Monthly Archives: Septembrie 2015

Povestea sării (II) Mirarea lui Homer

sareSarea se găseşte la baza multor superstiţii, printre care cea mai răspândită este credinţa că risipirea ei pe masă constituie un semn rău. La originea acestei „convingeri’“ stă probabil nevoia imperioasă de economisire, dată fiind raritatea clorurii de sodiu în anumite părţi ale lumii sau în diverse etape ale istoriei. Cea mai celebră ilustrare a superstiţiei amintite este, fără îndoială, „Cina cea de taină“ a lui Leonardo da Vinci, unde îl putem vedea pe Iuda risipind sarea pe masă.

Dar de la acest mineral derivă şi numeroase zicale şi proverbe, intrate în uzul curent al diferitelor limbi. Spiritul ascuţit al atenienilor era cunoscut drept sarea attică. Romanii îşi manifestau scepticismul faţă de o relatare, spunând că trebuie luată cum grano salis (cu un grăunte de sare). În limba română, o povestire fără haz sau lipsită de interes e fără sare; ceva poate fi la fel de important ca sarea în bucate, iar cineva poate fi la fel de dezagreabil ca sarea în ochi; a turna sare peste rană înseamnă a spori intenţionat suferinţa cuiva, în timp ce expresia a pune sare pe coadă echivalează cu mărturisirea neputinţei de a prinde sau sancţiona pe autorul unei fapte rele; despre cel ce se angajează în promisiuni fabuloase se spune că făgăduieşte marea cu sarea; nedespărţita prietenă a copiilor, capra lui Ion Creangă, aduce, printre alte trufandale, celor trei iezi ai săi drob de sare în spinare – şi exemplele sunt departe de a se fi epuizat.

Continue reading →

Povestea sării (I) Originea salariului

sareCum a evoluat hrana omului? Încercând să răspundă acestei întrebări, specialistul american Waverley Root ajunge la concluzia că au existat ceea ce el numeşte „două revoluţii gastronomice“ care au avut loc pe trepte istorice diferite. Prima mare transformare a constat în folosirea focului pentru a fierbe sau frige mincarea; cea de-a doua a format-o condimentarea alimentelor cu ajutorul sării.

Originea salariului

Perioada în care a apărut „sarea în bucate“ aparţine neoliticului. Omul de atunci nu avea, bineînţeles, nici cea mai mică idee despre faptul că organismul său are nevoie de o cantitate constantă de sare, care se menţine în jurul cifrei de 7-8 grame pentru o înălţime şi o greutate medie. Dar la un moment dat, modificarea regimului alimentar a diminuat aportul de clorură de sodiu, tulburând astfel echilibrul salin al corpului. De lucrul acesta şi-a dat seama instinctiv, aşa cum îşi dau seama animalele.

Continue reading →

Rămâi, te rog, mămico ! Rămâi !

copil plangandUn moment tulburător și emoționant din viața scriitorului Andre Maurois:

„Corectam ultimele șpalturi  la Byron, în Alpi, la Villard-de-Lans, în 1929, de Crăciun. Venise acolo pentru a o vizita pe fiica soției mele, Francoise, căreia medicii îi recomandaseră să trăiască la munte. Era în viața lui Byron un personaj care mă mișcase profund: este vorba de Allegra, fiica lui Byron și a lui Claire, care a murit, singură și nefericită, într-o mănăstire italiană. Fără voia noastră, căci o iubeam mult, micuța Francoise a avut un destin similar. Suferise încă de când era copil din cauza căsniciei distruse a părinților. I-ar fi plăcut să crească într-o familie fericită, să se joace cu frații, cu surorile sale. Când privea familiile normale, încerca un sentiment nedeslușit de inferioritate.

Căsătoria noastră a umplut-o de bucurie.

Bunul Dumnezeu îmi va trimite curând o soră, doi frățiori [copiii lui Andre Maurois] și un tată, a anunțat ea cu mândrie vestea copiilor din parcul Monceau.”

Dar nu a apucat să se bucure prea mult de această nouă familie. Avusese o febră tifoidă cu complicații hepatice și, la scurt timp, medicii au diagnosticat o scleroză a ficatului. Ei nu ne-au ascuns extrema gravitate a acestei maladii. Doar o cură de altitudine putea oferi o șansă de însănătoșire, din nefericire, infimă.

Continue reading →

Legenda lui Eros

erosEros. Zeul dragostei, numit de obicei de romani Cupidon, este considerat fiul Afroditei, care, potrivit diferitelor versiuni ale mitului, l-a zămislit cu Zeus, Ares sau Hermes. Era reprezentat ca un băieţel capricios şi pus pe glume, în jurul căruia s-au ţesut mereu numeroase legende şi anecdote, legate mai ales de şireteniile şi subterfugiile sale, de glumele adesea crude, de care nu pot scăpa nici oamenii, nici nemuritorii.

Iconografia, dar şi literatura ne-au transmis informaţii despre „uneltele” sale: săgeţile şi o tolbă de aur, precum şi torţele pe care nimeni nu le putea atinge fără să fie pedepsit. Săgeţile sunt de natură diferită şi au puteri diverse; unele sunt de aur şi aduc în inima celui lovit sentimentul de iubire; altele sunt tocite şi îngreunate cu plumb şi provoacă dezgustul în sufletul amanţilor. Întrucât adesea era reprezentat cu aripi aurite, se credea că Eros zboară asemenea unei păsări. De obicei apare alături de mama sa, Afrodita, ale cărei porunci le îndeplineşte ascultător.

Continue reading →

Lebedele nu cântă când mor

lebada neagraPoetul chilian Pablo Neruda povestește o întâmplare din copilăria sa:

„Odată, cineva mi-a adus acasă o lebădă pe jumătate moartă. Era o lebădă cu gâtul negru și atât de minunată, cum n-am mai văzut alta nicăieri în lume. Când mi-a fost adusă, lebăda era mai mult moartă decât vie. I-am spălat rănile și am încercat s-o îndop cu pâine și pește. Refuza tot ce-i dădeam. Când și-a revenit de pe urma nenorocirilor prin care trecuse, a început să înțeleagă că îi eram prieten. Iar eu am început să înțeleg că ceea ce o omora era tristețea.

Atunci am dus-o la râu, cărând-o în brațe pe străzi, așa grea cum era. Înota câte puțin în apropierea mea. Aș fi vrut să pescuiască. Îi arătam pietricelele de pe fundul apei și nisipul peste care alunecau peștii argintii ai sudului. Ea însă privea tristă în depărtare.

Continue reading →

Vlad Țepeș, desen

vlad tepes portretVlad Țepeș, desen realizat de fetița mea, Teo

Mihai Viteazul, desen

mihai viteazul portret desenMihai Viteazul, desen realizat de fetița mea, Teo

Un zâmbet

zambetÎntr-o seară, am mers cu soția și cu fetița la un restaurant. La desert, pe care l-a mâncat doar Teo, fetița mea a spus:

– Nu-mi place să mănânc singură, iar voi să vă uitați la mine. Închideți ochii, vă rog! 🙂

Nu știe ce zice !

scoalaUn copil de la clasa pregătitoare, după prima zi de școală, încântat de ce văzuse, o întrebă pe mama lui:

– Mami, pot să vin și mâine la școală?

Auzindu-l, fetița mea, Teo, a comentat:

– El nu știe ce zice ! Urmează încă patru ani de școală primară, patru ani de gimnaziu, patru la liceu, cinci la facultate, și, Doamne ferește, să se facă profesor !!! 🙂

Viața și opera lui Dante Alighieri (IV)

dante divina comedie Divina comedie

Anii de exil ai lui Dante au fost ani de peregrinări dificile dintr-un loc în altul – aşa cum el însuşi spune în mod repetat, cel mai explicit în Paradisul [XVII], în mişcătoarea jelanie a lui Cacciaguida „amar este gustul pâinii altuia şi… greu este drumul în sus şi în jos pe scara altuia”. Pe toată perioada exilului, Dante s-a simţit întărit de munca la marele său poem. Divina comedie a fost începută, se pare, înainte de 1308 şi terminată chiar înainte de moartea poetului, în 1321, dar datele nu sunt certe. În plus, în ultimii săi ani, Dante a fost primit onorabil în numeroase case nobile din nordul Italiei, în special de către Guido Novello da Polenta, nepotul remarcabilei Francesca, în Ravenna. Acolo, la moartea sa, Dante a avut parte de o înmormântare cu onoruri, la care au participat oameni de litere importanţi ai vremii, iar discursul funerar a fost rostit de însuşi Guido.

Continue reading →

Arta de a face nodul

spanzuratoareVictor Hugo, fidel ororii sale contra pedepsei cu moartea, protestase împotriva unei execuții capitale la Guernesey, care, din cauza neîndemânării călăului se transformase într-o lungă tortură. Hugo scrisese cu amărăciune lordului Palmerston:

„Îl spânzurați pe acest om, domnule. Foarte bine, vă felicit. Într-o zi, acum câțiva ani, am luat masa cu dumneavoastră. Îmi închipui că ați uitat împrejurarea; eu însă mi-o amintesc. Ceea ce m-a frapat atunci la dumneavoastră a fost chipul perfect în care era aranjată cravata. Mi s-a spus că sunteți celebrul în arta de a-i face nodul. Observ că știți să faceți nodul și pentru alții…

Continue reading →

Naivitate

scriitorParis, 1961. Soția ministrului agriculturii din Canada, așezată lângă scriitorul și omul politic Andre Malraux, la dineul de la Elysee, a remarcat:

Domnule Malraux, dumneavoastră vorbiți atât de bine; ar trebui să scrieți ! 🙂

Cine este dușmanul de moarte ?

regele georgeAflând de moartea lui Napoleon Bonaparte, lordul Castlereagh, intrând în cabinetul regelui George al IV-lea al Angliei, i-a spus acestuia:

Sire, aduc Majestății Voastre vestea că și-a pierdut dușmanul de moarte !

– Cum? a strigat regele, în culmea fericirii, să fie oare cu putință? Nevastă-mea a murit? 🙂

Continue reading →

Ilustrul Cuvier, unul dintre grădinarii regelui !

georges cuvierPovestește Adele de Boigne: „În aprilie 1832, în timpul celei mai crâncene epidemii de holeră, m-am dus într-o dimineață la ducesa de Laval; ducele de Luxembourg, fratele ei, și ducele de Duras se aflau și ei acolo. De fapt, venisem să aud din gura baronului Pasquier – care fusese de față –  cum murise domnul Cuvier*, victima flagelului ce decima capitala. Dăduse dovadă, în acea clipă supremă, de toată măreția distincției sale intelectuale și de o forță sufletească rar întâlnită până în ultima sa clipă. Cel care-mi istorisea aceste lucruri era emoționat și izbutise să mă impresioneze și pe mine. M-am dus apoi la ducesă, profund emoționată, și am început să-i povestesc și ei ce auzisem. Cei doi duci ascultau nepăsători. În sfârșit, domnul de Luxembourg, aplecându-se către domnul de Duras, îl întrebă în șoaptă:

Dar cine a fost Cuvier ăsta, frate?

– Cred că era unul dintre grădinarii regelui ! răspunse celălalt.

Ilustrul Cuvier, unul dintre grădinarii regelui ! Europa ne invidia că-l aveam pe marele Cuvier și Curtea din Tuileries nici măcar nu știa că există !”

Continue reading →

Sfat pentru lingușitori

napoleon bonaparte caricaturaAmiralul de Bruix nu se afla în cele mai bune relații cu Napoleon Bonaparte. Împăratul ținuse să execute – împotriva sfatului amiralului – o manevră în care muriseră numeroși soldați; sigur că amiralul protestase destul de vehement, dar ceea ce l-a pierdut a fost o vorbă pe care a aruncat-o într-o reuniune de mari demnitari, care țineau cu tot dinadinsul să-i ridice o statuie împăratului. Tocmai se discuta despre cum să fie îmbrăcat; amiralul, plictisit de lingușirile pe care le auzea de mai bine de două ceasuri, strigă:

Faceți-l gol pușcă; o să vă fie mult mai ușor să-l pupați în fund ! 🙂

Continue reading →