Arhive lunare: noiembrie 2020

Un alt anotimp al confuziei și înstrăinării

Încheiem curând un alt anotimp al confuziei și înstrăinării, o perioadă în care s-a descompus, lent și chinuitor, ansamblul greu format al încrederii și optimismului în ceea ce privește viitorul. Ceea ce s-a întâmplat de la momentul de inserție al virusului COVID 19 în țesătura cea vie a realității și până acum ne refuză orice siguranță cu privire la ziua de mâine și pune în evidență supremația instinctului în raport cu inteligența. Acum, sentimentul care regizează jocul contradictoriu al aparențelor este teama, iar comportamentul multor oameni, timorați și bănuitori, arată că sunt încolțiți de nesiguranță. Sursa fricii (expresia cea mai directă a instinctului de apărare) e în supralicitarea mecanică a unei sugestii de pericol iminent.

Adevărul însă este că ne putem modela viitorul prin gândurile, vorbele și faptele noastre. Eu sunt convins că mulți oameni vor reuși să se elibereze puțin câte puțin de tirania emoțiilor perturbatoare și să descopere ei înșiși elementele de siguranță de care au nevoie. De fapt, noi suntem singurii responsabili pentru ceea ce suntem. Suntem rezultatul trecutului nostru, iar viitorul este în propriile mâini.

Recomandare de lectură: Călugărul și filozoful. Budismul astăzi

calugarul_si_filozoful_budismul_astazi

Am citit recent cartea „Călugărul și filozoful. Budismul astăzi”, autori Jean-Francois Revel și Matthieu Ricard, traducere de Carmen Dobre, București, Humanitas, 2015. Schimbul de idei dintre cei doi autori, tată și fiu, dobândește o valoare specială datorită faptului că se desfășoară între un filozof occidental (tatăl) și un călugăr occidental de formație orientală (fiul). Din aceste dialoguri, care dezvăluie o realitate intelectuală complexă, am extras câteva idei din domeniul artei de a trăi și din cel al moralei.

1.În ciuda îmbunătățirii considerabile a nivelului de trai, în sensul material pe care i-l acordăm acum, calitatea vieții s-a degradat serios.

2.Fascinația ideii de a avea mereu mai mult și dispersarea orizontală a cunoștințelor ne îndepărtează de transformarea interioară.

3.Fără valori spirituale, progresul material nu poate duce decât la catastrofă.

4.Cine nu este conștient de adevărata natură a lucrurilor se atașează de aparența lor.

5.Timpul se scurge încercând să rezolvăm probleme minore, înșiruite la nesfârșit, asemenea undelor pe suprafața unui lac.

6.Insatisfacția provine din obiceiul de a considera necesare lucrurile lipsite de importanță.

7.Incapabili a găsi fericirea în noi înșine, o căutăm cu disperare în exterior, în obiecte, în experiențe, în moduri din ce în ce mai ciudate de a gàndi și de a ne comporta. Pe scurt, ne îndepărtăm de fericire căutând-o acolo unde nu se găsește și riscăm, astfel, să îi pierdem complet urma.

8.Principalul dușman care trebuie combătut fără milă este dorința de a face rău.

9.Singurul lucru de care nu trebuie să fim niciodată sătui este cunoașterea.

10.Moartea distruge lucrul la care ținem cel mai mult: noi înșine.