Arhive lunare: iunie 2021

Metisă ca zăpada

Citesc, oarecum amuzat, dar și intrigat, știrea despre alegerea unei actriţe metise pentru a o interpreta pe Albă ca Zăpada, alegere care ar fi un nou semn de deschidere din partea studioului Disney, mult timp acuzat că a ales în special personaje principale albe în producţiile sale. La începutul anului acesta, platforma de streaming Disney+, a blocat accesul copiilor sub 7 ani la vizionarea unor producții precum „Pisicile aristocrate”, „Dumbo” sau „Peter Pan” din cauza unor scene considerate a conține prejudecăți rasiale sau stereotipuri.

Acestea fiind faptele, trebuie să constatăm că trăim într-o lume ciudată în care cel mai greu lucru de acceptat este normalitatea. Filme și cărți de valoare sunt interzise sub pretextul că promovează rasismul, personalitățile istorice sunt contestate, statuile distruse. Albul nu mai este alb, iar negrului nu-i mai poți spune negru. Ipocrizia și exagerările celor care vor să impună un anumit mod de gândire sunt tot mai vizibile. Ridicolul nu mai are limite.

În acest context, nici poveștile nu mai pot fi ce au fost odată. Basmul se va putea numi „Metisă ca zăpada”, piticii vor fi cei 7 bărbați harnici de talie mică și de culori diferite, iar frații Grimm vor fi acuzați de rasism pentru că au scris: ”A fost odată ca niciodată o prinţesă foarte drăguţă; şi avea această prinţesă pielea albă ca zăpada…”

Cu zăpada ce aveți de gând? Rămâne albă?

Rugina sufletului

Purtăm cu toții o luptă permanentă pentru o viață mai bună, iar pentru a ne atinge scopul folosim toate armele care ne sunt la îndemână. Sub povara eforturilor de a satisface nevoile materiale tot mai numeroase, suntem tentați să neglijăm spiritul și caracterul. Universul nostru moral este în suferință. Preocupați mai ales de viața celorlalți, de ceea ce fac aceștia sau nu fac, destui neglijează ceea ce este esențial – propria viață. Lipsa unei preocupări intelectuale cât de firave, o agitație permanentă care refuză răgazul unei clipe de reflecție, rugina sufletului chinuit de frustrări – toate dezvăluie o viață interioară foarte săracă.

Sunt oameni care, vrând să fie peste tot, nu-s nicăieri. Permanent nemulțumiți, atât de greu de satisfăcut, de aceea sunt atât de nefericiți. Nu au o fire complexă, ci doar complicată. Sunt prea prinși în ritmul unei vieți fără sens, în mijlocul combinațiilor pentru a-i coborî pe alții și a se ridica pe ei, pentru a-și da seama cât de mult greșesc atunci când disprețuiesc ceea ce nu înțeleg.

Cred însă că trebuie să renunțăm la tentația de a condamna cu ușurință ceea ce nu ne place sau nu ne convine la ceilalți. Suntem aşa de aspri cu alţii şi aşa de iertători cu noi înşine! Să nu uităm că în fiecare dintre noi sălăşluiesc puteri şi slăbiciuni, frumuseţi şi lucruri urâte. Continui să cred că leacul adevărat pentru îndreptarea unui om este bunătatea. Ea nu trebuie privită ca o dovadă de slăbiciune, ci ca pe o șansă, o datorie prin care putem redescoperi împreună echilibrul, înțelegerea, toleranța.