Arhive etichetă: documente istorice

Dictatul de la Viena (30 august 1940) – documente istorice

Dictatul de la Viena a fost un act internațional încheiat la 30 august 1940, prin care România a fost silită să cedeze aproape jumătate (43.492 km²) din teritoriul Transilvaniei în favoarea Ungariei. Acest act a fost impus de Germania Nazistă și Italia fascistă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial sub titlul de „arbitraj”.

Iată trei documente istorice care fac referire la acest eveniment tragic din istoria românilor.

A. Textul arbitrajului
Iată textul sentinţei, după comunicatul oficial:

1. Traseul definitiv al liniei de frontieră, care desparte România de Ungaria, va corespunde aceluia marcat de harta geografică aici anexată. O comisie româno-ungară va determina detaliile traseului la faţa locului.

2. Teritoriul român atribuit Ungariei va fi evacuat de trupele româneşti într-un termen de 15 zile şi remis în bună ordine acesteia. Diferitele faze ale evacuării şi ale ocupării, precum şi modalităţile lor vor fi fixate în termen de o comisie româno-ungară. Guvernele ungar şi român vor veghea ca evacuarea şi ocuparea să se desfăşoare în ordine completă.

Continuă citirea →

Fişa personală a lui Mircea Vulcănescu întocmită de Legaţia URSS din Bucureşti – documente istorice

1941 februarie 19. Fişa personală a lui Mircea Vulcănescu, ministru subsecretar de stat la Ministerul Finanţelor, întocmită de Legaţia U.R.S.S. din Bucureşti şi interceptată de SSI [Serviciul Special de Informaţii].

Mircea Vulcănescu

Domnul Mircea Vulcănescu, actualul subsecretar de stat la Finanţe, s-a născut în anul 1895 în Bucureşti, într-o familie de funcţionari. Tatăl său, inginerul Vulcănescu, a fost director al Înaltei Şcoli de Meserii şi administrator al Secţiei de vânzare a produselor C[asei] A[utonome a] M[onopolurilor].

Continuă citirea →

Scrisoarea lui Adolf Hitler către regele Carol al II-lea (15 iulie 1940)

Maiestate!

Evenimentele şi unele întrevederi şi discuţii în legătură cu ele, îmi permit numai astăzi să vă exprim opiniile mele despre propunerile pe care Majestatea Voastră mi le-a comunicat.

Trebuie să vă rog să admiteţi că situaţia extraordinară şi pericolele pe care le prezintă constituie explicaţia absolutei francheţi a gândurilor pe care doresc să le exprim. L-am informat pe Duce despre această scrisoare.

Pentru rezolvarea problemelor care îngrijorează pe Majestatea Voastră şi întreaga Românie, există două posibilităţi:

1. O abordare tactică, aceasta însemnând să se încerce a se salva ceea ce poate fi salvat printr-o adaptare cu abilitate la împrejurări, pe măsură ce se produc.

2. Calea unei decizii fundamentale — în căutarea unei soluţii definitive — şi îndeplinirea acestei [decizii], chiar cu riscul unor sacrificii.

În privinţa primului mod de a proceda, Majestate, sunt absolut incapabil să afirm ceva. Întreaga mea viaţă am fost un om al deciziilor fundamentale şi numai de la acestea aştept succese decisive. Orice încercare de a înlătura prin manevre tactice de vreun fel sau altul pericolele care ameninţă ţara dumneavoastră trebuie să dea şi va da negreşit un eşec. Sfârşitul, mai devreme sau mai târziu — şi poate în foarte scurt timp — ar putea fi chiar distrugerea României.

După mine nu rămâne decât urmarea celei de a doua căi. Nu tăgăduiesc dificultăţile politice interne şi externe, peste care trebuie să se treacă. Îmi închipuiesc că pe această cale se poate a obţine cel puţin pentru viitor, mai întâi o pace durabilă şi al doilea o îmbunătăţire crescândă a situaţiei tuturor participanţilor.

A doua cale, singura pe care o pot propune Majestăţii Voastre, este înţelegerea loială cu Ungaria şi Bulgaria. Numesc ambele state, fiindcă aş considera drept o eronată concluzie de a crede că prin acordarea de concesii unuia, am depăşi cele două state, putând rezista mai uşor celui de al doilea. Prin aceasta, Majestate, s-ar putea obţine cel mult un scurt câştig de timp. Este însă cu totul clar că din aceasta ar rezulta o nouă criză. Această ocazie nu va lipsi şi ea va fi adusă, în mod fatal, în timpul cel mai scurt tocmai prin amânarea soluţiei. […]

Dacă România, Ungaria şi Bulgaria socotesc că nu se pot înţelege, atunci, după convingerea mea, o asemenea atitudine nu va răsplăti pe nici unul din cele trei state, ci le va pedepsi. În acest caz, menirea mea nu este să împiedic o astfel de consecinţă. Situaţia militară a Reich-ului s-a dezvoltat atât de favorabil încât ne simţim în stare — deşi aceasta ar fi legată cu siguranţă de sacrificii — să putem renunţa la livrarea petrolului. […]

Orice raţiune dreaptă trebuie să ducă la recunoaşterea că o revizuire nu poate fi evitată la infinit şi că acesta va fi cu atât mai mult în avantajul său cu cât va fi făcută mai repede. Numai atunci când va interveni o reglementare raţională a problemelor deschise între România, Ungaria şi Bulgaria, va avea un sens pentru Germania de a clarifica posibilitatea unei colaborări mai strânse şi pentru acesta să preia în aceste condiţii obligaţii mai largi.

Dacă însă Majestatea Voastră crede că nu poate adera la aceste înşiruiri de idei ale mele, nu voi face uz de ele, ci voi comunica numai Guvernului Ungar, respectiv Bulgar, că Germania, adică Guvernul German în ce îl priveşte nu vede nici o modalitate de a se dedica rezolvării problemei de faţă.

Dacă însă s-ar putea găsi posibilitatea ca printr-o preconizare să se realizeze o înţelegere satisfăcătoare între cele trei state, atunci aceasta va reprezenta mai mult pentru fericirea şi viitorul celor trei parteneri, decât oricare succese momentane presupuse, care mai de vreme sau mai târziu să ducă la noi crize.

Al Majestăţii Voastre devotat
A. Hitler

sursa: Bogdan Murgescu – Istoria României în texte

Protocolul adiţional secret al Pactului de neagresiune dintre U.R.S.S. şi Germania (23 august 1939)

Protocolul adiţional secret al Pactului de neagresiune dintre U.R.S.S. şi Germania (23 august 1939)

Cu ocazia semnării Tratatului de neagresiune dintre Reichul German şi Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste, plenipotenţiarii semnatari din partea celor două părţi au discutat în cadrul unor convorbiri strict confidenţiale problema delimitării sferelor lor respective de interes în Europa răsăriteană. Aceste convorbiri au dus la următorul rezultat:

1. În cazul unei transformări teritoriale şi politice a teritoriilor aparţinând statelor baltice (Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania), frontiera nordică a Lituaniei va reprezenta frontiera sferelor de interes atât ale Germaniei, cât şi alte U.R.S.S. În legătură cu aceasta, interesul Lituaniei faţă de teritoriul Vilno este recunoscut de ambele părţi.

2. În cazul unei transformări teritoriale şi politice a teritoriilor aparţinând statului polonez, sferele de interes, atât ale Germaniei, cât şi ale U.R.S.S., vor fi delimitate aproximativ de linia râurilor Narev, Vistula şi San. Problema dacă în interesele ambelor părţi ar fi de dorit menţinerea unui stat polonez independent şi a modului în care vor fi trasate frontierele acestui stat poate fi soluţionată definitiv numai în cursul evenimentelor politice ulterioare. În orice caz, guvernele vor rezolva această problemă pe calea unor înţelegeri prieteneşti.

3. În privinţa Europei sud-estice, partea sovietică subliniază interesul pe care-l manifestă pentru Basarabia. Partea germană îşi declară totalul dezinteres politic faţă de aceste teritorii.

4. Acest protocol va fi considerat de ambele părţi ca strict secret.

23 august 1939

Pentru Guvernul Germaniei

J. RIBBENTROP

Reprezentantul plenipotenţiar al Guvernului U.R.S.S.

V. MOLOTOV

sursa: Bogdan Murgescu – Istoria României în texte

Asasinarea lui Corneliu Zelea Codreanu (27/28 noiembrie 1938)

A. Comunicatul parchetului militar (30 noiembrie 1938)

Parchetul militar al Corpului II Armată ne informează:

În noaptea de 29–30 noiembrie a.c. s-a făcut un transfer de condamnaţi de la închisoarea R. Sărat la Bucureşti–Jilava.

În dreptul pădurii ce corespunde km 30 de pe şoseaua Ploieşti–Bucureşti, pe la orele 5, automobilele au fost atacate cu împuşcături de necunoscuţi care au dispărut şi în acel moment, transferaţii, profitând de faptul că transportul se făcea în automobile Brek tip jandarmi, deschise şi pe timp de noapte şi ceaţă densă, au sărit din maşini, îndreptându-se cu vădită intenţie de a dispare în pădure.

Jandarmii, după somaţiile legale, au făcut uz de armă.

Au fost împuşcaţi:

Corneliu Zelea Codreanu, condamnat la zece ani muncă silnică şi şase ani interdicţie.

Constantinescu Nicolae, Caranica Ion, Belimace Doru, autorii asasinatului comis asupra lui I.Gh. Duca, condamnaţi la muncă silnică pe viaţă.

Caratănase Ion, Bozântan Iosif, Curcă Ştefan, Pele Ioan, State Gh. Ioan, Atanasiu Ioan, Bogdan Gavrilă, Vlad Radu, autorii asasinatului comis asupra lui Mihail Stelescu, condamnaţi la muncă silnică pe viaţă.

Georgescu Ştefan, Trandafir Ioan, condamnaţi la câte zece ani muncă zilnică, pentru asasinat asupra lui Stelescu.

„Universul“, 55 (1938), nr. 329 din 2 decembrie, p.17

B. Declaraţia maiorului Constantin Dinulescu la Comisia de anchetă instituită de Înalta Curte de Casaţie (Bucureşti, noiembrie 1940)

Într-o zi am fost chemat de către fostul Preşedinte de Consiliu, Călinescu. În cabinetul lui de lucru se găsea şi generalul Bengliu, comandantul Jandarmeriei. Călinescu mi-a declarat atunci că, pentru motive politice, Codreanu şi 13 adepţi ai lui trebuiau să fie ucişi; aceasta ar fi fost şi dorinţa regelui. În ziua de 29 noiembrie 1938, la orele 10 seara, Codreanu şi camarazii lui au fost scoşi din închisoarea de la Râmnicu-Sărat, unde erau închişi, şi au fost puşi într-un camion. Legionarii au fost puşi în aşa fel ca să poată vedea numai înainte, fiind în acelaşi timp legaţi cu braţele la spate. Ei nu putea face nici cea mai mică mişcare; erau chiar constrânşi să stea continuu cu capul în sus.

Înapoia fiecăruia din ei stătea câte un jandarm. Eu m-am aşezat lângă şofer. Se călătorea pe şoseaua dintre Ploieşti şi Bucureşti, când în zorii zilei de 30 noiembrie, după ce am dat semnalul fixat, cu lanterna, jandarmii au scos din buzunare o sfoară (frânghie), pe care au strâns-o în jurul gâtului legionarului ce stătea în faţa fiecăruia dintre ei. În felul acesta, Codreanu şi cei 13 camarazi ai lui au fost sugrumaţi, în timp ce maşina îşi continua drumul în plină viteză. Puţin timp după aceea, am ajuns la Bucureşti, de unde ne-am îndreptat către fortul de la Jilava, în interiorul căruia era săpată, deja de trei zile, o groapă mare. După ce camionul a intrat în fort, asupra cadavrelor strangulaţilor s-a tras — în urma ordinului primit de la prim-procurorul militar, col. Zeciu — câte un foc de revolver sau de puşcă; apoi, un medic militar constată moartea tuturor legionarilor transportaţi de noi. Cadavrele au fost aruncate în groapă. Eu imediat am declarat celor 14 jandarmi că ceea ce făcuseră fusese dispus de către Curtea Marţială şi că a fost o datorie patriotică importantă.

Certificatele de moarte se confecţionaseră la Jilava de către colonelul de la Curtea militară Zeciu, locotenent-colonel Dumitru şi de primul comisar regal, colonel Pascu.

S-a aruncat pământ în groapă; însă a doua zi cadavrele au fost dezgropate şi purtate într-o altă groapă.  Asupra lor s-au vărsat multe sticle de acid sulfuric; apoi au fost acoperite cu pământ, iar deasupra s-a turnat o placă grea de ciment. Jandarmii, deşi involuntar, au trebuit să iscălească actele de deces, în care se spunea că cei 14 legionari au fost împuşcaţi pentru că încercaseră să fugă de sub escortă. Fiecare jandarm a fost răsplătit cu 20 000 lei. Eu am primit 200 000 de lei.

sursa: Din luptele tineretului român. 1919–1939 (Culegere de texte), Bucureşti, Editura Fundaţia Buna Vestire

Întemeierea Legiunii Arhanghelul Mihail

Întemeierea Legiunii Arhanghelul Mihail (24 iunie 1927) — relatarea lui Corneliu Zelea Codreanu

[…] În faţa situaţiei de mai sus, m-am hotărât să nu merg nici cu o tabără, nici cu cealaltă. Nici să mă resemnez, ci să încep organizarea tineretului pe răspunderea mea, după sufletul şi capul meu şi să continui lupta iar nu să capitulez.

În mijlocul acestor frământări şi ceasuri de răscruce ne-am adus aminte de icoana care ne-a ocrotit în închisoarea Văcăreşti.

Ne-am hotărât să strângem rândurile şi să continuăm lupta sub protecţia aceleiaşi Sfinte Icoane. În acest scop, ea a fost adusă la căminul nostru din Iaşi, din altarul bisericii Sfântul Spiridon, unde o lăsasem cu trei ani în urmă.

La aceste gânduri, grupul „Văcăreşti“ s-a alăturat imediat. Peste câteva zile am convocat la Iaşi pentru vineri 24 iunie 1927, ora zece seara, în camera mea din str. Florilor nr. 20, pe Văcăreşteni şi pe puţinii studenţi care mai rămăseseră legaţi de noi.

Într-o condică, cu câteva minute înainte, scrisesem următorul ordin de zi, numerotat cu nr. 1:

„Astăzi, vineri 24 iunie 1927 (Sf. Ion Botezătorul), ora zece seara, se înfiinţează: LEGIUNEA ARHANGHELUL MIHAIL, sub conducerea mea. Să vină în aceste rânduri cel ce crede nelimitat. Să rămână în afară cel ce are îndoieli.
Fixez ca şef al gărzii de la Icoană pe Radu Mironovici“.

Corneliu Z. Codreanu

Această primă şedinţă a durat un minut, adică cât am citit ordinul de mai sus, după care cei prezenţi s-au retras, rămânând ca să cugete dacă se simt destul de hotărâţi şi de tari sufleteşte pentru a păşi într-o asemenea organizaţie unde nu era nici un program, singurul program fiind viaţa mea de lupte de până atunci şi a camarazilor mei de închisoare.

 

Din luptele tineretului român, 1919–1939. Culegere de texte, Bucureşti, Editura Fundaţiei Buna Vestire, 1993

Convenţia de la Paris (7/19 august 1858)

Convenţia încheiată între Austria, Franţa, Marea Britanie, Prusia, Rusia, Sardinia şi Turcia pentru organizarea Principatelor, Paris (7/19 august 1858)

Care, având depline puteri, recunoscute a fi în forma cuvenită, s-au întrunit în Conferinţa la Paris şi au hotărât următoarele:

Art. 1 — Principatele Moldovei şi Valahiei, constituie de acum înainte sub denumirea de „Principatele Unite ale Moldovei şi Valahiei“, rămân sub suzeranitatea M.S. Sultanul. Principatele se vor administra liber şi în afară de orice amestec al Sublimei Porţi, în limitele stipulate prin acordul puterilor garante cu curtea suzerană. […]

Art. 3 — Puterile publice vor fi încredinţate în fiecare principat unui hospodar şi unei adunări elective acţionând, în cazurile prevăzute de prezenta convenţie, cu concursul unei comisii centrale celor două principate.

Art. 4 — Puterea executivă va fi exercitată de către hospodar.

Continuă citirea →

Proclamaţia de la Islaz (9/21iunie 1848)

Proclamaţia de la Islaz este programul adoptat la 9 iunie 1848 de mişcarea revoluţionară din Ţara Românească

Fraţilor români,

Timpul mântuirii noastre a venit; poporul român se deşteaptă la glasul trâmbiţei îngerului mântuirii şi îşi cunoaşte dreptul său de suveran. Pace vouă, pentru că vi se vesteşte libertate
vouă! Pe scurt, popolul român, recapitulând, decretă:

1. Independenţa sa administrativă şi legislativă pe temeiul tractatelor lui Mircea şi Vlad V, şi neamestec al nici unei puteri din afară în cele din întru ale sale.

2. Egalitatea drepturilor politice.

3. Contribuţie generală

4. Adunanţă generală compusă de reprezentanţi ai tuturor stărilor soţietăţii.

5. Domn responsabil, ales pe cinci ani, şi căutat în toate stările societăţii.

6. Împuţinarea listei civile; ardicarea de orice mijloc de corumpere.

7. Responsabilitatea miniştrilor şi a tuturor funcţionarilor în funcţia ce ocupă.

8. Libertatea absolută a tiparului.

9. Orice recompensă să vie de la patrie prin reprezentanţii săi, iar nu de la domn.

10. Dreptul fiecărui judeţ de a-şi alege dregătorii săi, drept care purcede din dreptul popolului întreg de a-şi alege domnul.

11. Gvardie naţională.

12. Emancipaţia mănăstirilor închinate.

13. Emancipaţia clăcaşilor, ce se fac proprietari prin despăgubire.

14. Desrobirea ţăranilor prin despăgubire.

15. Reprezentant al ţării la Constantinopole dintre români.

16. Instrucţie egală şi întreagă pentru tot românul de amândouă sexele.

17. Desfiinţarea rangurilor titulare ce nu au funcţii.

18. Desfiinţarea pedepsei degrădătoare cu bătaia.

19. Desfiinţarea atât în faptă, cât şi în vorbă a pedepsei cu moartea.

Petiţiunea Naţională adoptată la Blaj (3–5 mai 1848)

1. Naţiunea română, răzimată pe principiul libertăţii, egalităţii şi fraternităţii, pretinde independinţa sa naţională în respectul politic ca să figureze în numele său ca naţiune română, să- şi aibă reprezentanţii săi la dieta ţării în proporţiune cu numărul său, să-şi aibă dregătorii săi în toate ramurile administrative, judecătoreşti şi militare în aceeaşi proporţiune, să se servească cu limba sa în toate trebile ce se ating de dânsa, atât în legislaţiune, cât şi în administraţiune. Ea pretinde pe tot anul o adunare naţională generală. La acestea s-au adaos că de aci înainte în lucrările legale ale celorlalte naţiuni transilvane şi în limbile lor românii să se numească români, iar nu olah, walach şi bloch.

2. Naţiunea română pretinde ca biserica română, fără distincţiune de confesiune, să fie şi să rămână liberă, independintă de la oricare altă biserică, egală în drepturi şi foloase cu celelalte biserici ale Translivaniei. Ea cere restabilirea mitropoliei române şi a sinodului general anual după vechiul drept, în care sinod să fie deputaţi bisericeşti şi mireneşti. În acelaşi sinod să se aleagă şi episcopii români, liber, prin maioritatea voturilor fără candidaţie.

Continuă citirea →

Cererile norodului românesc ( 1821)

Domnul Ţării să nu aducă cu înălţimea sa aicea în ţară mai mulţi boieri greci decât patru, adică un postelnic mare şi un cămăraş şi un portar şi un grămatic mare.

Toate scaunele arhiereşti şi toate mănăstirile Ţării să fie apărate cu totul de către călugări greci, rămâind pe sama Ţării, precum este legat şi precum să coprinde în hatişeriful răposatului întru fericire împăratul sultan Selim din anul 1802.

Din şase dăjdii, care s-au întocmit de către măria sa domnul Caragea, două să lipsească cu totul, iar patru să rămâie după aceiaşi legătură socotindu-se pe trei luni, una.

Toate câte s-au întocmit şi s-au făcut de către răposat întru fericire domnul Alexandru Şuţu să strice cu totul, şi să rămâie toţi streinii şi toate cumpăniile precum s-au întocmit de către
măria sa domnul Caragea; cum şi toate ludile câte s-au mai adăogat pe la judeţe de către numitul domn Suţu să scază; iar anaforalile şi întăririle ce s-au făcut de către acel domn asupra arătatelor madele, în faţa norodului, să arză toate; precum şi oieritul şi dijmăritul şi vinăriciu, să nu fie slobod a să mai adăuga măcar un bănuţ piste legătura ce s-au făcut de către domnul Caragea. […]

Toate dregătoriile Ţării, atât cele politiceşti, cât şi cele bisericeşti, de la cea mare până la cea mai mică, să nu să mai orânduiască prin dare de bani, pentru ca să poată lipsi jafurile din ţară.

Asemenea şi toate dările preoţeşti să scază, după cuviinţă. Şi preoţi cu dare de bani să nu mai facă, ci numai care va fi destoinic şi unde face trebuinţă.

Zapcii prin plăşi să nu fie slobod a să orândui câte doi, ci numai câte unul, şi acela să fie pământean, şi prin chezăşie că nu va face jaf.

Caftane cu bani să înceteze cu totul de a să mai face, ci numai după slujbă.

Posluşnicii să lipsească cu totul, fiindcă este numai un catahrisis al Ţării şi folos al jefuitorilor; precum şi toţi scutelnicii.

Dregătoria spătării cei mari, dimpreună cu toţi dregătorii şi toţi slujitorii spătăreşti, să lipsească cu totul, fiindcă este de mare stricăciune Ţării, despre partea jafurilor, cu căpităniile lor cele spătăreşti.

Ţara să fie volnică a-ş face şi a ţinea patru mii de ostaşi panduri cu căpeteniile lor şi două sute arnăuţi, scutiţi de toate dările, şi cu leafă uşoară, a cărora leafă să economisească din veniturile mănăstirilor.

Toate lefile streinilor să lipsească cu totul.

Toţi dregători judecătoriilor şi ai calemurilor să împuţineze, rămâind numai precum au fost în vechime; şi lefile să le fie uşoare.

Asemenea şi havaetu jălbilor şi cărţilor de judecată să scază.

Prăvilniceasca Condică a domnului Caragea să lipsească cu totul, nefiind făcută cu voinţa a tot norodul; iar a domnului Ipsilant să rămâie bună şi să urmeze.

 

sursa: Bogdan Murgescu, Istoria Romaniei in texte