Arhive lunare: februarie 2022

Drumul spre iad?

Secolul XX european a fost un secol al războiului, scrie Ian Kershaw în cartea „Drumul spre iad”. Două războaie mondiale, urmate de peste 40 de ani de război rece au definit acest secol. De-a lungul secolului XX Europa a parcurs drumul către infern și retur.

În secolul XXI, un nou război zguduie continentul nostru. Odată ce liderul unui stat puternic utilizează forța brută pentru rezolvarea unei crize, șansele unei catastrofe generale în Europa s-au înmulțit semnificativ. O nouă eră a autodistrugerii se prefigurează. Tragediile fără precedent ale secolului trecut au fost uitate? Încotro se îndreaptă Europa?

Arthur Schopenhauer – 10 citate celebre

Astăzi se împlinesc 234 de ani de la nașterea filosofului german Arthur Schopenhauer (1788-1860). Din lucrările sale am extras 10 citate celebre:

1. Orice prețuire este produsul dintre valoarea celui prețuit cu sfera intelectuală a prețuitorului.

2. Omul nu simte lipsa bunurilor pe care nu s-a gândit niciodată să le aibă. Altul, deși are de o sută de ori mai mult, se simte nefericit pentru că îi lipsește ceva ce dorește.

3. Bogăția seamănă cu apa de mare: cu cât o bei mai mult, cu atât îți crește setea. Așa este și gloria.

4. În viață ni se întâmplă ceea ce se întâmplă unui călător: cu cât înaintează, cu atât obiectele arată altfel decât erau din depărtare.

5. Oamenii își schimbă simpatiile și purtarea cu aceeași iuțeală cu care li se schimbă interesul.

6. În izolare își simte cel sărac toată sărăcia, spiritul cel mare toată importanța, pe scurt, fiecare simte ceea ce este.

7. Ceea ce face pe oameni sociabili este neputința lor de a suporta singurătatea și în singurătate de a se suporta pe sine.

8. Invidia oamenilor arată cât se simt de nefericiți și atenția lor necurmată pentru ceea ce sunt și ce fac alții, cât le este de urât.

9. Oamenii sunt ca și copiii mici: dacă îi răsfeți, se obrăznicesc.

10. Oricât îţi vei schimba înfăţişarea, rămâi ceea ce eşti.

Rațiune, calm și bun simț

Declarația de astăzi a ambasadorul Rusiei pe lângă Uniunea Europeană: „În ceea ce priveşte Rusia, vă pot asigura că miercurea aceasta nu va avea loc niciun atac. Războaiele din Europa rareori încep într-o zi de miercuri”, a adăugat el. 🙂

În acest context, manifestările isterice ale unor jurnaliști și specialiști, care anunțau cu surle și trâmbițe că războiul va începe astăzi, devin tot mai ridicole. Credibilitatea presei este la pământ; modul cinic în care sunt speculate temerile oamenilor ar trebui să ne dea de gândit. Mulți dintre cei care apar des în spațiul public și-au arătat acum încă o dată limitele sau interesele. Pentru a ne proteja de influența lor nefastă, cred că ar trebui să apelăm la ceea ce nu vedem în presă: rațiune și calm, deci la bunul simț.

Cui folosește?

Timp de doi ani prim-planul vieții publice a fost acaparat de pandemia de Covid, bun prilej pentru o serie de personaje triste – mereu aceleași – să participe la „ediții incendiare”, unde aveau loc „dezvăluiri-bombă”, încercând să ne convingă că înfruntăm un „virus ucigaș”, că avem de purtat un adevărat „război”, în care ne mândrim cu luptătorii din „linia întâi”, în condițiile în care în fiecare seară se făcea „bilanțul victimelor”.

După o scurtă pauză, retorica războiului revine în forță, însoțită ca de obicei de avertismente și amenințări cu privire la viitorul nostru. Sunt multe aspecte de discutat aici, dar pentru cei care urmăresc înspăimântați deprimantul spectacol mediatic creat de personaje uzate care insistă isteric să creeze panică în legătură cu „iminenta invazie a Ucrainei de către Rusia” redau ultima declarație a președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski: „În prezent, cel mai bun prieten al dușmanilor noștri este panica în țara noastră. Iar toate aceste informații (privind un atac) nu fac decât să provoace panică și nu ne ajută deloc” (Hotnews.ro).

Cui prodest?

156 de ani de la abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza

Astăzi se împlinesc 156 de ani de când Alexandru Ioan Cuza, domnitorul României, a fost silit să abdice, ca urmare a conjurației pregătite de coaliția dintre conservatori și liberal–radicali.

În noaptea de 10 spre 11 februarie 1866, trădat de o parte a armatei condusă de colonelul Nicolae Haralambie, Alexandru Ioan Cuza a fost ameninţat cu pistoalele şi pus să semneze actul de abdicare. Astfel, Cuza a fost nevoit să renunțe la conducerea ţării în fruntea căreia s-a aflat vreme de şapte ani, timp în care a contribuind la accelerarea societăţii româneşti printr-un program de reforme fără egal până atunci.

Alexandru Ioan Cuza a murit în exil în Germania, la Heidelberg, în 1873, la vârsta de 53 ani,