Arhive etichetă: tata

Tatăl în mitologie

zeus mitologie

Rolul patern, central în societatea patriarhală a lumii clasice, este prezentat în mitologie în legătură cu unii zei şi eroi şi în diverse contexte care evidenţiază fie autoritatea tatălui (exercitată când în mod just, când cu aroganţă şi în consecinţă când acceptată, când negată şi respinsă de fii, care pot ajunge până la paricid), fie puternica legătură afectivă dintre el şi fiii săi.

În lumea divină sunt prezentate două generaţii de zei, personificate de Uranos şi Cronos, pentru care fiii reprezentau o ameninţare; amândoi încearcă să evite pericolul de a fi detronaţi de descendenţii lor, recurgând la diverse sisteme (Uranos închide în pântecele Geei fiii pe care îi naşte aceasta; Cronos îi înghite imediat după naştere), dar amândoi sunt în cele din urmă învinşi de generaţia mai tânără.

Zeus este tatăl unui şir nesfârşit de progenituri, pe care le concepe nu numai cu soţia sa Hera, ci cu un mare număr de alte divinităţi şi femei muritoare: sunt nenumăraţi eroii care pretind că s-au născut ca urmare a îmbrăţişărilor lui Zeus cu vreo eroină. Zeus este numit în epos tatăl tuturor zeilor, titlu care îi sporeşte şi îi subliniază autoritatea: „Părinte-al nostru, tu, Saturniene,/ Mai mare peste domnitorii lumii”, îl invocă Atena în Odiseea (1.45,1.81). Fii numeroşi au şi Poseidon, Apollo, Hermes, Ares, care adesea îşi zămislesc urmaşii unindu-se cu femei muritoare.

Continuă citirea →

Tată şi fiu

tata - fiu

Pentru mulţi intelectuali, tatăl a fost acela care a contribuit la dezvoltarea anumitor deprinderi, pasiuni intelectuale, tabieturi etc. În biografia lui B.P. Hasdeu, părintele său Alexandru Hâjdeu pare să fi deţinut un rol fundamental, surprins în mai multe texte de analiză istoriografică. În fragmentul memorialistic  Istoria ideilor meleAlexandru D. Xenopol (1847-1920) atribuie tatălui multe din elementele definitorii ale educaţiei viitorului istoric. Lipsa de cultură a mamei sale a fost îndeajuns suplinită de personalitatea complexă a tatălui. Acesta cunoştea vreo şase limbi străine (din care patru foarte bine), avea o bibliotecă bogată, iar în fragedă copilărie îl lua pe Alexandru „pe genunchi”, fredonându-i „melodii triste şi melancolice din ţara lui îndepărtată” (memorialistul îi atribuie o origine anglo-saxonă). Este şi explicaţia pentru care istoricul A.D. Xenopol a manifestat întreaga sa viaţă multă aplecare pentru muzică, întreţinând chiar – periodic – un salon artistic bine cunoscut la Iaşi la cumpăna dintre veacurile XIX-XX. Tot tatălui său îi datorează calităţi precum buna gestiune a bugetului familial, respectarea unui program riguros în timpul zilei, corectitudinea în îndeplinirea angajamentelor de orice fel, religiozitatea, cu alte cuvinte, după cum mărturiseşte A.D. Xenopol, „în această înconjurime de muncă şi de înteţire intelectuală s-a deşteptat prima mea copilărie”.

Continuă citirea →

Ce fel de tată a fost Einstein?

Albert Einstein si copiii sai

Fiind unul dintre cei mai mari fizicieni şi teoreticieni ai tuturor timpurilor, Albert Einstein a avut parte, cu siguranţă, de o viaţă agitată. După cum ştim cu toţii însă, vine o zi în care până şi cei mai renumiţi savanţi trebuie să-şi facă timp pentru problemele personale. Einstein a avut familie, ceea ce l-a supus unor decizii apăsătoare în legătură cu timpul şi atenţia cuvenită celor apropiaţi. Se spune că, deşi Einstein nu a obiectat împotriva ideii de a deveni tată, nu a fost capabil să-şi înţeleagă pe deplin copiii. I s-a părut interesant să aibă un copil şi nu i-au rămas prea multe de spus atunci când Mileva a rămas însărcinată pentru a doua oară. Pe vremea când sărbătorea naşterea celui de-al doilea copil, Hans, Einstein nu mai simţise niciodată greutăţile datoriei de părinte. Savantul nu a fost un tată model, care să stea acasă lângă copii, mai ales când aceştia erau încă mici. Obişnuia să facă cercetări, să scrie şi să dezbată probleme ştiinţifice împreună cu prietenii săi când probabil ar fi trebuit să-şi petreacă timpul cu copiii.

Continuă citirea →

Tatăl contra fiului

Prinţul moştenitor Frederic cere de la fereastră cruţarea vieţii prietenului său, von Katte. Regele l-a silit să asiste la execuţie.

Întotdeauna au existat conflicte între generaţii; nu este nimic extraordinar în aceasta. Când însă este vorba de o familie puternică, asemenea disensiuni capătă o notorietate deosebită şi durabilă. Unul dintre cele mai celebre diferende a fost cel dintre aşa-numitul „Rege Sergent”, Frederic Wilhem I al Prusiei, şi fiul său, Frederic, născut în 1712.

Continuă citirea →