Arhive lunare: octombrie 2020

Ziua armatei, Ziua regelui

Pe 25 octombrie este sărbătorită Ziua Armatei Române. 25 octombrie este și ziua de naştere a regelui Mihai. Care este legătura între cele două evenimente?

Pe 25 octombrie 1921 s-a născut regele Mihai (m. 5 decembrie 2017). În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, la 23 august 1944, după arestarea mareșalului Ion Antonescu, regele Mihai a hotărât întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste și alierea cu Națiunile Unite. La 25 octombrie 1944 s-a încheiat cu succes ofensiva pentru eliberarea părţii de nord-vest a României, ocupată de Ungaria ca urmare a Dictatului de la Viena din august 1940. Victoria finală a fost amânată deliberat de Marele Stat Major cu câteva zile, deoarece armata română dorea ca eliberarea acestui teritoriu românesc să fie un omagiu şi un semn de devotament adus regelui Mihai, pe 25 octombrie.

După încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, Ziua Armatei Române a fost stabilită pentru 2 octombrie întrucât, în 1943, Stalin aprobase constituirea, pe teritoriul URSS, a Diviziei de voluntari „Tudor Vladimirescu”, socotită nucleul şi modelul de constituire al aşa-zisei „armate populare”. După retragerea trupelor sovietice din România, în 1958, prin Decretul 381 din 1 octombrie 1959, Ziua Forţelor Armate s-a stabilit pe 25 octombrie. Astfel, comuniștii au continuat să serbeze ziua regelui Mihai pe care ei îl alungaseră din țară.