Arhive lunare: noiembrie 2011

Călători în Grecia antică

Grecii au fost totdeauna mari călători, mânaţi fiind atât de excepţionala lor curiozitate, cât şi de diferite nevoi. Motivele călătoriilor erau dintre cele mai diferite. La început, străbăteau toată lumea greacă în căutarea de mărfuri şi de pieţe. Din motive politice, cei izgoniţi, ostracizaţii, se refugiau în cetăţi uneori foarte îndepărtate. Din motive politico-economice, se duceau să întemeieze colonii în pământuri îndepărtate sau urmăreau să se stabilească în colonii existente deja. Pioşenia făcea ca puţini să fie grecii care nu voiau ca, cel puţin o dată în viaţa lor, să facă pelerinajul la marile jocuri de la Delfi sau de la Olimpia.

Continuă citirea →

Întoarcerea heraclizilor

Printre atâtea legende care au înflorit pe vremea aheilor, se numără şi aceea a lui Heracle, unul dintre personajele cele mai importante ale istoriei grecilor. El era fiul lui Zeus care, chiar după ce o luase de nevastă pe Hera, încă îşi mai permitea multe libertăţi; şi, odată, şi-a pierdut de tot capul după o muritoare, Alcmena, nevasta unui teban, Amfitrion, care avea să lase lumii moştenire numele uneia din cele mai simpatice şi mai de treabă categorii de oameni: gazda primitoare.

Continuă citirea →

Vintilă Brătianu – „Eu mă duc, mă prăpădesc“

După moartea lui Ionel Brătianu, succesiunea la conducerea guvernului a preluat-o Vintilă Brătianu (1867-1930). El întruchipa un om dedicat muncii neobosite, sacrificiului de sine, totul făcut cu demnitate, dar şi cu mare modestie. Îl secundase ani de-a rândul pe fratele său, acum îi venise rândul de a conduce mai departe destinele ţării, în momente dintre cele mai grele. Guvernarea sa avea să durere aproape un an, din 24 noiembrie 1927 şi până la 3 noiembrie 1938, când Iuliu Maniu şi partidul său aveau preia conducerea României. În perioada următoare, Vintilă Brătianu avea să conducă mai departe PNL, dar nu pentru lungă vreme, deoarece moartea îl aştepta, şi pe el, cu mult înainte de vreme!

Continuă citirea →

Criză? Ce criză?

Deşi Herbert Hoover obişnuia ca în timpul preşedenţiei (1929-1933) să facă acte de caritate, întotdeauna o făcea anonim, iar imaginea sa publică rămânea rigidă şi oficioasă. (Tipul purta cravată chiar şi când pescuia! :)).

Continuă citirea →

Seniorul şi castelul feudal



Spre deosebire de locuinţele ţăranilor, a căror destinaţie este în primul rând una utilitară, castelul se supune mai ales unor necesităţi de dominaţie simbolică, puternicii având nevoie să fie văzuţi şi temuţi, şi apoi unora militare.

Continuă citirea →

Copilul şi filosoful

Capacitatea de a ne mira este singurul lucru de care avem nevoie pentru a deveni nişte buni filosofi. Toţi copiii mici au această aptitudine, asta e limpede. În câteva luni, la început, ei sunt împinşi într-o realitate complet nouă. Dar mai târziu, când cresc, se pare că această însuşire a lor de a se mira se toceşte.

Continuă citirea →

De vreme ce episcopii au inimi slabe de fete, fetele trebuie să aibă mândre inimi de episcopi

Frază superbă, extrasă dintr-o scrisoare din 22 iunie 1661, adresată călugăriţei Angélique [Arnauld] de Saint-Jean, ajutoare de stareţă la Port-Royal în Paris, de către sora de Sainte-Euphémie [Jacqueline Pascal]: „Ştiu prea bine că nu fetelor le revine datoria de a apăra Adevărul, deşi, în aceste triste împrejurări, putem spune că, de vreme ce episcopii au inimi slabe de fete, fetele trebuie să aibă mândre inimi de episcopi; dar, dacă nu e datoria noastră să apărăm Adevărul, suntem măcar datoare să murim pentru el.“

Continuă citirea →

Prima civilizaţie

În preajma anului 5000 î. Hr., agricultorii au început să se aşeze în valea dintre fluviile Tigru şi Eufrat. Acest ţinut a devenit cunoscut ca Mesopotamia, care înseamnă „pământul dintre râuri”. Prima civilizaţie s-a dezvoltat în Sumer, ţinut din partea sudică a Mesopotamiei.

Continuă citirea →

Imperiul Persan în timpul ultimilor Ahemenizi

Darius III în bătălia de la Issos

Rebeliunile din provincii şi intrigile din casa regală au slăbit puterea perşilor după moartea lui Darius I. Conflictele cu grecii nu au dus la nici un rezultat clar, până la cucerirea Imperiului Persan în 330 î.Hr de către Alexandru cel Mare.

Continuă citirea →

Aztecii în istorie

Aztecii au fost membrii uneia dintre ultimele mari civilizaţii native din America. Ei au creat un imperiu uriaş în America de Sud şi Mexic, în timpul secolului al XV-lea.

Începutul puterii aztecilor a avut loc în secolul al XIV-lea, când au construit oraşul Tenochtitlán pe o insulă pe care se află acum Mexico City. Ei au creat marele imperiu prin cucerirea oraşelor vecine, extinzându-se spre sud şi est.

Continuă citirea →

Ziua în care a murit un oraş; povestea oraşului Pompei

În dimineaţa zilei de 24 august 79 d.Hr., locuitorii oraşului Pompei, situat la poalele Muntelui Vezuviu din Golful Napoli, au resimţit un cutremur violent, au auzit un tunet asurzitor şi au văzut străfulgerări de foc. La ora 10.00 dimineaţa, Vezuviul a erupt, în vârful muntelui ridicându-se un nor uriaş de fum care avea forma unui pin. Pe străzi au început să cadă pietre albite de căldură, apoi cenuşă, orbind oamenii şi intrându-le în gură şi în plămâni.

Continuă citirea →

Legenda lui Minos şi a labirintului Minotaurului

Poeţi şi istorici ai antichităţii, de la Homer încoace, au afirmat întotdeauna că cea dintâi civilizaţie greacă a luat naştere nu la Micene, adică pe continent, ci în insula Creta, şi că ea a ajuns la deplina sa înflorire în vremea regelui Minos, cu douăspreceze sau treisprezece secole înainte de Christos. Se povesteşte că acest Minos a avut numeroase neveste care au încercat zadarnic să-i dea un moştenitor: din pântecul lor nu se năşteau decât şerpi şi scorpioni.

Continuă citirea →

Iancu de Hunedoara (1441-1456)

Voievod al Transilvaniei (1441 – 1456), guvernator al Regatului Ungariei (1446 – 1452) şi căpitan general al regatului menţionat (1453 – 1456), Iancu de Hunedoara a fost un simbol al lumii în care a trăit; provenea dintr-o familie cnezială românească înnobilată în Ţara Haţegului.

Continuă citirea →

Iarbă la Casa Albă

Willie Nelson a cântat odată la Casa Albă pe vremea când preşedinte era Jimmy Carter, după care s-a bucurat de ospitalitatea familei, rămânând să înnopteze acolo.

Continuă citirea →

Femeia în Grecia antică

Situaţia femeii în Grecia antică nu era deloc demnă de prestigiul de care se bucura civilizaţia greacă. Chiar şi în statul spartan, unde femeile nu aveau nici un drept politic, ele cel puţin îşi tratau soţii de la egal la egal, luau parte la procesiuni şi serbări îmbracate foarte îndrăzneţ, iar la exerciţiile sportive fetele apăreau în public alături de băieţi. Dar la Atena, situaţia femeii era cu totul diferită. Femeia trebuie – spune Xenofon – „să vadă cât mai puţin, să audă cât mai puţin şi să pună cât mai puţine întrebări. Să aibă grijă de casă şi să dea ascultare soţului ei„. Iar Sofocle, prin gura personajului Aiax din tragedia omonimă: „Poadoaba de preţ a femeii e să tacă„; şi mai departe: „Viaţa unui bărbat valoreză mai mult decât viaţa a o mie de femei”. Cât despre Aristofan, în comediile sale nu scapă ocazia de a ridiculiza femeia.

Continuă citirea →