Arhive categorie: Culisele istoriei

Cine a fost Emma Hamilton?

emma hamiltonIstoria și-o amintește cu duioșie pe Emma Hamilton ca fiind marea iubire a ilustrului amiral englez Horatio Nelson, iar portretele ei din tinerețe o arată ca pe o frumusețe încântătoare, cu ochi mari, luminoși și un păr castaniu splendid.

S-a născut cu numele de Emma Lyon pe 26 aprilie 1765, fiica unui fierar care a murit când ea avea doi ani. Fără doar și poate o frumusețe uluitoare, primele ei slujbe au fost de cameristă. Dar la șaisprezece ani era deja o femeie întreținută, făcându-i un copil lui Sir Harry Fetherstonhaugh. Mai târziu, s-a mutat acasă la Charles Greville, care susținea că „nu a existat vreodată o tovarășă de pat mai curată și mai încântătoare”. În continuare, Greville a pasat-o unchiului său, Sir William Hamilton, în vârstă de șaizeci și doi de ani, emisar al guvernului britanic în Regatul Napoli. Pe atunci, Emma avea doar douăzeci și unu de ani. După ce au trăit împreună timp de cinci ani, ea și Sir William s-au căsătorit.

Când Emma și-a început celebra idilă cu Nelson, împlinise deja treizeci de ani și era pe cale să devină de o obezitate dezarmantă. Deși încă frumoasă, era o femeie ușuratică și caraghioasă. Se pare că a fost la fel de îndrăgostită de Nelson pe cât era el de ea și au trăit într-un ménage à trois cu complezentul Sir William, chiar și după ce i-a născut o fiică lui Nelson.

Continuă citirea →

Anunțuri

Din intimitatea casei regale. Ce face o principesă pentru două pălării?

regina maria„Lt.-colonel Prezan aducea cu dânsul reputația unui eminent militar, reputaţie ce s-a dovedit pe de-a întregul meritată prin splendida carieră ce a făcut în viitor şi marele rol jucat pe timpul Primului Război Mondial când a fost numit şeful Statului-Major al Armatei. Înalt, svelt, vioi, cu un început marcat de chelie şi o mică bărbuță castanie, era un om foarte politicos, cu ținuta sigură şi socotit la vorbă, destoinic sfătuitor totdeauna; părea a fi o fire blajină, în realitate însă era energic, dârz în hotărârile sale, clar văzător şi foarte milităros. Amândoi soții Prezan mi-au arătat totdeauna aşa de multă simpatie încât m-am ataşat cu toată sinceritatea de dânșii. După plecarea lor de la Curte, i-am regretat din inimă; ani şi ani de-a rândul n-am lipsit vreodată să nu-i felicit la onomastica lor, sau la anul nou, precum nu i-am lăsat niciodată fără ziare străine şi de ale noastre când se aflau la moşia lor Schineta din judetul Roman.

Olga Prezan era pe atunci, în 1898, când am cunoscut-o întâi, o femeie tânără de tot, foarte frumuşică şi tare atrăgătoare, cu surâsul jucând în colțul buzelor roşii, o brună cu pielița obrazului mată şi ochi frumoşi scânteietori în care sălăşluiau mai multe varietăți de draci Azi s-ar spune de ea că are mult, foarte mult „sex-appeal!”.

Continuă citirea →

Din intimitatea lui Gauss

GaussLa Gottingen domnea haosul. Noaptea, străzile răsunau de zarva făcută de soldaţii francezi, iar pe locul unde urma să fie ridicat observatorul astronomic nu fusese nici măcar zidită fundaţia. Erau doar câteva oi care păşteau în voie. Gauss era nevoit să cerceteze stelele dintr-o încăpere a vechiului turn al oraşului, închiriată de profesorul Lichtenberg.

Cel mai mult îl chinuia faptul că trebuia să ţină ore. Locuinţa lui se umplea de tot felul de tineri care se bâţâiau pe scaune, îi pătau cu grăsime pernele de pe sofa, în timp ce Gauss, bietul de el, îşi dădea duhul încercând să le bage în cap câtuşi de puţin.

Dintre toţi oamenii întâlniţi vreodată, studenţii săi erau cu siguranţă cei mai stupizi. Le vorbea atât de rar, încât uita începutul frazei înainte de a o termina. Era în zadar. Dăduse la o parte toate chestiunile mai dificile, resemnându-se cu abecedarul ştiinţei. Tot nu înţelegeau nicio iotă. Îi venea să plângă de nervi. Se întreba dacă proştii au un idiom al lor, pe care să-l poţi învăţa ca pe o limbă străină. Gesticula cu ambele mâini, arăta înspre propria gură, articulând cât se poate de clar, accentuând fiecare sunet, de parcă ar fi făcut logopedie. Cu toate acestea, un singur băiat a reuşit să treacă examenul. Îl chema Moebius şi părea a fi singurul neatins de cretinism.

Continuă citirea →

Martir sau victimă a unei crime pasionale?

Garcia-Lorca Federico

Garcia Lorca (Federico) – Poet spaniol

Data morţii : 20 august 1936 (la 37 de ani)

Cauza : asasinat

Locul : Granada (Spania)

Înhumat : cimitirul din Granada

Există două variante asupra morţii lui Lorca

Cea mai răspândită variantă spune că poetul, denunţat de o rudă apropiată a prietenilor în casa cărora găsise adăpost, a fost arestat de falangişti şi asasinat în aceeaşi noapte, după ce rostise această frază poetică, fără doar şi poate inventată; „O să mă ucideţi pe un atât de frumos clar de lună?”

A doua variantă, care dezvăluie o latură diferită a personalităţii „privighetorii andaluze”, este mai puţin cunoscută. Garcia Lorca nu făcea politică, deci nu avea de ce se teme de falangişti. Se refugiase în casa prietenilor săi pentru că se ştia în primejdie din motive nu politice, ci sentimentale…

Continuă citirea →

Mama ta a înnebunit!

charlie chaplinPovestește Charlie Chaplin un episod trist din copilăria sa: „Eram în vacanța de vară, așa că m-am gândit să mă duc mai devreme la McCarthy acasă – aș fi făcut orice ca să scap din mansarda noastră mizeră. M-au invitat să rămân la prânz, dar am avut intuiția că trebuie să mă întorc acasă la Mama. Când am ajuns la Pownall Terrace, m-au oprit la poartă niște copii din vecini.
– Mama ta a înnebunit, mi-a spus o fetiță.
Cuvintele astea au fost ca o palmă peste față.
– Cum adică? am întrebat în șoaptă.
– Așa e, a zis alt copil. A bătut la toate ușile, aruncând cărbuni și zicând că sunt cadou pentru copii de ziua lor. Poți s-o întrebi pe mama, dacă nu mă crezi.
Fără să ascult mai mult, am luat-o la fugă pe potecă, spre ușa deschisă de la casă, am urcat scările în goană și am deschis ușița de la mansarda noastră. Mi-am tras sufletul o clipă și m-am uitat la ea cu mare atenție.

Continuă citirea →

Fiul lui Shakespeare?

shakespareCopiii din flori au jucat întotdeauna un rol esențial în piesele lui Shakespeare, așa că n‑ar fi nicio surpriză să fi procreat el însuși unul.

Dramaturgul și‑a petrecut o bună parte din viață la Londra, lăsându‑și soția, pe Anne Hathaway, în Stratford, să aibă grijă de copii. În drum spre casă, atunci când mergea să‑i viziteze, se oprea adesea la un han din Oxford al cărui proprietar era John Davenant, un cârciumar înstărit. Davenant avea la rândul lui o nevastă frumușică, Jane, și, ei bine, umblă vorba că ea și Shakespeare …

Continuă citirea →

Viața amoroasă a regelui Henric al VIII-lea (VI) Catherine Parr

Catherine_ParrDupă toate aceste rateuri, Henric încă nu se săturase de sexul opus. După ce a fost executată Catherine, a organizat „o mare cină” în compania a douăzeci şi şase de doamne la propria masă – şi încă treizeci şi cinci la o masă alăturată. Una, în special, i‑a picat cu tronc – Anne Basset: „o făptură tânără şi drăguţă, suficient de isteaţă ca să ajungă la fel de rău ca şi celelalte, dacă i s‑ar fi dat ocazia”, a remarcat ambasadorul Franţei.

Cu toate acestea, femeile deja se cam fereau de Henric – cele două divorţuri şi cele două execuţii constituiau un avertisment de luat în seamă. „În ce condiţie dificilă ajungeau acestea dacă regele, după ce le‑ar fi primit în patul său, ar fi menţionat, din greşeală, că nu fuseseră neprihănite”, se spunea în epocă.

Nu după multă vreme, Henric a căzut pradă disperării. S‑a gândit chiar să o accepte din nou în pat pe Anne de Cleves. Bârfe josnice de acest gen au început să circule de‑a lungul şi de‑a latul continentului, dar sfetnicii regelui şi‑au dat seama în curând că aceasta nu era o soluţie viabilă. Dacă, printr‑o minune, ar fi reuşit să conceapă un moştenitor cu Anne, succesiunea ar fi ridicat câteva insurmontabile probleme de natură constituţională.

În cele din urmă, în loc să‑şi asume riscul alegerii încă unei neveste tinere, Henric şi‑a îndreptat atenţia către o femeie în cazul căreia nu era nevoie să se pună problema virginităţii, fiind vorba de o văduvă care îngropase deja doi soţi.

Continuă citirea →

Viața amoroasă a regelui Henric al VIII-lea (V) Catherine Howard

Howard CatherineÎncă o dată, a trebuit să fie emisă o dispensă oficială pentru mariajul regelui cu Catherine Howard, pentru că Henric avusese o relaţie carnală cu verişoara primară a acesteia, Anne Boleyn. De cum hârtia a fost obţinută, regele, ajuns acum la cincizeci de ani, s‑a însurat cu amanta sa în vârstă de nouăsprezece ani.

Ceremonia a fost organizată într‑o oarecare grabă, deoarece, aşa cum a notat ambasadorul Franţei, Catherine era deja enceinte – adică însărcinată. Dar al cui copil era acela? Regele, în pofida faptului că nutrea dorinţe tinereşti, era gras, bolnav şi chel. Circumferinţa taliei lui măsura nu mai puţin de 135 de centimetri, iar Catherine deja îşi manifestase preferinţa pentru bărbaţi mai tineri şi mai supli.

La scurt timp, Curtea s‑a umplut cu partenerele de joacă din adolescenţa lui Catherine, printre care Joan Bulmer şi Katherine Tylney. Din păcate, una a fost omisă – Mary Lassels. Aceasta fusese una dintre domnișoarele aflate în serviciul ducesei de Norfolk şi locuise în dormitorul comun al lui Catherine din Lambeth. Îndemnată de fratele ei protestant, care căuta să pună capăt influenţei catolice a familiei Howard, Mary i‑a povestit arhiepiscopului de Canterbury, Thomas Cranmer, despre indiscreţiile tinereşti ale lui Catherine. Sub tortură, atât Manox, cât şi Dereham au recunoscut întâlnirile pasionale cu Catherine, iar cel din urmă a dezvăluit şi faptul că Thomas Culpepper, un gentilom din Privy Chamber, „i‑a succedat în preferinţele afective ale reginei”.

Culpepper era un fel de favorit al regelui. După spusele ambasadorului francez, acesta fusese crescut de mic în preajma regelui, cu care „împărţea patul în mod frecvent”. Se pare că „dorea să împartă patul şi cu regina”, a adăugat intrigantul ambasador.

Continuă citirea →

Viața amoroasă a regelui Henric al VIII-lea (IV) Anne de Cleves

Anne de ClevesDupă ce emisarii Angliei au ajuns la Cleves, au constatat că atât faţa Annei, cât şi a surorii sale, Amelia, erau acoperite – astfel încât tinerelor nu li se putea vedea nicio trăsătură. Atunci când delegaţia a încercat să protesteze, cancelarul din Cleves a răspuns: „Ce, vreţi să le vedeţi în pielea goală?”

Holbein a trebuit să picteze portretul sub atenta supraveghere a Curţii din Cleves şi, de aceea, a realizat o versiune flatantă a originalului. Când Henric a văzut portretul, nu a fost dezamăgit, iar detaliile alianţei au fost rapid puse la punct. Regele, s‑a observat, părea „plin de viaţă”. În ciuda gutei de care suferea, Henric s‑a dus călare de la Greenwich la Rochester, nerăbdător să‑şi întâmpine mireasa, dar, de cum a văzut‑o, a rămas consternat.

Nu era deloc frumuseţea sugerată de portret, iar regele a descris‑o în batjocură „o iapă flamandă”. Faptul că mireasa nu vorbea deloc limba engleză complica şi mai mult lucrurile. Apoi aceasta a părut că se plictiseşte în noaptea nunţii. Lordul Russell a spus că nu l‑a văzut în viaţa lui „pe Majestatea Sa mai înmărmurit şi mai stingherit decât cu acea ocazie”. Henric era genul de om care vorbeşte pe şleau, aşa că i‑a spus, franc, lui Cromwell: „Nu îmi place deloc”. În ciuda tuturor acestor neajunsuri, a înţeles că este vorba de interese politice, iar mariajul a mers mai departe.

Continuă citirea →

Viața amoroasă a regelui Henric al VIII-lea (III) Jane Seymour

Jane SeymourÎn curând, ceea ce urmărea Henric a devenit străveziu: la 2 mai 1536, Anne a fost arestată sub învinuirile de adulter, incest şi tentativă de omor asupra regelui. Patru presupuşi amanţi – un membru al Privy Chamber, sir Henry Norris, doi valeţi, sir Francis Weston şi William Brereton, precum şi un tânăr şi şarmant muzician pe nume Mark Smeaton – împreună cu fratele Annei, lordul Rochford, au fost arestaţi. Trei au negat acuzaţiile, însă Smeaton a recunoscut adulterul, sub tortură. Norris, Weston, Brereton şi Smeaton au fost judecaţi şi găsiţi vinovaţi de trădare. Împotriva lor nu au existat prea multe dovezi, iar acuzaţii nu au avut dreptul să se apere. Au fost spânzuraţi la Tyburn, castraţi cât încă mai erau vii, evisceraţi şi, la sfârşit, li s‑au tăiat membrele.

Anne şi Rochford au fost judecaţi în Sala Mare a Turnului Londrei. Câteva slujnice ale acesteia au depus mărturie privind „felul în care se distra regina în dormitor”, dar acuzatorul principal a fost lady Rochford, care a pretins că exista o „familiaritate nepermisă” între un frate şi o soră. Lordul Rochford, susţinea cumnata ei, „tot căuta prilejuri să ajungă în dormitorul surorii sale”. De asemenea, lady Rochford a sugerat că, de vreme ce Henric nu era în stare să conceapă moştenitorul pe care şi‑l dorea, Anne a încercat să obţină unul cu amanţii, printre aceştia numărându‑se şi fratele ei.

Ca probă a incestului, aceste afirmaţii erau de‑a dreptul absurde, însă nimeni nu îndrăznea să se opună scenariului ticluit de monarh. Judecătorul, ducele de Norfolk (de altfel, un unchi al Annei), a lăcrimat, se pare, atunci când a trebuit să pronunţe verdictul, ştiind că nu are de ales decât să îi găsească pe toţi vinovaţi. Sentinţa era deja impusă, iar condamnaţii aveau să ajungă fie pe rug, fie pe mâna gâdelui – după cum ar fi găsit de cuviinţă regele.

Henric a arătat puţină clemenţă, lăsându‑i pe condamnaţi să moară rapid şi fără chinuri. Rochford a căzut sub secure pe Dealul Turnului, iar Henric a plătit 24 de lire unui călău expert din Calais ca să o decapiteze pe fosta lui iubită pe Dealul Verde, nu înainte de a fi divorţat de ea. Cu două zile înainte de execuţie, căsătoria a fost anulată pe motiv că Anne îi fusese sortită mai înainte lui sir Henry Percy. Cu toate că aceasta practic anula acuzaţia de adulter, nimeni nu a îndrăznit să‑i menţioneze acest viciu de procedură lui Henric.
Continuă citirea →

Viața amoroasă a regelui Henric al VIII-lea (II) Anne Boleyn

anne boleyn si henric VIIIAnne Boleyn şi‑a făcut debutul la Curte cu ocazia unui spectacol cu măști intitulat „Asaltul asupra Castelului Virtuţii”, organizat la York Place, reşedinţa londoneză a cardinalului Wolsey. Strălucind într‑o rochie de satin, Anne a fost una dintre cele opt femei alese să reprezinte Virtutea feminină. Ele apărau un castel aflat sub asaltul Dorinţei – întruchipată de opt bărbaţi mascaţi. După câteva minute de bătălie fictivă, în timpul căreia combatanţii s‑au împroşcat cu apă de trandafiri şi s‑au bătut cu fructe, Virtutea a sucombat, iar femeile s‑au prins în dans cu atacatorii lor, care între timp îşi dăduseră jos măştile. Desigur, conducătorul reprezentanţilor Dorinţei s‑a vădit a fi însuşi regele.

Pentru a evita să intre în atenţia regelui, Anne a dansat cu un bărbat însurat, poetul sir Thomas Wyatt. Sir Henry Percy, moştenitorul domeniului Northumberland, a invitat‑o de asemenea la dans, dar, văzând că Henric pusese deja ochii pe fată, cardinalul Wolsey a intervenit pentru a preveni formarea perechii. În vreme ce călcâiele regelui se aprindeau după frumoasa Anne Boleyn, vizitele regelui în dormitorul reginei au încetat.

Cu toate că fusese oprită de la un măritiş avantajos, Anne a refuzat să devină amanta regelui. Henric insista. Într‑o serie de scrisori de dragoste pline de pasiune, acesta o implora: „oferă‑mi trupul şi inima ta”, promiţându‑i marea cu sarea: „vei fi unica mea amantă; le voi alunga pe toate celelalte”. Îi scria plin de dor, imaginându‑şi serile în care va sta în braţele ei şi sărutările pe care le va primi de la ea. A mers până acolo încât i‑a ridicat în slăvi „răţuştele (sânii) pe care sper să ţi le sărut cât mai curând”. Cu toate acestea, Anna a continuat să îi refuze avansurile.

Continuă citirea →

Viața amoroasă a regelui Henric al VIII-lea (I) Caterina de Aragon

henry_viiiHenric al VIII‑lea este considerat arhetipul monarhului desfrânat. Cu toate că a fost un tiran sinistru, excesele lui sexuale se pare că l‑au făcut simpatic, peste veacuri, în rândul englezilor. Totuşi, performanţele lui de alcov nu s‑au ridicat niciodată la nivelul reputaţiei. Se spune despre el că a fost singurul rege al Angliei care a avut mai multe soţii decât amante.

În ciuda notorietăţii câştigate mai târziu, Henric al VIII‑lea a fost crescut într‑un mediu cast de severul său tată, Henric al VII‑lea, la distanţă de tentaţiile mundane la care aveau acces, în epocă, cei mai mulţi prinţi.

În 1509, la numai optsprezece ani, Henric al VIII‑lea a urcat pe tron, fiind încă holtei. După mai puţin de două luni, s‑a însurat cu Caterina de Aragon, văduva fratelui său, Arthur, prinţ de Wales, care murise în 1502. Cu toate că aceasta a putut părea o stratagemă cinică, menită prezervării importantei alianţe dintre Anglia şi Spania, se pare că Henric a iubit‑o cu adevărat pe Caterina, care era cu şase ani mai mare decât el. Obişnuiau să compună împreună muzică, să‑şi cânte unul altuia şi participau la partide comune de vânătoare cu şoimi. Pajii care luminau cu torţe drumul regelui către dormitorul reginei povesteau că acesta le folosea serviciile cu regularitate.

Continuă citirea →

Singurul mare scriitor american cu două distincții neobișnuite

edgar allan poeÎn ziua de azi întâlnești peste tot reproduceri ale chipului lui Edgar Allan Poe – de la pereții librăriilor până la etichetele sticlelor de bere. Dar lucrurile n-au stat întotdeauna așa. Cel mai cunoscut nume de export din literatura americană a murit sărac lipit și neiubit în propria lui țară.

Edgar Allan Poe a fost părintele ficțiunii macabre, un scriitor ale cărui povești misterioase și poeme de atmosferă au deschis drumul pentru H.P. Lovecraft și Stephen King.

I-a fost dintotdeauna teamă de întuneric. „Cred că demonii profită de întunericul nopții pentru a-i călăuzi pe cei naivi pe căi greșite”, i-a mărturisit cândva unui prieten. „Cu toate că, știi”, a completat repede, „nu cred în demoni.”

Poate că Poe simțea pur și simplu că trăiește sub un nor întunecat. Nici nu-l poți învinovăți. Rămas orfan la trei ani, a fost crescut de un cuplu bogat, John și Frances Allan din Richmond, Virginia. Crescut, nu adoptat, pentru ca snobul John Allan n-a acceptat sub nicio formă ca fiul unor actori să-i păteze impecabilul arbore genealogic. Cu toate astea, Poe a preluat numele tatălui său vitreg ca pe un al doilea nume. De asemenea, s-a mai ales și cu ceva din îngâmfarea tatălui său.

Pe lângă afecțiune, celălalt lucru pe care John Allan nu a reușit să îl dea fiului său vitreg au fost banii. Într-adevăr, sărăcia a marcat endemic scurta viață a lui Edgar Allan Poe. Pe când studia la Universitatea din Virginia, a ajuns la datorii uriașe din cauza jocurilor de noroc în care se lansa pentru a-și satisface nevoile, care pe vremea aceea constau în cantități strașnice de alcool.

Continuă citirea →

Rude jenante

shakespeareCa majoritatea figurilor publice marcante, Shakespeare a dus și el în cârcă partea lui de rude jenante – niciuna mai nefericită ca josnicul său ginere, Thomas Quiney.

Un om spurcat la gură, proprietarul unui han, aproape gata să fie condamnat pentru că vindea vin botezat, Quiney a fost o alegere proastă a fiicei lui Shakespeare, Judith. Cu toate astea, Shakespeare nu s‑a împotrivit relației lor, și cei doi s‑au căsătorit în 10 februarie 1616, cu exact două luni înaintea morții bardului.

Nici nu se învechise încă tortul de la nuntă, când Judith a descoperit că soțul ei se culca cu altă femeie. Întregul Stratford a fost scandalizat. Shakespeare însuși și‑a modificat pe dată testamentul, îndepărtându‑l definitiv pe Quiney. În 26 martie, cârciumarul afemeiat a fost condamnat pentru că întreținea „relații carnale“. A fost pedepsit să se căiască în public, deși, mai târziu, pedeapsa a fost redusă la o amendă necostisitoare și penitență privată.

Continuă citirea →

95 de ani de la moartea lui Marcel Proust

Astăzi se împlinesc 95 de ani de la moartea lui scriitorului francez Marcel Proust (1871-1922).Marcel_Proust

Data morţii : 18 noiembrie 1922 (la 51 de ani)

Cauza : pneumonie

Locul : strada Hamelin, nr.44, Paris (Franţa)

Înhumat : cimitirul Pere-Lachaise, Paris

În octombrie, întorcându-se de la o serată la Beaumont, Proust răci şi făcu o bronşită. Doctorul Bize îl asigură că se va vindeca repede, cu condiţia să înceteze complet lucrul şi să se hrănească bine. Proust făcu exact contrariul: termină Captiva, revăzu Fugara, şi se puse pe regim.

Pneumonia se declanşă pe 8 noiembrie, dar Proust refuză şi de astă dată să treacă la odihnă, trimiţând la toţi dracii reţetele doctorului Bize. În zadar încercă Robert Proust – care era medic – să-şi silească fratele să se trateze şi să se interneze: Marcel refuză cu o violenţă cu totul neobişnuită. „Lasă-mă în pace – urlă la fratele său – nu plec din camera mea! Céleste mă îngrijeşte mai bine ca oricine. Nimeni altcineva nu mă înţelege.” Şi o făcu pe Céleste Albaret, devotată sa menajeră, să promită că nu va lăsa pe nimeni să intre în camera lui, şi că nu va permite, când el nu va mai avea putere să se opună, să i se facă „acele injecţii care prelungesc suferinţele”.

Continuă citirea →