urmaşii săi. Către sfârşitul vieţii, el are grijă ca Isaac, fiul lui, să se însoare cu o fată din neamul lui din Mesopotamia, nu cu o canaanită. Potrivit Cărţii Facerii, Avraam a murit la vârsta de 175 de ani şi a fost îngropat lângă Sarra, în peştera de la Macpela.
Cartea Facerii prezintă diferite trăsături de caracter ale lui Avraam: un om drept, total dedicat Dumnezeului său; paşnic (pune capăt unei dispute asupra graniţelor cu nepotul său, Lot), milos (i se opune lui Dumnezeu şi negociază cu El, pentru a-l convinge să-i cruţe pe locuitorii Sodomei şi Gomorei) şi ospitalier (îi primeşte cu bucurie pe cei trei îngeri care vin la el). Pe
de altă parte, este descris şi ca războinic cu reacţii rapide (îi salvează pe Lot şi familia sa dintr-o ambuscadă) şi ca un mincinos fără scrupule (ca să-şi salveze viaţa, nu ezită să o prezinte pe Sarra ca fiind sora lui şi nu se opune ca ea să fie luată şi dusă în haremul faraonului egiptean). Este, astfel, zugrăvit atât ca un om cu un spirit foarte profund, cât şi ca o persoană cu slăbiciuni şi nevoi obişnuite. Totuşi, el a primit mesaje de la Dumnezeu, nu în somn sau în viziuni, ci transmise ca de la om la om.
Iudaismul îl consideră pe Avraam un model de virtute, căci a respectat toate poruncile Domnului, deşi acestea încă nu fuseseră revelate de Dumnezeu. Avraam a fost primul care l-a cunoscut pe Dumnezeul unic; la această cunoaştere a ajuns prin raţiune, aşa cum descrie rabbi Isaac, în legătură cu versetul 12-1 din Facerea: „După aceea a zis Domnul către Avram: «Ieşi din pământul tău, din neamul tău şi din casa tatălui tău şi vino în pământul pe care ţi-l voi arăta Eu.»” În Facerea Rabba (cca 450 d.Hr.), rabbi Isaac l-a comparat pe Avraam cu o persoană care călătoreşte dintr-un loc în altul, şi vede o casă mare arzând. „El spune: «Să fie oare posibil ca această casă mare să nu aibă stăpân?» Atunci proprietarul casei se uită afară şi îi spune: «Eu sunt stăpânul casei.» Astfel, cum Avraam tatăl nostru [a luat iniţiativa şi] a întrebat: «Se poate oare ca lumea să îndure atâtea şi că nu aibă stăpân?», atunci Cel Sfânt, fie binecuvântat, [a răspuns şi] s-a uitat afară, spunându-i: «Eu sunt stăpânul acestei case, stăpânul lumii.»” De aceea, în iudaism, Avraam nu este numai primul om care îl recunoaşte pe Dumnezeu cel adevărat, ci, într-un fel, marea sa religiozitate îl face pe Dumnezeu să înceapă procesul revelării Sale.
Tot de la Avraam a primit poporul lui Israel şi puterea divină a comunicării cu Dumnezeu. Se spune că el a pus bazele rugăciunii de dimineaţă (slujba zilnică, implicând recitarea Shema şi a celor optsprezece binecuvântări) şi a stat la baza poruncilor referitoare la franjuri, ornamente şi filactere. Avraam a pus şi bazele ritualului circumciderii evreilor – „intrarea în legământul făcut de tatăl nostru Avraam” se referă la circumcizie.
Creştinii l-au considerat întotdeauna părintele tuturor credincioşilor (Romani 4:11). Fidelitatea lui, dorinţa de a crede în Dumnezeu au fost modelul tuturor sfinţilor din epocile ce au urmat (Evrei 11) şi „i s-a socotit lui ca dreptate” (Romani, 4:3), ca baza justificării sale în faţa lui Dumnezeu, fie prin credinţă fără fapte (Romani 3), fie prin credinţă şi fapte (Iacov 2). Ascultarea de care a dat dovadă prin faptul că nu a ezitat să-l sacrifice pe Isaac l-a făcut pe Avraam, în termenii lui Soren Kierkegaard, „cavalerul nesfârşitei resemnări”, şi a fost interpretat ca profeţia tipologică a lui „El, Care pe însuşi Fiul Său nu L-a cruţat, ci L-a dat morţii, pentru noi toţi” (Romani 8:32).
„Sânul lui Avraam” (Luca 16:22) era pentru Evanghelii, aşa cum fusese şi pentru iudaism, numele vieţii eterne în rai, iar declaraţia atribuită lui Iisus „Mai înainte de a fi fost Avraam, sunt eu” (Ioan 8:58) este una dintre cele mai puternice afirmaţii din Noul Testament referitoare la identificarea Sa eternă cu Dumnezeul lui Israel, ca măreţul „Eu sunt Cel ce sunt” (Ieşirea 3:14).
În islam, figura Iui Avraam s-a conturat din povestiri biblice şi rabinice, răspândite în Arabia, Siria, Irak şi Egipt, în sec. VII şi VIII d.Hr. Coranul, în care numele lui Avraam este menţionat de peste 60 de ori (comparativ cu 130 de ori pentru Moise, vreo 20 de ori pentru Iisus şi mai puţin de 10 ori pentru Mahomed), îl înfăţişează ca pe un profet prototip – apropiat al lui Dumnezeu, care a îndurat opoziţia propriului popor când a vrut să răspândească religia cea adevărată (Coran 3:65-68, 4:125, 6:74-83). Coranul afirmă că el a construit şi „casa” lui Dumnezeu de la Mecca (e vorba despre Kaaba), cu ajutorul fiului său, Ismael (Ismail), şi a instituit peregrinajul anual la Mecca, numit hajj (Coran 2:125-128). Într-adevăr, tradiţiile islamice atribuie în general întemeierea riturilor hajj (hagialâc) lui Avraam şi familiei sale, inclusiv aruncarea cu pietre în cei trei stâlpi din oraşul Mina şi ospăţul sacrificial care încheie hagialâcul.
Hagiografiile islamice îl includ pe Avraam în genealogia lui Mahomed şi a altor profeţi importanţi. El este şi una dintre fiinţele extraordinare întâlnite de Mahomed în timpul ascensiunii la cer (Miraj). Sufiştii l-au considerat mai târziu pe Avraam un model de generozitate, datorită faptului că a consimţit să-şi sacrifice fiul, şi de perseverenţă, pentru că a îndurat mari chinuri, din dragoste pentru Dumnezeu.
sursa: Enciclopedia Universală Britannica, vol.2, A-B, Bucureşti, Editura Litera, 2010, pag. 36-37
ISTORII REGĂSITE 