Purtăm cu toții o luptă permanentă pentru o viață mai bună, iar pentru a ne atinge scopul folosim toate armele care ne sunt la îndemână. Sub povara eforturilor de a satisface nevoile materiale tot mai numeroase, suntem tentați să neglijăm spiritul și caracterul. Universul nostru moral este în suferință. Preocupați mai ales de viața celorlalți, de ceea ce fac aceștia sau nu fac, destui neglijează ceea ce este esențial – propria viață. Lipsa unei preocupări intelectuale cât de firave, o agitație permanentă care refuză răgazul unei clipe de reflecție, rugina sufletului chinuit de frustrări – toate dezvăluie o viață interioară foarte săracă.

Sunt oameni care, vrând să fie peste tot, nu-s nicăieri. Permanent nemulțumiți, atât de greu de satisfăcut, de aceea sunt atât de nefericiți. Nu au o fire complexă, ci doar complicată. Sunt prea prinși în ritmul unei vieți fără sens, în mijlocul combinațiilor pentru a-i coborî pe alții și a se ridica pe ei, pentru a-și da seama cât de mult greșesc atunci când disprețuiesc ceea ce nu înțeleg.

Cred însă că trebuie să renunțăm la tentația de a condamna cu ușurință ceea ce nu ne place sau nu ne convine la ceilalți. Suntem aşa de aspri cu alţii şi aşa de iertători cu noi înşine! Să nu uităm că în fiecare dintre noi sălăşluiesc puteri şi slăbiciuni, frumuseţi şi lucruri urâte. Continui să cred că leacul adevărat pentru îndreptarea unui om este bunătatea. Ea nu trebuie privită ca o dovadă de slăbiciune, ci ca pe o șansă, o datorie prin care putem redescoperi împreună echilibrul, înțelegerea, toleranța.