Arhive categorie: Legende istorice

Calea uriașilor. Legenda

calea uriasilorÎn nordul extrem al Irlandei se găsește o formațiune de roci ciudate, alcătuite din stâlpi poligonali de bazalt. La prima vedere, această atracție turistică deosebită pare a fi un drum construit pentru uriași. Conform legendei, chiar așa și este.

Drumul a fost construit de un uriaș pe nume Finn MacCool pentru a ajunge mai ușor din casa lui, aflată pe malul mării, la fortăreața dușmanului său scoțian, Finn Gall. El ar fi bătut stâlpii de piatră cu pumnul în pământ, după care s-ar fi întors în locuința sa pentru a se odihni înaintea duelului.

Continuă citirea →

Reclame

Loch Ness. Legenda

Loch NessLacul Loch Ness din nordul Scoției (lung de 40 km și lat, pe alocuri, de 2,4 km) a devenit un punct de atracție cu secole în urmă datorită legendei fiarei înspăimântătoare care se spune că ar trăi în apele sale. Conform relatărilor martorilor oculari, ființa numită de către locatari Nessie seamănă cu un plesiozaur – o reptilă preistorică de 3-5 m, cu gâtul alungit, care în principiu a dispărut cu zeci de milioane de ani în urmă. Animalul ciudat a fost amintit pentru prima dată într-o legendă din secolul al VI-lea unde se spune că abatele benedictin Sfântul Columba, unul dintre patronii Irlandei și Scoției, ar fi scăpat o persoana de atacul fiarei.

Continuă citirea →

Capela Rosslyn. Legenda

Rosslyn_ChapelCei care cred în conspirația mondială a templierilor, rozacrucienilor și francmasonilor venerează cu adevărat Capela Rosslyn din Scoția.

Lăcașul de cult, care joacă un rol important și în bestsellerul „Codul lui da Vinci” (publicat de romancierul Dan Brown în 2003) este într-adevăr un edificiu interesant și mistic, deoarece nimeni nu a reușit să descifreze înțelesul și simbolistica ornamentelor sale sculptate.

O poveste interesantă este cea a „stâlpului ucenicului”. Legenda spune că, în lipsa meșterului, un ucenic ar fi sculptat stâlpul, dar la întoarcere, văzând ce a făcut, meșterul și-ar fi ucis ucenicul din invidie și furie. Drept pedeapsă, chipul meșterului a fost cioplit în peretele de vizavi, ca să admire o veșnicie capodopera ucenicului ucis.

Continuă citirea →

Glastonbury Tor. Legenda

Legenda Glastonbury Tor.Lângă orașul Glastonbury se ridică o colină ciudată, de formă conică, numită de localnici „Tor”. Conform legendei, sub dealul de 145 m înălțime se odihnește vestitul rege Arthur, care (dacă a existat aievea) a domnit la granița dintre secolele al V-lea și al VI-lea. Unii consideră că și sfântul Graal (potirul în care a fost strâns sângele lui Iisus Hristos răstignit pe cruce) se ascunde în acest ținut, dat timp de două milenii mulți cavaleri, aventurieri, arheologi autodeclarați și oameni de știință au încercat în zadar să îl găsească.

Continuă citirea →

Legenda lui Coriolan

coriolanusCoriolan (lat. Coriolanus) este eroul uneia dintre cele mai faimoase legende ale vechii Rome. Numelui său adevărat – Caius sau Cnaeus Marius – i-a fost adăugată porecla cu care a devenit celebru, Coriolanus, provenită din eroismul de care a dat dovadă în timpul cuceririi cetăţii volsce Corioli.

Din cauza purtării sale trufaşe şi samavolnice faţă de senat, a fost privit cu teamă şi suspiciune, iar în anul 491, potrivit povestirii tradiţionale, a fost condamnat la exil. S-a refugiat la volsci, cărora le-a promis să-i ajute în războiul împotriva romanilor. Attius Tullius, regele volscilor, l-a numit general al armatei sale, în fruntea căreia Coriolan a cucerit numeroase cetăţi fără a întâmpina rezistenţă, ajungând să-şi plaseze tabăra în apropierea Romei, în anul 489 î.Hr. Alarmaţi, romanii i-au trimis numeroase solii, conduse de cei mai de seamă bărbaţi de stat, însă Coriolan nu le-a dat atenţie.

Continuă citirea →

Creația în mitologie

ovidiusÎn mitologia clasică, originea lumii şi a omului nu îi este atribuită unui zeu care îi creează din neant, ci apare mai curând ca rod al unei transformări progresive, al reordonării unor elemente preexistente, reordonare operată de o singură zeitate sau de mai mulţi zei. Ca atare, cosmologia anticilor şi istoria originii omului nu pot figura decât în mod convenţional împreună la rubrica „creaţie”, cuvânt care porneşte de la presupunerea unei întemeieri ex nihilo a ceva ce înainte nu exista.

Potrivit poeţilor antici (mai ales în povestirile lui Hesiod în Grecia şi ale lui Ovidiu în cazul Romei), originea lumii nu constituie în nici un caz o naştere din neant, ci o trecere de la haosul primordial la ordine, unde fiecărui element îi este atribuit un loc şi un rol. Materia preexistentă se organizează, iar printr-un proces de generări succesive, de uniri şi de desprinderi, lumea îşi capătă configuraţia. De asemenea, în cazul originii omului, e mai corect să se vorbească de metamorfoză decât de creaţie: omul nu este creat din neant, ci alcătuit din materia preexistentă, manevrată de zei în aşa fel încât să se transforme, tocmai ca într-o metamorfoză, în ceva diferit.

Continuă citirea →

Cine a fost Dedal?

dedalDedal – Personaj mitic în care scriitorii greci au personificat primele evoluţii ale arhitecturii şi sculpturii, mai ales la atenieni şi la cretani. Izvoarele îl numesc când atenian, când cretan, probabil din cauza timpului îndelungat petrecut pe insulă.

La începuturile activităţii sale îl găsim la Atena, unde s-a dedicat sculpturii, dând un impuls acestei arte.  A avut un elev deosebit de înzestrat (numit Calos, Talus sau Perdix), fiul surorii sale (numită tot Perdix), care foarte curând i-a depăşit în pricepere tehnică şi inspiraţie nu numai pe toţi ceilalţi sculptori ai momentului, ci şi pe însuşi maestrul său. Gelos pe arta şi pe succesele nepotului, Dedal l-a ucis. Ca urmare, a fost condamnat la moarte de tribunalul din Atena, dar s-a refugiat în Creta, unde datorită iscusinţei sale i-a atras prietenia regelui Minos.

Multă vreme, arta sa a fost pusă în slujba acestui suveran. Pentru Pasifae, soţia acestuia, el a sculptat în lemn faimoasa vacă ce i-a permis să se împerecheze cu un taur şi să nască mai apoi Minotaurul. La naşterea monstrului, Dedal a construit la Cnosos celebrul labirint, în care acesta a fost ţinut închis. Pentru rolul relevant pe care l-a avut în toate aceste întâmplări, Dedal a fost întemniţat de regele Minos. Dar Pasifae, legată de el prin complicitatea din trecut, l-a eliberat. Încercând să fugă, Dedal a descoperit că Minos sechestrase toate corăbiile şi ambarcaţiunile de pe coastele Cretei; aşadar îi era cu neputinţă să părăsească insula pe mare. Atunci, cu iscusinţa şi inventivitatea sa, a făurit pentru sine şi pentru fiul său Icar nişte aripi din pene prinse cu ceară, cu care a izbutit să fugă din insula Creta, să treacă în zbor pe deasupra Egiptului şi să aterizeze, probabil, la Cumae, în Italia meridională. A trecut apoi în Sicilia, unde a fost primit şi găzduit cu prietenie de miticul rege Cocalos. Minos, care ridicase ancora spre Sicilia pentru a-l urmări, a fost ucis de Cocalos sau de fiicele acestuia.

Continuă citirea →

Mitul lui Deucalion

deucalion mitologieDeucalion. Fiul lui Prometeu şi al Climenei (sau al lui Celeno); era regele cetăţii Ftia din Tesalia.

Când Zeus a hotărât să extermine omenirea degenerată şi păcătoasă înecând-o printr-un potop uriaş, numai Deucalion şi soţia lui, Pira, au fost salvaţi datorită pioşeniei lor. Urmând sfatul tatălui său, Deucalion şi-a construit o ambarcaţiune pe care s-a refugiat împreună cu soţia. Ei au plutit pe valuri vreme de nouă zile, cât a durat potopul neîntrerupt care a scufundat Grecia în întregime, distrugându-i toţi locuitorii. În cele din urmă, potrivit tradiţiei, barca s-a oprit pe muntele Parnas, în Focida. Deucalion şi soţia sa au consultat sanctuarul lui Temis – care avea să devină în epoca istorică oracolul de la Delfi — pentru a afla cum putea fi reînviată specia omenească. Zeiţa le-a poruncit să-şi acopere capul şi să arunce în urmă oasele propriei sale mame. Oracolul nu era limpede, însă Deucalion şi Pira au crezut că l-au interpretat corect şi au aruncat în urmă pietre, reprezentând oasele Pământului-Mamă. Din pietrele aruncate de Deucalion s-au născut bărbaţii, iar din cele aruncate de Pira, femeile.

Continuă citirea →

Legenda Didonei

didonaDido sau Didona – Numită şi Elissa sau Elisa, este una dintre cele mai celebre eroine ale Antichităţii, considerată întemeietoarea cetăţii Cartagina.

Era fiica lui Belos, regele Tirului, şi sora lui Pigmalion, care, la moartea tatălui, i-a urmat pe tron. Dido l-a luat de soţ pe Acerbas, un unchi bogat cunoscut şi sub numele de Siheu, însă Pigmalion l-a ucis. În urma acestei crime, Dido a părăsit în taină Tirul şi, îmbarcându-se cu toate bunurile şi cu câţiva nobili credincioşi ei, a pornit spre Africa, pentru a scăpa de cruzimea fratelui său.

Continuă citirea →

Viaţa fabuloasă a Dioscurilor

dioscuriDioscuri. Acest nume – în traducere „fii ai lui Zeus” – îi indică pe Castor şi Pollux, cei doi eroi pe care romanii îi desemnau uneori cu numele de Castori.

După Homer, erau fiii Ledei şi ai lui Tindar, regele lacedemonienilor (de aceea sunt numiţi uneori Tindarizi), şi fraţii Elenei. Castor era celebru pentru priceperea sa în îmblânzirea cailor, iar Pollux pentru iscusinţa sa în pugilat (Homer, Odiseea). Potrivit lui Homer, amândoi dispăruseră de pe pământ înainte ca grecii să întreprindă expediţia împotriva Troiei. Cu toate că fuseseră îngropaţi, se întorceau la viaţă pe rând, o zi unul, o zi celălalt, şi li se aduceau onoruri divine.

Continuă citirea →

Legenda lui Egeu

egeuEgeu – Fiul lui Pandion şi regele Atenei; a fost tatăl lui Tezeu, pe care Etra l-a născut în cetatea Trezena. Mai apoi Tezeu s-a întors la Atena, readucându-l pe tron pe tatăl său, Egeu, care fusese alungat de cei cincizeci de fii ai lui Palas.

Când Tezeu s-a dus în Creta ca să pună capăt tributului în oameni pe care Atena trebuia să i-l plătească lui Minos pentru Minotaur, i-a promis tatălui său că va ridica pânze albe la corăbiile sale, ca semn că misiunea fusese îndeplinită şi că era teafăr. Apropiindu-se de coastele Aticii însă Tezeu şi-a uitat făgăduiala, iar tatăl său, văzând pânzele negre, a crezut că fiul său murise şi, disperat, s-a aruncat în mare. Potrivit tradiţiei, după această întâmplare şi în amintirea sa marea grecească a primit numele de Marea Egee.

Continuă citirea →

Enea, unul dintre cei mai mari eroi din mitologia greco-romană

enea aeneasEnea (Aeneas). Unul dintre cei mai mari eroi din mitologia greco-romană, protagonist al Ciclului troian şi a numeroase tradiţii ulterioare, care culminează în literatura latină cu Eneida lui Vergiliu.

Povestirea lui Homer (Homer, Iliada). Enea, un mare erou troian, era fiul lui Anchise şi al Afroditei şi s-a născut pe muntele Ida. A fost crescut la Dardanos de către nimfe, în casa lui Alcatoos. La începutul războiului troian nu apare printre eroii participanţi; s-a implicat doar atunci când Ahile i-a atacat turmele pe muntele Ida. Atunci a plecat la luptă împotriva grecilor, devenind, alături de Hector, principalul erou troian, duşmanul prin excelenţă al armatei greceşti, ţinta admiraţiei oamenilor şi, în acelaşi timp, a bunăvoinţei zeilor. Homer ne povesteşte în mai multe rânduri cum a fost salvat Enea prin intervenţia directă a zeilor: Afrodita îl ajută atunci când este rănit de Diomede, iar Poseidon îl apără atunci când e pe punctul de a fi omorât de Ahile. Spre deosebire de legendele ulterioare, Homer nu vorbeşte despre rătăcirile sale de după căderea Troiei; dimpotrivă, ne lasă să înţelegem că Enea şi urmaşii săi au urcat pe tronul Troiei după ce s-a stins neamul regelui Priam.

Continuă citirea →

Cântecul Nibelungilor – legendă germanică și nordică repovestită

cantecul nibelungilorCu multe veacuri în urmă, se afla pe lume Ţara Nibelungilor, ţară de neguri și păduri, în care soarele nici nu pătrundea printre desișurile mohorâte. Doar prinţul Sigfrid, cel mai viteaz călăreţ și cel mai curajos vâslaș de pe Rin și din toată Marea Nordului, îndrăznea s-o cutreiere. Când își punea coiful de aur și încăleca pe calul alb, părea zeul luminii, picat din înălţimile Valhallei. Nimic nu-l înfricoșa pe tânărul cel semeţ.

Rătăcind prin munţii prăpăstioși, pe căi neștiute de nimeni, Sigfrid a obţinut prin luptă comoara piticilor nibelungi. Despre această comoară se spunea că ar fi fost blestemată să aducă nenorocire celui ce o stăpânea. În peștera care ţinea ascunsă comoara, Sigfrid a găsit și sabia fermecată Balmung, făurită în atelierul zeilor, care îl făcea de neînvins pe mânuitorul ei. Când Sigfrid a smuls din lăcașul ei sabia, niște braţe invizibile l-au cuprins într-o încleștare ca de fier. O zi și o noapte s-a luptat prinţul cu fiinţa nevăzută. Când s-a desprins din încleștare, mare i-a fost mirarea văzând că-i rămăsese în mână o glugă albastră. Ba mai mult, un pitic bătrân, căzut la picioarele sale, îi cerea îndurare, căci, fără gluga fermecată ce-l făcuse nevăzut și-i înzecise puterile, nu mai cuteza să-l înfrunte pe viteaz.

Continuă citirea →

Legenda lui Eros

erosEros. Zeul dragostei, numit de obicei de romani Cupidon, este considerat fiul Afroditei, care, potrivit diferitelor versiuni ale mitului, l-a zămislit cu Zeus, Ares sau Hermes. Era reprezentat ca un băieţel capricios şi pus pe glume, în jurul căruia s-au ţesut mereu numeroase legende şi anecdote, legate mai ales de şireteniile şi subterfugiile sale, de glumele adesea crude, de care nu pot scăpa nici oamenii, nici nemuritorii.

Iconografia, dar şi literatura ne-au transmis informaţii despre „uneltele” sale: săgeţile şi o tolbă de aur, precum şi torţele pe care nimeni nu le putea atinge fără să fie pedepsit. Săgeţile sunt de natură diferită şi au puteri diverse; unele sunt de aur şi aduc în inima celui lovit sentimentul de iubire; altele sunt tocite şi îngreunate cu plumb şi provoacă dezgustul în sufletul amanţilor. Întrucât adesea era reprezentat cu aripi aurite, se credea că Eros zboară asemenea unei păsări. De obicei apare alături de mama sa, Afrodita, ale cărei porunci le îndeplineşte ascultător.

Continuă citirea →

Frumusețea în mitologie

botticelli nasterea lui venusÎn mitologie, frumuseţea e o trăsătură constantă a multor zeităţi şi un atribut nelipsit al eroilor şi eroinelor. Poeţii descriu farmecul ieşit din comun al multora dintre ei.

Dintre zei, Apollo este cel mai frumos: e înalt, are membre bine proporţionate şi cârlionţi negri cu reflexe violacee, care îi coboară pe umeri. Dintre zeiţe, întâietatea frumuseţii îi revine Afroditei, care la desăvârşirea trupului adaugă efectele cingătorii miraculoase pline de toate graţiile, care îl face irezistibil pe posesorul ei. Graţia şi frumuseţea le caracterizează şi pe alte zeiţe, mai ales pe Hera şi pe Atena, care se iau la întrecere cu Afrodita pentru a obţine titlul de cea mai frumoasă zeiţă. Printr-un contrast unic, cea mai frumoasă zeiţă din Olimp îl are drept soţ pe zeul cel mai dizgraţios şi mai nereuşit din punct de vedere fizic, Hefaistos.

Continuă citirea →