Arhive lunare: Februarie 2016

Aventurile politico-istorice ale Academiei Române

Logo_of_the_Romanian_AcademyÎntotdeauna, istoria unui popor se reflectă ca într-o oglindă în evoluţia instituţiilor sale fundamentale. Pentru viaţa românilor, o astfel de instituţie-oglindă a fost Academia Română. Vă propun, în rândurile ce vin, să urmărim aventurile politico-istorice ale celui mai înalt for de cultură national.

Data de naştere a actualei Academii Române este ziua de 1 aprilie 1866 – atunci lua naştere la Bucureşti Societatea literară română, al cărei scop prim era stabilirea ortografiei, dicţionarului şi gramaticii limbii române. În anul următor, pe 24 august 1867, Societatea literară îşi schimba numele în Societatea Academică Română, iar primul ei preşedinte era Ion Heliade Rădulescu – acesta este de altfel motivul pentru care statuia lui Heliade Rădulescu se află azi în Piata Universitătii din Bucureşti. Prima donaţie de carte, care a pus bazele actualei Biblioteci a Academiei, s-a făcut tot atunci, în 1867 – este  vorba despre biblioteca de 6 000 de volume şi 400 de manuscrise a unui căpitan din Buzău, pe nume Constantin Cornescu-Oltelniceanu.

Continuă citirea →

Anunțuri

„Istorii regăsite” împlineşte 6 ani!

horia opreaAstăzi, 24 februarie 2016, istoriiregasite.wordpress.com împlineşte 6 ani de la apariţia sa în blogosfera românească! Având peste 4.200 de articole și 5.000 de vizitatori pe zi, blogul își îndeplinește scopul, acela de a facilita accesul spre informația istorică. Mulțumesc cititorilor pentru interesul constant pe care îl manifestă față de „Istorii regăsite”.

Viața și opera lui Charles Dickens (V) Cel dintâi text publicat

charles dickens1829 Charles Dickens se îndrăgosteşte de Maria Beadneal — fiica unui bancher —, care va deveni prototipul personajului feminin Dorra Spenlow din Viaţa lui David Copperfield. Dar, spre deosebire de evoluţia iubirii lui David Copperfield, care, trecând peste toate potrivniciile, se încheie cu căsătoria celor doi tineri, în realitatea biografică a scriitorului nunta nu va avea loc niciodată, tatăl bancher opunându-se la căsătoria fiicei sale cu un tânăr de origine socială umilă, lipsit de avere şi fără perspective. Poate că în acest eşec din tinereţea lui Charles Dickens ar trebui căutată taina destinului nefericit al celei dintâi căsnicii din tinereţea lui David Copperfield, care se încheie cu moartea Dorrei.

1830 La 8 februarie, Charles Dickens începe să frecventeze biblioteca de la „British Museum”. Părându-i-se că este dotat pentru a deveni actor de teatru, începe să se pregătească temeinic, după obiceiul său, în vederea urmării acestei cariere. Este al său „violon d’Ingres”, la care nu va renunţa toată viaţa şi care îl va abate, adeseori, „cu ispita-i de la trebi“, de la „trebile” condeiului. Acest „joc secund”, mărturisind propensiunea, esenţial romantică, spre contactul nemijlocit al creatorului cu publicul, o certă predispoziţie de propagator, precum şi o înclinare spre exhibiţionismul histrionic, „trădează”, literar vorbind, vocaţia de povestitor a lui Dickens şi explică — cel puţin în parte — oralitatea scriiturii lui, densitatea dialogurilor, turnura scenică a naraţiunii, dramatismul situaţiilor etc.

Continuă citirea →

Viața și opera lui Charles Dickens (IV) „N-am să uit niciodată”

charles dickensDouă săptămâni după ce Charles Dickens începuse să lucreze la firma „Warren’s blaking Factory”, la 20 februarie, John Dickens, dat în judecată pentru o datorie de patruzeci de lire sterline, este întemniţat la închisoarea datornicilor „Marshalsea”, întemeiată pe vremea regelui Edward al III-lea (1312-1377), pe lângă curtea contelui Marshal, unde se judecau infracţiunile slujitorilor din Gospodăria regală; mai târziu, după 1780, sediul închisorii a fost mutat lângă biserica St. George, ulterior fiind folosită, până în 1849, când a fost desfiinţată, numai ca loc de detenţie pentru datornici.

Elizabeth Dickens încearcă să o scoată singură la capăt, amanetând şi vânzând din lucrurile ce le mai rămăseseră, dar, excedată de dificultăţile penibile ale indigenţei, la 25 martie se mută şi ea, împreună cu copiii mai mici, la închisoarea datornicilor. Charles Dickens locuieşte acum pe strada Little College, din Camden Town, la doamna Roylance. Duminica, Charles Dickens trece pe la sora sa, Fanny, care studia la „Academia Regală de Muzică”, şi, luând-o cu sine, îşi vizitează împreună părinţii, la „Marshalsea”. Deoarece Camden Town e prea departe de cartierul Southwark, unde se afla închisoarea, cu îngăduinţa tatălui său, Charles îşi schimbă locuinţa şi se mută în apropiere, pe strada Lant, lângă spitalul Guy, într-o mansardă cu ferestrele dând spre dosul casei.

Continuă citirea →

Viața și opera lui Charles Dickens (III) O copilărie chinuită

charles dickens1824 James Lamert, fiul vitreg al sorei Elizabethei Dickens, propune familiei angajarea lui Charles în „fabrica” de cremă de ghete a domnului Warren („Warren’s blacking Factory”}, din Hungerford Stairs, lângă Charing Cross (în centrul Londrei). Dar să-l lăsăm pe Dickens să povestească însuşi, prin intermediul prietenului şi biografului său John Forster, acest trist episod din copilăria lui:

„James Lamert, ruda care locuia cu noi în strada Bayham, văzând la ce treburi eram pus zi de zi şi cunoscând situaţia noastră, propuse să mă angajeze la un depozit de cremă de ghete, unde să fac şi eu ceva pentru o leafă, cred, de şase şilingi pe săptămână. […] În orice caz, oferta a fost acceptată foarte bucuros de tata şi de mama, şi, într-o luni dimineaţă, m-am dus la depozitul de cremă de ghete ca să-mi încep viaţa de simbriaş. Mă mir cum de-am putut fi lăsat printre străini la o asemenea vârstă. Mă mir că, şi până atunci, văzând că fac fel de fel de treburi mărunte şi anevoioase de când venisem la Londra, nimeni nu s-a înduioşat în aşa măsură de mine — un copil cu însuşiri deosebite : ager la minte, zelos, firav şi uşor vulnerabil fizic şi psihic —, încât să fi dat ideea să se pună nişte bani deoparte, bineînţeles, ca sa fiu şi eu trimis la o şcoală. Prietenii noştri, presupun, erau şi ei sătui de ale lor. Nimeni însă n-a mişcat un deget. Tata şi mama erau pe deplin mulţumiţi. Poate că n-ar fi fost mai mulţumiţi nici dacă aş fi avut douăzeci de ani, gimnaziul terminat în mod strălucit şi dacă m-aş fi pregătit să intru la Cambridge.

Continuă citirea →

Viața și opera lui Charles Dickens (II) Sărăcia

charles dickens scriitor1823  John Dickens şi familia sa se stabilesc în Camden Town, pe strada Bayham, nr. 6. — „Pe atunci, strada Bayham era poate cea mai săracă parte din mahalalele Londrei […]. Alături de familia Dickens locuia o spălătoreasă […]. De aici şi-a desprins primele impresii despre sărăcia chinuită, care nicăieri nu apare mai vie decât pe străzile din această mahala şi care i-au îmbogăţit scrierile timpurii cu o «mare prospeţime umoristică.”Fanny, având aptitudini pentru muzică, este înscrisă la „Royal Academy of Music” [„Academia Regală de Muzică], unde va studia patru ani şi va fi foarte apreciată.

În primăvară, John Dickens hotărăşte ca Charles să părăsească şcoala lui William Gilles. Înainte de plecare, tânărul său dascăl îi dăruieşte lui Charles o colecţie din revista The Bee [Albina]. Charles este instalat în diligenţa „Commodore” şi nu va „uita niciodată mirosul de paie umede din trăsură. Nu mai era niciun călător cu mine; mi-am mâncat sandvişurile singur, pe o zi mohorâtă. Ploua fără întrerupere, şi viaţa mi se părea mai urâtă decât mi-aş fi închipuit”, avea să se destăinuie el mai târziu lui Forster. Este aceeaşi diligenţă „Commodore” cu care se-ndreaptă spre Rochester mister Pickwick şi cei trei prieteni ai săi, ascultând sporovăiala „străinului despre multe şi de toate, dar mai ales despre pericolul ce-i pândeşte pe călătorii de pe „banca de dinapoia diligenţii”:

„Capu, capu! Păzea capetele! strigă guralivul străin când ieşiră sub bolta scundă care, pe vremea aceea, alcătuia intrarea în remiză. Cumplit loc — primejdioasă treabă — deunăzi, cinci copii — mama — o femeie înaltă, mâncând sandvişuri — uită de boltă — trase — buf — copiii se uită împrejur — capul mamei s-a dus — sandvişul în mână — gura care să-l mănânce, ioc — capul familiei s-a dus — groaznic, groaznic.”

Venitul modest al tatălui său neîngăduindu-i să continue şcoala, Charles Dickens îşi petrece timpul dând o mână de ajutor mamei sale la treburile gospodăriei, împovărate de lipsuri, şi hoinărind din când în când prin aşa-zisul orăşel Camden Town, pe atunci mizeră aşezare suburbană la extremitatea de nord-vest a Londrei, „un loc unde se poate bate untul”, cum îl numeşte bătrânul patron de hoţi şi spărgători Fagin, din romanul Aventurile lui Oliver Twist —, adică unde se pot fura fără riscuri banii copiilor care fac comisioane, şi unde vor locui, în ficţiune, şi Bob Cratchit din Colind de Crăciun, Jemima Evans din schiţa Domnişoara Evans la „Vulturul”, Tommy Traddles, mister Wilkins Micawber şi missis Emma Micawber din romanul Viaţa lui David Copperfield:

Continuă citirea →

Viața și opera lui Charles Dickens (I) Începuturile

charles dickens1812 Vineri, 7 februarie, „la miezul nopţii”, se naşte în orăşelul Portsea (cartierul Landport, la nr. 387 de pe fosta stradă Mile End Terrace, azi Commercial Road), din apropiere de Portsmouth, Charles John Huffam Dickens, fiul lui John Dickens, funcţionar la Intendenţa Marinei Regale din Portsmouth, şi ai soţiei acestuia, Elizabeth (născută Barrow), fiica unui ofiţer de marină, căsătoriţi la 13 iunie 1809. John Dickens (născut în 1785) era fiul lui William Dickens (mort în 1785), intendent la Crew Hali (reşedinţa lui John Crew, membru al Parlamentului din parcea districtului Chester) şi al soţiei sale Elizabeth (născută Ball), menajeră în casa lady-ei Bladford, apoi la Crew Hali.

1814 John Dickens este transferat la Somerset House2 din Londra ; locuieşte, împreună cu soţia sa, fiica lor Frances (născută în 1810) — căreia, în familie, i se va spune Fanny — şi fiul lor Charles, pe strada Cleveland (lângă spitalul Middlessex).

1815 Se naşte al treilea copil al familiei John Dickens, Letitia.

1817 John Dickens este transferat la Chatham (comitatul Kent), unde va locui (pe Ordnance Terrace), împreună cu familia sa, până în anul 1822. Această localitate şi oraşul învecinat, Rochester, în care Charles Dickens îşi petrece „anii fericiţi ai copilăriei”, apar adeseori în opera scriitorului, cu numele lor sau cu criptonumele literare Mufdog, Dullborough Town şi Winglebury.

Continuă citirea →

Moartea lui John Keats

john keatsJohn Keats – Decedat în 1821, la vârsta de 26 de ani

Cauza morții: tuberculoză
Locul de odihnă: cimitirul protestant din Roma
Ultimele cuvinte: rugându-și un prieten să-i ușureze respirația: “Ridică-mă, căci acum mor. Voi muri ușor. Nu-ți fie teamă. Slavă Domnului că a venit.”

Amintit, în primul rând ca poet, John Keats a fost și un medic licențiat ce și-a diagnosticat corect consumpția care i-a luat viața în mod tragic la numai 26 de ani. El mai avusese anterior contact personal cu această boală, molima secolului în care a trait.

Fiind cel mai mare dintre cei patru copii ai unui administrator de grajduri cu cai de închiriat din Londra, Keats a fost la vârsta de 15 ani martorul morții mamei sale în urma unei suferințe prelungite provocate de tuberculoză. Boala ei l-a afectat profund, astfel că el s-a hotărât să studieze medicina la celebrul spital londonez Guy’s, obținând licența în anul 1816. Ironia sorții a vrut ca unul dintre primii săi pacienți să fie fratele său Tom, a cărui suferință fatală era tot tuberculoza. Incapabil să prevină al doilea deces din familia sa, Keats a abandonat medicina, devotându-se poeziei, o pasiune ce debutase în tinerețe. Medicina fusese o deviere, o greșeală, însă, în același timp, un contact înfricoșător cu realitatea, deoarece el aflase despre caracterul molipsitor al tuberculozei și despre tendința bolii de a infecta familii întregi.

Continuă citirea →

O anecdotă povestită de Dostoievski

dostoievski„Discutând odată cu răposatul Herzen, i-am lăudat din plin una din lucrările sale — De pe malul celălalt. Cartea e scrisă sub formă de dialog între Herzen şi oponentul său.

— Ceea ce-mi place cu precădere, i-am spus eu printre altele, e că oponentul dumitale e un om inteligent. Cred că eşti de acord că nu o dată te strânge cu uşa.

— Asta e totul, a râs Herzen. O să-ţi spun o anecdotă. Pe vremuri, când eram la Petersburg, m-a dus odată Bielinski la el şi m-a pus să ascult un articol pe care-l scria cu pasiune : Convorbirea dintre domnul A. şi domnul B. În articolul ăsta dl. A., adică Bielinski însuşi, apare ca un om foarte deştept, iar oponentul său, dl. B. e mai simpluţ. După ce a terminat, m-a întrebat teribil de nerăbdător:

Continuă citirea →

O fabulă povestită de Dostoievski

Dostoievski„Nu poţi să te apuci să discuţi chiar cu oricine. Am să vă povestesc o fabulă.

Odată un porc s-a certat cu un leu şi l-a provocat la duel. După ce s-a întors acasă s-a mai gândit puţin şi l-a apucat frica. S-a adunat toată turma, s-au gândit ce s-au gândit şi au hotărât aşa:

— Uite, porcule, avem o groapă… pe aici prin apropiere, du-te de te tăvăleşte bine în groapa aia şi apoi prezintă-te la duel.

Porcul a procedat întocmai. A venit leul, l-a mirosit, s-a strâmbat şi a plecat. Mult timp după asta s-a lăudat porcul că leului i s-a făcut frică şi că a fugit de pe câmpul de bătaie.

Continuă citirea →

Viața lui Demostene (III) Întemniţarea, exilul și moartea

demosteneŞase ani mai târziu însă, a fost condamnat pentru infracţiuni grave şi a fost forţat să evadeze din închisoare şi să se exileze. A fost acuzat că a luat 20 de talanţi depozitaţi în Atena de Harpalos, un refugiat al lui Alexandru. Demostene a fost găsit vinovat, a primit o amendă de 50 de talanţi şi întemniţat.

Circumstanţele acestui caz sunt neclare. Se poate ca Demostene să fi intenţionat să folosească banii în scopuri civice şi, probabil, este semnificativ faptul că instanţa l-a amendat cu doar de două ori şi jumătate valoarea în cauză, nu de zece ori, aşa cum se obişnuia în astfel de cazuri. Evadarea din închisoare a făcut imposibilă întoarcerea lui în Atena pentru a strânge banii pentru amendă. Liderul de odinioară al atenienilor era acum exilat de propriul popor.

Continuă citirea →

Viața lui Demostene (II) Lupta împotriva regelui Filip

Filipicele

demostenesLa începutul anului 351 î.Hr., Demostene a ţinut un discurs împotriva lui Filip, aşa numita Prima filipică, prin care a devenit lider al opoziţiei faţă de ambiţiile imperiale ale Macedoniei. În următorii 29 de ani, Demostene nu s-a lăsat; aşa cum spune Plutarh, „ţelul pe care şi l-a propus în comunitate a fost nobil şi drept, apărarea grecilor împotriva lui Filip”. În Prima filipică el le aminteşte atenienilor că îi învinseseră odată pe spartani, la fel de puternici ca Filip, subliniind sarcastic că Filip nu le-ar fi cucerit niciodată teritoriile, dacă ar fi fost la fel de timid cum par a fi atenienii. A încheiat provocându-i pe concetăţeni să ia frâiele în propriile mâini şi să nu-l lase pe Filip să învingă de la bun început.

Cu toate acestea, muşcătorul său discurs nu a reuşit să îi stârnească pe atenieni. Filip a avansat până în Peninsula Calcidică, ameninţând oraşul Olynthos, care a cerut ajutorul Atenei. În 349 î.Hr., Demostene a ţinut trei discursuri emoţionante (Olinticele) pentru a obţine ajutor pentru Olynthos, dar oraşul a fost cucerit anul următor fără a beneficia de ajutor însemnat din partea Atenei. În cele din urmă, Filip şi atenienii au încheiat, în aprilie 346 î.Hr., Pacea lui Filocrate; Demostene, în parte pentru a câştiga timp de pregătire pentru lupta îndelungată pe care o întrevedea, a fost de acord cu pacea şi a mers în calitate de ambasador pentru a negocia tratatul cu Filip. În timpul negocierilor, Filip, înţelegând că elocvenţa lui Demostene reprezenta o ameninţare la adresa planurilor sale, l-a ignorat şi i s-a adresat în schimb colegului său ambasador, Eschine. Cei doi s-au întors de la ambasadă duşmani înverşunaţi, Demostene denunţându-l pe Eschine, în timp ce acesta din urmă îi asigura pe toţi de bunele intenţii ale lui Filip.

Continuă citirea →

Viața lui Demostene

demosteneDemostene (384 î.Hr., Atena – 12.10.322 î.Hr., Calauria, Argolida) – Om politic atenian, considerat unul dintre cei mai mari oratori greci ai Antichităţii. A îndemnat Atena să i se opună lui Filip II al Macedoniei şi, mai târziu, fiului acestuia, Alexandru cel Mare. Discursurile sale oferă informaţii preţioase despre viaţa politică, socială şi economică a Atenei secolului IV î.Hr.

Moştenirea şi tinereţea

Demostene, contemporan cu Platon şi Aristotel, a fost fiul unui înstărit făuritor de săbii. Tatăl său a murit când Demostene avea şapte ani, lăsându-i moştenire o avere considerabilă, dar tutorii lipsiţi de scrupule ai băiatului au profitat de poziţia lor, astfel că, la împlinirea vârstei majoratului, Demostene n-a mai primit decât foarte puţin din această moştenire. Dorinţa puternică de a-l da în judecată pe tutorele său, Aphobos, precum şi constituţia sa fragilă din cauza căreia nu a putut beneficia de educaţia fizică obişnuită la grecii antici, l-au îndrumat să se iniţieze în oratorie. A studiat, de asemenea, retorica juridică.

În opera lui Plutarh Vieţi paralele, istoricul şi biograful grec povesteşte că Demostene şi-a construit un atelier subteran unde îşi exersa vocea, precum şi că s-a ras doar pe jumătate de cap pentru a nu putea ieşi în public. Plutarh mai adaugă că Demostene avea un defect de vorbire, „o pronunţie neclară şi bâlbâită” pe care a corectat-o ţinând pietre în gură în timp ce vorbea şi recitând versuri în timp ce alerga sau avea răsuflarea tăiată. Exersa, de asemenea, vorbirea în faţa unei oglinzi mari.

Continuă citirea →