Cum să citesc?
Un tânăr cititor al blogului meu îmi solicită sfatul despre cum să citească. Reproduc aici răspunsul meu, cu gândul că poate fi și altora util.
„Ca să înveţi să citeşti trebuie, în primul rând, să citeşti foarte încet, pe îndelete, cu atenţie şi discernământ, atât pentru plăcerea ta, cât şi pentru a te instrui.
Obișnuiește-te să citești aproape în fiecare zi. Citește ce-ți place, ce te pasionează. Vei observa imediat că poți reține cu ușurință ceea ce te interesează și astfel poți face din citit o experiență agreabilă.
Este important să înțelegi că lecturile te ajută să devii ceea ce dorești, că îți pot schimba viața în bine. Știu, sunt unele cărți pe care regreți că le-ai deschis, dar vei găsi și altele la a căror lectură regreţi că nu ai apucat vremurile descrise în paginile lor. Din fiecare înveți însă câte ceva.
Cărțile (spunea N. Manolescu) sunt prezențe prietenoase, lucruri în stare să-ţi ţină tovărăşie, şi nu un ceas de călătorie, ci o întreagă viaţă. Nu ne pretind în schimb decât să ne facem, la rândul nostru, timp pentru ele.”
80 de ani de la nașterea scriitorului Mircea Micu
Astăzi se împlinesc 80 de ani de la nașterea poetului și prozatorului Mircea Micu (m. 2010), pe care am avut plăcerea să-l cunosc la Rm. Sărat cu ocazia lansării cărții sale, „Singur în Mongolia”. Am descoperit atunci un scriitor complet, dar și un om sensibil și melancolic. Iată una dintre poeziile sale, care m-a impresionat în mod deosebit.
Când mai credeam
Demult, când mai credeam că n-am să mor,
Că tot ce naşte veşnic vieţuieşte,
Am râs de oamenii bătrâni prosteşte
Dispreţuind melancolia lor.
Mi se părea că sunt nemuritor,
Că n-o să mă atingă niciodată
Timpul cu bisturiul său de vată
Abia simţit, însă necruţător.
Ce panică târzie mă cuprinde
Noaptea când sunt apatic şi fragil
Şi-mi pun în faţă poza de copil
Care mă înspăimântă şi mă minte.
În ceas de taină şi de renunţare
Viaţa mea e pulbere şi scrum
Să mă primească nu am nicio zare
Să mă întorc, nu mai există drum…
31 ianuarie – Istoricul zilei
1797: S-a născut Franz Schubert, compozitor austriac („Ave Maria”, „Serenade”) (m. 1828)
1933: A murit John Galsworthy, scriitor englez („Forsyte Saga”), laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1932 (n. 1867)
Distrugerea Ierusalimului (II)
O metropolă opulentă şi prosperă, construită în jurul unuia dintre cele mai mari temple din lumea antică
Oraşul pe care Titus îl vedea pentru prima dată de pe Muntele Scopus, numit astfel după cuvântul grecesc skopeo, care înseamnă „a privi spre”, era, după cum spunea Plinius, „de departe cel mai lăudat oraş din Orient”, o metropolă opulentă şi prosperă, construită în jurul unuia dintre cele mai mari temple din lumea antică, templul însuşi fiind o imensă şi splendidă operă de artă. Ierusalimul exista deja de mii de ani, dar acest oraş cu multe ziduri şi turnuri, răsfirat pe doi munţi, printre stâncile sterpe ale Iudeei, nu mai fusese niciodată atât de populat sau atât de splendid cum a fost în primul secol al erei noastre. Într-adevăr, abia în secolul XX Ierusalimul avea să mai fie atât de măreţ. Era realizarea lui Irod cel Mare, strălucitul şi psihopatul rege iudeu, ale cărui palate şi fortăreţe au fost construite la o scară monumentală şi atât de bogat decorate, încât istoricul iudeu Iosif Flavius spunea că „depăşesc puterea mea de a le descrie”.
Templul însuşi eclipsa toate celelalte cu gloria lui sacră. „La răsăritul soarelui”, curţile strălucitoare şi porţile aurite „reflectau o strălucire extraordinară, încât cei care încercau să-l privească trebuiau să-şi ferească privirea”. Când străinii — precum Titus şi legionarii lui — au văzut Templul pentru prima oară, acesta li s-a părut „ca un munte acoperit de zăpadă”. Iudeii evlavioşi ştiau că în centrul curţilor acestui oraş-în-oraş din vârful Muntelui Moria exista o cămăruţă de o sfinţenie absolută care practic nu conţinea nimic. Acest spaţiu era centrul sacralităţii pentru iudei: Sfânta Sfintelor, locul în care sălăşluia însuşi Dumnezeu.
Templul lui Irod era un sanctuar, dar şi o fortăreaţă aproape impenetrabilă, apărată de zidurile oraşului. Iudeii, încurajați de slăbiciunea romanilor în Anul celor Patru împăraţi şi ajutaţi de înălţimile inaccesibile ale Ierusalimului, de fortificaţiile lui şi de structura labirintică a Templului, îl înfruntaseră pe Titus cu mare încredere în forţele lor. În fond, ei rezistaseră Romei timp de aproape cinci ani.
Titus
Însă Titus avea autoritatea, ambiţia, resursele şi talentul necesar pentru a-i învinge. El a început să slăbească apărarea Ierusalimului cu o eficienţă sistematică şi o forţă copleşitoare. În tunelele de lângă zidul de vest al Templului au fost găsite pietre de baliste, probabil lansate de Titus, dovadă a intensităţii bombardamentului roman. Iudeii au luptat pentru fiecare palmă de pământ cu o înverşunare aproape suicidală. Dar Titus, având la dispoziţie un întreg arsenal de maşini de asediu, catapulte şi ingeniozitatea celor care le manevrau, a reuşit să treacă de primul zid în cincisprezece zile. El a trimis o mie de legionari prin labirintul de pieţe din Ierusalim şi a luat cu asalt al doilea zid. Dar iudeii au ieşit şi l-au recucerit. Zidul trebuia să fie din nou luat cu asalt.
30 ianuarie – Istoricul zilei
1931: S-a născut Gene Hackman, actor american
1937: S-a născut Vanessa Redgrave, actriță britanică
2008: A murit Vintilă Corbul, scriitor român („Căderea Constantinopolelui”, „Dinastia Sunderland-Beauclair”, „Uragan asupra Europei”, „Iubirile imposibile ale lui Petronius”) n. 1916)
Distrugerea Ierusalimului (I)
În ziua de 8 a lunii Ab la iudei, la sfârşitul lui august din anul 70 e.n., Titus, fiul împăratului roman Vespasian, care de patru luni conducea asediul Ierusalimului, a poruncit întregii sale armate să se pregătească să atace Templul la răsăritul soarelui. Întâmplarea făcea ca ziua următoare să fie chiar ziua în care babilonienii au distrus Ierusalimul cu mai bine de 500 de ani în urmă.
Capcana morţii
Titus comanda o armată compusă din patru legiuni — în total 60 000 de legionari romani şi forţe auxiliare locale care abia aşteptau să dea lovitura finală acestui oraş semeţ, dar distrus. Dincolo de ziduri, poate o jumătate de milion de iudei înfometaţi supravieţuiau în condiţii diabolice: unii erau zeloţi, nişte fanatici religioşi, alţii bandiţi, dar majoritatea erau familii de oameni nevinovaţi, prinşi fără scăpare în această înfiorătoare capcană a morţii. Mulţi iudei trăiau în afara Iudeei — se găseau în zona Mediteranei şi în Orientul Apropiat — iar această luptă finală avea să decidă nu doar soarta oraşului şi a locuitorilor ei, dar şi viitorul iudaismului şi al micului cult iudeo-creştin — iar dacă ar fi să privim peste şase secole în viitor, însăşi forma pe care o va lua islamul.
Romanii construiseră rampe pe zidurile Templului, dar asalturile lor tot eşuaseră. Mai devreme, în ziua aceea, Titus le spusese generalilor săi că eforturile de a păstra acest „templu străin” îl costau prea mulţi soldaţi şi a ordonat să fie incendiate porţile Templului. Argintul din porţi a început să se topească şi focul s-a extins la cadrele şi ferestrele din lemn, iar de-aici la grinzile de lemn din culoarele Templului. Titus ordonase stingerea focului. După cum spunea el, romanii „nu trebuie să se răzbune pe obiecte neînsufleţite în locul oamenilor”. Apoi s-a retras peste noapte la cartierul său general din turnul pe jumătate distrus al fortăreţei Antonia de unde se vedea splendidul complex al Templului.
În preajma zidurilor se petreceau scene de groază care probabil semănau cu iadul pe pământ. Mii de cadavre putrezeau în căldura verii. Mirosul era insuportabil. Haite de câini şi şacali se înfruptau din carnea de om. Cu câteva luni în urmă, Titus ordonase ca toţi prizonierii sau dezertorii să fie crucificaţi. Cinci sute de iudei erau crucificaţi zilnic. Muntele Măslinilor şi dealurile stâncoase din jurul oraşului erau înţesate cu atâtea cruci încât nu mai rămânea loc şi nu se mai găseau nici copaci din care să fie făcute. Soldaţii lui Titus se distrau crucificând victimele cu membrele desfăcute în poziţii batjocoritoare.
29 ianuarie – Istoricul zilei
1860: S-a născut Anton Cehov, scriitor rus („Pescărușul”, „Livada de vișini”, „Trei surori”, „Unchiul Vania”) (m. 1904)
1866: S-a născut Romain Rolland, scriitor francez („Jean-Christophe”), laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1915 (m. 1944)
1867: S-a născut Vicente Blasco Ibañez, scriitor spaniol („Printre Portocali”; „Cei patru călăreți ai Apocalipsului”) (m. 1928)
1939: A murit William Butler Yeats, poet irlandez, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1923 (n. 1865)
Viața Ecaterinei cea Mare (II)
Primii ani de domnie
În ciuda slăbiciunilor personale, Ecaterina a fost o adevărată conducătoare. Dedicată întru totul ţării sale adoptive, a plănuit să transforme Rusia într-un stat puternic şi prosper. De la sosirea în Rusia visase să instaureze o domnie a ordinii şi a justiţiei, să răspândească educaţia, să creeze o curte care să rivalizeze cu Versailles şi să dezvolte o cultură naţională care să fie mai mult decât o imitaţie a modelelor franceze. Proiectele sale erau prea multe pentru a fi îndeplinite, chiar dacă nu s-ar fi concentrat decât asupra lor.
Problema practică de maximă urgenţă era reumplerea trezoreriei de stat, goală la moartea Elisabetei; acest lucru l-a făcut în 1762 prin secularizarea proprietăţilor clerului, care deţinea o treime din pământurile şi iobagii Rusiei. Clerul rusesc a fost redus la un grup de funcţionari plătiţi de stat, pierzând puţina putere ce îi mai rămăsese după reformele lui Petru cel Mare.
Întrucât lovitura ei de stat şi suspiciunile privind moartea lui Petru cereau atât discreţie, cât şi statornicie în relaţiile cu alte ţări, a continuat să păstreze legături de prietenie cu Prusia, vechiul inamic al Rusiei, cât şi cu aliaţii tradiţionali, Franţa şi Austria. În 1764 a rezolvat problema Poloniei, regat care nu avea graniţele bine definite şi era râvnit de trei puteri vecine, prin instalarea pe tronul acestei ţări a unuia dintre vechii ei amanţi, Stanislaw Poniatowski, un bărbat slab, complet devotat Ecaterinei.
28 ianuarie – Istoricul zilei
814: A murit Carol cel Mare, rege al francilor (768-814) şi împărat al Europei Occidentale (800-814), cel mai important reprezentant al dinastiei carolingiene. A reformat administraţia, justiţia, armata şi a sprijinit cultura şi biserica. (n. 742)
1547: A murit Henric al VIII-lea, rege al Angliei (1509-1547). A rupt legăturile cu Biserica Catolică, provocând schisma în urma căreia s-a născut Biserica Anglicană, al cărei şef a devenit în anul 1535. (n. 1491)
Ce am uitat
Scriam cândva despre oamenii pe care sinceritatea îi stinghereşte. O întâmplare recentă mă determină să revin asupra temei.
Mărturisesc o slăbiciune. Obișnuiesc să-i tratez pe cei din jurul meu așa cum mi-aș dori să se comporte și ei față de mine: cu respect și sinceritate. Am naivitatea să cred în buna-credință și corectitudinea cunoscuților.
Uit însă că uneori onestitatea oboseşte… pe ceilalţi!
Uit că ipocrizia este răsfăţată, foarte bine plătită.
Uit să mă feresc de prostul harnic. Prostia cea mai dăunătoare – afirma Andrei Pleșu – e prostia hiper-activă. Cel lovit de o asemenea „virtute” e ubicuu, mereu ofensiv, treaz, la datorie. Afişează, de regulă, un portret de slujitor devotat cauzei şi reuşeşte să distrugă tot ce atinge.
Uit de bizara pasiune a unor apropiați, gata să-și închine viaţa artei de-a înşela, de-a linguşi, de-a ameninţa, de-a intriga, de-a minţi, de-a învrăjbi, de-a corupe. Numai o mare pasiune îţi poate da tăria de-a o face zilnic şi fără dezgust!
27 ianuarie – Istoricul zilei
1756: S-a născut Wolfgang Amadeus Mozart, compozitor austriac („Răpirea din Serai”, „Nunta lui Figaro”, „Don Giovanni”, „Cosi fan tutte”, „Flautul fermecat” (m. 1791)
1861: S-a născut Constantin Prezan, mareșal român, erou al Primului Război Mondial (m. 1943)
1901: A murit Giuseppe Verdi, compozitor italian („Nabucco”, „Ernani”, „Rigoletto”, „Aida”) (n. 1813)
1936: S-a născut Florin Piersic, actor român
1983: A murit Louis de Funès, actor francez (n. 1914)
26 ianuarie – Istoricul zilei
1918: S-a născut Nicolae Ceauşescu, conducător al României în perioada 1965-1989. A instituit o dictatură bazată pe cultul personalităţii. A fost răsturnat de la putere în urma Revoluţiei din decembrie 1989 (m. 1989)
1925: S-a născut Paul Newman, actor american („Pisica pe acoperişul fierbinte”) (m. 2008)
Viața Ecaterinei cea Mare (I)
Ecaterina II în rusă Ekaterina Alekseievna născută Sophie Friederike Auguste, prinţesă von Anhalt-Zerbst cunoscută ca Ecaterina cea Mare, în rusă Ekaterina Velikaia (21.04/02.05 stil nou 1729, Stettin, Prusia, azi Szczecin, Polonia – 6.11/17.11.1796, Ţarskoie Selo, azi Puşkin, lângă Sankt Petersburg, Rusia)
Împărăteasă a Rusiei (ţarină), de origine germană (1762-1796), care şi-a integrat ţara în viaţa politică şi culturală a Europei, direcţie inaugurată de Petru cel Mare. Împreună cu miniştrii ei a reorganizat administraţia şi legile Imperiului Rus şi a întins stăpânirea rusească, anexând Crimeea şi mare parte din Polonia.
25 ianuarie – Istoricul zilei
1882: S-a născut Virginia Woolf, scriitoare engleză („Doamna Dalloway”, „Spre far”, „Orlando”) (m. 1941)
2015: A murit Demis Roussos, cântăreț grec („We shall dance”, „Forever and ever”, „My friend the wind”, „Good bye my love, good bye”) (n. 1946)
24 ianuarie 1859: Unirea Principatelor Române
Astăzi, 24 ianuarie 2017, se împlinesc 158 de ani de când Adunarea Electivă a Ţării Româneşti s-a pronunţat pentru alegerea ca domn a lui Alexandru Ioan Cuza, realizând astfel unirea Ţării Româneşti cu Moldova. 24 ianuarie semnifică, practic, ziua de naștere a statului național modern român.
ISTORII REGĂSITE 
Comentarii recente