Tag Archives: om politic

Ionel Brătianu – Portret subiectiv

„Partizanii lui Brătianu îl socoteau drept “om genial” şi Istoria îl va clasa foarte sus, ca pe toţi cei care au reuşit să înfăptuiască ceva. În realitate, Ionel Brătianu n-a avut nici măcar o licărire de geniu şi succesele sale sunt datorite în bună parte norocului şi mai ales împrejurărilor, din care n-a tras de altminteri decât un minimum de folos. Că n-a fost un geniu politic, o dovedesc tocmai planurile lui, care au dat toate greş în măsura în care nu au fost complectate sau ajutate prin evenimente independente de voinţa lui şi imprevizibile.

Continue reading →

Adevăratul Iorga

Personalitatea lui Nicolae Iorga nu are în istoria culturii româneşti înaintaşi. El nu poate fi comparat cu marii savanţi şi cărturari de tipul lui Dimitrie Cantemir, Nicolae Milescu, Ion Eliade-Rădulescu, B. P. Haşdeu, alături de care numele îi este rostit întotdeauna, deoarece enciclopedismul era doar una din dimensiunile fiinţei sale. 

Continue reading →

Ion Bratianu vazut de regina Maria

Desi impovarat de gloria tatalui sau, era o personalitate prin el insusi si ceea ce pentru mine avea pe atunci mai multa insemnatate, Ion Bratianu al II-lea era un tovaras cat se poate de placut; trebuie chiar sa adaug aici ca avea slabiciune pentru femei.

Inalt, insa chiar din tinerete de o statura cam greoaie, avea ochi negri frumosi si catifelati, insa vocea cam prea subtire. Ironic fara rautate, chibzuit pana la viclesug, nu lasa sa scape nimic privirilor lui. Miscarile ii erau incete, indolente. Nicioadata n-a prea dat atentie felului cum se imbraca.

Pe vremea aceea era cu grija inabusit de catre Dimitrie Sturdza, dar se vedea totusi in chip netagaduit ca avea sa ajunga departe.

Bratianu, simtind ca in mine era viitorul, nu facu niciodata greseala de a ma priva sa inteleg de la inceput ca pentru el cel putin existam si nu numai intr-un singur inteles al cuvantului.

Daca as spune ca pe atunci imi placea, as spune mai mult decat adevarul, dar era un om ce nu putea fi trecut cu vederea; isi dadea toata osteneala ca sa fie placut, era tanar, ambitios, departe vazator si de la inceput fusese cat se poate de pretuit de catre regele Carol.

Ca ministru al comunicatiilor era datoria lui sa ne insoteasca  de cate ori calatoream prin tara. Nu si-ar putea inchipui cineva un tovaras de calatorie mai placut. Tovarasia lui era invioratoare, conversatia hazlie, plina de duh, interesanta, dar cu toata purtarea lui ademenitoare nu pierdea niciodata prilejul de a te face sa simti ca glumele si curtenia lui nu erau decat invelisul unei personalitati hotarate si neinduplecate ce se ascundea dedesubtul lor.

Sotului meu ii placea Bratianu, insa nu fara o usoara nuanta de teama; nu stia inca bine cu ce fel de om avea de-a face. Era Bratianu ceva ce destepta o senzatie de neliniste; mana cu care te atingea era parca imbracata intr-o manusa de catifea, sub care nu prea ghiceai ce se ascundea.

Bratianu era ademenitor cu femeile; ii placeau si stia cu o nuanta de orientalism sa-si puna in joc farmecul lui de cuceritor, avand totusi grija sa nu fie niciodata amagit.

Ne-a fost ursit sa ne sfatuim adesea impreuna mai tarziu, cand ne-a venit vremea, lucru care a fost mult criticat si comentat in mii de feluri. Iubirea ce o simteam amandoi pentru Romania ne-a facut sa ne folosim de putinta noastra de a munci si de a ne dovedi prin fapte patriotismul. Aceasta a fost legatura temeinica a prieteniei noastre.

sursa: Maria, regina Romaniei – Povestea vietii mele, vol. II, Ed. Moldova, Iasi, 1991