Arhive etichetă: profesor

Cum scriau elevii în urmă cu mii de ani

Mesopotamia antica elevi la scoala

Suntem pe la începutul mileniului al II-lea î.Hr. În piaţa din centrul oraşului Mari din Mesopotamia se înalţă unul dintre acele temple mari cărora ei le spuneau Ziggurat şi care îşi avântă în sus cele şapte etaje suprapuse şi retrase mult faţă de celelalte; întregul ansamblu se aseamănă mult cu o piramidă în trepte. O scară principală urcă până la platforma superioară pe care este clădită capela din care „zeul patron îşi păzeşte oraşul” cu aceeaşi grijă cu care, în locuinţele bogate aşezate în jurul templului, preoţii „păzesc”, la rândul lor, bunurile şi comorile „zeului”.

În faţa Zigguratului se află palatul de reşedinţă al guvernatorului local. Palatul e clădit pe o movilă artificială pentru a putea fi mai uşor apărat în cazul unei revolte a populaţiei subjugate sau al unui atac inamic. Pe o scară fortificată, ornată cu basoreliefuri şi inscripţii, se putea ajunge până în sala de audienţe care era accesibilă publicului; urmau în continuare apartamentele private ale guvernatorului, cazărmile gărzilor, locuinţele curtenilor, arsenalele, magaziile şi trezoreria oraşului. Încolo, de jur împrejur cât poţi cuprinde cu ochii, nu vedeai decât căsuţe şi bordeie clădite din cărămizi nearse, îngrămădite una în alta de-a lungul străzilor înguste şi al canalelor care traversau oraşul.

„Casa tăbliţelor“, adică şcoala, este aşezată chiar lângă templu. Să intrăm; ea nu are decât două încăperi în care sunt înşirate mai multe rânduri de bănci făcute din cărămizi nearse pe care stau aşezaţi doi până la patru elevi. În prima cameră, şezând pe un fel de fotoliu din cărămidă şi sprijinindu-şi picioarele pe un piedestal, ummia, adică profesorul, controlează tăbliţa unui şcolar; rezemat de un perete şi plictisit că încă nu i s-a dat nimic „de lucru”, stă „responsabilul cu biciul”.

Continuă citirea →

Profesorul a tăcut

Agravându-i-se boala (o afecţiune renală), la începutul anului 1936,  scriitorul şi profesorul universitar Garabet Ibrăileanu a fost internat la un sanatoriu din Bucureşti, transportat cu trenul, pe targă, de la Iaşi. Mai toată viaţa a fost obsedat de „microbi”, de ideea „infecţiei”, ceea ce l-a făcut ca aproape mereu să cultive o igienă dusă la extrem: după fiecare strângere de mână (când o făcea!) se dezinfecta cu alcool, nu era tolerată proximitatea insectelor – ca purtătoare de microbi –, clanţele casei sale erau învelite în vată şi îmbibate cu spirt, chiar capetele ţigărilor erau supuse unui proces de sterilizare înainte de a fi fumate, prin ardere cu chibritul etc.

Continuă citirea →

Panait Istrati, de două ori repetent!

„Am fost un copil rău şi un şcolar mediocru. Crescut până la şapte ani între unchii Anghel şi Dumitru, la Baldovineşti, brusca mea strămutare dintr-o libertate deplină, între pereţii ostili ai unei şcoli, mi s-a părut un act de duşmănie nemaipomenită.

Pe vremea mea, profesorul de şcoală primară îşi ducea elevii de la clasa întâia până la a patra, lăsând în seama profesorului următor pe cei căzuţi la examenul de sfârşit de an. Dat la şcoală la şapte ani, avui nenorocul să încap pe mâinile unui bărbat care ne snopea în bătăi, pe degeaba. Urmarea: jumătate din clasă fugea de la şcoală. Ne duceam în baltă, sau iarna ne jucam cu săniuţa. Din anul întâi n-am mers la şcoală decât vreo trei luni şi, natural, am rămas repetent.

Continuă citirea →

Adevăratul Iorga

Personalitatea lui Nicolae Iorga nu are în istoria culturii româneşti înaintaşi. El nu poate fi comparat cu marii savanţi şi cărturari de tipul lui Dimitrie Cantemir, Nicolae Milescu, Ion Eliade-Rădulescu, B. P. Haşdeu, alături de care numele îi este rostit întotdeauna, deoarece enciclopedismul era doar una din dimensiunile fiinţei sale. 

Continuă citirea →