Arhive etichetă: Ramnicu Sarat

Toma Bagdat în „Dicționarul general al literaturii române”

toma bagdatBAGDAT, Toma Alexandru (1824-10.III.1887), traducător. A fost primarul oraşului Râmnicu Sărat (1874). În 1848, a publicat la Bucureşti traducerea „slobodă” a pieselor lui Shakespeare Romeo şi Julieta şi Othello, precedată de o biografie a autorului.

Traducerea este făcută după versiunea franceză a lui Le Tourneur şi nu depăşeşte, în genere, nivelul mediocru al celorlalte traduceri din Shakespeare apărute până atunci în limba română. În „consecuenţele morale” aşezate după fiecare piesă, Bagdat arată o înţelegere mărginită, excesiv moralizantă, a operei dramaturgului englez.

Reprezentaţiile teatrale cu Othello şi cu Romeo şi Julieta ale trupei lui Matei Millo (1851) foloseau textul lui Bagdat.

Continuă citirea →

Cincinat Pavelescu, într-o noapte de revelion

noapte de revelion

Cincinat Pavelescu, cunoscutul epigramist – judecător pe vremuri într-un târguşor din preajma Râmnicului-Sărat – îşi petrecea întotdeauna revelionul la Bucureşti în mijlocul confraţilor, care îl aşteptau cu nerăbdare pentru improvizaţiile, anecdotele cu tâlc şi mai ales pentru istorisirile de aventuri trăite (şi de multe ori netrăite) pe care le povestea cu o neobosită vervă.

Într-un an, însă, cu două zile înainte de Anul Nou, se abătuse un viscol cu troieniri de şosele şi trenuri, blocând traficul de călători, astfel încât bardul fu nevoit să rămână în mica urbe cu câteva felinare fumegând pe strada principală, fără nicio perspectivă de evadare.

Un avocat burlac, ştiindu-l singur şi în proaste relaţii cu gazda nemulţumită de neplata chiriei cu lunile, l-a invitat să serbeze ivirea Noului An împreună cu inginerul silvic şi un medic, amândoi celibatari. Doctorul venea cu o damigeană de vin din podgoria Tâmboieşti, iar silvicul cu vâscul pentru împodobirea locuinţei de holtei. Tânărul amfitrion, nefiind pregătit pentru o asemenea sindrofie, înştiinţase pe un client cu procese penale să-i aducă neapărat de unde o şti, cu noaptea în cap, câteva păsări în contul onorariului de avocat.

Continuă citirea →

Octavian Goga la Râmnicu Sărat

Octavian Goga

… Şi poetul Octavian Goga a fost la Râmnicu-Sărat. În trecere spre Iaşi, s-a oprit să ţină o conferinţă despre Avram Iancu şi să ia masa într-un local de pe strada principală, unde astăzi se află instalat muzeul orăşenesc. La banchet au participat peste 100 de intelectuali.

Reuniunea a durat mai multe ceasuri. Anecdote, toasturi şi improvizaţii, râmnicenii ţinând să se arate mari iubitori ai muzelor. Astfel, o absolventă de conservator, cu vibraţii în glas şi farmec în priviri, citeşte pe nerăsuflate:

Mărturisesc, iubite bard,
Atâtea vise pier ca fumul
Şi doruri multe-n mine ard,
Când noaptea vă citesc volumul.

Continuă citirea →

Gheorghe Munteanu Murgoci. Născut pe drum, într-o căruţă

Gheorghe Munteanu Murgoci

Povesteşte Octavian Moşescu: “Călătoream, împreună cu un grup de artişti, la bordul unui vas care făcea cursa de-a lungul litoralului românesc. Era o dimineaţă de vară, cu marea liniştită. Ghid ne era pictorul Alexandru Szatmary, un îndrăgostit al peisajului marin, la îndemnul căruia ne hotărâsem să ne desprindem din cotidianul bucureştean pentru o evadare pitorească de câteva zile.

Printre noi se afla şi profesorul Gheorghe Munteanu Murgoci, savantul cu renume mondial, originar din Munţii Buzăului. Se odihnea pe un şezlong, cu o carte deschisă în mână şi cu binoclul alături. Părea a fi în convalescenţă. Istorisea cu pasiune întâmplări din târg şi din străinătate unui auditoriu care se îngroşa mereu. Tentat de farmecul acestui povestitor, m-am apropiat. Unul dintre cei de faţă m-a recomandat profesorului, accentuând asupra faptului că sunt din părţile Râmnicului-Sărat. După ce s-a interesat de obârşia mea, a adăugat:

– Eu sunt coborâtor din Bisoca şi rădăcinile neamului meu sunt înfipte adânc în satele din jur. Sunt neam de mocani păstori care au trecut Carpaţii înainte cu câteva sute de ani. Tatăl meu, cioban, a plecat din Bisoca cu turma de oi, în căutare de păşune în părţile Brăilei. Eu sunt născut pe drum, într-o căruţă, având coviltir cerul cu stele şi călăuza Steaua polară. De aceea îmi place drumeţia.

Continuă citirea →

Râmnicu-Sărat. Oraşul epigramiştilor

Octavian Mosescu - Oaspeti de altadata

Povesteşte Octavian Moşescu: „Pe drept cuvânt, Râmnicu-Sărat poate fi considerat un oraş al epigramiştilor.

Poetul Cincinat Pavelescu, om de spirit, râmnicean la origine, cunoscut pentru şarjele sale umoristice savurate pretutindeni, este, fără îndoială, cel mai reprezentativ dintre ei. În volumul de epigrame, prefaţat de scriitorul Tudor Măinescu, au fost cuprinse doar câteva din spumoasele catrene care continuă să circule şi astăzi, transmise prin viu grai. N-a fost şezătoare literară sau agapă la care verva şi umorul lui Cincinat Pavelescu să nu strălucească în improvizaţii sau replici caustice, făcând deliciul întregii asistenţe.

Continuă citirea →

Matei Elian, poetul „Cântărilor sfioase”

Octavian Mosescu - Vitralii

Povesteşte Octavian Moşescu: “În volumul memorial „Chipuri şi popasuri”, scriitorul Gala Galaction aminteşte despre popasurile sale la Râmnicu Sărat, unde îl vizita pe vechiul şi apropiatul sau prieten, Alexandru I. Zamfirescu, poet cunoscut sub pseudonimul Matei Elian.

În „Casa amintirilor”, pe strada Semicerc din Bucureşti, autorul cărţii „La răspântie de veacuri”, roman cu reflexe autobiografice, alcătuise un cenaclu literar, frecventat, între alţii, de Tudor Arghezi, N. D. Cocea, V. Demetrius şi Alexandru I. Zamfirescu, cu care a rămas prieten până la marea şi inevitabila despărţire.

Continuă citirea →

La Topârceanu acasă

George Toparceanu

Povesteşte Octavian Moşescu:

MOTTO  Mireasma florilor de tei
O simt şi-acum prin nară,
Când mi-amintesc de ochii ei
Şi trec hoinar prin gară

O improvizaţie a poetului Topârceanu pentru Râmnicu Sărat, unde, prin anul 1908, s-a oprit la fratele său – sculptorul Mateescu, profesor la o şcoală secundară din oraş. Din zilele acelea, petrecute în urbea noastră, nu-şi mai amintea decât de bulevardul Gării, străjuit de tei înfloriţi, de grădina publică cu un Samson cioplit în piatră şi de atelierul maestrului, unde cunoscuse o fată brună, cu ochi migdalaţi şi negri – „tulburători de negri”, cum îmi povestea când l-am vizitat la Iaşi, să obţin colaborarea la cartea comemorativă a societăţii „România Jună”.

În ziua aceea, nu ştiu cum am căzut în casa scundă, cu cărţi răvăşite pe mai multe etajere – toate în mare dezordine – că am avut o copleşitoare dezamăgire. Amfitrionul, care de fapt îmi fixase ora, ne-a primit cu amabilitate, dar oarecum stânjenit de decorul apocaliptic al odăii. Nu avea nicio similitudine cu autorul baladelor din Viaţa Românească. Numai figura îmi era vag cunoscută din reviste şi almanahuri literare. Purta, ca întotdeauna, o tunică cu guler închis şi o meşă lăsată pe frunte. Faţa palidă şi ochi asimetrici. Purta, de asemenea, pantofi negri cu tocuri înalte, ca de damă. Era de statură mică, ceea ce îl făcea să sufere mult şi căuta, prin trucuri de îmbrăcăminte, să înlăture acest neînsemnat neajuns.

Continuă citirea →

Eufrosina Homoriceanu – Personalităţi râmnicene

femeie citind

Eufrosina Homoriceanu, publicistă şi editoare, profesor de istorie şi geografie la Râmnicu Sărat şi Buzău, s-a născut în anul 1853 la Vălenii de Munte, dar după terminarea studiilor de stabileşte la Râmnicu Sărat, unde a desfăşurat o activitate multilaterală.

Debutul în publicistică şi-l face de timpuriu, prin redactarea revistei ştiinţifice şi literare Aurora, publicaţie lunară pro-feministă (octombrie 1875 – iunie 1876, 6 numere), prima revistă râmniceană (tipărită la tipografia P. Th. Pecetescu şi apoi la Buzău), ce avea ca motto: „Învăţătura deschide calea spre virtute, în scopul de a răspândi în popor gustul pentru literatură şi ştiinţă. Articolele publicate cuprindeau idei progresiste ce vizau propăşirea culturală a semenilor.

Continuă citirea →

Cine a fost Iorgu Constantiniu?

Ramnicu Sarat, strada Victorieisursa foto: chirac.wordpress.com

Iorgu Constantiniu, tipograf, a fost patronul Tipografiei „Poporul” din Râmnicu Sărat (înfiinţată în 1908, cu sediu în str. Victoriei nr. 96). Aici s-au tipărit publicaţiile: Acţiunea (1 august 1927-6 martie 1930); Analele Râmnicului (iunie 1923-martie 1924); Îndrumarea (Viitorul Râmnicului, 19 ianuarie 1921-26 februarie 1922); Mişcarea Râmnicului (22 noiembrie 1930-20 aprilie 1937); Cercul ţărănesc (de la 3-8/1936-1937); Coasa (1923-1924); Cooperativa Floriilor (17.03-21.04.1935); Curierul Râmnicului (1916-1927, nu toate numerele); Cuvântul Râmnicului (5 august-17 decembrie 1926); Drapelul nostru (18 noiembrie 1946); Dreptatea (27-29, 1932); Ecoul (1915-1916); Înapoi la Hristos, Machina, Glasul poporului (9-23 noiembrie 1908); Veacul (1915-1916); Presa (nr.1-2/1931); Înfrăţirea română (1938); Lumina (revista Asociaţiei învăţătorilor, secţia Râmnicu Sărat, 1921-1942).

Tot aici s-au tipărit: piesa de teatru Ape adânci, autor Victor Dimitriu (1925); Zări de altădată (Ion Gane, 1924); Sonete postume, Epigrame şi epitafuri (Ion T. Pavelescu, 1925) cât şi studiile profesorului Stelian Cucu.

Continuă citirea →

Gabriel Dobreanu – Personalităţi din Râmnicu Sărat

Gabriel Dobreanu

Gabriel Dobreanu, fost primar (1899 – 1901; 1906-1907), iniţial politician conservator, aderă din 1930 la secţia Râmnicu Sărat a Ligii Vlad Ţepeş, iar din 1932, când liga se transformă în partid, aderă la organizaţia râmniceană a Partidului Conservator, condusă de avocatul Gh. Ionescu.

În timpul primariatului său a fost rectificat planul digului râului Râmnicu Sărat, lucrare continuată de Constantin Lupescu şi finalizată de el în a doua perioadă cât a fost primar. A sistematizat grădina publică, pe care o împrejmuieşte cu grilajul de fier care se păstrează şi astăzi, a trasat a doua alee centrală şi câteva alei laterale, a amenajat două rondouri cu havuzuri din beton şi fântâni arteziene, a construit teatrul comunal.

sursa: Valeriu Nicolescu, Gheorghe Petcu, BuzăuRâmnicu Sărat: Oameni de ieri, oameni de azi, Buzău, Alpha MDN, 1999, pag. 237

Victor Dimitriu – Personalităţi râmnicene

scriitor - desen

Victor Dimitriu (2 septembrie 1898 – 2 iulie 1962), avocat, politician, ziarist, publicist, dramaturg. S-a născut la Râmnicu Sărat, unde urmează şi cursurile primare, secundare şi liceale, după care absolvă, la Bucureşti, Facultatea de Drept. Avocat în baroul râmnicean, desfăşoară, totodată, o bogată şi complexă activitate culturală.

Din 1920 este secretarul organizaţiei judeţene a Partidului Socialist şi al sindicatelor locale, mai târziu primar al oraşului şi în conducerea P. N. L. local.

Ca ziarist, debutează la publicaţia Foaia Râmnicului (26 ianuarie 1910 – 25 august 1933,) pe care, începând cu nr. 1, anul II, o conduce ca director (I. Măgârdiceanu, secretar de redacţie). Redactor la Chemarea Nouă (1930), colaborator la Zori de zi (1930), Cuvântul Râmnicului, Informatorul, Machina. Scoate Acţiunea (1 august 1927 – 6 martie 1930), publicaţie de orientare socialistă.

Este cunoscut şi ca autor de cuplete şi reviste, pamfletar şi dramaturg de talent. A scris revistele: Bravos Râmnic (1935), Ori e… ori nu e (1937), O văzurăm şi pe asta, în colaborare cu I. Măgârdiceanu.

După 1944, din nou cu orientare politică de stânga, a fost primar şi deputat F. N.D. (1946).

*****

sursa: Valeriu Nicolescu, Gheorghe Petcu, BuzăuRâmnicu Sărat: Oameni de ieri, oameni de azi, Buzău, Alpha MDN, 1999, pag. 235-236

Toma Dicescu – Personalităţi râmnicene

pedagog

Nicolae Dicescu (1854-1940) – publicist, dramaturg, folclorist, fiul preotului Ştefan Dicescu. S-a născut la Râmnicu Sărat. A urmat Facultatea de Litere şi Filozofie a Universităţii Bucureşti, în perioada studenţiei făcând parte din conducerea Gimnaziului Al.I. Cuza din Râmnicu Sărat, înfiinţat la 1 septembrie 1877, împreună cu elveţianul Erhard Erzinger, profesor la Institutul de băieţi din Bucureşti şi profesorul universitar V. A. Ureche. Doctor în filozofie şi pedagogie (Leipzig), funcţionează ca institutor  în Bucureşti (1880), revizor şcolar pentru judeţele Râmnicu Sărat şi Vâlcea (1892, 1893), profesor şi director de liceu la Câmpulung şi Buzău (1895-1904, 1905-1907) şi apoi, din 1912, directorul Seminarului Central din Bucureşti.

Autor de manuale şcolare, preşedinte al Ligii Culturale, secţiunea Râmnicu Sărat (înfiinţată în 1892), şi al Societăţii culturale V. Alecsandri (înfiinţată în 1908). A fost, din 1932, şi preşedintele Societăţii filarmonice George Enescu, după contopirea cu secţia Ligii Culturale, cât şi preşedinte al comitetului şcolar al Liceului de fete Elina Matei Basarab, înfiinţat în octombrie 1919.

Este autorul unor lucrări de referinţă: Chestiuni pedagogice (Buzău, 1906), Piese de teatru şi literatură pentru tinerime (Buzău, 1908), Conferinţe (Buzău, 1911).

sursa: Valeriu Nicolescu, Gheorghe Petcu, BuzăuRâmnicu Sărat: Oameni de ieri, oameni de azi, Buzău, Alpha MDN, 1999, pag. 234-235

Nicolae Dicescu – Personalităţi din Râmnicu Sărat

avocat

Nicolae Dicescu (4 septembrie 1884-3 iunie 1970) – avocat şi ziarist, fiul preotului Ştefan Dicescu, s-a născut la Râmnicu Sărat. A urmat şcoala primară şi gimnaziul în oraşul natal, dar şi-a trecut bacalaureatul la Focşani. Copist la Râmnicu Sărat, în 1907-1908, după care urmează Facultatea de Drept din Bucureşti (licenţiat 1910). Avocat în baroul râmnicean, iar din aprilie 1910 membru fondator al organizaţiei locale a Partidului Naţional Democrat, din partea căruia va fi ales deputat, în februarie 1911. Până în 1916 a candidat de trei ori la Colegiul II al Camerei. Datorită activităţii sale, în scurt timp, organizaţia locală a partidului devine cea mai puternică din ţară. Câştigă alegerile comunale din 1926, dat în 1930 se retrage de la şefia partidului, în locul său fiind ales dr. Lazăr Dicescu.

A fost preşedinte al Comisiei interimare, în 1920, şi primar din 1930, calitate în care s-a preocupat de finalizarea lucrărilor de pietruire a străzii Bagdat şi a bulevardului Matei Basarab. De asemenea, s-au construit noi cişmele, mai ales în cartirele mărginaşe, s-au refăcut instalaţiile de capturare a apei potabile de pe văile Bălţatului şi Cacovei, distruse de inundaţii, s-a realizat sondajul de mare adâncime şi turnul-rezervor din apropierea cazărmilor.

Ca publicist, a colaborat la Lupta, Milcovul, Vocea Tutovei, Biserica Română şi Neamul Românesc. A condus publicaţia râmniceană Cuvântul, organ de presă al organizaţiei locale a P.N. D. şi a fost corespondent la Cronica şi Minerva.

Inimos animator cultural, a desfăşurat şi o intensă activitate în cadrul Societăţii culturale Vasile Alecsandri. A fost director al Căminului cultural orăşenesc Constantin Brâncoveanu şi al Căminului cultural Miron Cristea, constituite la 25 martie 1939.

sursa: Valeriu Nicolescu, Gheorghe Petcu, Buzău – Râmnicu Sărat: Oameni de ieri, oameni de azi, Buzău, Alpha MDN, 1999, pag. 233-234

Lazăr Dicescu – Personalităţi din Râmnicu Sărat

scriitor

Lazăr Dicescu (10 noiembrie 1879-17 august 1935) – medic, politician, fiul preotului Ştefan Dicescu, s-a născut la Râmnicu Sărat (tot aici a şi decedat). Studii primare şi liceale în oraşul natal, după care urmează Facultatea de Medicină din Bucureşti. A funcţionat ca medic de plasă timp de 25 de ani.

Pentru meritele pe câmpul de luptă, în primul război mondial, a fost decorat cu Meritul sanitar clasa I.

A fost şeful organizaţiei judeţene Râmnicu Sărat a Partidului Naţional Democrat, prefect al judeţului (1931-1932) şi deputat (1932-1933).

A fost director al publicaţiei Cuvântul nostru (20 octombrie 1930-20 decembrie 1937), organul local al partidului condus de Nicolae Iorga (gazetă de campanie politică), fondatorul fiind Nicolae Dicescu. A colaborat şi la Gazeta satelor, redactată tot de fratele său.

sursa: Valeriu Nicolescu, Gheorghe Petcu, Buzău – Râmnicu Sărat: Oameni de ieri, oameni de azi, Buzău, Alpha MDN, 1999, pag. 232-233

Florica Cristoforeanu – Personalităţi din Râmnicu Sărat

Florica Cristoforeanu

Florica Cristoforeanu (16 mai 1886, Râmnicu Sărat – 8 martie 1960, Rio de Janeiro) – soprană lejeră şi dramatică, mezzosoprană. Este fiica lui Vasile Cristoforeanu, primar al Râmnicului, care a făcut studii de Drept în Italia unde a cunoscut şi s-a căsătorit cu Anna Rossi, dintr-o familie de vechi cărturari şi artişti.

Viitoarea soprană a fost îndrumată de mama sa, cunoscătoare a unui vast repertoriu de canţonete, dar şi de tatăl său, cunoscător a nenumărate melodii populare româneşti. Debutează la 9 ani, într-un concert public în oraşul natal. Absolvă cursurile liceale la Bucureşti, unde a avut ca profesor de Limba română pe Ioan Slavici, la îndemnul căruia participă ca solistă vocală, pianistă sau dirijoare de cor, la cele mai multe din manifestările muzicale organizate în aceea vreme la Bucureşti. În 1903 pleacă în Italia, la un unchi al mamei, şi se înscrie la Conservatorul Giuseppe Verdi din Milano, pe care îl absolvă în 1907, cu medalia de aur.

Revenită pentru o vreme în ţară, susţine câteva concerte la Bucureşti şi Râmnicu Sărat. Pleacă în Italia, unde este angajată la Compania de operetă Capodistria din Trieste şi distribuită, în 1908, în rolul titular din Lucia di Lammermour. Cântă pe scenele teatrelor din Milano, Neapole, Bologna, Genova, Parma, Torino şi în turnee – Suedia, Norvegia şi Danemarca. Din 1911 este prim solistă în trupa de operetă condusă de Constantin Grigoriu, cu care efectuează turnee prin ţară, dar în 1913 revine în Italia, ca director al trupei de operetă Citta di Milano. Joacă în Eva pe scena teatrului Fosatti, după care va pleca în turnee în alte oraşe italiene şi apoi în Danemarca, Norvegia, la Buenos Aires şi Montevideo.

Din 1922 se dedică operei, fiind angajată prin concurs la renumita Scala din Milano, unde va lucra sub bagheta unor iluştri dirijori, printre care marele Arturo Toscanini. Interpretarea rolului Cio-Cio San din Madame Butterfly o cotează ca una din marele cântăreţe lirice ale lumii.

În cei peste 50 de ani de activitate, a cântat pe aproape toate marile scene din Europa şi America. Din 1924 şi până la retragerea sa, în 1940, a fost prezentă şi la majoritatea stagiunilor Operei Române din Bucureşti.

Căsătorită cu un italian, îşi păstrează numele care a consacrat-o şi-i amintea de meleagurile natale, cu nostalgia cărora s-a stins din viaţă în 1960 departe de ţară, la Rio de Janeiro.

sursa: Valeriu Nicolescu, Gheorghe Petcu, Buzău – Râmnicu Sărat: Oameni de ieri, oameni de azi, Buzău, Alpha MDN, 1999, pag. 477-479