Arhive lunare: Noiembrie 2015

Vorbe și anecdote despre oamenii celebri (I) Epaminonda și Darius

EpaminondaRegele persan Darius trimise daruri bogate generalului teban Epaminonda, pentru a-l atrage de partea sa. Epaminonda, refuzându-le, răspunse:

– Dacă Darius vrea sa fie amicul Tebanilor, n-are nevoie să-mi cumpere prietenia; dacă e dușmanul lor, atunci n-are destule bogății pentru a mă cumpăra !


sursa: Vorbe și anecdote despre oamenii celebri culese de Th. Scarlat-Brăila, București, Editura Librăriei „Universala” Alcalay

Valahia văzută de un italian (II) „Să ne spălăm păcatele cu sângele nostru”

Constantin Brancoveanu si cei patru fiiDetronarea Principelui Constantin Brâncoveanu, declarat rebel faţă de Poarta Otomană

Era în ziua de marţi 4 Aprilie a anului 1714, a treia zi de Paşti după calendarul nostru latin, şi în 23 Martie după cel vechi, în Marţia Sfântă la ortodocși, când ajunse în Bucureşti, de la Constantinopol, capugiul Mustafa-aga. Era unul din cei mai vechi amici ai lui Brâncoveanu, ales anume de Marele Vizir, pentru ca sosirea sa să nu înspăimânte pe Domnitor. Acesta îi trimese, după obicei, ofiţeri pentru a-l saluta şi a îngriji de tot ce avea nevoie, întrebându-l dacă doreşte a fi primit imediat, la Curte, în audienţă. Turcul răspunse cu fineţă că nu are nicio afacere urgentă, fiind însă în trecere spre Hotin, şi fiind obosit, iar ziua fiind spre sfârşite, ar dori să vadă pe Principe a doua zi dimineaţă.

A doua zi, miercuri, obișnuitul alai conduse pe capugiu la Curte, aşteptat de Brâncoveanu în marea sală de audienţă unde, sosind Turcul, Domnitorul se ridică de pe tron, îl întâmpină până la jumătatea odăii şi urându-i bun venit îl pofteşte să şadă. Turcul răspunse că nu este timp de şezut, şi fiindu-i vechi prieten regretă a-i fi adus o ştire rea, dar să aibă răbdare şi să se supuie voinţii divine şi să asculte de ordinele Sultanului, şi scoţând o năframă de mătasă neagră o puse pe un umăr al Principelui, spunându-i: mazil, ceea ce înseamnă detronat.

Continuă citirea →

Valahia văzută de un italian (I) Beție, desfrânare, furt

om beatÎn Valahia nu se află ospătării ca în celelalte ţări din Europa, mai ales ca în Italia, astfel că dacă cineva vrea să capete vin, trebuie să-l cumpere de la nişte cantine subterane, numite crâşme. Vinul e vândut de femei desfrânate, şi de aici ruşinea mare pentru un străin că să intre în crâşmă, unde-l aşteaptă beţia, desfrânarea şi chiar furtul.

Persoane vrednice de crezut mi-au povestit că se întâmplă ca un ţăran să vie la oraş înainte de sărbătoare să-şi desfacă produsul muncii, pentru întreţinerea familiei sale sau plata dărilor, şi să se abată la acele crâşme, în mijlocul acestor femei şi altor indivizi, cari-l antrenează la beţie până în noapte, iar a doua zi, când se desmeticeşte, îşi vede banii furaţi, iar pentru plata chefului, mai lasă haina amanet, blestemând momentul în care a pus piciorul în crâşmă.

Asemene cazuri sunt însă puţin frecvente, şi numai pe alocuri, şi trebuie să recunoaştem că valahii sunt iubitori de străini, ospitalieri şi vrednici de laudă.

Continuă citirea →

Adulter la Curtea domnească (III) Epilog la o veche poveste de dragoste

medieval loveȘerban Cantacuzino a ajuns domn în anul 1679, obținând de la sultan mazilirea lui Duca Vodă. Dar, contrar așteptărilor, în loc să uneltească moartea lui Duca, Cantacuzinul obținu numirea acestuia în Moldova, „în amintirea serviciilor aduse de soția acestuia”, ne informează Del Chiaro. Vom vedea că nu era decât o amânarea a funestului act la care Șerban și doamna Anastasia aveau să fie complici.

Șerban ar fi putut în sfârșit să-și împlinească iubirea printr-o căsătorie cu cea căreia îi datora viața. Dar doamna Anastasia și-a urmat soțul mazil, iar Șerban Vodă, căsătorit cu Maria, fiica negustorului bulgar Ivancio Rustea, a continuat să asculte de glasul politicii și al rațiunii… „de stat”, care îi poruncea acum, că ajunsese în sfârșit domn, să-și încheie defintiv socotelile cu familia rivală a Bălenilor. Dar, până a reveni cu povestea asupra pătimirii Bălenilor, să consemnăm și acest scurt roman de dragoste care i-a dat lui Șerban câteva vlăstare de vază.

O cunoscuse pe Maria, tânără de numai 16 ani, în timpul unui târg pe Câmpul Moșilor, unde tatăl ei venise să-și desfacă mărfurile. Această doamnă Maria i-a dăruit voievodului pe domnița Casandra, viitoarea soție a domnului Moldovei Dimitrie Cantemir, pe Gheorghe, viitor ofițer în armata austriacă și pe domnița Maria. Dintr-o primă căsătorie tot cu o Maria, fiica vornicului Stroe Leurdeanu, omul de casă al Bălenilor și prigonitorul Cantacuzinilor, Șerban o avea pe Smaranda sau Smaragda, sortită unui sfârșit prematur, dar destinată să împace pe vecie cele două neamuri rivale, așa cum se va vedea. Până atunci, însă, Șerban era hotărât să termine odată pentru totdeauna cu Bălenii. Și, însemnează cronicarul (același Radu Popescu):

Continuă citirea →

Adulter la Curtea domnească (II) Intervenția salvatoare

Serban CantacuzinoCronicile valahe nu ne dau nicio informație  clară despre legătura dintre Șerban și doamna lui Duca, în schimb florentinul Anton Maria del Chiaro, secretarul domnilor Brâncoveanu, Ștefan Cantacuzino și Nicolae Mavrocordat, în lucrarea „Revoluțiile Valahiei”, ca italian, familiarizat cu legăturile extraconjugale din familiile princiare italiene, generatoare a atâtor drame sângeroase, nu lasă să-i scape această observație:

„Pusese la cale Duca Vodă suprimarea acestui Șerban, prin diferite planuri care se zădărniceau însă, căci Șerban fusese totdeauna avertizat de soția lui Duca Vodă cu care întreținea legături de dragoste, mai ales în lipsa lui Duca Vodă plecat la război cu polonii, alături de turci. Șerban, care era Mare Logofăt și supraveghea niște construcții la curte, avu prilejul să râvnească nu numai la doamna lui Duca, ci și la tronul său.”

Continuă citirea →

Adulter la Curtea domnească (I) Idila

gheorghe ducaÎn plin secol al XVII-lea, secol baroc de intrigi, Fronde și cabale de curte (dacă ne referim doar la Curtea Franței, Curtea regenței lui Mazarin și a Anei de Austria) doamna Anastasia, soția lui Duca Vodă, se pare că a constituit acea excepție. Complicele ei în drama de adulter despre care va fi vorba în curând: spătarul Șerban Cantacuzino.

Povestea celor doi a început încă înainte ca Duca să devină domn al Țării Românești. Posibila idilă între Cantacuzin și doamna lui Duca se va fi înfiripat pe fondul rivalității și a luptelor politice între cele două nobile familii, Bălenii, pământeni și Cantacuzinii, bizantini, ce-i drept, dar împământeniți uimitor de rapid. Miza: acapararea absolută a influenței asupra Curții domnești.

Continuă citirea →

Amintiri despre Eminescu

mihai eminescu portretePovestește Caragiale: „Am cunoscut foarte de-aproape pe un om de o superioară înzestrare intelectuală; rareori a încăput într-un cap atâta putere de gândire. Era pe lângă aceasta un mare poet; cu cea mai nobilă și mai înaltă fantazie, ajutată de un rafinat instinct artistic, el a turnat într-o lapidară „formă nouă limba veche și-nțeleaptă”, pe care o cunoștea atât de bine și o iubea atât de mult.

De felul lui mândru, ei fugea de onoruri, știindu-le câte concesiuni costă. Melancolic și pasionat, deși-n același timp iubitor de veselie și de petreceri ușoare, ura din convingere așa-numitele conveniențe și poleiala lumii. Niciodată nu primea bucuros laude, nici chiar de la puținii prietini, foarte puțini, pe cari-i avea și-n judecata și sinceritatea cărora credea — darmite pe ale acelei mulțimi de seci fără talent, judecată, nici sinceritate, cari se tot vâră în biata noastră literatură ca microbii răufăcători în trupul omului sănătos și cari nu se sfiesc a se fuduli à tout propos cu un prieteșug ce nu le-a fost nicicând acordat! Laudele acelora îi inspirau d-a dreptul „dezgust”.

Continuă citirea →

Voltaire la Bastilia!

Voltaire la inchisoarea BastiliaȘtiați că scriitorul și filosoful Voltaire, pe numele său adevărat François-Marie Arouet (1694-1778), a fost închis la Bastilia timp de aproape un an?

Spiritul sarcastic al lui Voltaire i-a făcut probleme cu autoritățile pentru prima dată în luna mai 1716, când a fost exilat pentru scurt timp din Paris deoarece a compus poeme satirice la adresa familiei regentului francez. Tânărul scriitor nu era foarte diplomat, spunea întotdeauna ce gândea și, un an mai târziu, a fost arestat și închis la Bastilia din cauză că a scris un vers prin care se insinua că regentul avea o relație incestuoasă cu fiica sa. Voltaire s-a lăudat că celula sa i-a oferit timp și liniște pentru a se gândi și a petrecut 11 luni după gratii.

Continuă citirea →

În Nirvana (II) – „Am fost de multe ori confidentul lui Eminescu”

Caragiale_EminescuPovestește Caragiale cum l-a cunoscut pe Eminescu: „Mai în urmă, l-am întâlnit tot aici pe Eminescu, cu un frate al lui, ofițer. Plecau amândoi în străinătate — el la Viena, celălalt la Berlin. Militarul era frate mai mare; tot așa de frumos, de blând și de ciudat — o izbitoare asemănare în toate. Acela a mers la Berlin; în câteva luni a speriat Academia militară cu talentele-i și a dat un examen care l-a făcut pe mareșalul Moltke să se intereseze foarte de aproape de soarta lui, hotărât să-l ia pe lângă dânsul. Ca să-și încoroneze succesul, militarul s-a dus acasă și, fără să lase măcar o vorbă, s-a împușcat.

Peste mai multă vreme, când am vorbit cu Eminescu de trista împrejurare a militarului, el mi-a răspuns râzând:

Continuă citirea →

În Nirvana (I) Caragiale: „Cum l-am cunoscut pe Eminescu”

eminescu caragialePovestește Caragiale cum l-a cunoscut pe Eminescu: „Sunt peste douăzeci de ani de-atunci. Locuiam într-o casă unde trăsese în gazdă un actor, vara director de teatru în provincie. Stagiunea migrării actorilor se sfârșise: era toamnă, și aceste păsări călătoare se-ntorceau pe la cuiburile lor. Văzându-mă că citeam într-una, actorul îmi zise cu un fel de mândrie:

— Îți place să te ocupi cu literatura… Am și eu un băiat în trupă care citește mult; este foarte învățat, știe nemțește și are mare talent: face poezii; ne-a făcut câteva cuplete minunate. Eu crez că ți-ar face plăcere să-l cunoști.

Și-mi povesti cum găsise într-un otel din Giurgiu pe acel băiat — care slujea în curte și la grajd — culcat în fân și citind în gura mare pe Schiller. În ieslele grajdului, la o parte, era un geamantan — biblioteca băiatului — plin cu cărți nemțești. Băiatul era foarte blând, de treabă, nu avea nici un vițiu. Era străin de departe, zicea el, dar nu voia să spună de unde. Se vedea bine a fi copil de oameni, ajuns aci din cine știe ce împrejurare.

Actorul îi propuse să-l ia sufler, cu șapte galbeni pe lună, și băiatul primi cu bucurie. Își luase biblioteca și acuma se afla în București. Seara trebuia să vie la directorul lui — astfel puteam să-l văz. Eram foarte curios să-l cunosc. Nu știu pentru ce, îmi închipuiam pe tânărul aventurar ca pe o ființă extraordinară, un erou, un viitor om mare.

Continuă citirea →

Între politică și iubire (III) Răzbunări și victime

doamna chiajnaA doua domnie a lui Mircea a ținut atât cât să-i poată oferi voievodului răgazul unei ultime sângeroase răfuieli cu boierii ostili conduși de vornicul Stănilă și spătarul Udrea. Răfuială încheiată cu un groaznic măcel la Curtea domnească, unde boierii fuseseră convocați cu ocazia unui ospăț al împăcării. Mircea nu a supraviețuit mult acestei „Nopți a Sfântului Bartolomeu” valahe (comparația îi aparține scriitorului și istoricului Mircea Constantinescu).

Domnia Chiajnei, văduva lui Mircea, a însemnat, pentru Curtea domnească din București, începutul unui fenomen, semnalat de G.I. Ionescu-Gion, care s-a manifestat cu întreruperi – „ginecocrația”, adică domnia sau guvernarea femeilor. Și mai mult, după expresia aceluiași Ionescu-Gion, „ginecolatria”- adică ascultarea și supunerea domnilor în fața soțiilor lor, a doamnelor țării. Este posibil ca însuși Mircea Ciobanul să se fi arătat un convins „ginecolatru”. Fiindcă ne vine greu să credem că doamna Chiajna (numită și Mirceoaia, după soțul ei) a dovedit brusc, după moartea lui, o asemenea energie, ieșită din comun pentru o femeie, fără o ucenicie îndelungată, dat fiind că i-a stat alături soțului său pe tot parcursul agitatei lui domnii.

Continuă citirea →

Cine a fost Oscar Wilde?

oscar wildeOscar Fingal O’Flaherty Wills Wilde (născut la 16 octombrie 1854, Westland Row, nr. 21, Dublin, decedat la 30 noiembrie 1900, Paris), scriitor irlandez, cel mai cunoscut dintre scriitorii estetizanți de limbă engleză.

Familia

Oscar Wilde a fost fiul unui medic irlandez. Tatăl său, Sir William Wilde, doctor specialist în ORL, chirurg, anticar și scriitor, a fost înnobilat în 1864 pentru serviciile sale în calitate de consilier medical și comisar asistent la recensământul din Irlanda. A fost un filantrop renumit, dispensarul său pentru în grijirea săracilor orașului, situat în spatele Trinity College, Dublin, fiind precursor al Eye Dublin și Spitalului de urechi, acum situat la Adelaide Road. El mai avea trei copii dintr-o relație precedentă: Henry Wilson, născut în 1838, Emily,1847, și Mary Wilde, născută în 1849.

Mama sa, Jane Francesca Elgee, era poetă (scria poeme revoluționare sub pseudonimul Speranza) și jurnalistă. În 1855, familia se mută în Piața Merrion nr. 1, iar în 1857 se naște sora scriitorului: Isola, care la vârsta de nouă ani moare de meningită.

Continuă citirea →

Între politică și iubire (II) Adulter și asasinat?

Patrascu cel BunÎntre cele două domnii ale lui Mircea Ciobanul se situează scurta domnie a nepotului său, Pătrașcu cel Bun, fiul lui Radu Paisie, care ocupase tronul cu sprijinul ambasadorului francez la Poartă, d’Aramont. I s-a spus „cel Bun”, deoarece cei aproape trei ani de domnie au fost scutiți de comploturi boierești și de vărsări de sânge. Între dregătorii de vază care l-au ajutat se numărau spătarul Stanciul Benga, vistiernicul Dragomir, postelnicul Iani și alții.

Căsătorit cu doamna Voica, din neamul boierilor de la Slătioara, a avut din această căsnicie, printre alți copii, și pe viitorul domn Petru Cercel. Despre traiul alături de Voica nu se cunosc prea multe amănunte. Cert este că zilele lui Pătrașcu Vodă, ca domn în scaunul de la București, erau numărate din anul 1557. Abia întors dintr-o campanie în Transilvania, începută cu un an în urmă (unde din porunca sultanului îl readusese pe tron pe principele Ioan Sigismund Zapolya și pe mama acestuia, regina Isabela, alungați anterior de trupele imperiale și spaniole ale generalului Castaldo, omul împăratului romano-german Ferdinand de Habsburg), Pătrașcu a căzut bolnav, poate și din cauza oboselii sau a unei răni primite.

Continuă citirea →

Între politică și iubire (I) O adevărată poveste de dragoste

doamna ChiajnaCăsătoria dintre Mircea Ciobanul, domn al Țării Românești, unul dintre fiii domnului Radu cel Mare și domnița Chiajna, fiica lui Petru Rareș, domnul Moldovei, a avut loc la sfârșitul lui iunie 1546. A fost unul dintre ultimele acte politice ale lui Petru Rareș care, înainte de a închide ochii, a avut satisfacția de a vedea consolidată alianța dintre cele două țări române. Și astfel, domnița Chiajna a fost obligată să schimbe Suceava, cetatea de scaun a tatălui ei, cu Bucureștii, cetatea în care Mircea avea să-și stabilească reședința. Prin urmare, o căsătorie politică, o căsătorie care rar era sortită unei iubiri conjugale trainice.

Continuă citirea →

Calea ferată, sursă de inspirație

Claude Monet gara Saint-Lazare

Gara Saint-Lazare (pictură de Claude Monet)

Construcția de căi ferate a pus în evidență importante reușite arhitecturale inspirând deopotrivă pe compozitori și pictori.

Gara, trenul, viteza l-au interesat pe pictorul Claude Monet. Diverse întâmplări și neprevăzutul călătoriei cu trenul au oferit subiecte unor caricaturiști ca Daumier, iar Berlioz a compus Cântecul căii ferate cu prilejul inaugurării liniei Paris-Lille. Numeroși poeți și romancieri au fost fascinați de acest mijloc de transport, imortalizând în scrierile lor plăcerea sau repulsia trezite de călătorie, tristețea despărțirilor, comicul unor situații, aventura.