Arhive etichetă: Prusia

Depeşa de la Ems. (III) Noi tensiuni

wilhelm ILeopold se retrage

Veni rândul ambasadorilor să intre în joc şi să încerce să împiedice izbucnirea unui conflict. Dar la Paris toţi se dovediră surzi chiar şi la glasul diplomaţilor. Baronul Mercier fu din nou primit de generalul Prim; şeful guvernului spaniol îşi dădu seama de gravitatea situaţiei:

– Prinţul Leopold să-mi spună că întâmpină greutăţi şi-i voi facilita retragerea.

Urmă apoi rândul contelui Benedetti – ambusadorul Franţei în Prusia – să acţioneze. Pe data de 9 iulie, regele îl primi la Ems şi îi declară că intervenea în această afacere nu ca rege, ci ca şef al familiei. Desigur, regele aprobase candidatura vărului său, dar dacă a doua zi prinţul Leopold ar fi refuzat, el, Wilhelm, ar fi aprobat acest refuz. Se arătă mirat de gălăgia stârnită la Paris, apreciind-o ca nefondată, şi considerând totodată declaraţia făcută la 6 iulie de către ministrul afacerilor externe în faţa corpului legislativ ca o provocare. Apoi, foarte amabil, îl invită pe ambasador la cină.

După cum explică Georges Reux, Wilhelm îi ascundea ceva lui Benedetti. Preocupat să-şi păstreze rangul şi să-şi afirme independenţa, regele nu voise să dezvăluie reprezentantului unei puteri străine că în realitate i-o luase inainte, nemaiaşteptând un demers care ar fi putut semăna cu o somaţie. De fapt, oricât li s-a împuiat capul şcolarilor francezi de-a lungul atâtor ani, regele Wilhelm nu dorea războiul, după cum reiese din scrisoarea lui din 8 iulie, o zi înainte de întrevederea cu Benedetti, adresată prinţului Anton de Hohenzollern-Sigmaringen:

„În Franţa sunt în curs preparative de război… După cum nu i-am ordonat fiului tău să accepte coroana, tot astfel nu-i ordon acum să revină asupra deciziei. Totuşi, dacă va hotărî astfel, o dată în plus îl asigur de asentimentul meu. Guvernul francez (nu ştiu dacă este cazul să spun şi împăratul), mai ales Gramont, vrea război. El declară că Spania fiind scoasă din cauză, nu trebuie luptat decât împotriva Prusiei. Să-ţi vie nebunia, nu altceva!“

Continuă citirea →

Depeşa de la Ems. (I) Un Hohenzollern la Madrid?

depesa ems telegramaÎn seara de 13 iulie 1870, Bismarck lua parte la dineul de la Ministerul de Interne. Împreună cu el se aflau Roon, ministrul de război al Prusiei, şi von Moltke, Şeful Statului Major. Telegrama adusă de un curier avu darul, după cum notează Bismarck în memoriile sale, să-i facă pe cei doi invitaţi să lase cuţitul şi furculiţa. Motivul? Simţeau că afacerea le scăpa din mână, că proiectul la care visau atât – războiul cu Franţa – se năruia ca un castel de nisip. Bismarck îl întrebă pe Moltke:

– Este armata noastră cu adevărat atât de bine pregătită încât putem începe războiul având şanse sigure de victorie?

Răspunsul nu întârzie.

– N-am avut niciodată un instrument de luptă mai bun.

– Ei bine, continuaţi-vă cina în linişte, îi îndemnă Cancelarul de Fier şi, luând un creion, se apucă să rezume telegrama primită câteva minute mai devreme, şi care fusese pe punctul de a le strica dispoziţia, periclitând izbucnirea unui război. Aşa a fost săvârşit unul din cele mai faimoase falsuri politice intrat în analele diplomaţiei sub numele de „Depeşa de la Ems.”

Continuă citirea →

Viaţa lui Bismarck (ultima parte)

Otto von Bismark

Cu toate acestea, în 1866 Bismarck şi-a continuat eforturile de a deturna atenţia liberalilor de la problemele bugetare către succesul militarilor prusaci. Le-a spus în repetate rânduri austriecilor că viitorul lor se afla în sud şi că ar fi fost înţelept să renunţe la dominaţia din Germania. Dar în ambele cazuri le-a vorbit unor surzi.

Bismarck hotărâse să mizeze pe cartea naţională a germanismului pentru a construi o Germanie dominată de prusaci. După ce s-a asigurat că Rusia nu va interveni şi după ce s-a aliat cu Italia, a început să alimenteze conflictul cu austriecii. A stârnit naţionalismul maghiar împotriva Austriei, fapt ce a demonstrat cât de radicale erau mijloacele pe care le putea folosi în serviciul propriilor scopuri conservatoare. Pe 9 iunie 1866, trupele prusace au invadat Holstein, iar câteva zile mai târziu Austria, susţinută de statele mai mici ale Saxoniei, Hesse-Kassel şi Hanovra, a intrat în război. În doar şase săptămâni. Prusia repurta o victorie zdrobitoare asupra austriecilor la Koniggratz (Sadowa). Atunci Bismarck a recomandat moderaţie, pentru a nu umili Austria. Împotrivindu-se regelui şi generalilor care doreau să pornească în marş spre Viena, el a cerut o încetare imediată a ostilităţilor, recunoscând că alte puteri ar putea interveni, dacă războiul ar continua. Europa era năucită: în câteva săptămâni, Prusia reorganizase împărţirea puterii în Europa Centrală. Austria, cea mai mare putere în Germania secolele la rândul, era acum împinsă pe locul doi.

Continuă citirea →

Viaţa lui Bismarck (prima parte)

Otto_von_Bismarck

Bismarck, Otto (Eduard Leopold), prinţ von conte von Bismarck-Schonhausen, duce von Lauenburg (1.04.1815, Schonhausen, Altmark, Prusia, azi Germania – 30.07.1898, Friedrichsruh, lângă Hamburg). Prim-ministru al Prusiei (1862-1873, 1873-1890) şi fondator şi prim cancelar (1871-1890) al Imperiului German. După constituirea imperiului, a aplicat cu abilitate şi activ politici pacifiste în relaţiile externe, reuşind să asigure pacea în Europa timp de aproximativ două decenii. Dar în probleme interne moştenirea sa a fost mai puţin apreciată, deoarece nu a reuşit să se ridice deasupra tendinţelor autoritare ale moşierimii din care şi el se trăgea.

Viaţa

Bismarck s-a născut în Schonhausen, în regatul Prusiei. Tatăl său, Ferdinand von Bismarck-Schonhausen, a fost un nobil latifundiar descendent al unei familii de şvabi stabiliţi în Pomerania. Ferdinand era un membru tipic al elitei latifundiare din Prusia. Situaţia economică a familiei era modestă – calităţile de agricultor ale lui Ferdinand fiind, probabil, mai puţin decât mediocre -, iar Bismarck nu avea să cunoască adevărata bogăţie decât după ce au început să sosească recompensele după realizarea unificării Germaniei. Mama sa, Wilhelmine Mencken, provenea dintr-o familie de burghezi educaţi din care ieşiseră câţiva funcţionari de rang înalt şi personalităţi academice. Se căsătorise cu Ferdinand von Bismarck la vârsta de 16 ani şi găsea că viaţa în provincie era limitată. Când fiul său Otto avea şapte ani, l-a înscris la modernul institut Plamann din Berlin şi s-a mutat în capitală pentru a fi aproape de el. Tânărul Bismarck nu agrea renunţarea la viaţa uşoară de la ţară în schimbul unei vieţi mai puţin libere într-un oraş mare, iar la şcoală se confrunta cu fiii celor mai bine educate familii din Berlin.

Continuă citirea →

Tatăl contra fiului

Prinţul moştenitor Frederic cere de la fereastră cruţarea vieţii prietenului său, von Katte. Regele l-a silit să asiste la execuţie.

Întotdeauna au existat conflicte între generaţii; nu este nimic extraordinar în aceasta. Când însă este vorba de o familie puternică, asemenea disensiuni capătă o notorietate deosebită şi durabilă. Unul dintre cele mai celebre diferende a fost cel dintre aşa-numitul „Rege Sergent”, Frederic Wilhem I al Prusiei, şi fiul său, Frederic, născut în 1712.

Continuă citirea →

Unde a fost introdus, pentru prima dată, învăţământul obligatoriu?

Întrebări şi răspunsuri de cultură generală

Întrebare: Unde a fost introdus, pentru prima dată, învăţământul obligatoriu?

Răspuns: Prusia (1717)

Sunt judecători la Berlin

Frederic al II-lea, regele Prusiei (1712–1786), voia să-şi mărească parcul castelului său de la Sans-Souci. Pe locul însă unde suveranul intenţiona să-şi extindă grădină se afla o moară. Frederic l-a chemat pe morar şi i-a propus să i-o cumpere. Morarul n-a vrut să i-o vândă. Şi atunci regele l-a avertizat că i-o poate lua cu forţa. La care morarul i-a răspuns cu o dulce naivitate:

„Da, dacă n-ar mai exista judecători la Berlin”.

Prescurtată, fraza a devenit celebră şi e invocată ori de câte ori cineva vrea să susţină că totuşi forţa nu va putea încălca dreptul său.

sursa: istorie-edu.ro