Arhive etichetă: Nicolae Iorga

Cine sunt barbarii?

iorga nicolaePovestește Eugen Lovinescu despre Nicolae Iorga:

“La cursurile sale, Nicolae Iorga cerea o liniște deplină; orice șoaptă i se părea un comentariu, orice foșnet de hârtie îl irita; nimeni nu putea intra mai târziu în sală, iar, odată intrat, nimănui nu-i era îngăduit decât să asculte sau să ia note; față de orice alte preocupări, el avea izbucnirea Nazarineanului față de zarafii din templu. Pentru a zugrăvi atmosfera exactă a acestor cursuri, voi povesti o întâmplare ce o rezumă printr-un relief puternic.

În cursul unor lecții asupra barbarilor, pânza uimitoare a cuvântării cădea cântăreț și monoton, când, deschizându-se brusc ușa sălii, intră un om, de o oarecare maturitate, roșcat, cu ochelari groși, pe care, deși nu era un student, profesorul îl primi ca pe un oaspete nepoftit.

Continuă citirea →

Anunțuri

Să fie liniște !

iorgaProfesorul Nicolae Iorga cerea la cursurile sale – își amintește Eugen Lovinescu – o liniște sepulcrală; orice șoaptă i se părea un comentariu, orice foșnet de hârtie îl irita; nimeni nu putea intra mai târziu în sală, iar, odată intrat, nimănui nu-i era îngăduit decât să asculte sau să ia note; față de orice alte preocupări, el avea izbucnirea Nazarineanului față de zarafii din templu. Pentru a zugrăvi atmosfera exactă a acestor cursuri, E. Lovinescu povestește următoarea întâmplare:

„În cursul unor lecții asupra barbarilor, pânza uimitoare a cuvântării cădea cântăreț și monoton, când, deschizându-se brusc ușa sălii, intră un om, de o oarecare maturitate, roșcat, cu ochelari groși, pe care, deși nu era un student, profesorul îl primi ca pe un oaspete nepoftit. Omul salută și se îndreptă spre bănci. Făcându-i-se loc, își scoase tacticos paltonul, se așeză comod, privi circular și curios prin ochelarii de baga, întinse o foaie de hârtie, ascuți un creion – totul în mișcări încete, fără să observe încordarea din jur.

Privindu-l emoționați, așteptam un dezastru; din însuflețirea vorbei, presimțeam iritarea crescândă a profesorului; și, într-adevăr, intrând în labirintul unei fraze interminabile, pe când dezvolta în volute metodice definiția barbarilor: „barbari sunt cei care … barbari sunt acei care”, – după opt definiții rostite pe un ton tot mai iritat, domnul Iorga culmină printr-o nouă definiție: „barbari sunt acei care,venind la un curs, nu știu păstra cuviința necesară”.

Continuă citirea →

Nicolae Iorga – De la adeziunea entuziasmată până la respingerea agresivă

Nicolae Iorga

Profesorul Nicolae Iorga a fost perceput de studenţi în cele mai extreme forme, de la adeziunea entuziasmată şi necondiţionată, până la respingerea agresivă, soldată în cele din urmă chiar cu asasinarea lui de către legionari. Nu mai insistăm acum asupra unui aspect revelator în ceea ce priveşte forţa lui mobilizatoare, de pildă cu ocazia acţiunii din 13 martie 1906, pentru un  repertoriu în limba română pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, care în urma a două sau trei conferinţe la universitate, ce au adunat o masă enormă de auditori, a produs o mişcare violentă, cu confruntări de stradă între poliţişti şi studenţi etc. Însă chiar ca profesor, doar în aria strâmtă a specialităţii lui, era mai de toţi apreciat pentru cursurile sale „strălucite şi  originale”, pentru „bogăţia nemăsuratăde cunoştinţe expuse într-o formă atrăgătoare ca a nimănui, presăratăcu glume, îndrumări nebănuite şi lărgiri ori deschideri de perspective pentru gândire şi cercetări. (…) Ne zdrobea cu ştiinţa şi talentul lui; toată sala era captivată în cel mai adânc sens al cuvântului”.

Până şi C.C. Giurescu, care avea toate motivele să-i mai reducă din prestigiu, apreciază că prelegerile lui Iorga „erau uneori adevărate focuri de artificii, impresionând prin strălucire şi culoare”. Însă evidenţiază şi un alt aspect asupra căruia mai toţi memorialiştii sunt la unison: „La seminarii, în schimb, în loc săvorbim noi, studenţii, vorbea tot el, comentând izvoarele de care se folosise în prelegerea precedentă, citându-ne pasagii din aceste izvoare şi doar arareori adresându-se câte unuia din noi cu vreo întrebare. Aşa încât folosul la seminar era minim, nu făceam lucrări ca la Onciul, Pârvan şi Mehedinţi”. De altfel, pentru că la seminarii „nu avea metodă de dascăl”, mulţi din studenţi nici nu le prea frecventau.

Continuă citirea →

Slăbiciunea şi vanitatea lui Nicolae Iorga

Nicolae Iorga - vanitate, lingusire

De regulă, linguşitorii speculează vanitatea celor care deja deţin pârghii de putere, profitând de slăbiciunile acestora, fără ca faptul în sine să li se pară un act de umilinţă. În mediul intelectual linguşirea atinge cote uneori perfid de ridicate, pentru că modalităţile de a o face sunt multiple, bunăoară limbajul nefiind la întâmplare, iar cel ce practică acest lucru pare să cunoască şi să fi analizat bine pe cel căruia i se adresează, utilizând cu dibăcie cuvintele şi ideile care plac celui ce se complace a fi linguşit.

Câţi oare nu au profitat de slăbiciunea şi vanitatea lui Nicolae Iorga de a fi adulat, manifestând orgolii şi atitudini uneori groteşti, surprinse de mulţi din cei aflaţi prin preajma lui? Iorga era „orgolios” şi „nestatornic”, intelectual de excepţie, însă care „nu tolerează să fie contrazis, dar ascultă foarte bucuros linguşirile. În apropierea d-sale nu poate trăi nicio personalitate, dar o duc bine toţi idolatrii”.

Continuă citirea →

Marea şansă a lui Nicolae Iorga

Nicolae Iorga si A.D. Xenopol

Ca regulă generală, reuşita de a intra în  rândurile corpului profesoral universitar este rezultatul unui subtil amestec între  şansă, competenţă profesională şi muncă. În plus, simpatia câştigată din partea unui mentor universitar pe băncile facultăţii, o colegialitate  şcolară, o prietenie de tinereţe, o afinitate ori înregimentare politică, înrudiri sau alianţe matrimoniale, o complementaritate profesională, chiar hobbyurile comune sunt şi ele susceptibile a provoca declicul, constituind atuuri deloc de neglijat, apte a netezi calea spre un post universitar.

De pildă, A.D. Xenopol a însemnat marea şansă pentru Nicolae Iorga, uneori poate unica ce apare în viaţa unui om. Ca profesor la Universitatea din Iaşi, Xenopol a fost încă de la începuturi artizanul „fenomenului Iorga”, el a dat formă şi conţinut reuşitei tânărului istoric în ierarhia sistemului. Bucurându-se de un real prestigiu intelectual şi politic, cu evidente veleităţi de mentor la universitate  şi în cadrul „Societăţii ştiinţifice şi literare” – în al cărei organ publicistic, „Arhiva”, avea să tipărească N. Iorga începând cu 1890 –, Xenopol înfruntă o parte influentă a corpului profesoral pentru scurtarea stagiului de studii al tânărului cu dispoziţii geniale (cum aprecia „Era nouă” din 24 decembrie 1889) şi tot el are ideea organizării unui banchet în cinstea lui Iorga, la care au participat toţi universitarii în frunte  cu rectorul N. Culianu. Mai mult chiar, Xenopol aranjează proaspătului absolvent o audienţă la Th. Rosetti, ministru al Cultelor şi Instrucţiunii pe atunci, asigurându-i-se astfel mult râvnitul stipendiu pentru studii în străinătate. Şi tot el este mijlocitorul şi susţinătorul căsătoriei lui Iorga cu Maria Tasu, factor favorabil lărgirii legăturilor cu mediul intelectual  şi politic ieşean, legături de mare importanţă în acel moment.

Continuă citirea →

„Popor de ticăloşi şi de nemernici!”

Nicolae Iorga

Personalitate proeminentă a culturii române, implicat deopotrivă şi în viaţa politică, Nicolae Iorga şi-a găsit sfârşitul în mod violent, fiind asasinat de un comandou legionar la 27 noiembrie 1940. Pentru că această grupare politică extremistă se afla la putere, iar Iorga – asemenea altor foşti demnitari ucişi în aceeaşi zi – era într-un fel printre cei proscrişi de atotputernicii zilei care instituiseră teroarea în ţară, funeraliile marelui istoric au fost de o simplitate ce a marcat pe oricine în epocă.

Continuă citirea →

Nicolae Iorga – „Victimă a memoriei sale nimicitoare şi sclav al amănuntului inutil”

Criticul Eugen Lovinescu, în volumul său Memorii (Bucureşti, 1930), îl prezintă astfel pe Nicolae Iorga: „iritabil, autoritar, dominator, d-l Iorga nu rabdă în jurul său nici talentul, nici independenţa caracterului, nici măcar demnitatea omenească” (pag. 106). „Victimă a memoriei sale nimicitoare şi sclav al amănuntului inutil… informaţia parazitară se răsfaţă trufaş, fără procesul eliminării metodice… tumultos şi dezordonat întotdeauna … în faţa căruia publicul s-a închinat, dar oamenii de gust şi de măsură, au clătinat din cap” (pagina 39, 40). „Iorga antiştiinţific… devorat de imaginaţie şi de pasiune, cu o putere de a mări până la grandios şi de a deforma până la caricatură” (pag. 40), „tribun de convingeri felurite, impresionant ca formă, dar de-o obiectivitate contestabilă” (pag. 42), „lipsit de rezerva oricărei cugetări filosofice, impresionismul său e în realitate un fanatism intolerant; în alte timpuri şi sub dogoarea cerului Spaniei, d-l Iorga ar fi devenit un mare inchizitor, căci pentru acest impresionist integral, cea mai mare crimă devine încă delictul opiniei” (pag. 43).

„Urând politica şi repetând mereu refrenul „eu care nu voi fi niciodată deputat în ţara asta”, d-l Iorga a ajuns nu numai deputat, ci şi şeful unui partid de guvernământ… temperament aprins, irascibil, pasionat, care l-a prefăcut dintr-un istoric cu o largă cunoaştere a lucrurilor moarte, într-un pamfletar variabil, în tot ce este materie vie, capabilă de a trezi un sentiment” (pag. 50-51)… Războinic şi neconsecvent, egocentric până la diformitate, devorat de imaginaţie şi de ambiţie” (pag. 36).

Continuă citirea →

Căsătoriile lui Nicolae Iorga

Biografia lui Nicolae Iorga înregistrează oarecum lapidar faptul că la 15 aprilie 1890 s-a căsătorit cu Maria, fiica lui Vasile Tasu, consilier la Curtea de Casaţie. Informaţia încununează un şir de evenimente din adolescenţa viitorului cărturar, evenimente ce au monopolizat temporar atenţia mediului intelectual ieşean.

Născut la 5 iunie 1871, în Botoşani, şi provenind dintr-o familie ale cărei lipsuri materiale sunt permanente după decesul tatălui, avocatul Nicu C. Iorga, Nicolae şi fratele său Gheorghe (George) rămân în grija mamei, Zulnia, care îşi asigură traiul modest dintr-o pensie de 40-60 lei pe lună, din ajutorul acordat de rude şi minimele câştiguri realizate din croitorie. Urmând strălucit studiile liceale la Botoşani şi Iaşi, cu numeroase accese de nesupunere faţă de regulamentele şi convenienţele şcolare – ceea ce i-a atras sancţiuni administrative –, Nicolae Iorga se impune treptat congenerilor ca un tânăr deosebit, cu remarcabile însuşiri intelectuale. După absolvirea Liceului Naţional din Iaşi, situându-se pe primul loc cu media 9.24, Iorga se înscrie la 27 septembrie 1888 printre studenţii facultăţii de litere a universităţii din localitate, devenind şi bursier al Şcolii Normale Superioare. Asistăm acum la o evoluţie fulgerătoare, reuşind ca în doar 12 luni să-şi treacă examenele materiilor pe trei ani, iar la 19 decembrie 1889 să devină licenţiat „magna cum laude”.

Continuă citirea →

Nicolae Iorga – portret subiectiv

„Cu Iorga se putea înţelege oricine foarte uşor, numai să-i fi spus de trei ori pe zi că era genial, că era cel mai mare istoric, cel mai mare poet, cel mai de seamă autor dramatic, cel mai iscusit om de stat, şi în general orice, precedat de un superlativ. În realitate era un dement.

Continuă citirea →

O vizită de neuitat

În „Memoriile” sale, Constantin Argetoianu povesteşte cu ironie şi umor o vizită pe care i-a făcut-o lui Nicolae Iorga, prietenul său din acea perioadă.

Continuă citirea →

Nicolae Iorga – desen

Nicolae Iorga –  desen

Viaţa şi opera lui Nicolae Iorga (III)

1908  În aprilie, istoricul organizează o expoziţie la Iaşi. Începe să scoată Neamul românesc literar. Ales secretar al Ligii culturale, începe să desfăşoare o activitate foarte vie în cadrul asociaţiei, pentru a cărei bibliotecă doneaza 10.000 de cărţi. Împovărat de cheltuielile necesitate de publicaţiile sale şi de nevoile zilnice ale unei familii devenite numeroase, profesorul se hotărăşte să se instaleze la Vălenii de Munte. Prietenii şi admiratorii contribuie cu sume de bani, devenind acţionari ai „tipografiei cooperative” care începe să lucreze în frumosul orăşel, unde Iorga înfiinţează vestita Universitate populară, frecventată şi de numeroşi oaspeţi străini.

Continuă citirea →

Viaţa şi opera lui Nicolae Iorga (II)

1893  La Iaşi librăriile pun în vânzare prima carte a lui Iorga: Schiţe din literatura românească (2 vol., al doilea în 1894), cuprinzind articolele publicate în Revista nouă, Arhiva, Convorbiri literare, Lupta etc. După un popas la Berlin, N. Iorga trece la Leipzig, unde îşi ia doctoratul cu teza Thomas III marchiz de Saluces. Studiu istoric şi literar cu o introducere asupra politicii predecesorilor săi şi cu un adaus de text.

Continuă citirea →

Viaţa şi opera lui Nicolae Iorga (I)

1871  În noaptea de 5/6 iunie se naşte la Botoşani Nicolae Iorga, fiu al avocatului Nicu Iorga şi al Zulniei, născută Drăghici.

1873  Se naşte al doilea fiu al lui Nicu Iorga, George.

1876  Moare avocatul Nicu Iorga, în vârstă de 39 de ani. Primul său fiu este un copil precoce; a învăţat să scrie şi să citească şi, la cinci ani, citeşte toate cărţile în franceză din biblioteca mamei sale.

Continuă citirea →

Arta de a cunoaşte oamenii

Regele Carol I

Regele Carol I avea un real talent de a cunoaşte oamenii. Cu un dar minunat, el pătrundea tainele sufletului omenesc şi se pricepea să descopere slăbiciunile, ca şi virtuţiile fiecărui om. O nepreţuită calitate pentru un conducător de oameni. A cunoscut admirabil personalul politic al vremii sale, a ştiut exact ce poate da şi ce nu poate da fiecare şi a ştiut şi mai bine cum să profite de meritele unora sau de scăderile celorlalţi.

Continuă citirea →