Domeniul şi castelul feudal

Domeniul feudal, elementul în jurul căruia se constituie întreaga societate medievală, este format şi din proprietatea funciară (pământul), şi din bunurile aflate în cuprinsul său, dar şi din drepturile pe care le are seniorul feudal ca urmare a faptului că este stăpânul acestui domeniu. Prin urmare, domeniul nu este doar o valoare economică, ci şi una socială şi juridică.

Ca valoare pur economică, domeniul feudal este alcătuit din:

• rezerva feudală (sesia), ale cărei produse revin în întregime nobilului. Cuprinde ogoare, vii, livezi, păşuni etc. Suprafaţa ei este în medie de 4.000 de hectare. Rezerva este lucrată de către ţăranii dependenţi; această activitate se numeşte robotă (sau corvoadă).
• centrul domeniului este reprezentat de castelul puternic întărit. Aici se află curtea feudalului cu locuinţa stăpânului şi a slujitorilor, capela, grajdurile, hambarele etc.
• gospodăriile şi loturile (mansi) ţăranilor dependenţi. Aceştia nu sunt proprietari, ci doar posesori ai unor bunuri pe care le primesc cu drept de folosinţă de la nobil (feudal): casa, loturi de pământ etc. Ţăranii sunt stăpâni numai ai uneltelor şi animalelor. Folosite iniţial ca instrument pentru perceperea impozitului (mărimea acestuia fiind corelată cu mărimea lotului), mansa – lotul de pământ – a devenit cu timpul elementul care stabilea nivelul corvezii (robotei) pe care ţăranul este obligat să o presteze nobilului.

Domeniul feudal poate aparţine suveranilor şi principilor teritoriali, feudalilor laici (duci, marchizi, conţi ş.a.) şi feudalilor ecleziastici (episcopi, abaţi). Dat fiind că domeniul reprezintă esenţa feudalismului, el determină şi relaţiile care se stabilesc între senior şi vasalii săi, pentru că un senior poate acorda un feud cuiva inferior în ierarhia feudală. Suveranul acorda, în temeiul drepturilor regale, diverse feude vasalilor săi, astfel încât s-a putut ajunge la situaţia în care domeniul regal să fie mai mic decât teritoriul pe care monarhul îşi exercita, din punct de vedere juridic, autoritatea.

Castelul feudal este locuinţa nobilului şi are în acelaşi timp rosturi militare (este locul întărit), fiind o parte importantă a domeniului feudal. El este însă, în primul rând, un simbol al puterii şi din acest motiv, evoluţia lui în timp are deopotrivă o semnificaţie politică şi una social-economică. Când tipul de organizare administrativă specific imperiului carolingian a început să dispară, vechile comitate (şi conducătorii lor, comiţii ) au fost înlocuite de unităţi teritoriale constituite în jurul castelelor. Stăpânii lor, castelanii, sunt de fapt stăpânitorii unui domeniu, posesia castelului simbolizând autoritatea seniorului. Astfel, castelul, ca parte componentă a domeniului feudal, dă naştere unei instituţii – protecţia seniorială, dat fiind că stăpânul castelului (seniorul) oferă apărare şi refugiu pentru cei care locuiesc pe domeniul feudal în cazul atacurilor sau jafurilor unor năvălitori – aşa cum s-a întâmplat până în secolul al X-lea – sau altor seniori.

Până în secolul al XI-lea, castelul este construit din lemn; apoi devine un edificiu monumental din piatră. Este împrejmuit cu un zid cu creneluri şi întărit cu turnuri. În afara zidului se afla un şanţ adânc umplut cu apă peste care poate fi coborât un pod mobil de lemn. Incinta de apărare poate adăposti un mare număr de oameni şi o cantitate însemnată de provizii. În interiorul ei se găseşte un turn numit donjon. Aici, de fapt, locuieşte nobilul împreună cu familia sa.

Viaţa într-un castel feudal nu este confortabilă. Chiar şi încăperile nobilului sunt friguroase şi întunecoase, având un mobilier simplu (cufere, paturi, mese, scaune). Pe jos sunt puse blănuri de animale, iar pe pereţi, tapiserii.

Dată fiind semnificaţia deosebită a deţinerii unui castel, atribuţiile care îi revin castelanului sunt complexe: el este administrator, judecător, păstrător al ordinii, supraveghetor al muncilor efectuate pe domeniu, încasator al unor taxe şi amenzi. În timp, abuzând de aceste drepturi, castelanii instituie un regim arbitrar, care determină revolte ale celor care trăiesc pe domeniul respectiv.

Castele s-au construit în Franţa, Germania, Anglia, Italia, Ţările Române (la Bran, Hunedoara etc.). Rolul lor militar a scăzut o dată cu apariţia pe câmpul de luptă a artileriei.