Sfântul Andrei, ocrotitorul românilor
Creştinii ortodocşi şi romano-catolici îl prăznuiesc, pe 30 noiembrie, pe Sfântul Andrei, ocrotitorul României, deoarece a propovăduit creştinismul pe acest teritoriu şi a botezat primii locuitori pe ţărmul apusean al Mării Negre.
Potrivit scrierilor, după porunca lui Iisus de a face cunoscută Evanghelia în lume, lui Andrei, cel dintâi chemat la apostolie, i-a revenit prin sorţi şi zona Mării Negre, el propovăduind creştinismul în Dobrogea, Macedonia, Tracia şi Ţarigrad (Constantinopol).
Apostolul a botezat greci şi geto-daci din aceste teritorii şi a hirotonit primii episcopi şi preoţi, aşa cum făcea Apostolul Pavel în călătoriile sale misionare. În felul acesta se explică faptul că episcopia cea mai veche de pe teritoriul României este cea de la Tomis, Constanţa de astăzi.
Odată cu urcarea lui Decebal pe tronul Daciei, raporturile cu Roma s-au înrăutăţit. Sfântul Andrei a continuat să convertească la creştinism numeroşi localnici. Un ecou negativ la curtea imperială l-a avut puterea de convingere a Sfântului Apostol asupra surorii lui Egheat, Maximilia. Personaj influent, Egheat era numit marele persecutor al creştinilor iar convertirea surorii lui la creştinism a fost considerată un afront la adresa celor care se închinau în faţa idolilor.
Răzbunarea lui a fost cruntă. Sf. Apostol Andrei a fost pironit pe crucea pe care o purta cu sine, în formă de X. În timpul supliciului, s-a stârnit o mare furtună, care i-a izgonit pe cei care asistau la cumplita scenă. La rugăciunea Sfântului Andrei, furtuna s-a potolit şi martirul Andrei a trecut la cele veşnice în ziua de 30, anul 87 (după alte surse 97), la vârsta de aproape 90 de ani.
Pe teritoriul ţării noastre au rămas semnele trecerii acestui sfânt: locuinţa din peştera situată pe Valea Casimcei, o alta în localitatea Basarabi-Murfatlar, renumita Fântână a Sfântului Apostol Andrei de la Mănăstirea Dervent, de numele căreia se leagă numeroase minuni, dar şi icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului pictată de Sfântul Apostol Luca, adusă de Sfântul Andrei şi descoperită în Biserica Mănăstirii Nămăieşti din judeţul Argeş.
Moaştele Sfântului Andrei au fost aduse la Constantinopol şi aşezate în Biserica Sfinţilor Apostoli în anul 357. În timpul Cruciadei a IV-a, Cardinalul Petru de Capua a dus moaştele în Italia, în catedrala din Amalfi. În 1462, în timpul Papei Pius al II-lea, capul Sf. Andrei a fost dus la Roma. De aici, el a revenit în Patras, oraşul martiriului său.
Frate mai mic al Sfântului Apostol Simon, Petru, iniţiat din copilărie să scrie şi să citească Legea şi cărţile profeţilor, Sf. Apostol Andrei a fost un valoros martor la primele cruciade din istoria creştinismului. Scrierile sfinte istorisesc că Sf. Andrei avea chemare spre înţelegerea tainelor dumnezeieşti.
De sărbătoarea Sfântului Andrei, 644.994 de români îşi aniversează onomastica.
sursa: agerpres
30 noiembrie – Istoricul zilei
Sf. Apostol Andrei cel Intai chemat, Ocrotitorul Romaniei
1667 – S-a născut Jonathan Swift, scriitor irlandez
1817 – S-a născut istoricul german Theodor Mommsen
1835 – S–a născut scriitorul american Mark Twain (pseudonim pentru Samuel Langhorne Clemens)
1874 – S-a născut Winston Churchill, prim-ministru al Marii Britanii, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1953
1900 – A încetat din viaţă scriitorul Oscar Wilde
1934 – A încetat din viaţă poetul şi epigramistul Cincinat Pavelescu
1938 – A fost asasinat Corneliu Zelea Codreanu, conducător al Mişcării Legionare
Scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung (1521)
În anul 1521 la Câmpulung-Muscel, vechea capitală a Ţării Româneşti, a fost redactat primul document scris, compact şi unitar, din câte sunt cunoscute până astăzi in limba română: Scrisoarea lui Neacşu ot Dlăgopole (Câmpulung Muscel). Scrisoarea conţine un secret de mare importanţă, avertizându-l pe Johannes Benkner, judele Braşovului, despre o invazie a turcilor asupra Ardealului şi Ţării Româneşti ce tocmai se pregătea la sudul Dunării.
„Mudromu I plemenitomu, I cistitomu I bogom darovanomu jupan Hanăş Bengner ot Braşov mnogo zdravie ot Nécşu ot Dlăgopole. (= Preaînţeleptului şi cinstitului, şi de Dumnezeu dăruitului jupân Hanăş Bengner din Braşov multă sănătate din partea lui Neacşu din Câmpulung, n. n.).
I pak (=şi iarăşi) dau ştire domnie tale za (=despre) lucrul turcilor, cum am auzit eu că împăratul au eşit den Sofiia, şi aimintrea nu e, şi se-au dus în sus pre Dunăre.
I pak să ştii domniia ta că au venit un om de la Nicopole de miie me-au spus că au văzut cu ochii lor că au trecut ciale corăbii ce ştii şi domniia ta pre Dunăre în sus.
I pak să ştii că bagă den toate oraşele câte 50 de omin să fie de ajutor în corăbii.
I pak să ştii cumu se-au prins neşte meşter(i) den Ţarigrad cum vor treace ceale corăbii la locul cela strimtul ce ştii şi domniia ta.
I pak spui domniie tale de lucrul lui Mahamet beg, cum am auzit de boiari ce sunt megiiaş(i) şi de generemiiu Negre, cum i-au dat împăratul sloboziie lui Mahamet beg, pe io-i va fi voia, pren Ţeara Rumânească, iară el să treacă.
I pak să ştii domniia ta că are frică mare şi Băsărab de acel lotru de Mahamet beg, mai vârtos de domniile voastre.
I pak spui domniietale ca mai marele miu, de ce am înţeles şi eu. Eu spui domniietale iară domniiata eşti înţelept şi aceste cuvinte să ţii domniiata la tine, să nu ştie umin mulţi, şi domniile vostre să vă păziţi cum ştiţi mai bine.
I bog te veselit. Amin.”(=Şi Dumnezeu să te bucure. Amin)
sursa: cimec.ro
29 noiembrie – Istoricul zilei
1643 – A murit Claudio Monteverdi, compozitor italian
1780 – A murit Maria Tereza, împărăteasă a Austriei (1740-1780)
1797 – S-a născut compozitorul Gaetano Donizetti
1803 – S-a născut Christian Doppler, fizician austriac, descoperitorul efectului care îi poartă numele
1825 – S-a născut Jean Martin Charcot, neurolog francez
1852 – A murit Nicolae Bălcescu, istoric român și reprezentanți ai mișcării pașoptiste
1924 – A murit compozitorul Giacomo Puccini
1932 – S-a născut Jacques Chirac, om politic, președinte al Franței
Winston Churchill in amintirile reginei Maria
Maria, regina Romaniei, scrie in Povestea vietii mele, referindu-se la perioada copilariei:
„Imi amintesc de o vizita ce ne facu Winston Churchill, pe atunci un baietas. Avea parul rosu, pistrui, era obraznic si arata un desavarsit dispret pentru autoritate. Amandoi aveam unul pentru altul o simpatie ascunsa. La inceput nu indrazneam s-o aratam deschis, dar incetul cu incetul roscovanul nostru musafir lepada orice prefacatorie si isi declara cu indrazneala preferinta pentru mine afirmand de fata cu martori ca se va casatori cu mine cand va fi mare!
Nu cred ca mama gasi purtarea noastra prea buna, in timpul sederii lui, dar eu una am pastrat o amintire foarte buna despre scurta vizita ce ne facu tanarul Winston, si zambesc si azi de cate ori revad in minte lucirea sireata din ochii lui, intre care era asezat un nasuc indraznet si privirea lui obraznica de cate ori era mustrat.”
Alexandru cel Bun
Moldova s-a format cu vreo 50 de ani mai târziu decât Ţara Românească. Să trecem peste primii voievozi, pentru a ajunge la un voievod mare, oarecum contemporan cu Mircea cel Bătrân, şi anume Alexandru cel Bun.
Alexandru cel Bun domneşte de la 1400 la 1432, ceea ce pentru vremile acelea este o domnie lungă. A fost un bun gospodar, ţara s-a întins încetul cu încetul de la nucleul unde se formase, regiunea din nord-vest cu capitala la Suceava, cu marele oraş Baia. Baia în Evul Mediu înseamnă un loc unde erau mine (de la magh. bânya). Din regiunea aceea s-a întins din ce în ce mai mult, până la mare; se aflau deja români acolo, dar nu erau uniţi sub un singur sceptru, cum vor deveni în Moldova lui Alexandru cel Bun, care se întinde până la Cetatea Albă, mare cetăţuie, veche de pe vremea bizantinilor, deţinută apoi de negustorii genovezi. În momentul când Moldova devine stăpână pe această regiune, Cetatea Albă este încă în mâna genovezilor care acceptă însă suzeranitatea voievodului moldovean. Mai târziu, în vremea lui Ştefan cel Mare, deasupra unei intrări în cetate, se va afla stema Moldovei, capul de zimbru sau, mai corect, de bour, stemă ce se mai vede şi astăzi.
Primii oameni de stiinta
Gandirea stiintifica a debutat in Grecia o data cu filozofii ionieni Thales, Anaximandros si Anaximenes. Toti trei s-au nascut in Milet, un oras-stat de pe coasta Turciei.
Chiar daca egipteanul Imhotep este declarat om de stiinta, filozofii ionieni sunt primii care au avut convingerea ca oamenii pot intelege universul bazandu-se doar pe rationament decat pe mitologie si religie. Ei au cautat sa determine cauza fundamentala a tuturor fenomenelor pornind de la ideea ca ele sunt rezultatele unor procese naturale si nu a implicarii unor forte divine.
Thales din Milet (pe la 600 i.Hr.) este considerat fondatorul scolii ioniene de filozofie naturala. Se presupune ca el a studiat in Egipt, unde a venit in contact cu noi idei. Probabil ca acolo a invatat arta masurarii loturilor de pamant, din care a dedus principiile geometriei. In Mesopotamia, a studiat astronomia si, dupa cum se spune, a prezis o eclipsa solara, isprava care i-a adus o mare reputatie in Milet.
Thales a cautat sa unifice principiul sau esenta care sta la baza materiei, ajungand la concluzia ca esenta tuturor lucrurilor trebuie identificata cu apa. Pentru el, materia exista sub trei forme: negura, apa si pamant. El considera negura si pamantul ca forme de existenta ale apei. In domeniul astronomiei, stiinta pe care a invatat-o de la babilonieni, Thales a sustinut ca substanta stelelor are la baza tot apa.
Anaximandros, care a trait aproximativ intre anii 610 si 545 i.Hr., a fost unul dintre elevii lui Thales; se crede ca el a scris prima carte stiintifica, acum pierduta insa. Principiul sau de baza, apeiron-ul, poate fi comparat cu conceptul de eter al secolului XIX. De asemenea, Anaxmandros a formulat o teorie referitoare la originea si evolutia vietii. El a crezut ca originea vietii se afla in apa, in „elementul umed”, evaporat sub actiunea soarelui. Prezenta cochiliilor de scoici si a fosilelor marine in munti era o dovada, dupa opinia sa, ca marea acoperise odata o importanta parte din suprafata pamantului. El a emis astfel ideea ca omul s-ar putea trage din mare si ca ar fi asemanator cu pestii.
Anaximenes (aproximativ 570-500 i.Hr.), care s-ar putea sa fi fost elevul lui Anaximandros, este cunoscut pentru parerea conform careia curcubeul este mai degraba un fenomen natural decat divin.
El credea ca aerul este elementul care sta la baza universului.
*****
sursa: Alexander Hellemans, Bryan Bunch, Istoria descoperirilor ştiinţifice, Ed. Orizonturi, Bucureşti
Agamemnon
Agamemnon – figura legendara a antichitatii grecesti. A fost fiul lui Atreus si fratele lui Menelaus, regele Micenei (in Homer) sau al Argosului (in unele relatari de mai tarziu) si seful suprem al armatelor elene in razboiul impotriva Troiei. S-a casatorit cu Clitemnestra, cu care a avut mai multi copii, intre care Oreste, Electra si Iphigenia.
28 noiembrie – Istoricul zilei
1632 – S-a născut compozitorul francez Jean Baptiste Lully
1680 – A murit Gian Lorenzo Bernini, arhitect, sculptor și pictor italian
1820 – S-a născut Friedrich Engels, filozof politic german. Împreună cu partenerul său, Karl Marx, Engels a dezvoltat teoria comunistă, a fost coautor al Manifestului Partidului Comunist (1848)
1863 – S-a născut Eremia Grigorescu, general de artilerie, comandantul trupelor române în bătălia de la Mărășești, ministru de război
1874 – S-a născut Jean Bart (Eugeniu P. Botez), scriitor român
1877 – Războiul de Independenţă: La Plevna generalul otoman Osman Paşa s-a predat generalului Cerchez
1881 – S-a născut Stefan Zweig, scriitor austriac
1908 – S-a născut Claude Lévi-Strauss, antropolog francez
1918 – Congresul General al Bucovinei adoptă moțiunea privind unirea necondiționată a Bucovinei cu Regatul României
1949 – S-a născut Corneliu Vadim Tudor, politician și jurnalist român
1954 – A murit Enrico Fermi, fizician italian, laureat al Premiului Nobel, 1938
1973 – A murit Martha Bibescu, principesă și scriitoare româncă
Moartea lui Socrate
Decedat in 399 i.Hr., la varsta de 70 de ani
Cauza mortii: otravire prin ingerarea de cucuta
Locul de odihna: necunoscut
Ultimele cuvinte: In timp ce trupul ii era cuprins treptat de paralizie, el a cerut unui prieten: „Ii datorez un cocos lui Asclepios; poti sa-l rasplatesti tu?”
Sfarsitul lui Socrate a beneficiat foarte probabil de un tratament hollywoodian din partea cronicarului sau, Platon. Si asta deoarece moartea – provocata prin intoxicarea cu coniina, un alcaloid otravitor din planta de cucuta – i-a fost marcata nu doar de o paralizie motorie evolutiva, dupa cum a consemnat Platon, dar si de o stare puternica de greata, de voma si de convulsii – aspecte neplacute ce nu se regasesc niciunde in descrierea lui Platon, referitoare la sfarsitul vietii prietenului si invatatorului sau, „cel mai intelept, mai drept si mai bun”.
27 noiembrie – Istoricul zilei
1701 – S-a născut fizicianul şi astronomul Anders Celsius, cel care a inventat scara termometrică centesimală, Scara Celsius
1867 – S-a născut savantul Grigore Antipa, cel care a fondat Muzeul de Istorie Naturală din Bucureşti şi a întemeiat şcoala românească de hidrobiologie, ihtiologie şi oceanologie
1884 – S-a născut poetul, prozatorul şi dramaturgul Vasile Voiculescu
1885 – S-a născut prozatorul Liviu Rebreanu
1895 – A murit Alexandre Dumas fiul, scriitor francez
1921 – S-a născut Alexander Dubcek, om politic, prim secretar al Partidului Comunist din Cehoslovacia (1968-1969), iniţiatorul „Primăverii de la Praga” din 1968
1939 – S-a născut Nicolae Manolescu, critic literar român
1940 – A avut loc asasinarea de către legionari, în pădurea Snagov, a lui Virgil Madgearu, economist, sociolog, profesor universitar, fost ministru naţional-ţărănist
1940 – Legionarii îl asasinează pe Nicolae Iorga, istoric, scriitor, publicist şi om politic
1953 – A încetat din viaţă dramaturgul american Eugene O’Neill
1970 – A încetat din viaţă Petru Comarnescu, critic literar şi de artă, memorialist, iniţiator al grupării „Criterion”
1972 – A încetat din viaţă poetul Victor Eftimiu
Calendarul in istorie
Prima marime pe care oamenii au putut s-o masoare cu un oarecare grad de precizie, reusind sa se puna de acord cu sistemul de masurare a acesteia a fost timpul, desi initial a fost vorba numai de perioade mari de timp.
Perioadele mari de timp pot fi mai lesne masurate deoarece universul insusi este un „ceasornic” datorita miscarii zilnice si anuale a Pamantului si Lunii. Cu toate acestea, s-a ajuns cu greu la o delimitare a marimilor de timp.
Ziua reprezinta o miscare completa de revolutie a Pamantului; luna reprezinta o unitate de masura care delimiteaza perioada in care pe cer apare Luna noua pana la urmatoarea sa aparitie; anul, in schimb, nu este atat de usor de masurat. De fapt, nici macar „ziua” n-a fost atat de usor de masurat pe cat ar parea. A trebuit sa treaca ceva vreme pana cand oamenii sa invete sa masoare ziua de la o amiaza la alta (amiaza fiind momentul in care soarele ajunge in cel mai inalt punct al sferei ceresti).
Vechii egipteni au fost primii care au stabilit lungimea cea mai exacta a anului, probabil deoarece Nilul se revarsa cam in aceeasi perioada a fiecarui an. Inundatiile coincid in general cu evolutia elicoidala a planetei Sirius – adica atunci cand Sirius rasare cam in acelasi moment su Soarele. Desi intre cele doua astfel de aparitii trec 365 de zile, anul are de fapt 365 de zile, 5 ore, 48 de minute si 46 de secunde, mai exact cu aproximativ un sfert de zi peste cele 365 stabilite.
Se stie ca in 139 i.Hr. datele calendarului egiptean corespundeau perfect cu sezoanele, cu o periodicitate de aproximativ 1455 de ani. Stiind acest lucru, astronomii au lansat ipoteza ca durata de 365 de zile a fost instituita fie in 4228 i.Hr., fie prin 2773 i.Hr.
Astronomii greci au fost cei care un introdus sfertul de zi lipsa in calendarul egiptean, adaugand cate o zi in plus la fiecare al patrulea an, dar majoritatea oamenilor au ignorat-o.
Calendarul lor, cu un salt de o zi, a fost adoptat de romani in anul 46 i.Hr., sub domnia lui Iulius Caesar. De atunci, calendarul avea sa sufere o singura modificare majora, in 1582, cand Papa Grigore al XIII-lea, la sfatul astronomilor, a scos din calcul saltul de o zi a anilor care terminau cu doua zerouri.
sursa: Allexander Hellemans, Bryan Bunch – Istoria descoperirilor stiintifice, Trad: Diana Constantinescu, Ed. Orizonturi, Bucuresti
Bar la Folies-Bergere – Edouard Manet
Tabloul este ultima mare pictura a lui Manet. Este deja foarte bonav, dar mai are puterea sa picteze acest tablou care i-a incununat opera. Este culmea artei sale, temele sale predilecte fiind plasate intr-o noua compozitie, cu o uluitoare armonie.
In prim-plan putem vedea o natura statica. Simplitatea si economia mijloacelor utilizate ii sunt suficiente lui Manet pentru a picta doua flori intr-o mica vaza, aceasta fiind cea mai buna dovada a mestesugului sau. Luciul mesei de marmura reflecta lumina electrica, aceasta fiind considerata noutate absoluta in epoca respectiva. Pana la sfarsitul vietii, Edouard Manet si-a ales temele din viata de fiecare zi a epocii sale. Nu intamplator contemporanii sai l-au numit „pictorul zilelelor noastre”.
Compozitia tabloului Bar la Folies-Bergere vorbeste despre o conceptie spatiala foarte fina si personala. O oglinda paralela cu tejgheaua de bar conduce privirea celui care contempla tabloul catre interiorul cafenelei. Aceasta senzatie este data de jocul perspectivei. Barbatul, a carei imagine reflectata in oglinda o putem vedea in partea din dreapta a tabloului, ar trebui sa stea in spatele ospataritei, dar, deoarece ambele oglinzi de perete au fost deplasate, avem senzatia ca barbatul sta fata in fata cu femeia. Privirea pierduta in gol a ospataritei, frumoasa, dar misterios de trista, tradeaza faptul ca Manet a fost si un excelent psiholog. Intregul tablou este astfel conceput incat reda cu maximum de credibilitate larma si forfota care se reflecta din oglinda.
sursa: Mari pictori, Nr.5
Mircea Eliade la Râmnicu Sărat
M-am născut la Bucureşti, dar chiar în acel an tata a fost mutat cu garnizoana la Rîmnicul Sărat, şi cele dintîi amintiri se leagă de acest oraş. O casă mare, cu multe încăperi, şi salcîmi în dreptul ferestrelor. În fund, curtea şi apoi grădina, care mi se părea uriaşă, înecată sub pruni, caişi şi gutui.
Cea mai veche amintire (cred că aveam mai puţin de trei ani): în grădină, cu fratele meu şi un cîine mare, alb, Picu. Ne rostogoleam toţi trei în iarbă. Alături, pe un scăunaş, mama, stînd de vorbă cu o vecină.
Nicolae Iorga, un nume sinonim cu erudiţia
Mâine se împlinesc 70 de ani de la asasinarea istoricului. Un cărturar care uimeşte şi astăzi prin opera sa.
Nicolae Iorga este creditat ca autor a peste 1.000 de volume, 12.755 de articole şi 4.963 de recenzii. Un spirit enciclopedic neegalat încă în cultura română!
În clasamentul „celor mai mari români”, lansat cu ceva timp în urmă de televiziunea naţională, Nicolae Iorga (1871-1940) a ocupat poziţia 17. A fost depăşit, printre alţii, de Gigi Becali şi, urmat la „mustaţă”, de Gregorian Bivolaru şi Mirel Rădoi. Un clasament ridicol, cu siguranţă, cel puţin în zona poziţiei cărturarului care jalonează istoria culturii române. La 70 de ani de la sfârşitul său tragic, Nicolae Iorga ni se înfăţişează drept un erudit comparabil cu marile genii universale.
ISTORII REGĂSITE 
Comentarii recente