O anecdotă cu Victor Hugo
Se spune, fără a se insista prea mult asupra veridicităţii faptului, că la sărbătorirea aniversării lui Victor Hugo a fost organizată o mare recepţie la palatul Elysee, la care au luat parte, prezentându-şi omagiul, reprezentanţi ai tuturor naţiunilor. Marele poet se afla în imensa sală de recepţie, într-o solemnă atitudine de statuie, sprijinindu-şi cotul de marginea unui şemineu. Reprezentanţii naţiunilor se desprindeau unul câte unul din rândurile publicului şi îl omagiau pe maestrul francez. Cu o voce de stentor, un uşier îi anunţa: „Monsieur le Representant de L’Angleterre”, iar Victor Hugo, cu un tremolo dramatic în glas, spunea: „L’Angleterre! Ah, Shakespeare!” Uşierul continua: „Monsieur le Representant de L’Espagne”. Iar Victor Hugo: „L’Espagne! Ah, Cervantes! ” Uşierul: „Monsieur le Representant de L’Allemagne! ” Victor Hugo: „L’Allemagne! Ah, Goethe! „
Dar a venit şi rândul unui domn mic de statură, cu o înfăţişare cam rustică, rotofei şi cu mersul greoi. Uşierul a exclamat: „Monsieur le Representant de la Mesopotamie! ” Victor Hugo, care până atunci rămăsese impasibil şi sigur de sine, a părut tulburat. Pupilele sale neliniştite se roteau parcă scrutând universul, căutând ceva ce nu găsea. Dar, curând, publicul şi-a dat seama că Hugo descoperise acel ceva şi că era din nou stăpân pe situaţie. Într-adevăr, cu acelaşi ton patetic şi cu aceeaşi convingere, a răspuns la omagiul dolofanului reprezentant cu aceste cuvinte: „La Mesopotamie! Ah, L’Humanite!”
sursa: Jose Ortega y Gasset, Revolta maselor, traducere din spaniolă de Coman Lupu, Ediția a III-a, București, Humanitas, 2007
Dacă Dumnezeu l-ar fi consultat…
Pasiunea pentru astronomie l-a costat tronul pe regele Alfons al X-lea al Castiliei.
Într-un conciliu de episcopi catolici, el a afirmat că sistemul nostru planetar este prea complicat şi că el ar fi propus un sistem mult mai simplu dacă, la facerea lumii, Dumnezeu l-ar fi consultat. 🙂
O anecdotă cu William Shakespeare
Răutăcios cum îl știm, William Shakespeare i-a dat peste cap planurile colegului și prietenului său Richard Burbage, pentru un rendez-vous cu o tânără domniță care locuia în apropierea teatrului. Shakespeare îi surprinsese pe cei doi făcând planuri pentru o întâlnire secretă. „Anunță-te ca Richard al III-lea”, i-a spus femeia actorului.
Ce i-a trecut lui Shakespeare prin minte? S-a grăbit către casa femeii, a spus la ușă numele de cod stabilit și s-a instalat cu ea în budoar pentru o partidă de amor.
Capul și pălăria (Anecdotă istorică)
Scriitorul danez Hans Christian Andersen (1805-1875), celebru pentru basmele sale, era cunoscut și prin faptul că nu avea deloc grijă de hainele sale. Odată, un oarecare l-a oprit pe Andersen pe stradă şi l-a întrebat cu sarcasm:
– Acest obiect mizer de pe capul dumitale se numeşte pălărie?
Andersen i-a răspuns:
– Dar acest obiect mizer de sub pălăria dumitale se numeşte cap? 
Singurul român cu acest nume
Chimistul român Constantin Istrati (1850-1919) era și un pasionat numismat. În această calitate, participa în anul 1913 la un Congres de numismatică și arheologie la Galați.
În timpul lucrărilor congresului, un profesor de istorie din acel oraș, care tocmai terminase de prezentat comunicarea în fața participanților, primi știrea că soția sa a născut un băiat. Președintele secției, doctorul Istrati, propuse ca, în cinstea Congresului, să i se de-a numele „Congrea” acelui băiat.
Elevul sofistului
Termenul „sofisma” a devenit sinonim cu raţionamentul viclean, impecabil sau chiar genial pe plan logic, absurd pe planul realităţii.
Se povesteşte despre un elev care încheiase un contract cu sofistul Gorgias prin care urma să-i plătească taxa pentru curs (o sumă enormă de patru talanţi pentru doi ani de lecţii) atunci când va câştiga primul proces. Dar, pentru că tânărul nu se implica niciodată în vreun proces, maestrul şi-a făcut apariţia cerându-i să plătească suma convenită, altfel îl dădea în judecată.
Elevul, care învăţase bine lecţia, i-a spus:
Disputa
În 1814 disputa dintre Schopenhauer și mama sa dă naștere unui schimb memorabil de replici, despre care Arthur îi relatează, mulţi ani mai târziu, unui cunoscut, Wilhelm Gwinner:
Mama, în timp ce pune mâna pe dizertaţia lui Arthur, Despre rădăcina împătrită: „Este, desigur, ceva pentru farmacist.”
Arthur: „Va fi citită şi atunci când din cărţile tale nu va mai exista nici măcar un exemplar în vreun pod.”
Mama : „Din cartea ta va fi disponibil încă întregul tiraj”.
Gauss la teatru (anecdotă)
Karl Friedrich Gauss, matematician și astronom german, a fost invitat de un prieten la teatru. Deși a încercat să se eschiveze, în cele din urmă a fost nevoit să accepte.
În Teatrul de la Weimar era o căldură groaznică, iar statul pe scaun timp de ore întregi o corvoadă. Se juca o piesă de Voltaire. Cineva omora pe altcineva. O femeie plângea. Un bărbat urla. O altă femeie îngenunchea. Replici, monologuri. Traducerea era frumoasă, melodioasă, dar Gauss ar fi preferat să citească textul piesei. De atâta căscat, lacrimile îi şiroiau pe obraji.
Hotărârea fatală
În celebra catedrală anglicană din Londra, Westminster Abbey, se găsesc mormintele regilor și ale reginelor Angliei. Tot acolo și-au găsit ultima odihnă renumiți poeți și savanți. Una din cripte însă conține resturile pământești ale unui om simplu, ale țăranului Thomas Parr.
Epitaful lui cuprinde ceva incredibil: „Thomas Parr, din comitatul Sailop, născut în anul Domnului 1483. A trăit sub domnia a zece regi: regele Eduard al IV-lea, regele Eduard al V-lea, regele Richard al III-lea, regele Henric al VII-lea, regele Henric al VIII-lea, regele Eduard al VI-lea, regina Maria, regina Elisabeta, regele Iacob și regele Carol I. A trăit 152 de ani și a fost îngropat aici, la 15 noiembrie 1635”.
Acest epitaf de necrezut poate fi dovedit prin documente. Registrul nașterilor din biserica satului natal notează că Thomas Parr s-a născut în anul 1483. Actele autorităților civile atestă că, în anul 1518, acesta a moștenit de la tatăl său mica gospodărie țărănească. Un certificat de căsătorie din anul 1563 menționează o căsnicie încheiată la vârsta de 80 de ani fără să specifice a câta a fost. Un document asemănător, din anul 1605, certifică o nouă căsătorie. Atunci, vigurosul mire avea 122 de ani!
Cine poartă pantalonii în casa aceasta?
Când Margaret Thatcher, prim-ministrul Angliei, s-a mutat în Downing Street 10, reședința oficială, un reporter l-a întrebat pe soțul ei:
-Cine poartă pantalonii în casa aceasta?
La care soțul doamnei Thatcher a răspuns:
-Eu îi port, dar tot eu îi spăl și-i calc! 🙂
Diferența dintre o nenorocire și o calamitate
Benjamin Disraeli (1804-1881) și William Gladstone (1809-1898) au ocupat de mai multe ori, alternativ, postul de prim-ministru în Cabinetul britanic. Rivalitatea dintre cei doi iluștri oameni de stat, cunoscută public, îndeosebi, datorită discursurilor din Parlament, în decursul cărora se acuzau reciproc, a fost denumită în epocă „un duel între giganți”.
Rugat să definească diferența dintre o nenorocire și o calamitate, Disraeli a profitat pentru a da un exemplu: ,,O nenorocire ar fi dacă dl. Gladstone ar cădea în Tamisa; dar dacă cineva s-ar încumeta să-l salveze, aceasta ar fi, evident, o calamitate”. 🙂
De ce mai avem nevoie de școală?
Un student strălucit și puțin agresiv l-a abordat pe Howard Gardner după ce acesta ținuse o conferință despre educație la o universitate. Fluturându-și smartphone-ul ca pe o spadă și arborând un zâmbet cuceritor, îi spuse:
-Pe viitor de ce-am mai avea nevoie de școală? Toate răspunsurile la întrebări sunt deja – sau urmează să fie foarte curând – în acest telefon.
Howard a reflectat un moment și apoi i-a spus:
O scenă de-a dreptul delicioasă
Povestește Isaac Asimov:
„Credeți-mă, sunt acrofob. Am ştiut-o cu adevărat de prima dată când am fost supus unui test. În 1939, când am vizitat Expoziția Mondială de la New York, împreună cu iubita mea din laboratorul de chimie, m-am gândit să ne suim într-un montagne-russe. Judecând după ceea ce văzusem în filme, mi se părea că fata avea să țipe şi să se agațe de gâtul meu, într-o scenă de-a dreptul delicioasă.
Frate, ești nebun?!
Doi elevi discutau la Bacalaureat:
-Ce-ai scris la română?
-Nimic, am dat foaia albă…
-Frate, ești nebun?! Or să zică ăștia că am copiat unul de la altul! 🙂
Dreptatea (anecdotă)
Generalul bur Kruger se așeza în fiecare zi sub un arbore mare și împărțea dreptatea.
Odată, doi frați s-au înfățișat înaintea lui, deoarece nu se înțelegeau asupra moștenirii. I-au arătat o hartă a terenului pe care-l primiseră.
Kruger i-a zis unuia:
ISTORII REGĂSITE 
Comentarii recente