Copilăria lui Cehov
Astăzi se împlinesc 160 de ani de la nașterea lui Anton Pavlovici CEHOV (1860-1904). Citind biografia acestuia (Henri Troyat, Cehov, trad.: Marina Vazaca, Bucureşti, Albatros, 2006) am găsit câteva pagini impresionante despre copilăria marelui scriitor rus:
„Tatăl lui Cehov era un băcan destul de sărac, cu o fire cazonă şi evlavioasă. Şi-a silit fiul să lucreze ca vânzător în prăvălia sa şi l-a înscris într-un cor bisericesc pe care îl dirija el însuşi. În ciuda blândeţii mamei sale, copilăria a rămas pentru Cehov o amintire dureroasă.
Convins întotdeauna că face voinţa lui Dumnezeu, cu care se afla în relaţii privilegiate, tatăl impunea familiei sale o disciplină de fier, cu toţii tremurau îndată ce ridica el vocea. Când apărea, aveau impresia că i-a şi prins cu o greşeală. La cea mai mică abatere, clocotea de mânie, înjura, gesticula, tuna şi fulgera, lovea. Dădea potop de palme, iar în cazurile grave lua biciul din cui şi-şi sufleca mânecile. “Tata a început să-mi facă educaţia, mai zis să mă bată, când nici nu împlinisem cinci ani”, va scrie Cehov. “Dimineaţa când mă trezeam mă întrebam întâi şi-întâi dacă mă va bate.” După primirea unei pedepse aspre, cu fundul numai vărgi, Anton trebuia, după datină, să sărute mâna părintelui său.
Templul și comoara fabuloasă a regelui Solomon (I)
Regele Solomon a intrat în istorie ca fiind al treilea rege al vechilor evrei (1016-976 î.Hr.), după ce i-a succedat tatălui său, regele David, la vârsta de 17 ani.
Ce ne spun Sfintele Scripturi?
Sfintele Scripturi fac din acest om un model de înțelepciune și de cunoaștere, lăudându-i splendoarea curții și prosperitatea regatului. Au trecut aproximativ 3000 de ani, dar căutătorii de comori continuă și astăzi să-și pună întrebări despre moștenirea artistică, spirituală și materială lăsată de acest straniu monarh, care se spune că s-ar fi avântat de mai multe ori pe mare până în îndepărtatul Ofir, ținut mitic, despre existența căruia se fac încă presupuneri, unii situându-l în India, alții, în sudul Africii sau în Zimbabwe, unde aurul se găsea din belșug, ceea ce ar face mai lesne de înțeles bogăția fabuloasă de care dispunea regele Solomon.
În afara acestei bogății colosale, regele Solomon a rămas cunoscut și prin operele sale literare, cuprinzând 3000 de proverbe, 1005 cântece și fermecătorul text Cântarea Cântărilor. Dar moștenirea artistică și spirituală constă îndeosebi în construirea unui măreț edificiu, acel templu de la Ierusalim, căruia îi vom prezenta pe scurt povestea. Prin ce se deosebește acest templu de altele?
Gustave Flaubert. O biografie
Flaubert, Gustave (12.12.1821, Rouen, Franţa – 08.05.1880, Croisset). Romancier francez.
La vârsta de 22 de ani, a renunţat la studiile de drept pentru a se dedica scrisului. Capodopera sa, Madame Bovary (1857), o frescă realistă a plictisului burghez provincial şi a adulterului, a avut ca efect intentarea unui proces de imoralitate autorului, care a fost însă achitat. Opera sa include romane precum exoticul Salammbô (1862), a cărui acţiune se desfăşoară în Cartagina antică, Educaţia sentimentală (1869), un bildungsroman clasic ce are ca temă alienarea individului într-o perioadă de schimbări sociale şi politice, şi Ispita Sf. Anton (1874), remarcabil prin modul de prezentare a frământărilor interioare. Volumul Trei povestiri (1877) este alcătuit din trei nuvele ale căror acţiuni se petrec în Antichitate, în Evul Mediu şi în perioada contemporană autorului. Corespondenţa lui Flaubert include adevărate capodopere ale genului epistolar.
Viața intimă a lui Gustave Flaubert (II)
În vreme ce Louise Colet rămăsese departe și se afla la un pas de sinucidere de dorul lui, Flaubert se zgâia la piramide, străbătea cursul Nilului cu barca și frecventa prostituate. Vizitarea bordelurilor nu era o distracție nouă pentru scriitor, care a adus acasă un nedorit, dar binemeritat suvenir din sejurul lui în Orientul Mijlociu: sifilisul. În călătoriile lui, niciun local de prostituate nu i se păruse într-atât de mizer, încât el să nu se plece să-și satisfacă poftele. Nici sifilisul nu l-a oprit (cu toate că o prostituată l-a alungat din pricina unei răni deschise) și, la un moment dat, a susținut că s-a folosit de trei femei înainte de prânz și de încă una după desert.
În călătoria lui, scriitorul s-a delectat și cu prostituate bărbați, într-una din scrisorile lui notând că în sfârșit „o făcuse și pe-asta, la băi”, într-un interludiu sexual cu „un tânăr pungaș, cu fața ciupită de vărsat și cu turban alb.” Mai nota și că fusese o experiență ce merita repetată.
Viața intimă a lui Gustave Flaubert (I)
Scriitorul Gustave Flaubert a fost un mare senzual: frecventa cu asiduitate bordelurile, a încercat sexul cu bărbați și a avut relații amoroase cu destule femei.
Chipeș, dar nu tocmai partenerul ideal, inveteratul burlac Gustave Flaubert a avut totuși succes la doamne – chiar la acelea pentru a căror companie nu plătea. Cea mai îndelungată relație a lui a fost o idilă de opt ani cu o poetă care, fără să știe, l-a ajutat inspirându-i personajul principal din controversatul său roman Doamna Bovary.
O birjă cu storurile trase, „bălăbănindu-se ca o corabie”, se târa de-a lungul străzilor din Rouen (Franța), ieșind apoi pe drumurile de țară din împrejurimi. În birjă, Emma Bovary avea o întâlnire pasională cu un iubit din trecutul ei. Faimoasa scenă erotică din Doamna Bovary, capodopera lui Gustave Flaubert, a fost inspirată de una din întâlnirile lui amoroase din viața reală cu poeta Louise Colet, care avusese loc în trăsura ei, în timp ce se învârteau în jurul unui parc de la marginea Parisului.
Cine a fost Jacob Grimm?
Se împlinesc astăzi 235 de ani de la naşterea lui JACOB GRIMM, considerat părintele poveştilor.
Primul din şase copii, Jacob Grimm s-a născut la Hanau în 1785. Celebritatea lui durabilă se datorează unei lucrări în trei volume numită Kinder-und Hausmarchen, pe care a publicat-o împreună cu fratele lui Wilhelm când nici unul dintre ei nu împlinise treizeci de ani. Cartea este cunoscută sub titlul Poveştile fraţilor Grimm, iar titlul ei înseamnă, într-o traducere mai literală, Povești pentru copii și întreaga familie, sugerând că destinatarii cărții ar fi atât copiii, cât și adulții. În opinia celor doi frați, poveştile populare erau importante pentru toată lumea deoarece exprimau, la un nivel universal, visele, temerile şi bucuriile omenirii.
Considerată cea mai mare antologie de poveşti alcătuită vreodată, colecţia include poveşti atât din Germania, cât şi din întreaga Europă, din sudul însorit (Spania) până în nordul friguros (Finlanda). Printre cele mai cunoscute se numără Albă-ca-Zăpada, Hansel și Gretel, Muzicanţii din Bremen, Cenușăreasa, Croitorașul cel viteaz şi Frumoasa din pădurea adormită.
Fragmente din scrisorile lui Gustave Flaubert
Lucrez ca un nebun – 14 august 1835 către Ern
est Chevalier
La 13 ani, Flaubert scria unui prieten:„Am citit de când nu ne-am văzut Catherine Howard şi La Tour de Nesle. Am citit şi operele lui Beaumarchais, acolo sunt de găsit idei noi. Acum sunt ocupat cu teatrul bătrânului Shakespeare, citesc Othello şi vreau să iau cu mine în călătorie istoria Scoţiei în trei volume de W. Scott, pe urmă am să citesc Voltaire. Lucrez ca un nebun, sculându-mă la trei şi jumătate dimineaţa.”
Aeeaşi idee fixă: scrisul! – 22 ianuarie 1842
Continui să mă ocup cu greaca şi latina, şi poate că mă voi ocupa de ele întotdeauna. Îmi place parfumul acestor limbi frumoase. […] Dar ceea ce revine la mine în fiece minut, ceea ce îmi ia pana din mână dacă scot note sau îmi acoperă cartea dacă citesc, este vechea mea dragoste, este aceeaşi idee fixă: scrisul!
Literatură şi de istorie – 13 august 1845 către Ernest Chevalier
Duc o viaţă ordonată, calmă, regulată, ocupându-mă exclusiv de literatură şi de istorie.
Mi-e sete de studii îndelungate şi de munci îndârjite – Mai 1846 către Maxime du Camp
Citesc sau scriu regulat opt până la zece ore pe zi; şi dacă cineva mă întrerupe, sunt ca bolnav. […] Mi-e sete de studii îndelungate şi de munci îndârjite.
Puţine femei – Către Maxime du Camp -21 octombrie 1851
Puţini bărbaţi au avut mai puţine femei ca mine.
Scrisorile lui Gustave Flaubert către Louise Colet
Relaţia Flaubert – Louise Colet
Gustave Flaubert o cunoaşte pe Louise Colet în vara anului 1846, în atelierul sculptorului Pradier. În corespondenţa cu Louise, Flaubert se vede nevoit să se împartă între o mare afecţiune şi noile sale idei despre viaţă şi artă, pe care Louise nu le prea accepta.
Relaţiile lor intime vor dura cu intermitenţă mai mulţi ani, prima ruptură având loc la începutul anului 1848 în urma unor divergenţe fundamentale de opinii. Louise, după alte câteva legături amoroase eşuate, îşi va da seama într-un târziu că Flaubert a iubit-o în felul său. Dragostea reîncepe după o vizită a Louisei la Croisset, ca mai apoi să se stingă definitiv în 1855. Iubindu-se, dar şi chinuindu-se reciproc, ei s-au influenţat unul pe altul.
Ca un strigăt de amor – august 1846
… sunt mereu cu gândul la tine, te visez într-una, îţi văd aievea umerii, gâtul imaculat, surâsul, îţi aud vocea pasionată, violentă şi totodată dulce ca un strigăt de amor.
Idei diferite – 16 august 1846
… femeile, care sunt atât de iubitoare, nu cunosc iubirea, fiind peste măsură absorbite de ea. Ele nu manifestă o sete dezinteresată faţă de Frumos, simţind mereu nevoia de a-l mai lega de ceva – de un scop, de o problemă practică. Femeile scriu pentru a-şi împăca inima şi nu din pură dragoste pentru Artă, principiu desăvârşit prin esenţa sa, care are tot atâta nevoie de sprijin cât şi o stea din cer. Îmi dau prea bine seama că nu te preocupă asemenea idei. Pe mine însă mă preocupă.
Reproşuri – 16 august 1846
Tu îmi reproşezi autoanaliza, atribuind cuvintelor mele o subtilitate funestă. Nu-ţi place spiritul meu, efuziunile sale te irită. Ai vrea să am un ton mai simplu, dezmierdările şi limbajul să-mi fie mai monotone. Şi tocmai de la tine să aud una ca asta, să te pui în rând cu toată lumea, condamnându-mi izbucnirile şi elanurile naive – unicul bun pe care-l am în mine.
Gelozia – 4 septembrie 1846
Să te cuprindă gelozia, acum, faţă de cine? Faţă de aia? Păcat că nu eram de faţă să mă uit în ochii tăi. Te-aş fi făcut îndată de râzi de tine însăţi.
Mă gândesc la tine – 20 octombrie 1846
Mă gândesc la tine la orice oră a zilei, chipul tău îmi surâde, mă însoţeşte, mă copleşeşte, cu el adorm, cu el mă trezesc, colorându-mi ziua într-un roz transparent şi dulce.
ISTORII REGĂSITE 
Comentarii recente