Istoria vinului
Primele dovezi arheologice din Egiptul Antic ce atesta producerea vinului sunt datate abia din anul 2500 i.Hr., insa arheologii au descoperit ca cea mai buna specie de struguri pentru vin, Vitis vinifera, era cultivata in Orientul Apropiat in jurul anului 4000 i.Hr.
Intr-o perioada chiar mai timpurie, locuitorii de pe Valea Nilului incepusera sa cultive specia salbatica Vitis silvestris, ce crestea de la Nil pana la Gibraltar, in zona indepartata a Marii Mediterane, fiind precursoarea speciei Vitis vinifera. Astfel, este posibil ca pana in jurul anului 4000 i.Hr. egiptenii si, poate, sumerienii, sa fi fost bautori experimentati, daca nu chiar cunoscatori de vinuri.
Vinurile au devenit o importanta sursa de comert in Orientul Apropiat si s-au raspandit in lumea cretana si cea greaca. Astfel, grecii si-au format o puternica ruta comerciala in coloniile pe care le stapaneau; ei plantau vita de vie oriunde intre Marea Neagra si Spania. Tot grecii au fost cei care au adus vinul pe mesele popoarelor occidentale, in mileniul precrestin, impulsionand productia de Vitis vinifera. Curand, aceasta specie a inceput sa se raspandeasca in zonele prin care vinul a ajuns legendar: zona sudica a Europei, in special in Italia si Franta. Aceste zone aveau climatul si topografia ideale; dupa cum nota poetul roman Vergiliu, „Vita de vie iubeste dealurile intinse”.
Romanii erau principalii responsabili pentru migratia diferitelor recolte de vin. In secolul V aparusera aproape toate podgoriile legendare din timpurile moderne, printre acestea numarandu-se: Bordeaux, Burgundia, Rin si Moselle.
In perioada hegemoniei europene a Bisericii Romano-Catolice, multe dintre podgoriile celebre se aflau in proprietatea Bisericii; vinul era folosit, fireste, in timpul slujbelor. Acesta mai avea si rolul de tonic, medicament si dezinfectant.
De-a lungul istoriei, vinul a fost produs in principal din specia Vitis vinifera, insa a devenit populara si fermentarea altor specii de struguri, printre care se numaraVitis labrusa, o varietate de origine americana. De asemenea, s-au mai preparat prin fermentare o serie de bauturi din alte fruncte, numite vin de piersici, vin de mure sau vin de banane. De fapt, in prezent exista peste 5.000 de varietati de struguri, dintre care circa 200 sunt supuse fermentarii pentru a se obtine vin.
31 august – Istoricul zilei
12 – S-a născut Caligula, împărat roman
1867 – A murit Charles Baudelaire, poet, critic literar, estetician francez, precursor al simbolismului şi modernismului; unicul său volum de poeme, „Florile răului”, a fost caracterizat de criticul T.S.Eliot drept „cel mai mare exemplu de poezie modernă în orice limbă”
1931 – Corneliu Zelea Codreanu a fost ales deputat
1963 – A murit Georges Braque, pictor francez, fondator – alături de Pablo Picasso – al cubismului
1997 – A murit Diana, Prințesă de Wales (accident de mașină)
Emil Boc – caricatura
sursa: psdcs.ro
Elisabeta I – portret neconventional – a doua parte
Elizabeth I
Ceea ce frapeaza in portretele Elisabetei este extravaganta imbracamintei. Ar trebui un vocabular specializat pentru a descrie corsajele si rochiile de catifea plisate si brodate cu fir de aur, matasurile aurite, nenumaratele perle, pietre pretioase, ciucuri si dantele scrobite care o impodobeau.
Ce o determina sa se imbrace astfel? John Clapham, secretarul lui William Cecil (omul de incredere al reginei) nota cu o anumita malitiozitate: „Cand se arata in public, ea aparea intotdeauna imbracata somptuos, presupunand ca astfel ochii poporului, orbiti de stralucirea podoabelor ei, nu ar mai observa urmele timpului”. 🙂
Elisabetei ii placea sa se plimbe prin tara. Trecerea unui convoi regal era, pentru unii, o sarbatoare, un eveniment care producea bucurie si mandrie locala. Pentru altii, nemultumiti – mereu se gasesc si din acestia – era o catastrofa. Si asta doar pentru ca ceea ce ramanea in urma reginei nu le convenea: multi bani cheltuiti, facturi neplatite, campuri calcate in picioare, case intoarse cu susul in jos, chiar jefuite. Dar regina nu se supara pe supusii ei si ii vizita mereu. 🙂
Elisabeta mostenise de la tatal ei o brutalitate a limbajului si chiar a gesturilor care uimea si chiar soca la o femeie, fie ea si regina. Injura ca un birjar, scandalizandu-i pe contemporani. Cand era furioasa, isi batea domnisoarele de onoare, le ciupea pana la sange, le paruia. Se purta deci asa cum ii sta bine unei regine! 🙂
Elisabeta nu s-a casatorit si nu i-a lasat nici pe altii sa-si intemeieze o familie. Cand cel care declarase ca o adora, Leicester, s-a casatorit in taina cu o frumoasa contesa, Elisabeta a fost consternata si ofensata – nu le permitea adoratorilor ei sa se consoleze cu alte femei cand ea ii refuza. A facut scandal, a tipat, si-a batut inca o data doamnele de onoare, a refuzat sa manance o zi intreaga, a tunat si a fulgerat impotriva vinovatilor. Urmarea – sotul si sotia au fost arestati si putin a lipsit ca Leicester sa nu fie inchis in Turn ca vinovat de inalta tradare!
In 1588 contele Leicester, tovarasul ei fidel, a murit. Elisabeta a plans mult. Suferinta nu i-a micsorat insa antipatia fata de Lady Leicester si nici spiritul de economie; bunurile contelui au fost sechestrate pentru a acoperi datoriile mari fata de tron pe care le contractase, iar vaduva a ramas aproape saraca.
Elisabeta a trait pana la 70 de ani, ceea ce insemna o longevitate exceptionala pentru aceea vreme. Nu avea probleme mari de sanatate: o suparau doar intoxicatiile alimentare, febra, abcesele, durerile de cap, iritatiile pielii, brositele si durerile reumatice.
Trebuie spus ca dantura ei era intr-o stare deplorabila si ii provoca dureri cumplite, iar parul ii cazuse dupa boala grea din toamna anului 1562 si purta peruca. Dar pasiunea pentru vanatoare si dans ramanea neschimbata, in afara unor perioade cand febra si artrita o tintuiau la pat! 🙂
sursa: Will Cuppy, Biografii necenzurate ale unor oameni celebri, trad.: Alexandru Macovei, București, Litera International, 2008
30 august – Istoricul zilei
1698 – A apărut, la Iaşi, prima scriere filosofică românească: „Divanul sau gâlceava înţeleptului cu lumea sau giudeţul sufletului cu trupul„, de Dimitrie Cantemir
1748 – S-a născut Jacques-Louis David, pictor francez
1811 – S-a născut Théophile Gautier, scriitor francez
1871 – S-a născut Ernest Rutherford, fizician britanic, laureat al Premiului Nobel
1918 – Fania Kaplan a atentat la viaţa liderului bolşevic Vladimir Ilici Lenin
1940 – A fost încheiat Dictatul de la Viena, prin care România a fost silită să cedeze aproape jumătate (43.492 km²) din teritoriul Transilvaniei în favoarea Ungariei horthyste
1948 – A fost creată Direcția Generală a Securității Poporului (Securitatea)
Elisabeta I – portret neconventional – prima parte
Regina Elisabeta era fiica lui Henric VIII si a lui Anne Boleyn. Ii semana tatalui sau in anumite privinte, desi ea nu si-a decapitat nici un sot. Poate pentru ca nici nu a avut vreunul.
Isi iubea parintii. Sau macar pe unul dintre ei. E greu de stiut ce a gandit despre mama ei. Istoricii au remarcat insa ca niciodata, in timpul lungii sale domnii, ea n-a mentionat numele mamei sale si nici n-a facut nimic pentru a anula, pe cale juridica, condamnarea ei. Pe cat isi manifesta indiferenta fata de memoria mamei sale, pe atat cauta sa nu-i scape nicio ocazie ca sa-si proclame veneratia pentru cea a lui Henric VIII. Care nu era decat cel care ii ucisese mama.
Ii placea sa scrie. Nu a scris carti, dar a fost celebra prin nenumaratele sale scrisori.
A beneficiat de o educatie remarcabila. Dar practica retoricii, si in cadrul ei arta de a pleda alternativ pentru sau contra unei teze date era un exercitiu preferat, i-a dezvoltat o tendinta suparatoare spre nehotarare, accentuata cu varsta. Mai ales cand era vorba de barbati.
Elisabeta si-a creat destul de repede o reputatie de persoana economa. Unii, mai rautaciosi, spuneau chiar ca este avara. Chiar si colaboratorii fideli erau nemultumiti de incetineala cu care regina autoriza cheltuielile civile sau militare, in detrimentul intereselor tarii. Totusi, trebuie spus ca exista un domeniu in care politica sa de economie marca o evidenta exceptie: luxul de la curte si stralucirea reginei. 🙂
Elisabeta avea tot ce isi dorea: aur, argint, pietre pretioase erau peste tot in jurul ei. Lipsea totusi ceva: igiena. Dusumelele erau acoperite permanent cu stuf, care era schimbat periodic; dar, cum se aruncau pe jos in timpul mesei oase si coji si cum cainii se foiau printre meseni, e usor de imaginat murdaria de pe jos si insectele care misunau pe acolo, la fel si in asternuturi.
Cat despre „toalete”, ele erau inexistente. Erau folosite scaunele cu gaura, sau oamenii se usurau oriunde. „Palatele Majestatii Sale erau adesea neplacute prin mirosurile lor, inevitabile cand atatea guri sa hranesc in acelasi loc”, constata pudic si cu resemnare un contemporan.
Ca orice curte regala, si cea a Elisabetei intretinea un numar mare de servitori, demnitari si …paraziti. Remarcabila era pofta lor de mancare. Pentru a face fata consumului trebuiau sacrificate cirezi intregi de vite, turme de oi, mii de pui si gaste, hambare pline cu grau. Asta doar la cate o petrecere.
In ceea ce o priveste pe Elisabeta, ea era mai curand cumpatata: ii placeau carnea de pasare, vanatul cu pene si pestele proaspat, dar nu facea excese renuntand la carnea rosie si vanatul cu blana. Prefera berea slaba in locul vinului si punea pret pe fructe si dulciuri, ceea ce a facut sa-si piarda destul de devreme toti dintii. Asta nu insemna ca nu mai avea din cand in cand cate un dinte impotriva unuia sau altuia. 🙂
Trebuie spus ca viata unei regine nu este deloc atat de usoara cum ar parea la prima vedere. Elisabeta avea multe obligatii. Trebuia sa participe la nenumarate serbari, baluri mascate, turnire, vanatori, serate, lupte intre animale. Ceea ce, sa recunoastem, nu-i deloc simplu. 🙂
Elisabeta era pasionata de muzica si chiar stia sa cante la un instrument. Sau cel putin asa credea ea. 🙂
Pentru ea adevarata comoara era dragostea supusilor ei. Asta nu insemna insa ca refuza cadourile care i se ofereau. Iar daca nu i se oferea nimic, alegea, in castelele unde era primita, ceva simbolic: diverse obiecte de arta, bijuterii deosebite, pentru a le lua cu ea. Îi placea sa aiba astfel de amintiri din locurile pe care le vizita. 🙂
Partea a doua AICI
29 august – Istoricul zilei
1632 – S-a născut John Locke, filosof englez
1780 – S-a născut Jean Auguste Ingres, pictor francez
1862 – S-a născut Maurice Maeterlinck, scriitor belgian, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1911
1885 – Germanul Gottlieb Daimler a brevetat motocicleta
1891 – S-a născut Мihail Cehov, actor, regizor şi scriitor rus
Si guvernele din anii ’30 au restrans temporar drepturile cetatenesti
legea fundamentala
Istoricii spun ca si guvernele din anii ’30 au restrans temporar drepturile cetatenesti si au admis ca masurile de atunci erau mai drastice, dar sustin ca invocarea de catre Executivul Emil Boc a articolului 53 pentru a justifica luarea deciziilor de austeritate este nepotrivita.
Istoricul Ioan Scurtu, specialist in istoria romanilor in secolului XX, spune ca restrangerea temporara a unor drepturi a fost o formula la care au apelat si guvernele din anii ’30.
„In 1928, la putere a venit PNT, iar premier era Iuliu Maniu. Formatiunea venise la conducerea tarii pe un val de popularitate, castigase alegerile cu 78%. Lumea isi punea mari sperante in taranisti si se spunea ca dupa 10 noiembrie libertatile cetatenesti nu vor mai fi litera moarta. Nu avea insa sa fie asa. In august 1929, a avut loc greva minerilor de la Lupeni, cand s-a recurs la represiunea armata, au fost omorati 22 de mineri”, a declarat istoricul pentru NewsIn, evocand momentul care marcheaza inceputul tulburarilor sociale in timpul marii depresii de la inceputul secolului.
Profesorul universitar adauga ca, pentru a echilibra bugetul in anii ’30, s-a interzis cumulul salariu-pensie si s-au trimis functionarii acasa in concediu neplatit, aceleasi masuri pe care le-a luat in zilele noastre Guvernul Boc. In 1931 si 1932 s-au introdus curbe de sacrificiu, mai precis au fost scazute salariile, arata Ioan Scurtu.
Pe 3 februarie 1933, pe cand era premier Alexandru Vaida Voievod (politician taranist, nascut in judetul Cluj, n.r.) se instituie starea de asediu si cenzura. „Asta insemna ca fortele de ordine puteau sa aresteze pe oricine avea o atitudine ostila statului. Cat priveste cenzura, presa nu avea voie sa puna in discutie legile sau masurile Guvernului. S-a dat chiar o lege de combatere a zvonurilor, iar ziaristii care scriau despre delapidarea bunurilor statului sau despre afaceri controversate erau pedepsiti si puteau fi chiar arestati”, declara istoricul Scurtu.
In 1934, ajung la putere liberalii, care vin cu o noua abordare fata de bancile straine. Se decide plata datoriilor externe, dar acestea nu pot depasi 7% din venitul national pe un an, urmand ca acest plafon sa fie majorat in functie de posibilitatile economiei.
Istoricul Adrian Cioroianu spune ca invocarea considerentelor de ordine publica si siguranta nationala avea o cu totul alta relevanta in perioada interbelica.
„Reprimarea grevelor de atunci a fost un episod real, chiar daca speculat de istoriografia comunista. Insa atunci exista pericolul concret de contaminare cu idei de sorginte bolsevica. Nu putem invoca astfel de motive pentru situatia de astazi”, a afirmat Adrian Cioroianu.
Fostul ministru de Externe a apreciat ca invocarea articolului 53 din Constitutie ca temei legal pentru reducerea veniturilor bugetare este periculoasa.
„Nu mi se pare o abordare fericita. Asa cum este articolul 53 depinde cine defineste apararea ordinii publice si pericolele la adresa securitatii nationale. Argumentul este discutabil si chiar periculos din punct de vedere democratic. (…) Mie mi se pare o incercare de control si de pacificare a societatii„, a declarat el.
„Numeroasele decretari ale starii de necesitate limitau principalele drepturi ale omului: la libera circulatie, dreptul de intrunire, libertatea cuvintului (cenzura) si legiferau dreptul autoritatii de a folosi Armata impotriva cetatenilor turbulenti, dreptul de a aresta fara mandat, de a viola proprietatea in scopul cercetarii cauzelor”, scrie istoricul Alex Mihai Stoenescu in „Istoria loviturilor de stat”, volumul III , dedicat perioadei interbelice.
sursa: ziare.com
28 august – Istoricul zilei
430 – A murit Augustin de Hipona, teolog și filosof, doctor al Bisericii
1749 – S-a născut Johann Wolfgang von Goethe, scriitor german
1917 – A murit Calistrat Hogaş, prozator român
1939 – S-a născut Rodica Ojog-Braşoveanu, scriitoare de romane poliţiste
ISTORII REGĂSITE 
Comentarii recente