Arhive lunare: Aprilie 2010

Definiţia despărţirilor

 

DEFINIŢIA DESPĂRŢIRILOR

de   Octavian Paler


Nu ştiam că floarea amară a singurătăţii
are dacă o atingi pe obraz
Sunetul unor paşi care pleacă.

Anunțuri

Definiţia uşilor închise – Octavian Paler

DEFINIŢIA UŞILOR ÎNCHISE

de   Octavian Paler


E o rană în scândura uşii
unde-am bătut şi n-a răspuns nimeni.
Deschideţi uşa cu grijă,
să nu loviţi rana cu cheia.

Istoria dinamitei

Cuvântul „dinamită” provine din grecescul „dynamis”, ce înseamna „putere”, iar inventarea acestui exploziv îi aparţine în exclusivitate lui Alfred Nobel, care a folosit-o pentru prima data în 1866.

Nobel, care încercase multe materiale capabile să declanşeze explozii, a descoperit că un minereu siliconic poros numit kiselgur absoarbe o cantitate semnificativă de nitroglicerină, rezultând un proces mult mai sigur în exploatare decât amestecul său anterior. Formula necesita 75% nitroglicerină şi 25% kiselgur. Însă acest amestec, pe care Nobel l-a numit Dinamita nr.1, nu era atât de puternic pe cât îşi dorea, deoarece kiselgurul nu contribuia cu nimic la puterea explozivului, ba chiar îi reducea efectul, absorbind energia calorică ce ar fi trebuit să intensifice explozia. Nobel l-a înlocuit cu alte ingrediente naturale active, precum pasta de lemn – ca absorbant, şi o sare (azotatul de sodiu) – ca agent de oxidare. Aceste transformări i-au permis lui Nobel nu numai să îmbunătăţească eficacitatea explozivului, dar şi să poată prepara explozivi de diferite puteri. Pentru a putea determina apariţia exploziei, Alfred a brevetat o altă invenţie, un detonator care permite activarea dinamitei prin aprinderea unui fitil.

Datorită faptului că dinamita reducea substanţial costurile aruncării în aer a blocurilor de piatră, Alfred a făcut din vânzarea dinamitei o afacere profitabilă, astfel încât fabrica sa din Krümmel (Germania) a început să-şi exporte produsele în alte ţări din Europa şi chiar în S.U.A.. şi Australia.

Datorită pasiunii sale pentru călătorii, Victor Hugo l-a denumit „cel mai bogat vagabond al Europei”.

Cu timpul, Nobel şi-a deschis fabrici şi laboratoare în peste 20 de ţări, iar când nu călătorea lucra intens în laboratoarele sale. Până la moartea sa, în 1896, Nobel a brevetat 355 de invenţii.

Conştient de riscul potenţialelor distrugeri cauzate de numeroasele tipuri de exploxivi pe care-i concepuse, Nobel a canalizat o mare parte a drepturilor sale de inventator către o fundaţie ce a devenit sursa de finanţare a Premiilor Nobel.


sursa: Charles Panati, Cartea începuturilor, traducere Octav Ciucă, București, Orizonturi, 2004

Gorki şi paraziţii

Într-o anumită perioadă a vieţii sale, scriitorul Maxim Gorki stătea într-o cameră cu chirie, într-o casă situată în sudul Italiei. Scriitorul i s-a plâns proprietăresei „a doua zi dimineaţă” că patul său este plin de paraziţi. Indignată, proprietăreasa a protestat:

Nu, domnule, nu avem nici o singură ploşniţă în casă.

Nu, doamnă, a aprobat Gorki binevoitor, toate s-au căsătorit şi au chiar familii numeroase. 🙂

Rafael, cardinalii şi apostolii

În timp ce era ocupat să picteze celebrele sale fresce, Rafael a fost vizitat de doi cardinali care au început să-i critice opera şi să găsească greşeli, fără să înţeleagă nimic.

Apostolul Pavel are faţa prea roşie, spuse unul.

El roşeşte când vede pe mâinile cui a încăput biserica, a răspuns supărat artistul.

30 aprilie – Istoricul zilei

1777 – S-a născut matematicianul Friedrich Gauss

1789George Washington a devenit primul preşedinte al Statelor Unite ale Americii

1803 SUA cumpară de la Franţa teritoriul Louisiana în schimbul sumei de 80 milioane franci–aur

1844Alexandru Ioan Cuza s–a căsătorit cu Elena Rosetti–Solescu, fiica cea mare a postelnicului Iordache Rosetti şi a Catincăi Rosetti, născută Sturdza

1870 – S-a născut compozitorul Franz Lehár, celebru prin operetele sale ( „Văduva veselă”, „Bărbatul cu trei neveste”, „Mazurca albastră”)

1883 – A murit pictorul francez Edouard Manet, precursorul impresionismului (Concert în parcul Tuilleries, Dejunul pe iarbă, Olympia)

1893 – S-a născut Joachim von Ribbentrop, ministrul nazist al afacerilor externe

1897 – Mihail Sadoveanu a debutat în ziarul umoristic „Dracul” din Bucureşti. Sub pseudonimul Mihai din Paşcani, viitorul romancier publica schiţa umoristică de 40 de rânduri sub titlul „Domnişoara Mxxxx Fălticeni”

1902 – A avut loc, la Paris, premiera operei „Pelleas et Melisande” de Claude Debussy

1939 – Franklin Delano Roosevelt este primul Preşedinte american care a apărut pe postul de televiziune

1945 – A murit Adolf Hitler, dictatorul nazist al Germaniei

1970 – Preşedintele Nixon anunţă că forţele Statelor Unite şi ale Vietnamului de Sud vor invada Cambodgia pentru atacarea „templelor” folosite de forţele comuniste

1979 – A murit Pantelimon N. Halippa, luptător pentru cauza unirii Basarabiei cu România, poet şi publicist

Paradoxul zilelor noastre

PARADOXUL ZILELOR NOASTRE

de   Octavian Paler

Paradoxul vremurilor noastre în istorie este că avem:
clădiri mai mari, dar suflete mai mici;
autostrăzi mai largi, dar minţi mai înguste.
Cheltuim mai mult, dar avem mai puţin;
cumpărăm mai mult, dar ne bucurăm mai puţin.
Avem case mai mari, dar familii mai mici,
Avem mai multe accesorii, dar mai puţin timp;
avem mai multe funcţii, dar mai puţină minte,
mai multe cunoştinţe, dar mai puţină judecată;
mai mulţi experţi şi totuşi mai multe probleme,
mai multă medicină, dar mai puţină sănătate.
Bem prea mult, fumăm prea mult,
Cheltuim prea nesăbuit,
Râdem prea puţin,
Conducem prea repede,
Ne enervăm prea tare,
Ne culcăm prea târziu, ne sculăm prea obosiţi,
Citim prea puţin, ne uităm prea mult la televizor şi
ne rugăm prea rar.
Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile.
Vorbim prea mult, iubim prea rar şi urâm prea des.
Am învăţat cum să ne câştigăm existenţa, dar nu cum să
ne facem o viaţă,
Am adăugat ani vieţii şi nu viaţă anilor.
Am ajuns până la lună şi înapoi, dar avem probleme
când trebuie să traversăm strada să facem cunoştinţă
cu un vecin.
Am cucerit spaţiul cosmic, dar nu şi pe cel interior.
Am făcut lucruri mai mari, dar nu şi mai bune.
Am curăţat aerul, dar am poluat solul.
Am cucerit atomul, dar nu şi prejudecăţile noastre.
Scriem mai mult, dar învăţăm mai puţin.
Plănuim mai multe, dar realizăm mai puţine.
Am învăţat să ne grăbim, dar nu şi să aşteptăm.
Am construit mai multe calculatoare: să deţină mai
multe informaţii, să producă mai multe copii ca
niciodată, dar comunicăm din ce în ce mai
puţin.
Acestea sunt vremurile fast-food-urilor şi digestiei
încete; oamenilor mari şi caracterelor meschine;
profiturilor rapide şi relaţiilor superficiale.
Acestea sunt vremurile în care avem două venituri, dar
mai multe divorţuri,
Case mai frumoase, dar cămine destrămate.
Acestea sunt vremurile în care avem excursii rapide,
scutece de unică folosinţă,
moralitate de doi bani, aventuri de-o noapte,
corpuri supraponderale şi pastile care îţi induc orice
stare, de la bucurie, la linişte şi la moarte.
Sunt nişte vremuri în care sunt prea multe vitrine,
dar nimic în interior.
Vremuri în care tehnologia îţi poate aduce această
scrisoare şi în care
poţi decide
fie să împărtăşeşti acest punct de vedere,
fie să ştergi aceste rânduri.
Aminteşte-ţi să-ţi petreci timp cu persoanele iubite,
Pentru că nu vor fi lângă tine o eternitate.
Aminteşte-ţi să spui o vorbă bună copilului care te
venerează, pentru că acel copil va creşte curând şi va
pleca de lângă tine.
Aminteşte-ţi să-l îmbrăţişezi cu dragoste pe cel de
lângă tine pentru că aceasta este singura comoară pe
care o poţi oferi cu inima şi nu te
costă
nimic.
Aminteşte-ţi să spui “TE IUBESC” partenerului şi
persoanelor pe care le îndrăgeşti, dar mai ales să o
spui din inimă.
O sărutare şi o îmbrăţişare vor alina durerea atunci
când sunt sincere.
Aminteşte-ţi să-i ţii pe cei dragi de mână şi să
preţuieşti acel moment pentru că într-o zi acea
persoană nu va mai fi lângă tine.
Fă-ţi timp să iubeşti, fă-ţi timp să vorbeşti, fă-ţi
timp să împărtăşeşti gândurile preţioase pe care le
ai.

Istoria nitroglicerinei

Ascanio Sobrero

Un exploziv mai periculos decât praful de puşcă era nitroglicerina, descoperită în anul 1846 de către un chimist italian pe nume Ascanio Sobrero. El a descoperit nitroglicerina adăugând încet glicerina la o combinaţie de acid azotic şi acid sulfuric. După ce a descoperit puterea explozivă a chiar şi unei singure picături puse într-o eprubetă, a denumit acest nou compus piroglicerină.

Sobrero a fost îngrozit de potenţialul distructiv al descoperirii sale, astfel că nu a facut nici un efort să dezvolte el însuşi acest potenţial. Substanţa a devenit ulterior cunoscută sub denumirea de nitroglicerină. Manevrarea acestei substanţe era atât de riscantă, iar detonarea ei extrem de periculoasă, încât, timp de ani de zile, ea a rămas doar o curiozitate de laborator, până când Immanuel şi Alfred Nobel, o echipă tată-fiu, i-au demonstrat potenţialul comercial.

Cei doi au construit în anul 1862 o mică fabrică în oraşul suedez Heleneborg, unde produceau un amestec de nitroglicerină şi praf de puşcă. Însă, măsurile de siguranţă adoptate în fabrică erau inadecvate, având în vedere natura volatilă a nitroglicerinei, iar doi ani mai târziu fabrica a explodat, omorând câţiva muncitori, precum şi pe al treilea membru al familiei Nobel – fratele mai mic al lui Alfred, Emil Oskar.

Fără să se lase doborât de tristeţe, Alfred şi-a construit următorul laborator pe o barjă ancorată în mijlocul unui lac, curând încrederea în mânuirea explozivilor încurajându-l să construiască două fabrici pe uscat – una în Germania, iar cealaltă în Suedia. Ulterior, el a ajuns în Statele Unite, în căutare de capital pentru a-şi finanţa experimentele. În acelaşi timp, a obţinut şi un brevet american pentru nitroglicerină, însă dificultăţile financiare şi obstacolele birocratice l-au împiedicat să iasă pe piaţă cu nitroglicerina.

Alfred Nobel

Nitroglicerina este un element important în fabricarea explozivilor, însă datorită sensibilităţii deosebite la acţiuni mecanice, manipularea ei trebuie făcută cu foarte mare atenţie. Nobel a înlăturat acest dezavantaj prin transformarea nitroglicerinei în dinamită.


sursa: Charles Panati, Cartea începuturilor, traducere Octav Ciucă, București, Orizonturi, 2004

Regele analfabet

Magna Carta reprezintă o piatră de hotar în istoria umanităţii, fiind documentul care a limitat puterea suveranilor britanici şi a semănat primele seminţe ale democraţiei parlamentare.

Există numeroase tablouri înfăţisându-l pe regele Ioan Fără de Ţară cum semnează acest act, înconjurat de baroni, la Runnymede, în 1215.

Tablouri minunat realizate, de altfel, dar având o singură hibă: regele nu şi-a pus niciodată semnătura pe Magna Carta, din simplul motiv că era cu desăvârşire analfabet şi se folosea de un sigiliu regal pentru a sancţiona documentele, neavând nevoie de semnătură. 🙂

Primul Prim-ministru

Anglia a fost mai mereu în faţa celorlate ţări în ceea ce priveşte democraţia. La ei au apărut primele reglementări juridice cu rol de constituţie, la ei au apărut primele partide politice.

În 1714 venea pe tronul Angliei un rege german, din dinastia de Hanovra. Avea să se numească George I. Miniştrii se reuneau periodic pentru a dezbate actele de guvernare.

Fiind german, George nu ştia prea bine engleza şi de aceea evita aceste şedinţe. Absenţa sa continuă i-a determinat pe miniştri sa aleagă pe unul dintre ei ca să prezideze şedinţele.

Aşa s-a născut funcţia de prim-ministru. Primul prim-ministru a fost Robert Walpole, care a deţinut această funcţie timp de 21 de ani.

29 aprilie – Istoricul zilei

Ziua internaţională a dansului

1818 – S-a născut Ţarul Alexandru al II-lea al Rusiei

1854 – S–a născut savantul şi matematicianul francez Henri Jules Poincaré

1868 – S-a înfiinţat Filarmonica Română, care azi poartă numele lui George Enescu

1879 – S-a născut Grigore Pişculescu preot şi scriitor, sub pseudonimul Gala Galaction

1918 – A murit dramaturgul, oratorul şi omul politic Barbu Ştefănescu Delavrancea, autor al dramelor „Apus de soare”, „Viforul „şi „Luceafărul”

1939 – S-a născut Petre Iorgulescu-Yor, pictor român

Singurătate

 

SINGURĂTATE

de Octavian Paler

Voi care vă întoarceţi acasă
şi după ce-aţi închis uşa
spuneţi “bună seara”
voi nu ştiti ce-nseamnă
să intri pe o uşa tăcând.

Departe sunt de tine – Mihai Eminescu

Departe sunt de tine

de  Mihai Eminescu

Departe sunt de tine şi singur lângă foc,
Petrec în minte viaţa-mi lipsită de noroc,
Optzeci de ani îmi pare în lume c-am trăit,
Că sunt batrân ca iarna, că tu vei fi murit.
Aducerile-aminte pe suflet cad în picuri,
Redeşteptând în faţa-mi trecutele nimicuri;
Cu degetele-i vântul loveşte în fereşti,
Se-toarce-n gându-mi firul duioaselor poveşti,
Ş-atuncea dinainte-mi prin ceaţă parcă treci,
Cu ochii mari în lacrimi, cu mâini subţiri şi reci;
Cu braţele-amândouă de gâtul meu te-anini
Şi parcă-ai vrea a-mi spune ceva… apoi suspini…
Eu te strâng la piept averea-mi de-amor şi frumuseţi,
În sărutări unim noi sărmanele vieţi…
O! glasul amintirii rămâie pururi mut,
Să uit pe veci norocul ce-o clipă l-am avut,
Să uit cum dup-o clipă din braţele-mi te-ai smuls…
Voi fi bătrân şi singur, vei fi murit de mult!

Istoria prafului de puşcă

Cel mai vechi exploziv cunoscut este pulberea neagră (un amestec de salpetru, sulf şi cărbune vegetal), despre care se ştie că a fost inventată în China, dar evenimentul nu poate fi datat cu precizie.

Unii specialişti consideră că amestecul chinezesc era asemănător prafului de puşcă adevarat doar în ceea ce priveşte calităţile sale pirotehnice şi că adevaratul praf de puşcă este o invenţie în exclusivitate europeană.

Sir Roger Bacon, filozoful şi eruditul britanic, a descris în anul 1242 o formulă pentru o pulbere explozivă ce includea salpetru, cărbune şi sulf, dar nu a oferit varianta folosirii sale ca substanţă de propulsie. Totuşi, reţeta lui Bacon era practic identică cu cea a prafului de puşcă modern, având doar alte proporţii.

Cu siguranţă, armele de foc au apărut datorită existenţei prafului negru de puşcă, inventarea acestuia fiind atribuită unui călugăr german din secolul al XIV-lea, Berthold Schwarz.


sursa: Larousse, Inventatori și invenții, traducere Mariana Crăciun, Monica Crăciun, București, Editura Tehnică, 2001

Ce murdărie e aici!

Scriitorul Richard Sheridan s-a exprimat într-una din comediile sale într-un mod necuviincios despre parlamentul englez. În urma unei sentinţe judecătoreşti, Sheridan a fost nevoit să-şi ceară scuze în genunchi, chiar în clădirea parlamentului. După penitenţa executată, Sheridan s-a ridicat, şi-a şters cu batista genunchii şi a spus:

Ce murdărie e aici! 🙂