Arhive etichetă: urss

Fişa personală a lui Mircea Vulcănescu întocmită de Legaţia URSS din Bucureşti – documente istorice

1941 februarie 19. Fişa personală a lui Mircea Vulcănescu, ministru subsecretar de stat la Ministerul Finanţelor, întocmită de Legaţia U.R.S.S. din Bucureşti şi interceptată de SSI [Serviciul Special de Informaţii].

Mircea Vulcănescu

Domnul Mircea Vulcănescu, actualul subsecretar de stat la Finanţe, s-a născut în anul 1895 în Bucureşti, într-o familie de funcţionari. Tatăl său, inginerul Vulcănescu, a fost director al Înaltei Şcoli de Meserii şi administrator al Secţiei de vânzare a produselor C[asei] A[utonome a] M[onopolurilor].

Continuă citirea →

Protocolul adiţional secret al Pactului de neagresiune dintre U.R.S.S. şi Germania (23 august 1939)

Protocolul adiţional secret al Pactului de neagresiune dintre U.R.S.S. şi Germania (23 august 1939)

Cu ocazia semnării Tratatului de neagresiune dintre Reichul German şi Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste, plenipotenţiarii semnatari din partea celor două părţi au discutat în cadrul unor convorbiri strict confidenţiale problema delimitării sferelor lor respective de interes în Europa răsăriteană. Aceste convorbiri au dus la următorul rezultat:

1. În cazul unei transformări teritoriale şi politice a teritoriilor aparţinând statelor baltice (Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania), frontiera nordică a Lituaniei va reprezenta frontiera sferelor de interes atât ale Germaniei, cât şi alte U.R.S.S. În legătură cu aceasta, interesul Lituaniei faţă de teritoriul Vilno este recunoscut de ambele părţi.

2. În cazul unei transformări teritoriale şi politice a teritoriilor aparţinând statului polonez, sferele de interes, atât ale Germaniei, cât şi ale U.R.S.S., vor fi delimitate aproximativ de linia râurilor Narev, Vistula şi San. Problema dacă în interesele ambelor părţi ar fi de dorit menţinerea unui stat polonez independent şi a modului în care vor fi trasate frontierele acestui stat poate fi soluţionată definitiv numai în cursul evenimentelor politice ulterioare. În orice caz, guvernele vor rezolva această problemă pe calea unor înţelegeri prieteneşti.

3. În privinţa Europei sud-estice, partea sovietică subliniază interesul pe care-l manifestă pentru Basarabia. Partea germană îşi declară totalul dezinteres politic faţă de aceste teritorii.

4. Acest protocol va fi considerat de ambele părţi ca strict secret.

23 august 1939

Pentru Guvernul Germaniei

J. RIBBENTROP

Reprezentantul plenipotenţiar al Guvernului U.R.S.S.

V. MOLOTOV

sursa: Bogdan Murgescu – Istoria României în texte

Invazia sovietica din 1979 in Afghanistan

In decembrie 1979, invazia Afghanistanului de catre sovietici a stins orice urma de flacara care mai palpaia in cenusa destinderii sovieto-americane.

Actiunea Moscovei a succedat unui lant de evenimente a carui prima veriga a fost lovitura de stat de la Kabul, din aprilie 1978. Atunci un partid prosovietic, condus de Nur Muhammad Taraki, a rasturnat guvernul republicii si l-a ucis pe presedintele Muhammad Doud Khan impreuna cu intreaga lui familie. Dupa semnarea unui tratat de prietenie cu noul guvern, Uniunea Sovietica s-a vazut pusa in situatia de a sprijini un regim extrem de nepopular. Acest regim a fost inlaturat, in septembrie 1979, de dizidentii din propriile lui randuri. Acestia l-au omorat pe Taraki si pe tovarasii lui cei mai apropiati.

Moscova a raspuns in decembrie cu un transport aerian de trupe sovietice la Kabul. Aceste trupe – s-a pretins – au fost invitate in Afghanistan de catre noul regim, pretentie dezmintita de insisi emitatorii ei  prin participarea la jocul asasin soldat cu uciderea lui Hafiz Ullah Amin, liderul disident care il inlaturase pe Taraki, si prin instalarea unui regim dupa pofta inimii lor.

Ceea ce a urmat a fost o continua lupta de gherila a afghanilor, ce le-a provocat sovieticilor mari probleme.

Liderii sovietici si americani s-au plasat pe pozitii opuse in ceea ce priveste aventura afghana. Reprezentantii administratiei Carter au vazut in aceasta o probabila incercare a sovieticilor de a-si extinde influenta si prezenta directa in zona Golfului Persic si de a ameninta, astfel, echilibrul strategic existent. Leonid Brejnev, conducatorul Uniunii Sovietice, a sustinut pe de alta parte ca se contura pericolul ca Afghanistanul „sa se transforme intr-o baza militara pentru imperialism pe flancul sudic al tarii noastre”.

Cata influenta exercita asupra deciziilor sovietice un Brejnev in agonie prelungita ramane de discutat. Una peste alta, ceea ce parea sa fie o actiune menita sa garanteze existenta unui regim prosovietic in Afghanistan a avut un dur efect de bumerang. URSS s-a aflat timp de zece ani in fundatura unui razboi impopular. Statele Unite au reactionat cu un embargou asupra comertului cu cereale, cu un boicot olimpic, cu un spor de cheltuieli pentru inarmare si cu o atmosfera antisovietica pe toata linia.

Pentru viitorul previzibil, tot ceea ce aducea ca destindere intre marile puteri disparuse cu adevarat.

„Cea mai mare dezamagire pentru mine personal – scria presedintele Carter – a fost irosirea oricarei sanse de ratificare rapida a tratatului SALT II (limitarea armamentelor)”.

In cele din urma, Mihail Gorbaciov a reusit sa scoata Uniunea Sovietica din razboiul din Afghanistan.

 

sursa: Thomas Parish, Enciclopedia razboiului rece, Ed. Univers Enciclopedic, Bucuresti, 2002, p.20

Cazul Abel

Unul dintre cei mai faimosi agenti ai KGB-ului, Rudolf Abel (1902-1971) a devenit, fara voie, celebru ca urmare a faptului ca a fost prins spionand, a fost judecat in proces public si condamnat. Ca „ilegal” (agent cu o identitate falsa, atent construita, sub care traieste intr-o tara straina), Abel nu beneficia de imunitate diplomatica.

Dupa ce un agent KGB, nemultumit de stapanii sai, l-a denuntat la FBI, el a fost arestat intr-un hotel din Manhattan, in iunie 1957. Ca acoperire in Statele Unite ii servise activitatea de fotograf in Brooklin, in timp ce, in realitate, el detinea gradul de colonel KGB si, ca reorganizator in perioada postbelica al retelei de spionaj sovietic in Statele Unite, dirija un numar de agenti in domeniu.

In ciuda calitatilor si temeritatii sale, el avea un „comportament discret si prudent” care, lui Allen Dulles, directorul Agentiei Centrale de Informatii, i s-a parut ca nu prea semana cu stilul de spionaj al lui James Bond, spumosul personaj creat de Ian Fleming.

In 1962, dornica sa-l recupereze pe acest important ofiter, URSS a consimtit la un aranjament prin care Abel a fost rascumparat de la Stale Unite in contrapartida cu Francis Gary Powers, pilotul de pe U-2 doborat deasupra Uniunii Sovietice in 1960.

Abel si-a petrecut anii din urma ai carierei sale impartasindu-le tinerilor agenti KGB valoroasa sa experienta si pregatindu-i  pentru viitoare misiuni in Statele Unite.

sursa: Thomas Parrish, Enciclopedia razboiului rece, Ed. Univers Enciclopedic, Bucuresti, 2002, p. 15-16