Viața sentimentală a lui Alexandru Macedonski (I)
„Încercând să definim viața sentimentală a lui Alexandru Macedonski cu acea aparentă lipsă de discreție a biografului care poate fi uneori învinuit că explorează încă prematur unele zone, ceea ce surprinde este lipsa marelui elan erotic, sau măcar transfigurarea pasiunii incandescente. În locul său constatăm doar existența – la limită – a obișnuitelor și nu prea profundelor tulburări ale unei iubiri ca multe altele și, pe alocuri, nici atât. Nimic din ținuta îndrăgostitului fatal, romantic și vaporos la Macedonski. Niciuna din frământările obscure, adânci și zguduitoare ale dragostei, reținute de posteritate, pe care poeții se simt îndemnați să le dea forma confesională a versurilor. Legăturile sale trecătoare din adolescență n-au pregătit nicio dragoste mare. Ajuns la maturitate, spiritul lui Macedonski nu pare să fi fost atras în chip fundamental de nicio femeie. Departe de a ne gândi la cine știe ce motive ascunse, cheia adevăratei explicații stă în temperamentul poetului.
Egotistul Macedonski nu se iubea decât pe sine
Inutil a merge cu minte prea departe, când egocentrismul lui Macedonski se opunea principial la orice îndemn de proiectare în afară, de smulgere totală, până la uitarea de sine, din permanenta sa autocontemplare. Asemenea eroului său Thalassa, poetul era un „suflet ce se închisese în el ca într-o cetate”. Preocuparea constantă de eu împiedică deci în mod firesc absorbirea într-un sentiment atât de cuceritor, cel mai exclusiv din toate, care este iubirea. Singură o mare pasiune putea să-i umbrească și să lupte cu succes împotriva violenței amorului propriu, dar pe aceasta se pare că el n-a avut-o niciodată în forme vibrante. Am spune că egotistul Macedonski nu se iubea, în ultimă analiză, decât pe sine. De unde și lipsa inocentă, organică de afectivitate excepțională pentru femeie. „Chiar în amoruri – băga el de seamă – egoiștii nu se iubesc decât pe dânșii”. Or, poetul era într-adevăr un mare egoist. Răspunzând o dată la întrebarea ce iubiți mai mult?, el mărturisi într-o deplină sinceritate și consecvență cu sine: „Pe mine”.
Moartea lui Macedonski
Vremea era tristă, chiar urâtă, afară viscolea, o ploaie măruntă amestecată cu zăpadă lovea în ferestre. În casă, în ziua de 23 noiembrie, un ultim consult medical împrăștie orice speranță: „în câteva zile, azi, mâine, poate și o săptămână”. Spre seară, un prieten al fiilor săi veni îngândurat să vadă. Zărindu-i trăsăturile i se desfăcură obosite, într-un zâmbet stins, sub lumina palidă a unei lămpi, fără însă a-l recunoaște. O amnezie subită îi îndepărta de memorie numele vizitatorului: „Aproprie-te – îmi zise el văzându-mă că-l privesc. Cine ești? Ia spune-mi? Nu te recunosc! – Sunt un prieten al copiilor dumitale, îi răspunsei eu. – Un prieten al copiilor mei? A, da! mi-aduc aminte! Ești tu, Mihail? – Da, chiar eu, și am venit să te văd! Ia spune-mi, cum te mai simți în astă seară? – Mai bine, dar pleacă, copilul meu sufletesc, că vreau să mă odihnesc.” Își acoperi ochii cu o carte, pe care se prefăcea că o citește, și ațipi în tăcere.
Către miezul nopții, respirația tot mai apăsătoare a bolnavului atrase cu spaimă atenția într-acolo. Abia fu deschisă ușa, când un fum înecăcios năvăli în odaie. În camera poetului, se aprinsese un coș de la sobă. Căzut în letargie, îl ridicară pe brațe cu mare greutate și îl duseră într-o încăpere de alături: „Ce s-a întâmplat? mi-a zis el, deschizând ochii mari și uitându-se mirat spre noi. – Nimica, maestre, s-a aprins coșul! Și atâta tot. – Cum numai atâta? zise el cu un zâmbet trist pe buze. Deci adevărat prevedeam eu că o pacoste nu vine niciodată singură.”
Elevul sofistului
Termenul „sofisma” a devenit sinonim cu raţionamentul viclean, impecabil sau chiar genial pe plan logic, absurd pe planul realităţii.
Se povesteşte despre un elev care încheiase un contract cu sofistul Gorgias prin care urma să-i plătească taxa pentru curs (o sumă enormă de patru talanţi pentru doi ani de lecţii) atunci când va câştiga primul proces. Dar, pentru că tânărul nu se implica niciodată în vreun proces, maestrul şi-a făcut apariţia cerându-i să plătească suma convenită, altfel îl dădea în judecată.
Elevul, care învăţase bine lecţia, i-a spus:
ISTORII REGĂSITE 
Comentarii recente